Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.01.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2015

HOTĂRÂRE
22.01.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 176/2015 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și hotărârea supusă revizuirii Prin Sentința nr. 2352 din 11 mai 2011, Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta Comuna Șercaia prin Primar; s-a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar; s-a respins excepția de nelegalitate a art. 2 din Hotărârea nr. 643 din 30 noiembrie 2007 emisă de pârâta Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar invocată de reclamanta Stațiunea A. Șercaia în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Comuna Șercaia prin Primar și Statul Român - Agenția Domeniilor Statului București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă Stațiunea A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 2078 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a admis recursul declarat de recurenta reclamantă Stațiunea A. împotriva Sentinței civile nr. 2352 din 11 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a casat sentința atacată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.

Prin Sentința civilă cu nr. 3035/CA din 11 mai 2012 pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a art. 2 din Hotărârea nr. 643 din 30 noiembrie 2007 emisă de pârâta Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar invocată de reclamanta Stațiunea A. Șercaia în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Brașov de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Comuna Șercaia prin Primar și Statul Român - Agenția Domeniilor Statului. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs reclamanta Stațiunea A. Șercaia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 5615 din 19 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov a respins recursul declarat de către recurenta-reclamantă Stațiunea A. Șercaia împotriva Sentinței civile cu nr. 3035/CA din 11 mai 2012 pronunțată de către Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal-pe care o menține. 2. Cererea de revizuire Împotriva acesteia decizii a formulat cerere de revizuire Stațiunea A., criticând decizia pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii, revizuenta a susținut în esență că Decizia nr. 5615 din 19 decembrie 2012 este potrivnică Deciziei nr. 2078 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în aceeași cauză, întrucât, deși prin Decizia nr. 2078 din 14 octombrie 2011 s-a dispus cercetarea fondului, totuși prin Decizia nr. 5615 din 19 decembrie 2012 s-a dispus respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Examinând cererea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată inadmisibilitatea căii de atac formulate de revizuentă pentru următoarele motive: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dezbaterile fiind limitate însă la admisibilitatea revizuirii, potrivit dispozițiilor art. 326 pct. (3) C. proc.

civ. Potrivit art. 322 pct. 7 "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs". Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că invocarea acestuia presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: 1. să existe hotărâri definitive contradictorii; 2. hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.

Ca atare, trebuie reținută tripla identitate de părți, obiect și cauză care sunt elementele lucrului judecat; 3. hotărârile să fie date în dosare diferite; 4. în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. Dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni; 5. să se ceară anularea celei de a doua hotărâri. Condițiile menționate trebuie să fie îndeplinite cumulativ, întrucât neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul respectiv.

În speță, însă, revizuentă nu a dovedit existența unor astfel de hotărâri judecătorești care să atragă aplicarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., contrarietatea la care se face referire, fiind între două hotărâri pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Stațiunea A. împotriva Deciziei nr. 5615 R din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Stațiunea A. împotriva Deciziei nr. 5615 R din 19 decembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2015. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3599/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a contencios administrati
ÎCCJ 2018-01-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/64 din 23 iulie 2015,
ÎCCJ 2012-09-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5052/2013
26 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare: Așa cum rezultă din expunerea anterioară, revizuentul a solicitat revizuirea Deciziei Civile nr. 2298/2012 din 1
ÎCCJ 2013-09-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6079/2013
aplicare a Legilor fondului funciar, reclamantul fiind încunoștințat de pârâtă sub acest aspect, iar împotriva acestui răspuns reclamantul a formulat plângere prealabilă, primind răspunsul din 03 august 2011, prin care i se aduce la cunoști
ÎCCJ 2015-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1521/2015
Decizia nr. 1521/2015 Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cadrul procesual; Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 30
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă