ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2365/2015

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția civilă, la data de 17 iulie 2014, reclamanta D.V. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 464,058 lei, reprezentând prejudiciul cauzat cu ocazia valorificării creanței garantate asupra statului în cuantum de 1.234.617 lei conferită de Titlul de despăgubire nr. 787 din 23 iunie 2010 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtului la actualizarea cu indicele de inflație a sumei sus-menționate, precum și la plata sumei de 200 lei daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere.

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin Sentința nr. 1366 din 16 octombrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțata de curtea de apel Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 255 din 20 mai 2015, cu mențiunea că decizia este definitivă.

Cererea de recurs Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 iunie 2015. În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că recursul nu este admisibil, fiind promovat împotriva unei decizii definitive.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac, la data de 23 octombrie 2015, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului. În plus, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, "(...) precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv (...)". În speță, decizia instanței de apel a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani care, potrivit capătului principal de cerere, este sub valoarea de 1.000.000 lei. Față de dispozițiile legale sus-menționate și de valoarea pretențiilor solicitate de reclamantă prin capătul principal de cerere, respectiv de 464.058 lei, se reține că recursul declarat este inadmisibil, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București fiind una definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 329 din Constituție arătând ca mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantă.