ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 296/2016

Decizia nr. 296/2016

Deliberând, asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 octombrie 2015, contestatorul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 1533 din 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, admiterea recursului pe care l-a exercitat și „î

n principal,

casarea hotărârii recurate și, reținând cauza spre rejudecarea recursului, acordarea unui nou termen pentru completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize specialitatea „topografie - cadastru” în care să se stabilească amplasamentul terenului pentru care intimata-reclamantă avea dreptul la restituire în calitatea sa de moștenitoare a autorilor

săi; sau casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare către prima.instanța pentru completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize specialitatea „topografie - cadastru” in care sa se stabilească amplasamentul terenului pentru care intimata-reclamanta avea dreptul la restituire in calitatea sa de moștenitoare a autorilor săi.

În subsidiar, modificarea hotărârii recurate in sensul admiterii apelului subsemnatului si respingerii acțiunii intimatei-reclamante ca nelegala si netemeinica, aceasta neavând calitate procesuala in cauză în condițiile in care era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri de pe raza teritoriala a com. Mihail Kogălniceanu, iar nu pentru terenurile ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare declarate nule prin hotărârile instanțelor de fond din prezenta cauză.”

În motivarea contestației în anulare, întemeiată în drept pe dipozițiile art. 318 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de recurs nu a cercetat și nu s-a pronunțat cu privire la motivele de recurs invocate de către contestator, în special prin recursul formulat prin

reprezentanții „B.”, nerespectandu-se cerința motivării hotărârii, astfel cum este reglementată de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin modul în care a redactat hotărârea, instanța nu a răspuns obligativității cercetării distincte a fiecărui motiv de recurs, astfel încât s-a realizat o motivare implicită, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Cercetarea fiecărui motiv de recurs presupune identificarea de către instanță a motivului de recurs invocat, analizarea, în funcție de argumentele invocate, dacă motivul de recurs este sau nu întemeiat, precum si indicarea de către instanță a motivelor de fapt și de drept pentru care primește sau respinge motivul respectiv, împreună cu argumentele care au stat la baza lui.

Dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au caracter imperativ, astfel încât

nemenționarea ori menționarea necorespunzătoare în hotărârea judecătorească a elementelor prevăzute în acest text este sancționată cu nulitatea întregii hotărâri.

Legea nu pretinde o anumită formă sau conținut al considerentelor, însă instanța, indiferent de faza procesuală, trebuie să se refere în motivare la toate capetele de cerere formulate și la fundamentul pentru care s-au respins unele cereri/motive de recurs.

Chiar daca, în aceasta operațiune, instanța nu trebuie sa răspundă și la toate argumentele folosite de părți pentru susținerea pretențiilor lor, ea este obligata sa analizeze si sa se pronunțe pe cererile părților (în speță, motivele de recurs invocate drept critici aduse hotărârii cu privire la care s-a cerut exercitarea controlului judiciar) și să prezinte un argument mai mult sau mai puțin consistent cu privire la soluție.

Motivele de nelegalitate invocate în recursul contestatorului, formulat prin reprezentanții săi convenționali din cadrul C., cu privire la soluția pronunțată în apel au fost prezentate pe larg în motivele de recurs transmis prin poștă și doar reiterate în concluziile scrise depuse în fata instanței de control judiciar. Totuși, acestea nu au fost analizate în totalitate în considerentele hotărârii pronunțate.

Împotriva hotărârii din apel au fost formulate, în interiorul termenului procedural de exercitare a caii de atac, doua categorii de recursuri cu soluționarea cărora instanța de control judiciar a fost investita în mod legal:

- recursul formulat în numele contestatorului si al recurentei-parate D., prin C.”;

- recursul formulat în numele contestatorului A. de către reprezentanții săi convenționali „B.”.

Cele două categorii de recursuri, deși aveau aceeași finalitate, conțineau doar parțial motive de recurs similare, iar recursul formulat distinct de A. conținea, suplimentar, motivul de casare înserat la pct. III 4) de la ultima filă precum și anumite motive de modificare ce nu erau comune cu cele din recursul formulat de contestator alături de recurenta-parată D.

Astfel, în susținerea recursului A., formulat prin C., s-a arătat, suplimentar față de motivele de casare și modificare prezentate la pag. 9-21 ale acestui recurs (care au fost analizate parțial si in mod implicit de instanța de recurs), următorul motiv de casare:

„III.4) Este nelegala soluția instanței de apel de anulare integrala a contractelor de vânzare-cumpărare prin care am cumpărat terenurile în litigiu, în condițiile în care terenurile proprietatea subsemnatului nu se suprapun integral cu terenurile la care pretinde intimate-reclamanta ca are vocative la reconstituirea dreptului de proprietate.

În

subsidiar, daca instanța de apel reținea îndeplinirea tuturor condițiilor pentru declararea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, menționez faptul ca soluția legala era admiterea în parte a acțiunii și anularea în parte a contractelor de vânzare-cumpărare, doar in limita existentei unei suprapuneri intre terenurile la care pretinde intimate-reclamanta ca are vocație la reconstituirea dreptului de proprietate (18 ha) și terenurile proprietatea subsemnatului (18,5 ha).

Or, in condițiile in care instanțele de fond au refuzat efectuarea unei expertize tehnice cadastrale, care sa stabilească printre altele, aceste amplasamente și gradul de suprapunere a terenurilor litigioase, nelegalitatea acestor hotărâri este evidentă”.

Acest motiv de casare nu a fost cercetat nici măcar in mod indirect, si in consecință nu a putut fi înlăturat motivat in hotărârea pronunțată, cu toate că a reprezentat un motiv de recurs distinct cu soluționarea căruia fusese investita in mod legal instanța de control judiciar.

Aspectele de nelegalitate invocate în recursul contestatorului au fost diferite de cele „analizate” implicit si incomplet in hotărârea recurată, iar instanța de recurs nu a trecut la cercetarea distincta a motivelor din calea de atac semnata de avocații din cadrul C. și nu a înlăturat in hotărârea pronunțată criticile de nelegalitate aduse prin aceasta categorie de recurs, ci s-a limitat sa arate ca si acest recurs al contestatorului este „nefondat pentru considerentele analizate anterior”.

Astfel, la fila 18 parag. 8 al deciziei din recurs s-a arătat că

„deși cererea de recurs a paratului A. este foarte cuprinzătoare, trebuie subliniat ca primele noua pagini ilustrează istoricul cauzei următoarele pagini conținând criticile de fond, comune cu cele formulate de D. și care au fost grupate si analizate, deja, in precedent

”. Or, din analiza comparativa a celor doua categorii de recursuri cu soluționarea cărora instanța de recurs era investită, rezultă în mod indubitabil contrariul celor prezentate în decizia a cărei anulare se solicită, in principal, prin existenta unui motiv de casare suplimentar (pct. III 4) al recursului contestatorului) și, în subsidiar, prin prezentarea unor alte motive de casare modificare inserate la filele 11-20 din aceeași cale de atac.

În plus față de analizarea ultimului motiv de casare prezentat în recursul contestatorului, instanța de recurs nu

a analizat nici motivele de recurs prezentate de contestator la pct. III 2) care constituiau motive de nelegalitate distincte ale hotărârii recurate, iar nu simple argumente comune cu cele existente in recursul declarat in numele soților A. si D. Astfel, prin aceste motive de recurs se prezentase, din perspectivă legala, efectele hotărârilor judecătorești pronunțate anterior în litigiile în care intimata-reclamanta investise instanțele cu analizarea cererilor sale și în care contestatorul nu a avut calitatea de parte.

Instanța de control judiciar s-a limitat la o prezentare trunchiată a unor considerente teoretice ale noțiunilor de „autoritate și putere de lucru judecat”, nu a analizat cele prezentate de contestator ca motive distincte de recurs, nu s-a aplecat asupra analizării normelor legale de drept substanțial la care se făcuse trimitere în calea de atac, nu a prezentat fundamentul juridic pentru care a îndepărtat cele inserate în motivele de nelegalitate și s-a limitat ca, in considerentele deciziei, să insereze paragrafe ce țineau de practicaua unei hotărâri judecătorești, sintetizând in mod generic faptul ca aprecierea hotărârilor judecătorești și a probatoriului a fost deja făcuta, fara a se intra într-o analiza de legalitate, ce era absolut necesara fata de cele prezentate în recursul contestatorului.

În motivele de nelegalitate prezentate în recursul contestatorului fuseseră prezentate norme legale de drept substanțial și procedural ce fuseseră încălcate prin hotărârea recurată, atât normele ce reglementează autoritatea de lucru judecat, cât și dispoziții legale din legile speciale, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 245/2005.

Instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs ce presupuneau analiza, din punct de vedere al legalității, naturii și efectelor juridice a următoarelor

:

„- raportul de expertiza extrajudiciara „E.”;

- adresa din 26 iulie 1999 înregistratǎ la Primăria com. M, Kogălniceanu și schița înregistrată;

- hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar a Municipiului Constanța din luna Martie 2000;

- hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterioare în raport de obiectul, părțile, soluțiile pronunțate si succesiunea acestora;

- posibilitatea legala a Primarului Comunei Mihail Kogălniceanu de a acorda (emite propunere de constituire în natura în baza Legii nr. 18/1991) un teren situat in administrativul Municipiului Constanta (cele doua localități fiind situate la o distanta de aproximativ 60 km și având între ele interpuse alte trei unități administrative distincte), s.a.”

Acestea reprezentau motive de recurs cu soluționarea cărora instanța de control judiciar fusese învestită in mod legal prin recursul formulat, iar nu aspecte prezentate pentru prima oara prin concluziile scrise (acestea doar dezvoltând si prezentând într-o forma completa cele deja existente in motivele de recurs), astfel încât nu poate fi reținută fundamentarea instanței de recurs pentru necercetarea acestora, prezentata in ultimul paragraf al considerentelor („aspecte noi, care exced motivelor de recurs”).

În al doilea rând, hotărârea este rezultatul unei greșeli materiale, instanța pornind în fundamentarea soluției de la o situație premisă eronată în ceea ce privește conținutul, valoarea si efectul primei hotărâri judecătorești prezentate ca fundament al dreptului intimatei-reclamante (sentința civilă nr. 612 din 20 Mai 2008 a Tribunalului Constanta).

Pentru justificarea dreptului intimatei - reclamante instanța de recurs a prezentat în considerentele deciziei anumite hotărâri judecătorești care îi confirma acest drept și, în mod corespunzător, calitatea procesuala activa, prima hotărâre irevocabila avuta in vedere de către instanța fiind reprezentată de sentința sus-menționată.

Or, pe de o parte aceasta hotărâre nu este „irevocabila” (dosarul aflandu-se pe rolul Curții de Apel Constanta în apel, în al doilea ciclu procesual după casare cu trimitere), iar pe de alta parte nu reprezintă un fundament pentru justificarea dreptului intimatei-reclamante ci, dimpotrivă, o infirmare a acestui drept. Intimata-reclamanta F. nu beneficiază de efectele acestei hotărârii judecătorești, neavând nicio legătura cu dreptul persoanelor în favoarea cărora fusese pronunțată sentința.

Mai mult, hotărârea a fost depusa la dosar chiar de către contestator pentru a întări cele prezentate cu privire la inexistenta dreptului intimatei-reclamante și a suprapunerii intre terenul cu privire la care aceasta invoca un drept si terenul solicitat de terțe persoane ca reprezentând fostul amplasament al autorului acestora.

S-a arătat, de asemenea, că „din analizarea modalității de prezentare a considerentelor avute in vedere de către instanța de control judiciar și din prezentarea succesiunii hotărârilor judecătorești la care se raportase pentru confirmarea dreptului intimatei-reclamante și întărirea nelegalității excepției lipsei calității procesuale active, rezulta că nu suntem in situația unei erori de judecata a instanței de recurs, ci chiar a unei „erori materiale” ce a dus la stabilirea dreptului intimatei-reclamante în considerarea unei hotărâri judecătorești care, pe lângă faptul ca nu era irevocabila, nu acorda un drept acesteia, ci chiar infirma cele reținute anterior in decizia recurată.”

2.2. Analiza contestației în anulare

Contestația în anulare nu este întemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Primul motiv invocat de către contestator pentru anularea deciziei date în recurs constă în nepronunțarea instanței asupra criticilor pe care acesta le-a formulat la pct. III.4) din cererea de recurs depusă prin reprezentații săi C.

Verificând cererea de recurs, Înalta Curte constată că singurul aspect arătat în cererea de recurs la care se face trimitere este următorul: „Este nelegală soluția instanței de apel de anulare integrala a contractelor de vânzare-cumpărare prin care am cumpărat terenurile in litigiu, in condițiile în care terenurile proprietatea subsemnatului nu se suprapun integral cu terenurile la care pretinde intimata-reclamantă că are vocație la reconstituirea dreptului de proprietate.”

Or aceasta nu poate fi considerată o critică asupra căreia instanța de control judiciar să fi fost obligată să răspundă.

Controlul judiciar nu se putea realiza în speță deoarece recurentul nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel în privința analizei valabilității

contractelor de vânzare-cumpărare la care a făcut referire.

În atare condiții, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat.

Pe de altă parte, faptul că recurentul a dezvoltat prin concluziile scrise ceea ce doar a enunțat prin motivele de recurs nu era de natură a obliga instanța de recurs să se pronunțe, în cadrul considerentelor care ar fi corespuns dispozitivului, asupra acestor chestiuni. Câtă vreme recurentul a nesocotit principiul contradictorialității și, în forma specifică a principiului pentru etapa recursului, prevederile art. 303 alin. (1) C. proc. civ., nu poate reproșa instanței că nu a analizat aspecte de care adversarul său nu avea știință.

Față de modul în care a înțeles recurentul să se exprime în calea extraordinară de atac, instanța de recurs, văzând concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, și prin care se invocau aspecte ce nu fuseseră deduse analizei în termenul imperativ impus de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs nici nu avea obligația de a repune pricina pe rol, pentru a pune în discuția contradictorie a părților aceste aspecte. Sancțiunea impusă de art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., respectiv de anulare a cererii de recurs nemotivată, nu putea fi înlăturată de instanță, în lipsa unor prevederi care să-i îngăduie aceasta.

Așadar, reținând în hotărâre faptul că „

în concluziile scrise și notele de ședință depuse la dosarul cauzei de către pârâți, prin apărători, au fost aduse critici de nelegalitate și au fost invocate aspecte noi, care exced motivelor de recurs așa cum au fost depuse în termenul legal și, în consecință, în raport de dispozițiile art. 306 C. proc. civ., instanța nu este ținută să le analizeze”, instanța de recurs a dat eficiență prevederilor legale sus-menționate, pronunțând o soluție legală.

Cât privește neanalizarea motivului de recurs privitor la suprapunerea terenurilor părților, Înalta Curte constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra acestui aspect la pag. 18 din hotărâre și a răspuns criticii prin care s-a adus în discuție modul în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul - precum și probatoriul administrat - pentru dovedirea susținerilor recurenților. S-a analizat atitudinea procesuală a recurenților-pârâți în etapa apelului și s-a concluzionat că aceștia nu mai pot invoca în fața instanței de recurs faptul că nu s-a administrat tot probatoriul necesar pentru a lămuri cauza.

Instanța de recurs a analizat și motivul de recurs privitor la efectele hotărârilor judecătorești pronunțate anterior în litigiile în care reclamanta a figurat ca parte.

Lecturarea hotărârii contestate permite a se constata cu ușurință faptul că instanța a analizat și acest aspect. Împrejurarea că analiza făcută nu este în sensul urmărit de către contestator nu este de natură să-i deschidă acestuia calea contestației în anulare.

Apoi, contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a analizat critica privitoare la calitatea procesuală a reclamantei pentru că „

instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs ce presupuneau analiza, din punct de vedere al legalității, naturii și efectelor juridice a următoarelor

:

raportul de expertiza extrajudiciara „E.”;

adresa din 26 iulie 1999 înregistratǎ la Primăria com. M, Kogălniceanu și schița înregistrata;

hotărârea Comisiei Locale de Fond Funciar

a Municipiului Constanta din luna Martie 2000;

hotărârile judecătorești pronunțate în litigiile anterioare în raport de obiectul, părțile, soluțiile pronunțate și succesiunea acestora;

posibilitatea legala a primarului com. Mihail Kogălniceanu de a acorda (emite propunere de constituire în natura în baza Legii nr. 18/1991) un teren situat in administrativul Municipiului Constanta (cele doua localități fiind situate la o distanta de aproximativ 60 km și având între ele interpuse alte trei unități administrative distincte),

s.a.”.

Instanța de recurs a analizat problema calității procesuale a reclamantei la pagina 16 din hotărâre. Faptul că nu s-a răspuns tuturor argumentelor invocate de către recurent, în raport cu materialul probator sus-menționat, nu este de natură a vicia conținutul considerentelor. Așa cum se observă și din cuprinsul cererii de recurs, toate probele pretins a nu fi fost analizate au fost invocate drept argumente în susținerea motivului de recurs ce viza calitatea procesuală activă. Neanalizarea acestor aspecte ar fi fost de natură să ducă la admiterea contestației în anulare doar în măsura în care, ele însele, ar fi atras pronunțarea unei alte soluții. Or, în condițiile în care instanța de recurs a considerat că reclamanta justifica legitimarea procesuală activă pentru argumentul ce decurgea din interesul său în constatarea nulității absolute a unor contracte, analiza și a altor aspecte - ce vizau doar materialul probator invocat de către recurent - care să fi dus la înlăturarea calității procesuale active era inutilă.

Având în vedere cele mai sus arătate, motivul contestației în anulare privitor la necercetarea tuturor criticilor formulate de către recurent nu este întemeiat.

Nu poate fi primit nici cel de-al doilea motiv de contestație în anulare, privitor la greșeala materială pe care ar fi săvârșit-o instanța de recurs.

În opinia contestatorului, greșeala materială ar consta în faptul că „instanța a pornit în

fundamentarea soluției de la o situație premisă eronată în ceea ce privește conținutul, valoarea si efectul primei hotărâri judecătorești prezentate ca fundament al dreptului intimatei-reclamante, sentința civilă nr. 612 din data de 20 Mai 2008 a Tribunalului Constanta, (…) reținând în mod eronat caracterul irevocabil al acestei hotărâri deși

dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanta, în apel, iar pe de alta parte nu reprezintă un fundament pentru justificarea dreptului intimatei-reclamante ci, dimpotrivă, o infirmare a acestui drept”.

Greșeala materială care deschide calea contestației în anulare este una de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății. De asemenea, pentru verificarea greșelii materiale ce ar atrage anularea hotărârii nu trebuie să fie necesară o reexaminare a fondului cauzei sau reaprecierea probelor.

Din motivarea contestației în anulare se observă că, în realitate, criticile formulate de către contestator vizează o eventuală greșeală de judecată, schimbarea caracterului unei hotărâri judecători și denaturarea efectelor acesteia neputând fi încadrate în categoria greșelii materiale.

Așadar, va fi respins și motivul de contestație referitor la eroarea materială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1533 din 9 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2016.