ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1447/2016

Decizia nr. 1447/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 57/D din 31 martie 2015 Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. SA Satu Mare, B. SA București și intervenientul forțat C. și a obligat pârâtele să achite reclamantului despăgubiri morale reprezentând echivalentul în RON al sumei de 10.000 euro și 337 RON daune materiale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. și pârâtele B. SA Satu Mare, B. SA București.

Prin încheierea de ședință din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a dispus suspendarea judecării apelurilor în raport de dispozițiile art. 262 alin. (4) coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2014, față de împrejurarea că prin încheierea din 3 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII a civilă, în Dosar nr. x/3/2015, a fost deschisă procedura falimentului împotriva debitoarei B. SA. La data de 1 martie 2016 a fost înregistrată la instanța de apel cererea de recurs formulată de reclamant împotriva încheierii de suspendare din data de 21 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, recurs ce a fost înaintat spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea recursului său, recurentul a susținut că măsura suspendării este nelegală întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora nu sunt supuse suspendării căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor începute înaintea deschiderii procedurii. Învestită cu soluționarea căii de atac la data de 11 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs. La data de 3 mai 2016, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu. Completul de filtru C4, la data de 16 mai 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc.

civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. Nu au fost înregistrate la dosarul cauzei puncte de vedere la raport. În raport de dispozițiile art. 493 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin epuizarea termenului pentru depunerea punctelor de vedere la raport, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. Prin încheierea din 6 iunie 2016, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., completul filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 30 iunie 2016, cu citarea părților, în ședință publică. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: La data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, care a abrogat Legea nr. 85/2006. Este evident că, în încheierea recurată, din eroare a fost menționată, ca temei al suspendării, Legea nr. 85/2015, în loc de Legea nr. 85/2014.

Procedura de deschidere a insolvenței pârâtei B. SA a fost declarată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, în baza încheierii de ședință din 3 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în Dosarul nr. x/3/2015. Cererea de suspendare formulată de D. SPRL, în calitate de lichidator judiciar provizoriu al pârâtei debitoare B. SA, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 75 alin. (1) și art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014. Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în M. Of. la data de 25 iunie 2014, în temeiul căreia a fost deschisă procedura de insolvență a pârâtei, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178, în cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate.

La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează". Alin. (2) din același text legal amintit prevede: "Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți." Art. 262 din același act normativ reglementează procedurile aplicabile în cazul societăților de asigurare/reasigurare debitoare, iar alin. (4) prevede: „(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului (societatea de asigurare/reasigurare) are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare.” Din interpretarea dispozițiilor legale evocate, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze distinct situația societăților de asigurare/reasigurare, în sensul prevederii unei norme imperative, potrivit căreia,

hotărârea de deschidere a procedurii falimentului societății de asigurare/reasigurare are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. În ce privește societățile de asigurare/reasigurare, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 au valoare de normă generală în raport cu prevederile art. 262 din același act normativ care cuprind reglementări exclusiv cu privire la aceste societăți. Așa fiind, rezultă că norma din art. 75 este incidentă numai în cazul în care nu există o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, ceea ce nu este cazul în speță, Contrar susținerilor recurentului, în cazul societăților de asigurare/reasigurare nu este reglementată o normă care să vizeze excepții de la măsura suspendării, astfel cum este cea de la art. 75 alin. (2), aplicabilă celorlalte societăți.

Prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 262 din Legea nr. 85/2014, nefiind aplicabilă ipoteza art. 75 din același act normativ, astfel cum susține recurentul. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. y/266/2014. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2016. Procesat de GGC - LM