ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1466/2016

Decizia nr. 1466/2016 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Obiectul cererii. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2014 pe rolul Tribunalului Satu Mare, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a art. 1 alin. (1) din Legea nr, 165/2013, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. Satu Mare prin președinte, la emiterea unei dispoziții de restituire în natură a imobilului situat în Satu Mare, înscris în C.F., provenind din C.F. vechi. Judecata în primă instanță.

Prin sentința civilă nr. 135/D din 3 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în Dosar nr, x/83/2014, a fost admisă acțiunea reclamantului A., prin mandatar C., în contradictoriu cu D. Județul Satu Mare prin președintele B. Satu Mare și în consecință, pârâtul a fost obligat sa emită dispoziție privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent numitului A., persoană îndreptățită în calitate de moștenitor al notificatorilor E. și F., după proprietarul defunct G., pentru imobilul curții și construcții, astfel cum a fost preluat fără extindere și modificări, înscris în C.F., provenind din C.F. vechi, situat în Satu Mare. Judecata în apel. Prin Decizia civilă nr. 1132 din 09 decembrie 2015, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul reclamant A. prin mandatar C. împotriva sentinței civile nr. 135/D din 3 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menținut-o în întregime.

Recursul. Împotriva deciziei curții de apel a formulat prezentul recurs reclamantul A., prin mandatar C.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 februarie 2016 și repartizat Completului filtru nr. 10 (CF 10). Completul de filtru. Prin rezoluția completului de filtru din 25 februarie 2016, a fost dispusă comunicarea cererii de recurs intimatului președintele B. Satu Mare, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de recurs a fost comunicată intimatului președintele B. Satu Mare la data de 04 martie 2016, conform dovezii aflate la fila 49 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție.

Cu respectarea termenului legal de 30 de zile, astfel cum reglementat de dispozițiile ari 17 coroborat cu dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intimatul președintele B. Satu Mare a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la prevederile legii speciale în temeiul căreia a fost formulată cererea de chemare în judecată, potrivit cărora hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea acestora sunt supuse doar la două grade de jurisdicție, fond și apel. Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 04 aprilie 2016, așa cum reiese din dovada aflată la fila 60 a dosarului Înaltei Curții de Casație și Justiție.

La data de 20 aprilie 2016, constatând finalizată procedura de comunicare, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 15 coroborate cu dispozițiile art. 17 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of., Partea 1, nr. 89 din 12 februarie 2013, magistratul asistent raportor a trecut la întocmirea raportului asupra admisibilității, în principiu, a recursului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 27 mai 2016, conform dovezilor aflate la filele 68 și 69. La data de 30 mai 2016, intimatul Județul Satu Mare a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului, iar la data de 31 mai 2016, prin fax, recurentul a depus punct de vedere la raport prin care a învederat că, raportat la valoarea obiectului litigiului care depășește valoarea prag de 1.000.000 lei, împotriva deciziei curții de apel se poate exercita recurs. De asemenea, a indicat adresa de domiciliu a mandatarului C., apreciind că sub acest aspect, cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă.

Asupra cauzei de față, Înalta Curte reține următoarele: În drept, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel". Reiese deci, ca potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2011, hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului de competența curții de apel.

De asemenea, dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010. Or, în cauză hotărârea tribunalului a fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 03 iulie 2015. Prin urmare, prezentei cauze, îi sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma modificată de Legea nr. 202/2010. În cauză, sunt însă incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010 care a modificat Legea nr. 10/2001, care prevăd că; "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească deprimă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. 2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede ca hotărârea judecătorească de primă instanța este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară." Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenția legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că decizia din 09 decembrie 2015 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în acest dosar, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. În ceea ce privește susținerea recurentului prin care arată că raportat la valoarea obiectului litigiului care depășește valoarea prag de 1.000.000 lei, astfel cum a fost precizată în punctul de vedere la raport, împotriva deciziei curții de apel se poate exercita recurs, se reține următoarele; Specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma speciala e cea care derogă de la norma generală și că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv.

Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială. Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în M. Of. al României, Partea 1, nr. 108 din 23 februarie 2009 a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială. În cauza de față, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ca lege specială în raport de normele de drept comun. Potrivit acestor prevederi speciale, hotărârile primei instanțe sunt supuse numai apelului, care este de competența curților de apel, legiuitorul nefăcând nicio distincție în funcție de valoarea obiectului dedus judecății.

Or, în aplicarea principiului "Acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distmguere dehemus)", indiferent de valoarea imobilelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată. hotărârea instanței de fond nu va putea fi supusă decât apelului. Prin urmare, în soluționarea cererilor de chemare în judecată întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 legiuitorul român nu a reglementat exercitarea căilor de atac în funcție de valoarea obiectului dedus judecății. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. prin mandatar C., împotriva Deciziei civile nr. 1132 din 09 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare", analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A., prin mandatar C. împotriva Deciziei civile nr. 1132/A din 9 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iulie 2016.