ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2025

Ședința publică din data de 28 mai 2025

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale redate în Titlul II a Părții Speciale din C. proc. pen., intitulat "Camera preliminară", invocată de contestatoarea-inculpată, prin apărător.

Pentru a dispune astfel s-a reținut că nu este îndeplinită cerința prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Completul de cameră preliminară, a reținut că din conținutul cererii, așa cum a fost susținută, nu există dovada legăturii între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de contestatoare, prin apărător, și soluționarea cauzei, câtă vreme se susține caracterul neconstituțional al întregului Titlu II a Părții Speciale din C. proc. pen., respectiv a întregii proceduri de cameră preliminară, cu motivarea că aceste norme nu mai corespund scopului pentru care au fost edictate, fiind necesară abrogarea lor.

S-a mai arătat că în ce privește constituționalitatea dispozițiilor prevăzute de art. 342 C. proc. pen., Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii, de evidențiat fiind Decizia nr. 526/10.11.2022, Decizia nr. 656/28.11.2023, Decizia nr. 470/27.10.2022, Decizia nr. 121/2.03.2021, Decizia nr. 802/5.12.2017.

Împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024 a formulat recurs inculpata A..

În susținerea cererii de recurs, prin apărătorul desemnat din oficiu, inculpata a invocat faptul că încheierea recurată este motivată lacunar, precum și faptul că sunt îndeplinite condițiile necesare sesizării instanței de control constituțional.

Examinând recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Evaluând excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul B. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În acest sens, se impune verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispozițiilor legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpata A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor prevăzute în Titlul II a Părții Speciale din C. proc. pen., intitulat Camera preliminară, iar dispozițiile legale criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)

Practic, "decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți" (Decizia nr. 39 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 345 din 06 mai 2019).

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Normele criticate de inculpata A. se referă la întreaga procedură de cameră preliminară.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale, prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către inculpată, Înalta Curte reține că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

În acest sens, se reține că prin criticile invocate referitoare la lipsa scopului pentru care a fost reglementată procedura de cameră preliminară partea solicită, în realitate, o modificare a actului normativ, în sensul abrogării întregii proceduri de cameră preliminară. Or, acest aspect nu constituie o problemă de constituționalitate, ci intră în competența exclusivă a legiuitorului și nu poate face eo ipso obiectul examenului de constituționalitate în cauza pendinte. În acest caz, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

Pe fondul cererii formulate de inculpata A., văzând nemulțumirea inculpatei cu privire la respingerea cererilor de probatorii, Înalta Curte reține că ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, inculpatul poate solicita și obține administrarea tuturor probelor ce au fost strânse în cursul urmăririi penale. De altfel, dacă în urma administrării în mod nemijlocit de către instanța de judecată a probelor s-ar reliefa faptul că o probă nu a fost legal obținută, instanța are posibilitatea de a nu-i acorda valență probantă (CCR, Decizia nr. 802/2017).

Totodată, se are în vedere că instanța de control constituțional a mai evaluat dispozițiile legale criticate apreciind că acestea sunt constituționale în raport cu motivele invocate (Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial, nr. 788 din 07 octombrie 2016).

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, excepția invocată de recurentă nu are aptitudinea de a produce un efect util asupra soluționării cauzei, ceea ce conferă excepției invocate un singur scop, acela de a determina o modificare legislativă.

Or, finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia, în lipsa oricărui potențial efect în cauza concretă. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea dispozițiilor criticate.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata A. împotriva încheierii din data de 20 mai 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 mai 2025.