ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2654/2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2654/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21.03.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 261.950 RON, reprezentând daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1530, art. 1547, art. 1548 din C. civ., dispozițiile Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2015, dispozițiile Contractului de întreținere nr. x/2008.

La solicitarea instanței, reclamanta a precizat că pârâta a încălcat obligațiile prevăzute la art. 1.1, art. 8.2, art. 8.3 lit. c), art. 8.4 din contractul de vânzare-cumpărare, la art. 2.1.6 și art. 8 din contractul de întreținere, în anexa 2 lit. b) la contractul de întreținere, în actul adițional nr. x la contractul de întreținere și în anexa 3 la contractul de întreținere privind instruirea personalului beneficiarului, precum și la art. 8.1 și art. 8.3 din contractul de garanție .

La 14.08.2018, reclamanta a depus cerere precizatoare privind obiectul cauzei și obligațiile contractuale pretins încălcate de către pârâtă, învederând că a solicitat:

a) valoarea reparației la chiller-ul x, în cuantum total de 255.850 RON (inclusiv TVA), achitată în temeiul contractului de servicii încheiat de părți, sub nr. x/2017, în patru tranșe, aferente facturilor fiscale nr. x/31.03.2017, în valoare de 76.755 RON; nr. x/28.04.2017, în valoare de 87.976.22 RON; nr. x/31.05.2017, în valoare de 55.529,48 RON și nr. x/30.06.2017, în valoare de 35.589,29 RON;

b) contravaloarea expertizei tehnice întocmite de specialistul frigotehnist, inginer C., pentru stabilirea stării chiller-ului și a cauzelor și împrejurărilor care au dus la defectarea acestuia, în cuantum de 900 euro plus TVA, în echivalent RON - 4.819 RON;

c) costul daunelor survenite la clădirea aflată în proprietatea sa, deservită de chiller-ul menționat, conform devizul estimativ de reparații nr. 4803/06.12.2017, emis de executantul D. S.R.L., având o valoare de 232,51 euro (la care se adaugă TVA 19%), echivalentul a 1.281 RON, la data introducerii acțiunii.

La termenul de judecată din data de 17.07.2019, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de a se efectua o nouă expertiză în cauză, a stabilit onorariul definitiv al expertului și, după dezbateri contradictorii, a reținut cererea spre soluționare.

Prin sentința civilă nr. 2217 din 24 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 16.259,33 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 1.960 RON reprezintă onorariu expert și 14.299,33 RON reprezintă onorariu de avocat.

Împotriva încheierii din 17 iulie 2019 și sentinței civile nr. 2217 din 24 iulie 2019, reclamanta a formulat apel, solicitând instanței de control judiciar admiterea căii de atac și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În etapa apelului a fost administrată proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Prin încheierea din 9 mai 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea a pus în discuție obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, a reținut cauza în pronunțare pe obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de ambele părți și a respins ca neîntemeiate ambele seturi de obiecțiuni, pentru motivele arătate în încheierea de ședință de la acea dată.

Prin decizia civilă nr. 1020/2022 din 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată cererea de apel formulată de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din data de 17.07.2019 și sentinței civile nr. 2217/24.07.2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

A respins ca neîntemeiată solicitarea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate, a admis în parte cererea expertului de suplimentare a onorariului provizoriu și a pus în sarcina apelantei-reclamante obligația de a achita suma de 1.000 RON, cu titlul de diferență pentru onorariul definitiv al expertului E..

Totodată, a obligat apelanta-reclamantă la plata, în favoarea intimatei pârâte, a sumei de 8.700,63 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate.

Împotriva încheierii interlocutorii din data de 09.05.2022 și deciziei civile nr. 1020 din 20.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin avocat, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului și casarea în tot a deciziei recurate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În motivare, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că hotărârea a cărei casare o solicită este, pe de o parte, nemotivată, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind, astfel, aplicabil art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, instanța de apel a realizat o analiză pur formală a susținerilor formulate și a prevederilor legale incidente, maniera lacunară de motivare a hotărârii echivalând practic cu o nemotivare. De asemenea, a învederat că, în analiza acestui motiv de casare, urmează a fi avute în vedere inclusiv dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că decizia recurată reflectă întrutotul concluziile expertului din conținutul raportului de expertiză depus la dosar, fără a conține nicio justificare a instanței de apel referitoare la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, nefiind analizate în concret nici susținerile formulate prin cererea introductivă.

În altă ordine de idei, a susținut că instanța de apel nu a indicat în concret care sunt înscrisurile avute în vedere și nici nu a expus propriul raționament logico-juridic avut în vedere la pronunțarea hotărârii.

În acest sens, învederează că instanța de apel s-a rezumat la a prelua o parte din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, fără a prezenta propriile aprecieri asupra materialului probator și fără a analiza în concret susținerile din apel ale recurentei.

Totodată, susține că, pe tot parcursul motivării, instanța de apel a arătat care sunt concluziile expertului desemnat, fără a expune motivele de fapt și de drept pentru care și-a însușit aceste concluzii, în defavoarea opiniei contrare, argumentate, a apelantei (recurente).

De asemenea, evocând dispozițiile art. 264 din C. proc. civ., recurenta susține că, în privința probei cu expertiza de specialitate, legea nu stabilește o anumită putere doveditoare a acesteia, astfel că, în opinia sa, rezultatul constatărilor proprii ale expertului nu sunt de natură a justifica, prin ele însele, soluția adoptată.

Mai mult, arată că, în raport de dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., scopul administrării probei cu expertiză este acela de a se lămuri anumite împrejurări de fapt, interpretarea și aplicarea legii la o situație de fapt determinată în urma coroborării probelor revenind exclusiv judecătorului.

În aceste condiții, apreciază că preluarea în considerentele hotărârii, fără o motivare proprie, a opiniei expertului, nu este de natură a satisface cerințele art. 6 alin. (1) și art. 22 alin. (1) C. proc. civ., neputând reprezenta "motivare" a hotărârii în sensul prevăzut de art. 425 din același Cod.

Prin urmare, recurenta subliniază că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile anterior citate, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Recurenta conchide dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate arătând că, prin raportare la motivarea superficială a hotărârii recurate, concretizată, pe de o parte, prin reproducerea concluziilor din raportul de expertiză administrat în fața instanței de apel, iar, pe de altă parte, prin lipsa raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în care o omis să examineze argumentele pe care le-a expus atât prin cererea de apel, cât și prin cererea introductivă.

Dezvoltând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea încheierii interlocutorii din 09.05.2022, prin aceea că a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ.

În concret, recurenta a învederat faptul că, prin încheierea pronunțată la 09.05.2022, instanța de apel a dispus în mod netemeinic și nelegal respingerea obiecțiunilor pe care aceasta le-a formulat, în legătură cu nelegalitatea procedurii de citare la desfășurarea expertizei.

Evocând dispozițiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susține că nelegalitatea deciziei recurate rezultă din împrejurarea că, expertul nu a realizat o veritabilă convocare la lucrările expertizei, în accepțiunea dispozițiilor legale amintite. În acest sens, arată că, prin adresa nr. x/05.03.2022, ce i-a fost comunicată la 11.03.2022, s-a realizat o convocare la o întâlnire prealabilă efectuării expertizei.

Pe de altă parte, recurenta învederează faptul că, respectiva adresă, i-a fost comunicată cu nerespectarea termenului imperativ de 5 zile, prevăzut de art. 335 alin. (1) C. proc. civ., întrucât adresa de convocare i-a fost comunicată la 11.03.2022, cu doar 4 zile înainte de data stabilită pentru întâlnirea prealabilă ce a avut loc în data de 15.03.2022.

Prin urmare, recurenta solicită a se observa că decizia recurată este vădit nelegală, având în vedere maniera în care instanța de fond a nesocotit prevederile imperative ale art. 335 alin. (1) Cod, dispunând în mod nelegal respingerea obiecțiunilor pe care le-a formulat prin încheierea interlocutorie din data de 09.05.2022.

În continuare, subsumat aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta a susținut că decizia recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1530 și ale art. 1547-1548 C. civ.

Detaliind, recurenta a arătat că, prin respingerea cererii de apel, instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 1547 C. civ., care prevăd în mod expres că "debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă", cu mențiunea că, în ceea ce privește proba culpei, art. 1548 C. civ. prevede că, în cazul neexecutării obligațiilor contractuale, culpa debitorului este prezumată.

Totodată, învederează că intimata-pârâtă nu a invocat pe calea întâmpinării nicio cauză exoneratoare de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor sale, astfel încât această neexecutare să poată fi apreciată ca o neexecutare fortuită a contractului și care să nu dea dreptul la daune interese.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta, evocând dispozițiile art. 1530 C. civ., susține că, urmarea/consecința faptei ilicite a pârâtei, constând în neexecutarea obligațiilor asumate contractual, este reprezentată de prejudiciul în cuantum total de 261.950 RON, care, în opinia recurentei, este cert, existența și întinderea acestuia fiind determinate de contravaloarea cheltuielilor în legătură cu defecțiunea chiller-ului, repararea și repunerea în funcțiune a acestui echipament, într-un cuantum total de 261.950 RON.

În cele ce urmează, recurenta prezintă aspectele/chestiunile de fapt care, în accepțiunea sa și, contrar celor reținute de instanța de apel, demonstrează culpa contractuală a intimatei-pârâte. În acest sens, recurenta a reprodus ceea ce a arătat în cererea de apel, pe fondul cauzei (a se vedea paginile 15 și urm. din cuprinsul cererii de apel - vol. I din dosarul x/2018).

Cu privire la concluziile expertizei tehnice administrate în fața instanței de fond, învederează că, deși Raportul de expertiză tehnică judiciară este neconvingător, așa cum a menționat și în cuprinsul obiecțiunilor formulate pentru termenul de judecata din 09.05.2022, existând necesitatea exercitării controlului judiciar în scopul de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, solicită instanței să observe o serie de aspecte relevante pe care arată că înțelege să le sublinieze din cuprinsul Raportului de expertiză, neavute în vedere de către instanța de apel, sens în care recurenta reproduce parte din cuprinsul obiecțiunilor formulate în scris și înregistrate la instanța de apel în data de 2 mai 2022 (a se vedea documentul intitulat "Obiecțiuni", înregistrat sub nr. x/29.04.2022 aflat la filele x din vol. II al dosarului de apel x/2018).

În acest sens, prin raportare la răspunsul oferit la Obiectivul nr. 1, arată că, toate elementele de protecție au fost livrate și instalate de către societatea B., iar întreținerea acestor elemente era în sarcina exclusivă a acestei societăți, aspect ignorat de instanță prin hotărârea atacată. Totodată, referindu-se la concluzia raportului de expertiză privitoare la respingerea variantei avarierii vaporizatorului din cauza temperaturilor scăzute, recurenta susține că, aceasta validează pretențiile sale și, pe cale de consecință, imprimă un vădit caracter nelegal hotărârii instanței de apel, opinia expertului din acest punct de vedere fiind clară și concisă.

În continuare, referindu-se la cel de al doilea obiectiv, recurenta solicită a se observa că instructajul personalului desemnat de beneficiar nu a fost realizat de B. S.R.L., care nu și-a îndeplinit obligația contractuală ce îi revenea în raporturile cu beneficiarul A. S.R.L., conform Contractului de întreținere nr. x/2008, așa cum a fost modificat și completat prin Actele Adiționale nr. 1-3.

Pe cale de consecință, solicită a se observa că, din coroborarea răspunsurilor oferite în cuprinsul Raportului de expertiză, expertul a conchis în sensul că, protecțiile interne ale echipamentului nu au funcționat corespunzător, ceea ce a determinat apariția avariei, contrar celor reținute de instanța de apel care, în opinia recurentei, a statuat în mod nelegal asupra lipsei oricărei culpe a intimatei-pârâte.

În continuare, recurenta exprimă diverse aprecieri cu privire la ceea ce, în accepțiunea sa, a omis să precizeze expertul desemnat, precum și anumite aspecte de fapt care, în opinia sa, demonstrează culpa/conduita culpabilă a pârâtei.

În încheiere, față de toate considerentele expuse, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului formulat împotriva încheierii interlocutorii din data de 09.05.2022 și deciziei civile nr. 1020 din data de 20.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, casarea în totalitate a hotărârilor recurate, cu obligarea intimatei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 25 august 2022, așa cum atestă dovezile de comunicare aflate la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte.

La 26 septembrie 2022, intimata-pârâtă B. S.R.L., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în totalitate a recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, aferente tuturor fazelor procesuale. Totodată, intimata a invocat excepția nulității recursului cu referire criticile privind pretinsa interpretare și aplicare greșită a prevederilor art. 1530 și art. 1547-1548 C. civ. (învederând faptul că secțiunea menționată din cererea de recurs reprezintă o copie identică a cererii de apel și o copie cvasi identică a obiecțiunilor la raportul de expertiză administrat în etapa apelului; totodată, a învederat că nemulțumirile exprimate nu vizează legalitatea hotărârii atacate, ci temeinicia acesteia, recurenta criticând exclusiv probele administrate și situația de fapt reținută). Totodată, a formulat și apărări pe fondul motivelor de nelegalitate invocate, în sensul respingerii recursului, cu obligarea recurentei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

La 7 octombrie 2022, așa cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar recurs, întâmpinarea a fost comunicată recurentei.

La 17 octombrie 2022, recurenta, prin avocat, a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea tuturor excepțiilor și apărărilor formulate pe calea întâmpinării și admiterea recursului.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 25 mai 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus comunicarea raportului către părți, cu posibilitatea de a depune un punct de vedere la acesta.

Părțile nu au formulat un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a admis în principiu recursul și a stabilit termen în ședință publică, în vederea soluționării pe fond a acestuia.

Analizând recursul declarat în cauză, în temeiul motivelor invocate și al normelor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta invocă faptul că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, precum și că instanța de apel nu a arătat, în concret, înscrisurile pe care le-a avut în vedere, bazându-și soluția doar pe concluziile raportului de expertiză.

Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sens în care a arătat motivele pentru care a admis și cele pentru care a respins susținerile părților și a prezentat raționamentul logico-juridic pentru care a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii contractuale a pârâtei.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea pârâtei, în calitate de vânzător și prestator de servicii tehnice, la plata de daune-interese pentru neexecutarea obligațiilor contractuale aferente contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2015 și contractului de întreținere nr. x/2008.

Prin acțiunea civilă formulată, reclamanta a susținut că, urmare a efectului coroborat al lipsei de instruire a personalului (obligație ce cădea în sarcina pârâtei vânzător), al lipsei reviziilor obligatorii bi-anuale (aferente lunilor aprilie și octombrie), precum și cauzelor efective care au determinat avarierea echipamentelor, este obligatorie antrenarea răspunderii contractuale a vânzătorului, acesta urmând a acoperi prejudiciul provocat prin neglijența sa.

Pentru a respinge acțiunea, prima instanță a reținut că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei. În esență, deși a reținut că, în sarcina pârâtei pot fi reținute două fapte ilicite, dintre cele imputate de reclamantă, respectiv încălcarea obligației prevăzute în anexa 3 la contractul de întreținere, de a instrui personalul reclamantei, o singură dată, cu ocazia primei revizii și încălcarea obligației de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire, totuși, a conchis că nu există legătură de cauzalitate între neîndeplinirea acestor obligații și defecțiunea produsă la echipamentul de răcire RTAC350 EKY1344 în data de 10 spre 11 ianuarie 2017. Totodată, s-a reținut că, în cauză, este incident cazul de excludere prevăzut de anexa nr. 2 la contractul de întreținere, și anume: "orice defecțiune datorată unei pene de curent sau alimentării cu apă" și cazul de excludere de la garanție prevăzut de art. 8.3 lit. d), respectiv, "produsele care sunt modificate sau avariate prin orice acțiune în afara controlului B." .

Prin memoriul de apel, reclamanta a criticat respingerea, prin încheierea din 17 iulie 2019, a cererii de efectuare a unei noi expertize tehnice, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ce privește soluția pe fondul cauzei, a susținut, în esență, că, în mod greșit, prima instanță a considerat că nu există o legătură de cauzalitate între încălcarea de către pârâtă a obligației prevăzute în anexa 3 la contractul de întreținere, de a instrui personalul reclamantei, o singură dată, cu ocazia primei revizii și încălcarea obligației de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire și producerea prejudiciului, motivat de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care nu au fost pertinente. De asemenea, reclamanta a susținut că, în realitate, cauza avariei nu a fost cea consemnată în raportul de expertiză întocmit în cauză, ci s-a datorat funcționării incorecte a protecțiilor interne ale chiller-ului și implicit a efectelor freonului din vaporizator, aspect pe care susține că l-a indicat primei instanțe, atât prin răspunsul la obiecțiunile față de raportul de expertiză, cât și prin cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.

Astfel, se constată că, prin apelul declarat în cauză, așa cum corect a reținut și instanța de apel, reclamanta a criticat soluția sub aspectul situației de fapt reținute de prima instanță cu privire la cauzele producerii incidentului, ce stau la baza solicitării reclamantei de antrenare a răspunderii contractuale a pârâtei vânzător.

Totodată, în mod judicios a constatat instanța de apel faptul că, reținerile primei instanțe referitoare la neîndeplinirea obligației pârâtei de instruire a personalului, dovedită printr-un proces-verbal separat, cât și a obligației pârâtei de a efectua două revizii pe an ale echipamentului de răcire au căpătat caracter definitiv, cât timp nu fac obiectul criticilor apelului exercitat de reclamantă, iar pârâta nu a formulat un apel propriu împotriva considerentelor primei instanțe.

În acest context, în virtutea efectului devolutiv prevăzut de art. 476 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a analizat încheierea și sentința atacate în raport de criticile recurentei-reclamante, realizând o nouă verificare atât a ponderii neîndeplinirii celor două obligații contractuale, prin raportare la cauza efectivă a producerii avariilor, cât și a modului de administrare a probelor din prima etapă procesuală, respectiv a probei cu expertiza tehnică judiciară, concluzionând asupra caracterului legal și temeinic al concluziilor primei instanțe. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 479 C. proc. civ., a fost administrată o nouă probă cu expertiza tehnică judiciară de specialitate.

Astfel, în considerentele deciziei atacate, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de prim control judiciar a analizat probele administrate (respectiv cele două rapoarte de expertiză tehnică judiciară, raportul de intervenție din 20.12.2016) și a stabilit situația de fapt prin coroborarea probelor cu susținerile părților, context în care a arătat de ce a înlăturat criticile apelantei-reclamante privind contrarietatea concluziilor expertului tehnic și cele potrivit cărora expertul ar fi identificat drept cauză principală defectarea unui senzor. Referitor la aceste aspecte, instanța de apel a reținut că, în cele două expertize administrate în cauză, concluziile au fost unanime în a sublinia că, avaria din 10-11.01.2017 a fost datorată, în mod determinant, lipsei de alimentare cu energie electrică, pe de o parte, iar pe de altă parte, că, nici absența reviziilor anuale și nici lipsa procesului-verbal de instruire (în contextul unor reparații sistematice, soldate cu un răspuns prompt și eficient din partea vânzătorului și a unor indicații clare, explicite, punctuale, apte de a asigura utilizarea corectă a instalației) nu constituie cauze determinante ale defecțiunii aparatului achiziționat.

În concluzie, observând coroborarea deplină a probelor administrate în cauză, atât în etapa apelului cât și a judecății în primă instanță, instanța de a apel a concluzionat în sensul lipsei răspunderii contractuale a pârâtei prin prisma celor două fațete ale neglijenței invocate de reclamantă (absență instruire personal și absență revizii anuale asumate). Prin confirmarea soluției instanței de fond, s-au menținut și temeiurile de drept invocate de prima instanță, a căror aplicare nu a fost, de altfel, contestată prin calea de atac formulată de apelanta-reclamantă.

Potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat totuși, în mod constant, faptul că "Art. 6 paragraful 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Prin raportare și la aceste considerente teoretice, instanța supremă reține că decizia atacată este la adăpost de criticile formulate din perspectiva nemotivării, raționamentul logico-juridic al instanței de prim control judiciar fiind prezentat într-un mod complet, care face posibil controlul hotărârii în calea de atac a recursului.

În plus, instanța de recurs notează faptul că, recurenta-reclamantă nici nu a indicat, în concret, ce aspecte au rămas nemotivate, din modul de prezentare a argumentelor rezultând mai degrabă nemulțumirea acesteia cu privire la valoarea probatorie pe care instanța de apel a dat-o rapoartelor de expertiză tehnică, în contextul stabilirii situației de fapt.

Se reține că, în elaborarea raționamentului juridic, sunt angrenate procese de inducție, deducție, analiză și sinteză, judecătorul utilizând procedee ale logicii formale în construirea silogismului juridic.

În cauză, deși invocă lipsa unui raționament juridic propriu al instanței, instanța supremă constată că, în realitate, autoarea prezentei căi de atac critică numai etapa aprecierii și interpretării probelor, parte a mecanismului complex ce formează raționamentul juridic al judecătorului, formulând critici de netemeinicie, nu de nelegalitate, care nu pot face obiectul cercetării în calea de atac nedevolutivă, a recursului.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta.

Critica recurentei-reclamante, prin care invocă încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 335 alin. (1) C. proc. civ., va fi subscrisă motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care sancționează pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea normelor de drept procedural a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, și o va analiza ca atare.

Critica este nefondată.

Recurenta-reclamantă a învederat că, prin încheierea din 09 mai 2022, instanța de apel a respins în mod nelegal obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiză întocmit de dl. expert E., întrucât, în cauză, se impune constatarea nulității raportului de expertiză tehnică ce a fost elaborat fără citarea părților prin scrisoare recomandată și cu cel puțin 5 zile înainte de a avea loc întâlnirea părților.

Conform prevederilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., "dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului sau sunt necesare explicațiile părților, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora și locul unde se va face lucrarea. Citația, sub sancțiunea nulității, trebuie comunicată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării".

Potrivit art. 174 C. proc. civ., nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă și este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, fiind relativă în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Cu puterea evidenței, în speță, nulitatea invocată de către reclamantă este una relativă, citarea părții pentru efectuarea unui act de procedură în modalitatea mai sus arătată fiind instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Întrucât, în cauză, nu este vorba despre o nulitate expres prevăzută de lege, pentru a fi atrasă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. este necesară întrunirea cerinței, impuse de art. 175 alin. (1) din același cod – care prevede că actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Existența unei vătămări a fost justificată de către recurentă prin indicarea faptului că adresa de convocare a fost primită cu doar 4 zile înainte, nu 5, așa cum prevăd dispozițiile art. 335 alin. (1) C. proc. civ., precum și a faptului că, în convocator, era invitată la o întâlnire prealabilă întocmirii expertizei, pentru care i s-a solicitat să depună o serie de documente.

Analizând actele dosarului, instanța supremă reține că, în conformitate cu procesul-verbal de convocare din 15.03.2022, părțile au fost convocate deoarece expertul a considerat necesar ca, în vederea efectuării lucrării de expertiză, să aibă o discuție prealabilă cu fiecare parte procesuală pentru prezentarea unui punct de vedere în cauză, precum și pentru prezentarea unor documente pe care expertul le-a considerat necesare în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivelor expertizei.

Din același document rezultă că ambele părți s-au prezentat la locul convocării, prin reprezentant și au avut posibilitatea concretă de a expune punctul de vedere și de a prezenta documentele enunțate în adresa de convocare. Totodată, instanța supremă reține că, așa cum rezultă din întrebarea de la punctul I.16, respectiv II.14 din Procesul-verbal de convocare, părțile au avut posibilitatea de a depune orice alte documente pe care le consideră concludente pentru desfășurarea lucrării de expertiză în dosarul nr. x/2018, posibilitate valorificată de fiecare dintre ele.

În aceste condiții, Înalta Curte constată judicioasă reținerea instanței de apel în sensul că nu este îndeplinită cerința care impune existența unei vătămări produse, care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului procedural.

Cum părțile au avut posibilitatea de a da expertului lămuririle necesare și, totodată, de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele fixate pentru expertiză, iar recurenta nu a indicat niciun impediment legat de imposibilitatea de prezentare, în cadrul întâlnirii cu expertul, a unor documente considerate concludente sau vreun alt impediment apt a justifica sancțiunea nulității pentru nerespectarea termenului de 5 zile, instanța supremă reține că recurenta nu a dovedit existența unei vătămări suferite prin încălcarea normei de procedură prevăzute de art. 335 C. proc. civ., motiv pentru care va fi respins motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu privire la încheierea din data de 09.05.2022.

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat pronunțarea deciziei atacate cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1530 C. civ. și ale art. 1547-1548 din același Cod, motivat de faptul că instanța de apel a reținut greșit că, în cauză, nu este dovedită culpa contractuală a intimatei-pârâte.

Astfel, a susținut recurenta-reclamantă că, în cauză, ar fi dovedit atât faptul că intimata-pârâtă B. S.R.L. nu și-a executat nici obligația contractuală de efectuare a reviziilor tehnice în perioada de garanție, nici pe cea de instruire a personalului recurentei asupra utilizării echipamentului, cât și culpa intimatei-pârâte în producerea avariei din noaptea de 10-11.01.2017, raportată la faptul că, din raportul de expertiză întocmit în cauză ar rezulta faptul că, protecțiile interne ale echipamentului, livrate și instalate de către intimata-pârâtă, nu au funcționat corespunzător, ceea ce a determinat apariția avariei.

Criticile recurentei privind săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptelor ilicite constând în neexecutarea celor două obligații contractuale sunt lipsite de interes, având în vedere că existența acestora a fost deja stabilită cu caracter definitiv prin sentința primei instanțe.

Pe de altă parte, instanța supremă reține că, deși invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1530, art. 1547-1548 C. civ., în realitate, recurenta-reclamantă urmărește readministrarea și reinterpretarea probei cu expertiza de specialitate întocmită în cauză și a probei cu înscrisuri (contractele și corespondența dintre părți), în scopul demonstrării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, cu privire la cauza producerii avariei la chiller, persoana responsabilă și gradul de vinovăție al acesteia.

Or, Înalta Curte reține că interpretarea probelor și stabilirea culpei – elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecății – ține de aprecierea suverană a instanțelor de fond, devolutive, atributul esențial al instanței de recurs constituindu-l interpretarea legii.

De altfel, deși face referire la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, autoarea prezentei căi de atac ignoră faptul că instanța de apel a reținut că, în cadrul acestora, experții au concluzionat în mod identic asupra cauzei determinante a producerii evenimentului din 10.01.2017, aceasta fiind reprezentată de oprirea alimentării cu energie electrică, cauză exterioară răspunderii pârâtei. Or, recurenta s-a cantonat în a relua aceleași susțineri din cererea de chemare în judecată și din memoriul de apel, privind producerea avariei din culpa intimatei-pârâte, urmărind să obțină o nouă verificare a susținerilor ei, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Totodată, instanța supremă reține că, în mod contrar celor susținute prin memoriul de recurs, prin întâmpinarea formulată față de cererea de chemare în judecată, intimata-pârâtă a invocat incidența unei cauze exoneratoare de răspundere, în temeiul art. 8.3 lit. d) din Contractul de vânzare nr. x/17.04.2015 și art. 1352 C. civ., motivat de intervenirea avariei la tabloul electric, element aflat în afara controlului intimatei, iar acest aspect a fost reținut și în sentința primei instanțe, confirmată prin decizia atacată.

Instanța de recurs notează că, pentru atragerea răspunderii contractuale a unei părți, este necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1530 C. civ.. Or, în cauză, în urma interpretării probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că lipsește vinovăția intimatei-pârâte, precum și legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite reținute în sarcina intimatei-pârâte și avaria chiller-ului din 11.01.2017. În aceste circumstanțe, instanțele anterioare nu au mai procedat la analiza existenței unui prejudiciu cert, criticile recurentei privind caracterul prejudiciului suferit fiind deci străine de considerentele deciziei atacate.

Așadar, dispozițiile C. civ. au fost invocate în mod formal, de vreme ce recurenta nu a reușit să dezvolte nicio critică de nelegalitate, care să poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că încheierea și decizia recurate nu sunt susceptibile de a fi cenzurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 8.844,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 9 mai 2022 și deciziei civile nr. 1020/2022 din 20 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 8.844,52 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2023.