ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 252/2020

HOTĂRÂRE
14.12.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 252/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., contestatoarea A. a declarat apel.

Prin cererea transmisă, prin email, la data de 8 octombrie 2020, apelanta a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2019

Prin încheierea din data de 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelanta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., având următorul conținut:

"Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă."

În acest context, s-a reținut că apelanta contestatoare a invocat neconstituționalitatea textului de lege criticat, prin prisma faptului că sintagma "dată în contestația în anulare" din cuprinsul dispoziției normative mai sus menționate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, nu este aptă să indice procedura în mod predictibil, întrucât nu s-a indicat dacă este vorba despre hotărârea dată în "rejudecarea apelului" sau în "rejudecarea cauzei după desființare", ceea ce încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 124 din Constituția României, precum și cele ale art. 6 și 13 din Convenție.

Prin urmare, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale privește dispoziții normative în vigoare, respectiv art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. și a fost ridicată într-o cauză având ca obiect apelul declarat de contestatoare împotriva deciziei penale nr. 153/A din data de 9 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare declarată de către aceasta.

Totodată, s-a constatat că apelanta are un interes real, personal, în promovarea excepției de neconstituționalitate, posibila admitere a acesteia și interpretarea dispoziției normative criticate în sensul solicitat fiind de natură a crea posibilitatea accederii acesteia la o instanță care va analiza pe fond calea de atac declarată.

Însă, raportat la argumentele prezentate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța supremă a apreciat că aspectele criticate de autoarea excepției de neconstituționalitate nu vizează o problemă de constituționalitate a art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., ci reprezintă, în realitate, o chestiune de interpretare sistematică a mai multor dispoziții din C. proc. pen., în vederea aplicării textului de lege criticat, și de modificare și de completare a legii în sensul dat de către de către apelantă dispozițiilor normative apreciate neconstituționale, solicitare inadmisibilă în raport cu competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la interpretarea sau adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 364/2017, nr. 72/2012, nr. 728/2017, nr. 460/2018 etc.)

Examinând recursul formulat de condamnata A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepția a fost invocată de condamnata A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (dosarul nr. x/2019), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de condamnata A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza (întrucât vizează dispozițiile legale ce reglementează procedura de judecare în calea extraordinară de atac a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile), în concret nu reprezintă adevărate critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei cu legea fundamentală a României. În cauză, așa cum rezultă din motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce depinde de modul de soluționare a cauzei este interpretarea dispoziției criticate pentru neconstituționalitate în sensul de a crea posibilitatea pentru contestatoarea condamnată de a accede la o instanță care poate analiza pe fond calea de atac declarată.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la o nouă interpretare a dispozițiilor referitoare la hotărârile judecătorești pronunțate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, susceptibile sau nu de a fi atacate.

În acest sens se reține că textul de lege a fost criticat pentru neconstituționalitate prin prisma faptului că înțelesul sintagmei "dată în contestație în anulare" din cuprinsul prevederilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., în opinia apărării, nu poate echivala cu hotărârea pronunțată după analizarea pe fond a contestației în anulare având în vedere că legiuitorul nu a specificat, în mod expres, natura hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate, respectiv hotărârile pronunțate ulterior etapei admisibilității în principiu a căii de atac sau cele pronunțate ca urmare a rejudecării apelului, după admiterea pe fond a contestației în anulare.

În speță se constată, totodată, că prin criticile formulate se tinde și la modificarea și completarea legii în sensul de a se reglementa posibilitatea exercitării unei căi de atac și împotriva deciziei prin care se dispune o soluție de respingere a căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/unui text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, cu consecința reconfigurării procedurii de judecare a unei căi extraordinare de atac, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, se reține că interpretarea dispozițiilor legale nu pot forma obiectul unui control de constituționalitate întrucât Curtea Constituțională nu are atribuții de interpretare și aplicare a prevederilor legale, acestea fiind atributul exclusiv al judecătorului.

Așadar, Curtea Constituțională doar observă consecințele pe are le-a produs, respectiv le produce norma/legea supusă controlului în practica judiciară și numai apoi poate face aprecieri asupra caracterului neconform cu Constituția al acestor consecințe (deja produse), astfel cum acestea rezultă din practica judiciară.

Totodată, se reține că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 Curtea Constituțională a statuat că ... stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege".

(...) Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii."

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurenta condamnată în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnata A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta condamnată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnata A. împotriva încheierii din data de 22 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta condamnată A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 268/2025
Ședința publică din data de 10 iunie 2025 Deliberând asupra cererii de revizuire de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 aprilie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregis
ÎCCJ 2024-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 12 iunie 2024 În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în
ÎCCJ 2019-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 241/2019
Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 27 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 al
ÎCCJ 2020-09-07
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 124/2020
Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 308 din data de 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019 a fost
ÎCCJ 2025-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 389/2025
Ședința publică din data de 28 mai 2025 Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 mai 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Curtea de Apel Pitești,
Sursă