ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1516/2016

Decizia nr. 1516/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 454/C/2015, pronunțată la data de 21 decembrie 2015 de Tribunalul Bihor Oradea, secția a II-a civilă s-au dispus următoarele:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta.

Respinge excepția de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, invocată de către pârâți și chemații în garanție.

Admite în parte acțiunea precizată - litigii cu profesioniștii privind pe reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâții SC B. SRL, C., SC D. SRL și SC E. SRL, și în consecință:

Obligă în solidar pârâții SC B. SRL și C. să plătească reclamantei suma de 682.134,45 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Obligă pârâta SC D. SRL, să plătească reclamantei suma de 9.799.464 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Obligă pârâta SC E. SRL să plătească reclamantei suma de 2.057.812 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Obligă pârâții în solidar la plata sumei de 133.069,48 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel SC B. SRL, C., SC E. SRL și SC D. SRL solicitând ca în temeiul art. 282 și următoarele C. proc. civ. de la 1865, instanța de apel să dispună desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu impunerea tribunalului, a obligațiilor solicitate prin punctele I, II și III din cererea de apel și anume:

I. dezlegarea problemelor de drept raportate la acțiunea în pretenții și cererea de chemare în garanție

II. a se pronunța mai întâi asupra tuturor excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care face de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii

III. necesitatea efectuării unui raport de contraexpertiză.

În cadrul cererii de apel, în temeiul art. 288 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865, apelantele au solicitat suspendarea executării sentinței, apreciind că executarea unei hotărâri pronunțate în baza unei acțiuni înregistrate în perioada în care legiuitorul făcea diferențe între materia civilă și materia comercială, contravine protecției dreptului subiectiv pretins și drepturilor conferite de Constituție.

De asemenea, apelantele susțin că doar suspendarea executării hotărârii, până la soluționarea apelului, asigură respectarea ordinii de drept, a libertății fundamentale, a drepturilor și intereselor legitime ale persoanei juridice, aplicarea legii și garantarea supremației acesteia.

Reclamanta SC A. SRL Oradea a formulat întâmpinare cu privire la cererea de apel invocând excepțiile referitoare la netimbrarea ei, inadmisibilității și autorității de lucru judecat, iar pe fond, respingerea cererii de suspendare, ca nefondată.

Astfel, cu privire la excepțiile privind timbrajul și inadmisibilitatea, reclamanta susține că pârâtele nu au achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 50 lei și că instanța poate dispune suspendarea doar pentru motive temeinice și după consemnarea cauțiunii în cuantum de 10% din valoarea pretențiilor și anume 1.253.949 lei, conform art. 300 alin. (2) și (3) raportat la art. 400 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865.

De asemenea reclamanta arată că potrivit dispozițiilor art. 377 C. proc. civ. de la 1865 hotărârea dată în primă instanță cu drept de apel nu este definitivă și deci nu poate constitui titlu executoriu și în consecință o cerere de suspendare a acestei hotărâri este inadmisibilă.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat, reclamanta a invocat încheierea nr. 8/2016 pronunțată la data de 11 aprilie 2016, în dosarul nr. x/35/2016 al Curții de Apel Oradea, depunând în acest sens extras de pe portalul instanțelor din care rezultă că s-a respins, ca inadmisibilă o cerere de suspendare formulată de pârâte privind suspendarea executării Sentinței civile nr. 454/C/2015 până la soluționarea cererii de suspendare a executării vremelnice, deci o cerere cu alt obiect, pe care de altfel, avocatul reclamantei nici nu a mai evocat-o în cadrul dezbaterilor din ședința publică, fiind evident faptul că a fost invocată pro causa, fără temei juridic.

În fine, pe fondul cauzei reclamanta a solicitat respingerea cererii, ca nefondată, apreciind că instanța poate dispune suspendarea hotărârii pentru motive temeinice, însă în speță nu au fost invocate astfel de motive.

Dispozițiile procedurale aplicabile în speță sunt cele ale C. proc. civ. de la 1865 susține reclamanta, deoarece acțiunea a fost introdusă la data de 1 iulie 2010, când era în vigoare C. proc. civ. de la 1865.

Prin încheierea nr. x/C/2016-A pronunțată la data de 26 mai 2016 de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța de apel admite cererile formulate de apelanții SC B. SRL, C. și SC D. SRL, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. SRL.

Dispune suspendarea executării Sentinței nr. 454 din 21 decembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bihor cu privire la apelantele SC B. SRL, C. și SC D. SRL.

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării formulată de apelanta SC E. SRL.

Pentru a pronunța această încheiere curtea a reținut că doar apelantele SC B. SRL, C. și SC D. SRL au achitat cauțiunea de 5% din sumele la care au fost obligate prin sentință și în consecință a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulată de SC E. SRL.

Analizând motivele cererii de suspendare, instanța de apel a reținut, în esență, că este admisibilă deoarece deși legea nu prevede expres care sunt cazurile și împrejurările în care poate fi luată măsura suspendării, această măsură se poate dispune prin raportare la urgența pe care o invocă apelanții și motivele temeinice care ar justifica luarea acestei măsuri, urmând să se analizeze și să se țină cont de consecințele probabile ale acestei măsuri asupra tuturor persoanelor implicate și ale căror interese ar putea fi lezate, astfel încât să se asigure un echilibru între beneficiile uneia din părți și consecințele negative ale celeilalte părți.

Din acest punct de vedere, curtea de apel a reținut că sumele de bani la care au fost obligați petenții apelanți sunt mari, iar o executare silită împotriva acestora ar fi de natură să le aducă prejudicii și să le perturbe întreaga activitate, deoarece prin blocarea conturilor aceștia se află în situația de a nu mai putea achita drepturile salariale ale angajaților, obligațiile bugetare sau datoriile sale comerciale, putând ajunge chiar în pragul insolvenței.

Este adevărat că petenții apelanți ar avea posibilitatea întoarcerii executării în ipoteza în care ar obține desființarea titlului executoriu, însă în realitate, consecințele perturbării activității, ar fi foarte greu de reparat în integralitate.

În ceea ce o privește pe reclamanta intimată suspendarea executării nu ar duce decât la o întârziere în executare iar, în ipoteza în care s-ar menține titlul executoriu prin soluționarea apelului, prejudiciul încercat prin întârzierea executării ar putea fi acoperit din cauțiunea pe care petenta a consemnat-o la solicitarea instanței.

Prin urmare, în ipoteza suspendării executării, consecințele negative pe care ar trebui să le suporte apelanții în ipoteza executării silite sunt mult mai grave decât cele la care ar fi supusă intimata, deoarece prin această măsură interesul intimatei nu ar fi vătămat în mod substanțial, câtă vreme are posibilitatea să își acopere prejudiciul pe care l-ar suferi prin întârzierea executării din cauțiunea consemnată de petenți.

Reclamanta SC A. SRL a declarat recurs împotriva încheierii nr. 167/C/2016-A pronunțată la data de 26 mai 2016, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 6 modificarea ei în sensul respingerii cererii de suspendare.

În motivarea recursului, se susține, în esență, că pârâtele nu au invocat motive temeinice și nici motive care să justifice urgența măsurii suspendării și că în mod greșit s-a stabilit plata unei cauțiuni, în sumă de doar 5% din valoarea prejudiciului, deși legiuitorul a prevăzut cuantumul cauțiunii până la 20% din această valoare.

Curtea de apel, susține reclamanta, trebuia să facă o minimă analiză a motivelor de apel, și nu să dispună suspendarea deși motivele de apel nu se depuseseră la dosar, iar referitor la motivarea încheierii apreciază că este sumară, și că raționamentul instanței este părtinitor, deoarece instanța a considerat că reclamanta nu este prejudiciată ca urmare a admiterii cererii de suspendare, căci își poate acoperi prejudiciul din suma depusă cu titlu de cauțiune.

De asemenea, reclamanta arată că cererea nu este admisibilă, întrucât nu s-a dovedit că pârâtele ar fi prejudiciate în cazul în care s-ar dispune o întoarcere a executării, că nu este îndeplinită nici condiția prevenirii unei pagube iminente în patrimoniul pârâtelor.

Nici urgența reținută de instanța de apel, raportată la locurile de muncă, periclitate, ale angajaților persoanelor juridice și ale persoanei fizice, nu se justifică, deoarece angajații intimatelor sunt aceeași în toate firmele, din anul 2005 până în anul 2010 (perioadă care a făcut obiectul cercetării judecătorești) și anume SC B. SRL, 1 - 3 angajați și SC D. SRL, 6 - 15 angajați. Dimpotrivă, susține reclamanta, locurile de muncă periclitate ar putea fi pentru angajații săi, 82 - 173, în aceeași perioadă.

Reclamanta mai susține că pârâtele au tergiversat soluționarea cauzei din anul 2010 până în prezent și în consecință după 6 ani este posibil să nu mai poată recupera prejudiciul produs de pârâte.

Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel a acordat mai mult decât au solicitat pârâtele, în sensul că în cererea de suspendare s-a solicitat suspendarea executării sentinței tribunalului, până la data soluționării apelului, iar curtea de apel a dispus suspendarea executării fără a indica data până când este valabilă această suspendare.

Astfel reclamanta susține că instanța nu avea competența să acorde o suspendare fără termen, care presupune, implicit, o suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului.

Întrucât reclamanta nu a început executarea silită împotriva pârâtelor, consideră că nu există interes în promovarea acestei cereri.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul reclamantei a susținut că recurenta nu a considerat că se află în cazul unei îndreptări de eroare materială, deoarece acesta nu a fost singurul motiv pentru care a formulat recurs împotriva încheierii.

În concluzie solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

SC B. SRL și C. au formulat întâmpinare solicitând să se dispună respingerea recursului, ca neîntemeiat, deoarece dispozițiile din C. proc. civ. de la 1865 prevăd posibilitatea suspendării executării unei hotărâri, necondiționat de existența unei cereri de începere a executării silite.

Pârâtele susțin că s-a stabilit cuantumul cauțiunii în limitele legale, procentul de 5% fiind dispus potrivit prevederilor procedurale privind plata unei cauțiuni în valoare de până la 20% din valoarea pretențiilor.

În concluzie, intimatele susțin că încheierea pronunțată de curtea de apel este legală și solicită respingerea recursului și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Și pârâta SC D. SRL a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea lui, ca nefondat și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea întâmpinării se susține, în esență, că instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a solicitat, deoarece în considerente se precizează că suspendarea executării se va dispune doar până la data soluționării apelului și în consecință chiar dacă nu se menționează în dispozitiv că executarea se dispune până la soluționarea apelului, efectele ei încetează după data soluționării apelului, iar în cazul unui recurs trebuie solicitată o altă suspendare.

De asemenea arată că interesul său în privința suspendării executării există și a fost reținut de curtea de apel, care a pronunțat o încheiere legală, cu respectarea dispozițiilor procedurale aplicabile la speță.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și cele din întâmpinări, constată următoarele:

Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece în dispozitivul încheierii nu se menționează data până la care s-a dispus suspendarea, ceea ce în opinia reclamantei echivalează cu o pronunțare plus petita.

Acest motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece într-adevăr în dispozitiv curtea a omis să menționeze data până la care s-a dispus suspendarea executării sentinței apelate, însă, în ultimul alineat din considerente se precizează: "Având în vedere considerentele de mai sus, instanța, în temeiul art. 280 alin. (3) și (4) C. proc. civ. va admite cererea și va dispune suspendarea executării Sentinței civile nr. 454 din 21 decembrie 2015 a Tribunalului Bihor cu privire la SC B. SRL, C. și SC D. SRL până la soluționarea apelului" și în consecință reclamanta avea posibilitatea să formuleze o cerere de lămurire a dispozitivului, în temeiul art. 281 (1) C. proc. civ. de la 1865 care stipulează expres că erorile materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Referitor la data până la care s-a dispus suspendarea mai trebuie precizat că potrivit dispozițiilor art. 280 alin. (3) și (4) C. proc. civ. - 1865 instanța de apel învestită cu o cerere de suspendare a executării silite a sentinței apelate, poate dispune suspendarea executării numai până la data soluționării apelului, deoarece și dispozițiile art. 281 (1) C. proc. civ. - 1865 stipulează expres că "cererea pentru suspendare se va putea face odată cu apelul (ca în speță), fie deosebit în tot cursul instanței de apel.

Astfel fiind, este indubitabil că suspendarea dispusă de instanța de apel se poate dispune și are valabilitate numai până la soluționarea apelului, chiar dacă în dispozitivul încheierii nu se menționează data până la care s-a dispus suspendarea.

În consecință, având în vedere că în considerente se precizează expres că suspendarea executării se va dispune până la soluționarea apelului și că potrivit dispozițiilor procedurale precitate, această suspendare nu se poate dispune decât până la soluționarea apelului, este evident că dispoziția instanței de suspendare a executării sentinței apelate operează numai până la soluționarea apelului.

În raport de cele expuse, acest motiv de recurs este nefondat și va fi respins, iar aserțiunea reclamantei în sensul că "instanța de apel nu avea competența să acorde o suspendare fără termen, care presupune implicit o suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului" este nelegală și făcută pro causa deoarece chiar reclamanta precizează în alineatul următor din motivarea recursului că "prin însăși introducerea căii de atac a apelului se suspendă de drept executarea hotărârii pronunțate în primă instanță până la pronunțarea hotărârii în apel", ceea ce denotă că reclamanta știe faptul că suspendarea se poate dispune în apel numai până la soluționarea apelului.

Motivele de recurs referitoare la lipsa de interes în promovarea cererii de suspendare deoarece nu s-a început executarea silită de către reclamantă, a lipsei motivelor temeinice, a neanalizării motivelor de apel, a lipsei urgenței și a motivării sumare a încheierii, sunt de asemenea nefondate și urmează a fi respinse deoarece faptul că reclamanta nu a făcut cerere de executare a sentinței este irelevant, întrucât reclamanta poate face oricând această cerere, până la soluționarea apelului, iar referitor la analizarea motivelor de apel trebuie precizat că legiuitorul nu a prevăzut obligația instanței de a le analiza în cazul unei cereri de suspendare.

Cu privire la condiția urgenței și la prejudiciile pe care pârâții le-ar suferi în cazul executării, raportat la cuantumul sumelor mari la care au fost obligați prin sentință și la patrimoniul pârâților precum și la dificultatea unei eventuale întoarceri a executării, aceste condiții au fost analizate și precizate în considerentele încheierii, considerente în care curtea menționează în mod judicios că o blocare a conturilor pârâtei ar putea determina imposibilitatea de a achita obligațiile bugetare și drepturile salariale, putând determina intrarea în insolvență.

De asemenea, se constată că instanța de apel a stabilit cauțiunea cu respectarea dispozițiilor art. 723

1

alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, stabilind plata unei cauțiuni în sumă de 5% din sumele la care au fost obligați pârâții, în condițiile în care textul procedural precitat prevede expres "cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii" și, în consecință și acest motiv de recurs este nefondat.

În fine, și motivul de recurs privind prejudiciul pe care l-ar putea suferi reclamanta ca urmare a admiterii cererii de suspendare este nefondat, deoarece, cum în mod legal a reținut și instanța de apel, în situația în care s-ar menține titlul executoriu și după judecarea apelului, reclamanta își poate recupera prejudiciul și din cuantumul cauțiunii.

Referitor la partea care ar putea suferi un prejudiciu, în speță, se impune precizarea că în mod judicios curtea de apel a reținut că prin admiterea cererii de suspendare a executării silite, în cazul reclamantei se poate aprecia că ar suferi un eventual prejudiciu prin întârzierea executării, pe când în cazul pârâtelor, prejudiciul ar fi mult mai mare, constând în perturbarea activității și chiar ajungerea la insolvență.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. de la 1865 urmează să dispună respingerea recursului.

Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de pârâte, urmează a fi respinsă, deoarece potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. de la 1865 partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată și în consecință capătul de cerere privind cheltuielile de judecată va fi soluționat cu prilejul judecării apelului, cererea de suspendare având caracter incidental.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC A. SRL împotriva încheierii nr. 167/C/2016-A din 26 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata SC D. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CL