ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1146/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., S.C. D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune pentru încălcarea obligațiilor contractuale și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prin Sentința nr. 454/C din 21 decembrie 2015, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, invocată de acesta; a respins excepția de prescripție a dreptului la acțiune în sens material, invocată de către pârâți și chemați în garanție; a admis în parte acțiunea precizată și a obligat în solidar pârâții B. și C. la plata către reclamantă a sumei de 682.134,45 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei; a obligat pârâta S.C. D. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 9.799.464 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei; a obligat pârâta S.C. E. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 2.057.812 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat reclamantei; a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 133.069,48 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Prin Contractul de consultanță nr. 154 din 3 ianuarie 2002 încheiat între B. și reprezentantul acesteia, C. cu S.C. A. S.A., societatea pârâtă B. se obligă să asigure prin reprezentantul (asociat și administrator al acesteia) consultanța managerială pentru întreaga activitate a societății reclamante, prin implicarea directă și permanentă în conducerea executivă a societății și să reprezinte interesele reclamantei A. S.A.

Consultantul s-a obligat ca pe durata contractului și timp de 5 ani de la data încetării contractului să nu săvârșească acte de concurență neloială și să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor cu care intră în contact pe durata desfășurării contractului, precum și să nu folosească informațiile în propriul său avantaj sau în avantajul terților.

Imediat după încetarea contractului de consultanță, profitând și de decesul administratorului și asociatului majoritar al reclamantei, consultantul a înființat o nouă societate comercială, E. S.R.L., în care este unic asociat și administrator, iar ulterior a înființat în asociație cu un fost furnizor al reclamantei A. S.A., firma F., societate a D. S.R.L., cu obiect de activitate identic cu al reclamantei; în 2008 a înființat societatea G. S.R.L., iar în noiembrie 2008 a înființat societatea H.

Prin toate aceste societăți comerciale, folosindu-se de datele și informațiile obținute pe parcursul derulării contractului de consultanță cu reclamanta A. S.A., a desfășurat și desfășoară acte de concurență neloială.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul C., reținând că obiectul prezentei acțiuni în pretenții îl constituie tocmai pretinsa încălcare a clauzei de confidențialitate și de neconcurență de către consultant, al cărui asociat și administrator este pârâtul C.

Referitor la excepția privind prescripția dreptului material la acțiune invocată de către pârâți și chemații în garanție, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, avându-se în vedere dispozițiile art. 12 din Legea nr. 11/1991, în forma aflată în vigoare la momentul nașterii raportului juridic litigios:

"Dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de un an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei".

Actele de concurență neloială săvârșite de către pârâți denotă o activitate anticoncurențială în formă continuată, ultima societate fiind înființată la 31 octombrie 2008, iar potrivit art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958:

"Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea". Termenul de prescripție de 3 ani se calculează de la data ultimului act de executare, data menționată, situație în care, acțiunea prezentă înregistrată la 1 iulie 2010 se află în termen.

S-a reținut încălcarea de către pârâta B., în calitate de consultant, precum și de pârâtul C., în calitate de asociat și administrator al acestei societăți, a clauzei de confidențialitate și de neconcurență prevăzute în Cap. II, art. 2 și 3 din Contractul de consultanță nr. 154 A din 3 ianuarie 2002 încheiat cu societatea reclamantă.

Ansamblul probator administrat în cauză ilustrează îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii pentru concurență neloială, a cărei exercitare se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală și se subordonează condițiilor clasice ale acestui tip de răspundere: fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită.

Legea nr. 11/1991 nu definește în mod explicit noțiunea de "concurență" sub aspectul ariei sale de incidență și lasă deschisă calea sancționării tuturor actelor neoneste săvârșite în activitatea comercială sau industrială, chiar și în absența unui raport de concurență între autor și victimă.

În cauză, prin încălcarea clauzei de confidențialitate și de neconcurență, pârâții și-au apropiat și au divulgat tehnologia însușită în executarea contractului de consultanță încheiat cu societatea reclamantă, tehnologie privită ca know-how, care este o realizare tehnică cu caracter de noutate relativă și este obiect de proprietate industrială, de regulă, include o inovație, cuprinde cunoștințe tehnice, informații și abilități, necesare fabricării ori comercializării unor produse (în speță, grătare metalice) și, fiind obiect de proprietate industrială, este considerat un bun incorporal, un element extrem de valoros în patrimoniul unei întreprinderi, iar prin această însușire și respectiv, divulgare, a preluat o mare parte din clientela societății reclamante, ca element esențial al fondului de comerț.

Referitor la vinovăție, ca element intențional, ca și în cadrul răspunderii civile delictuale clasice, forma de vinovăție - intenție, neglijență sau imprudență - este irelevantă, Legea privind combaterea concurenței neloiale, prin art. 1 și 2, afirmând principiul sancționării generice a actelor de concurență neloială, ca delicte civile, întrucât sunt contrare bunei-credințe și uzanțelor cinstite în activitatea comercială.

Probele testimoniale administrate în cauză au ilustrat cu prisosință elementul intențional.

Sub aspectul prejudiciului concurențial, privit din cele două perspective, respectiv din perspectiva diversității - adică al reflectării în planul consecințelor a actelor și faptelor de concurență neloială și din perspectiva unității sale fundamentale - adică a faptului că, în pofida multitudinii, surselor, formelor de manifestare și a consecințelor sale, prejudiciul concurențial are o unitate fundamentală, determinată de unicitatea izvorului juridic, art. 998, art. 999 C. civ., temeiul său juridic esențial fiind și rămânând responsabilitatea civilă delictuală sau cvasidelictuală, în cauză instanța a reținut, potrivit materialului probator administrat, că, din punct de vedere al formelor de manifestare, prejudiciul concurențial cauzat reclamantei prin încălcarea de către pârâți a clauzei de confidențialitate și de neconcurență din cadrul contractului de consultanță încheiat între părți, constă în deturnarea clientelei, cele două părți prospectând aceeași clientelă cel puțin în parte, în forma circumstanțială de art. 4 lit. g) din Legea nr. 11/1991, "prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant, în speță societatea reclamantă, cât și prin constituirea unei societăți concurente, cu salariați proveniți (atrași sau concediați) de la societatea victimă, forma prevăzută de art. 4 lit. h) din legea anterior evocată, cât și în uzurparea unei valori economice a societății reclamante, reprezentată în primul rând de notorietate a întreprinderii victimă, în cauză societatea reclamantă, notorietate ce, odată dobândită reprezintă în sine o valoare economică, apreciabilă în bani, având un preț, deci reprezintă un bun juridic și poate constitui obiect de tranzacționare.

Față de aceste considerente, tribunalul a reținut caracterul parțial întemeiat al acțiunii astfel cum a fost precizată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel B., C., S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., solicitând desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin Decizia nr. 353 din 3 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de B., C., S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. și au fost obligate apelantele la plata sumei de 9867,33 RON cheltuieli de judecată în apel, mai puțin onorariu de avocat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Pe lângă temeiul de drept invocat de reclamantă în cauză, art. 969 și art. 1073 C. civ., sunt indicate ca incidente în cauză și prevederile art. 1075, art. 1078 și art. 1003 C. civ.

În acord cu prevederile art. 1003 C. civ., răspunderea solidară a tuturor părților vinovate de comiterea unui delict civil este prevăzută și de Legea nr. 11/1991 în forma în vigoare la momentul faptelor, art. 9 alin. (2), care prevede răspunderea participanților la actul de concurență neloială. Obligația stabilită în contractul de consultanță se încadrează în această categorie.

În ce privește modul de soluționare al excepțiilor, Curtea a constatat că acestea au fost corect soluționate, în mod explicit sau implicit.

În speță, faptul ilicit culpabil a fost săvârșit printr-o pluralitate de autori între care există o legătură reprezentată de persoana pârâtului C. care este asociat și administrator în toate societățile pârâte care au un obiect de activitate identic cu obiectul de activitate al reclamantei și care au desfășurat activități bazate pe informațiile din cadrul grupului A. cu prejudicierea societății reclamante.

Apelantul-pârât C. a avut calitatea de asociat fondator la înființarea societăților ce fac parte din grupul A. S.R.L., acesta și societatea B. au exercitat efectiv administrarea grupului de firme în perioada 2002 - 2005, când directorul general I. a fost grav bolnav; între familia I. și familia J. realizându-se relații strânse, C. beneficiind de o mare parte din investițiile în capital uman făcute de firma A. și celelalte firme.

Referitor la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, Curtea a reținut că asupra acestei cereri numită cerere de chemare în judecată a altor persoane - în garanție - instanța de fond pronunțându-se prin admiterea ei, implicit a considerat-o admisibilă, obligând S.C. E. S.R.L. și D. S.R.L. la plata prejudiciului cauzat prin faptele ilicite.

Prin cererea intitulată "cerere de chemare în judecată a altor persoane - în garanție -" depusă de reclamantă, s-a solicitat ca S.C. E. S.R.L. și D. S.R.L. să fie obligate împreună cu B. și C., raportat la concluziile raportului de expertiză, să plătească în solidar suma de 100.000 euro pentru încălcarea obligațiilor de nerespectare a Contractului de consultanță nr. x/2002, prin desfășurarea de activități prin alte societăți la care C., în mod direct sau prin persoane interpuse, în special soția acestuia, J., a fost asociat sau administrator, coordonând activitatea acestor societăți în virtutea cunoștințelor dobândite ca asociat și consultant al reclamantei S.C. A. S.R.L.

Deși a fost întemeiată în drept pe art. 61 C. proc. civ., judecătorul instanței de fond a tratat cererea ca și o precizare de acțiune.

Curtea a considerat că această abordare este corectă, deoarece din conținutul cererii, dincolo de titulatura adăugată cu pixul și temeiul juridic, rezultă că de fapt reclamanta solicită obligarea, pe lângă B. și C. și a celorlalți pârâți S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune pentru încălcarea obligațiilor contractuale de către C.

Astfel, rezultă din formularea cererii, chemarea în judecată în calitate de pârâte a altor persoane.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție nu este o excepție propriu zisă, asupra cererii de chemare în judecată a altor persoane - în garanție - instanța pronunțându-se prin admiterea cererii, inclusiv prin obligarea D. la plata prejudiciului. Admițând cererea se subînțelege că s-a respins excepția inadmisibilității, excepție pe care a unit-o cu fondul, cererea s-a considerat ca fiind admisibilă.

Din perspectiva prevederilor Legii nr. 11/1991, art. 12, faptele care se încadrează în categoria actelor de concurență denotă o activitate anticoncurențială în formă continuată chiar și în prezent, ceea ce face ca să nu putem vorbi de împlinirea termenului de prescripție.

Prin contractul de consultanță B. și C. și-au asumat o obligație negativă de a nu transmite date ce fac obiectul contractului în raport cu terții și a nu folosi informațiile în propriul avantaj sau în avantajul terților, timp de 5 ani după încetarea contractului. Această obligație a fost încălcată direct de C. și B. dar și prin intermediul societăților apelante E. și D. S.R.L.

Condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale sunt întrunite în cauză, respectiv: existența faptei ilicite, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Instanța de fond a stabilit în mod corect că întreaga activitate a apelantelor a fost efectuată în frauda societății reclamante și a dispus obligarea acestora la plata unor despăgubiri proporționale cu fapta ilicită săvârșită de către fiecare dintre acestea.

În ce privește cuantumul prejudiciului, în mod corect a apreciat instanța de fond că întreaga activitate desfășurată în perioada de interdicție 2005 - 2010 a fost bazată pe cunoștințele dobândite de către C. în cadrul grupului A. și folosite în interes propriu și al părților.

Fiind cooptat ca acționar, fondator și membru în consiliul de administrație, C. a avut acces la informațiile confidențiale exercitând conducerea exclusivă a societății A. cât timp directorul general a fost în incapacitatea, determinată de boală, de a conduce, decedând ulterior.

Ansamblul probator administrat în cauză ilustrează îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii pentru concurență neloială a cărei exercitare se fundamentează pe răspunderea civilă delictuală și se subsumează condițiilor clasice ale acestui tip de răspundere.

Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat societății de C. și B., de către S.C. E. și D.

Pârâtul a atras salariați ai societăților A., a defăimat societatea A. prin comunicarea și răspândirea în mod public de afirmații menite să inducă în eroare clientela.

Odată cu decesul în luna octombrie a acționarului majoritar al grupului de firme A. a creat grave prejudicii de imagine societății reclamante. Astfel, clienții au fost deturnați, au migrat spre nou înființata firmă B., C. propunând prețuri mai mici pentru a încuraja venirea clienților.

Încălcarea clauzei de neconcordanță și confidențialitate s-a făcut în interesul propriu al lui C. și B. și al terților, respectiv societatea E. și D. S.R.L.

Expertiza efectuată în apel nu este lămuritoare în cauză, prin aceasta nefăcându-se dovada unui alt prejudiciu decât cel stabilit prin expertiza de la fond. Aceasta a determinat Curtea de Apel să aprecieze că modul de stabilire al prejudiciului prin prima expertiză este cel corect, motiv pentru care fiind îndeplinită condiția răspunderii civile, faptă, prejudiciu și legătura de cauzalitate, s-a apreciat hotărârea de fond ca fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs B. și C., S.C. E. S.R.L. și D. S.R.L.

SC B. și C. critică decizia sub următoarele aspecte:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Temeiul de drept al acțiunii este art. 969 și art. 1073 C. civ.

SC D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. au fost introduse în cauză în anul 2012 printr-o cerere de chemare în garanție formulată în baza art. 61 C. proc. civ.

Raportat la acțiunea înregistrată la 1 iulie 2010 la Tribunalul Bihor, pârâții B. și C. au invocat excepția netimbrării și au solicitat anularea acțiunii ca netimbrată, iar instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. exclusiv raportat la art. 9 din Legea nr. 11/1991 și nicidecum raportat la temeiul de drept al acțiunii: art. 969 C. civ.

De asemenea, instanța s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune exclusiv raportat la art. 9 din Legea nr. 11/1991 și nu la temeiul de drept al acțiunii: art. 969 C. civ.

SC D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L. au fost introduși în cauză în anul 2012.

Pe de altă parte, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a chematelor în garanție. Cererea de chemare în garanție este inadmisibilă întrucât nu există un raport de conexitate între cererea principală și cea incidentală, a obiectului dedus judecății.

Instanța de fond, deși a unit excepția cu fondul, nu s-a pronunțat pe excepția prematurității cererii.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a nesocotit cererea reclamantei de a se admite o acțiune în temeiul unui contract comercial. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța a analizat faptul prejudiciabil, vinovăția, răspunderea delictuală, prejudiciul concurențial, deturnarea clientelei și uzurparea unei valori economice raportat la Legea nr. 11/1991.

Începând cu data de 1 ianuarie 2005, C. a devenit angajat al reclamantei A. prin contract individual de muncă, fiind ulterior concediat la data de 12 septembrie 2005. În cadrul contractului individual de muncă acesta nu avea nicio clauză de neconcurență, de confidențialitate.

Nu există nicio probă care să susțină acțiunea intimatei A. de săvârșire a vreunui act de concurență neloială sau transmitere a vreunei date sau informații.

Aceleași motive de nelegalitate, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. sunt invocate și de pârâta S.C. E. S.R.L.

Aceasta solicită în principal casarea în întregime a Deciziei nr. 353 din 3 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și trimiterea cauzei spre rejudecare altei instanțe de același grad și în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a Sentinței nr. 454/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor în sensul admiterii excepțiilor procedurale ce duc la anularea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție, iar pe fondul cererilor, respingerea ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată împotriva B. și C. și a cererii de chemare în garanție împotriva D. S.R.L. și S.C. E. S.R.L.

Memoriul privind motivele de recurs susținute de pârâta S.C. E. S.R.L. cuprinde aceleași argumente prezentate în memoriul depus de B. și C.

SC D. S.R.L. a formulat recurs raportat la dispozițiile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de D. S.R.L. și pe cale de consecință, anularea Sentinței nr. 454/C/2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bihor întrucât instanța de fond a soluționat fondul cererii de chemare în judecată fără a se pronunța asupra excepțiilor de procedură invocate; în subsidiarul 1, schimbarea în tot a sentinței Tribunalului Bihor în sensul admiterii excepției prematurității cererilor de chemare în garanție a E. S.R.L. și D. S.R.L.; admiterea excepției inadmisibilității cererilor de chemare în garanție; admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâților C., E. S.R.L. și D. S.R.L.; în subsidiarul 2, respingerea cererii de chemare în judecată a pârâților B. și C. ca neîntemeiată și respingerea cererilor de chemare în garanție împotriva E. S.R.L. și D. S.R.L. ca neîntemeiate.

În susținerea recursului, D. S.R.L. a arătat că raportul de expertiză efectuat în apel a demonstrat cu certitudine că societatea nu a făcut acte de concurență neloială, iar prejudiciul nu putea atinge suma stabilită de instanța de fond.

Instanța a încălcat prevederile art. 969 C. civ., art. 973 C. civ. și art. 1073 C. civ.

Contractul de consultanță nr. x/2002 este încheiat exclusiv între reclamanta A. S.A. și B., iar instanța a extins răspunderea contractuală la entități care nu erau parte în contract.

Cu încălcarea principiului disponibilității, instanța de fond a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție analizând condițiile răspunderii delictuale, în baza Legii nr. 11/1991.

Referitor la excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, prematurității acțiunii, lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității cererilor de chemare în garanție, recurenta D. S.R.L. invocă aceleași argumente ca și celelalte recurente.

Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Contractul de consultanță nr. 154 din 3 ianuarie 2002 este un contract de consultanță bilateral și nu poate da naștere la obligații în patrimoniul unor terți față de acest contract.

Prevederile contractului de consultanță produc efecte doar până la finalul anului 2009.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii - art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. Hotărârea instanței de fond nu este motivată cu privire la legătura de cauzalitate dintre pretinsa faptă ilicită și pretinsul prejudiciu.

Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii. Instanța a reținut că declarațiile martorilor au confirmat încălcarea contractului de consultanță, însă analiza atentă a acestor mărturii este complet contrarie acestei concluzii.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca vădit nefondate.

Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate și urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Având în vedere faptul că unele dintre criticile formulate sunt comune pentru toți recurenții, Înalta Curte urmează a le analiza și a le răspunde grupând aceste critici în funcție de excepțiile invocate și apoi de fondul cauzei, respectiv de motivele de nelegalitate invocate.

În ceea ce privește excepția netimbrării acțiunii invocată de recurenții C. și B.:

Recurenții invocă dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997 și susțin că admiterea excepției impune anularea cererii ca netimbrată și face de prisos cercetarea în fond a pricinii. Se mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția netimbrării nici în cursul procesului, nici prin sentință.

Această critică nu poate fi primită. Înalta Curte reține că prin apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 454/C/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor, pârâții C. și B. nu au invocat faptul că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra excepției netimbrării acțiunii, astfel că nu se poate invoca aceasta omisso medio, direct în recurs.

Trecând peste acest aspect, prin sentința Tribunalului Bihor s-a reținut că reclamanta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 7425,16 RON, respectiv 39 RON + 7.386,16 RON prin OP nr. x din 15 noiembrie 2010.

Așa fiind, nu era necesar ca instanța să se pronunțe în mod explicit asupra excepției privind netimbrarea acțiunii, iar critica din recurs este nefondată.

Excepția netimbrării cererii de chemare în garanție invocată de recurenta S.C. E. S.R.L.

Critica nu poate fi primită, instanța de fond analizând cererea de chemare în garanție întemeiată pe dispozițiile art. 61 C. proc. civ. ca fiind o precizare de acțiune, prin care s-a solicitat obligarea la plata prejudiciului și a celorlalte două pârâte răspunzătoare de prejudiciul creat societății reclamante prin faptele ilicite.

De altfel, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că din conținutul cererii, dincolo de titulatura adăugată cu pixul și temeiul juridic, rezultă că de fapt reclamanta solicită obligarea, pe lângă B. și C. și a celorlalți pârâți S.C. E. și S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune pentru încălcarea obligațiilor contractuale de către C.

Așa fiind, nu se pune problema că cererea îndreptată împotriva S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. trebuia timbrată ca o cerere de chemare în garanție. Pentru reclamantă a fost admisă cererea de ajutor public judiciar și plata taxei a fost eșalonată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. invocată de recurenții C., B. și S.C. E. S.R.L..

Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtă și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății.

Prin Contractul de consultanță nr. 154 din 3 ianuarie 2002 încheiat între B. și reprezentantul acesteia, C. și societatea reclamantă S.C. A. S.A., pârâta-recurentă B. se obliga să asigure prin reprezentantul asociat și administrator al acesteia consultanța managerială pentru întreaga activitate a societății reclamante, prin implicarea directă și permanentă în conducerea executivă a societății și să reprezinte interesele societății reclamante A.

Potrivit clauzelor contractuale, C. avea interdicție de transmitere a datelor ce fac obiectul contractului de consultanță, în raporturile consultantului cu terții, cât și de folosire a informațiilor în propriul său avantaj, sau în avantajul terților, timp de cinci ani după încetarea prestațiilor în baza respectivului contract.

Obiectul acțiunii îl constituie tocmai pretinsa încălcare a clauzei de confidențialitate și de neconcurență de către consultant, al cărui asociat și administrator este pârâtul-recurent C.

Pe de altă parte, în acțiunea în concurență neloială, cu privire la calitatea procesuală pasivă, în principiu, sunt aplicabile regulile generale, fiind chemat să răspundă autorul comportamentului neloial, de regulă un comerciant. Alături de acesta, pot fi trași la răspundere coautorii, complicii, instigatorii, indiferent de calitatea lor. Autorul actului ilicit va răspunde solidar, în calitate de comitent, cu prepusul său, pentru acoperirea prejudiciului produs printr-o faptă concurențială neloială săvârșită de acesta, în exercițiul atribuțiunilor ce i-au fost conferite. În acest sens sunt dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 11/1991, în forma aflată în vigoare la momentul nașterii raportului juridic litigios.

În mod corect a reținut Curtea de Apel faptul că, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți, împrejurarea că în măsura în care s-a produs un fapt ilicit culpabil, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului chiar dacă într-o situație dată nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile contractuale. Așa fiind, a fost în mod corect înlăturată critica potrivit căreia instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. raportat la art. 969 C. civ.

Așadar, critica referitoare la greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. este neîntemeiată.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către toți recurenții.

Aceasta este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 11/1991 privind termenul de 1 an, prevăzut în art. 12, potrivit căruia: "Dreptul la acțiune prevăzut de art. 9 se prescrie în termen de 1 an de la data la care păgubitul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască dauna și pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârșirii faptei".

Actele de concurență neloială săvârșite de către pârâți denotă o activitate anticoncurențială în formă continuată, ultima societate fiind înființată la 31 octombrie 2008.

Termenul de prescripției prevăzut de art. 7 din Decretul nr. 167/1958 este de 3 ani. În speță, termenul la care încetează interdicția stabilită prin clauza contractuală este octombrie 2010. Așadar, acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 3 ani și acesta se împlinește în octombrie 2013. Față de faptul că acțiunea a fost formulată la 1 iulie 2010, în mod corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pe de altă parte, clauza de neconcurență poate fi detaliată prin termeni cuprinși în legislația privind concurența neloială, însă aceasta nu schimbă obiectul cauzei.

Faptele care se încadrează în categoria actelor de concurență denotă o activitate anticoncurențială în formă continuată, ceea ce duce la concluzia că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Așa fiind, critica privind prescripția dreptului material la acțiune este nefondată.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. invocată de aceste recurente și de recurenții C. și B.

Prin contractul de consultanță B. și C. și-au asumat o obligație negativă de a nu transmite date ce fac obiectul contractului în raport cu terții și a nu folosi informațiile în propriul avantaj sau în avantajul terților, timp de 5 ani după încetarea contractului. Această obligație a fost încălcată direct de C. și B., dar și prin intermediul S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

Reținând că în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă, aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtă și cel despre care se pretinde că este obligat în cadrul raportului juridic dedus judecății, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L., iar critica privind soluționarea acestei excepții este nefondată.

Excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. invocată de toți recurenții.

Se invocă inexistența unui raport de conexitate între cererea principală și cea incidentală a obiectului dedus judecății.

Critica privind inadmisibilitatea cererii este nefondată, astfel cum s-a reținut în considerentele ce preced, în realitate, s-a formulat o cerere de chemare în judecată în calitate de pârâte a altor persoane. Dacă cererea ar fi fost o cerere de chemare în garanție, petitul ar fi trebuit să aibă o altă formulare.

Deși instanța a numit-o cerere de chemare în garanție, aceasta a tratat cererea ca fiind o precizare prin care s-a solicitat obligarea la plata prejudiciului și a celorlalte două pârâte răspunzătoare de prejudiciul creat societății reclamante prin faptele ilicite.

În același sens, în mod corect a fost respinsă și excepția prematurității cererii de chemare în garanție, dispozițiile art. 7201 C. proc. civ. fiind aplicabile în soluționarea litigiului anterior cererii de chemare în judecată. Aceste dispoziții nu se aplică cererilor ulterioare formulate pe parcursul derulării litigiului, cu privire la care nu se mai cere procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

Critica privind încălcarea principiului disponibilității părților prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. este nefondată.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege, în același sens statuând și art. 129 alin. (6) C. proc. civ.: "În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Prin principiul disponibilității se înțelege și faptul că reclamantul trasează inițial cadrul procesual, acesta este cel care trebuie să indice, între altele, părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept.

Instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și a analizat corect obiectul dedus judecății, care este răspunderea civilă contractuală, respectiv încălcarea clauzei de neconcurență și confidențialitate prevăzută la art. 1 și art. 3 din Contractul nr. x/A/2020. Au fost analizate condițiile necesare pentru atragerea răspunderii civile și nașterea obligației de despăgubiri, respectiv: existența faptei ilicite, vinovăția, prejudiciul și raportul de cauzalitate și prejudiciu. Toate acestea au fost analizate din perspectiva dispozițiilor art. 969, art. 1073 și art. 1003 C. civ.

În cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., decizia instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, motivarea deciziei recurate este clară și precisă și nu se rezumă la o însușire de fapte și argumente, se referă la probele administrate în cauză și este în concordanță cu acestea și conduce în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.

Chiar dacă nu s-a răspuns expres fiecărui argument invocat de părți, este suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că s-a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice, astfel încât se poate aprecia că au fost respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.. În speță, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, motivele invocate în hotărâre nu sunt dubitative și oferă părților și instanței de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" - nu este aplicabil în cauză.

Recurentele invocă încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 973 și art. 1073 C. civ.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că în cauză, contractul intervenit între părți are putere de lege, iar clauza de neconcurență și confidențialitate prevăzută la art. 1 și art. 3 nu poate fi interpretată în sensul că produce doar parțial efecte sau ar viza doar o parte din faptele prejudiciabile ale pârâtelor, pentru intimată. Fiind vorba despre o răspundere civile contractuală, fundamentată pe dispozițiile C. civ., delictul civil izvorând din contractul de consultanță se extinde în temeiul răspunderii civile delictuale generale și asupra S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L.

B. și C. și-au asumat o obligație negativă de a nu transmite date ce fac obiectul contractului în raport cu terții și a nu folosi informațiile în propriul avantaj sau în avantajul terților, timp de 5 ani după încetarea contractului. Această obligație a fost încălcată direct de C. și B. dar și prin intermediul societăților recurente S.C. E. și D. S.R.L.

Așadar, suntem în prezența unui fapt ilicit culpabil, săvârșit printr-o pluralitate de autori, între care există o strânsă legătură, reprezentată de persoana recurentului C., care este asociat și administrator în toate societățile recurente.

Instanța de apel nu a extins răspunderea contractuală la entități care nu erau parte în contract, pentru recurentele pârâte S.C. E. S.R.L. și D. S.R.L. reținându-se atragerea răspunderii civile delictuale.

Se invocă aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 11/1991, respectiv dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. g) și h) din această lege.

Aceste dispoziții legale stabilesc că reprezintă contravenție "deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant", precum și "concedierea sau atragerea unor salariați ai unui comerciant în scopul înființării unei societăți concurente care să capteze clienții acelui comerciant sau angajarea salariaților unui comerciant în scopul dezorganizării activității sale".

Această critică este nefondată. Reclamanta-intimată nu a solicitat sancționarea contravențională a pârâților pentru săvârșirea faptelor de concurență neloială, ci sancționarea încălcării obligației contractuale de confidențialitate și neconcurență.

În accepțiunea Legii nr. 11/1991, art. 2, noțiunea de "concurență" nu este definită în mod explicit sub aspectul ariei sale de incidență și prin urmare, legea lasă deschisă calea sancționării tuturor actelor neoneste săvârșite în activitatea comercială sau industrială, chiar și în absența unui raport de concurență între autor și victimă.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - "instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" - nu este aplicabil în cauză.

Pârâta-recurentă B., în calitate de consultant și pârâtul-recurent C., în calitate de asociat și administrator al acestei societăți și, în același timp, manager în cadrul societății reclamante au încălcat clauza de confidențialitate și de neconcurență prevăzute în Contractul de consultanță nr. 154 A din 3 ianuarie 2002. Astfel, art. 2 din acest contract prevede: "Prezentul contract are caracter confidențial. Prin caracter confidențial părțile înțeleg că un număr de persoane au acces la informațiile cuprinse în prezentul document și în documentele ce urmează a fi elaborate (…). Art. 3: Consultantului i se interzice transmiterea datelor ce fac obiectul prezentului contract, în raporturile sale cu terții, cât și folosirea informațiilor în propriul avantaj, sau în avantajul terților. Prezenta prevedere este valabilă 5 (cinci) ani după încetarea prestației în baza prezentului contract". Această obligație a fost asumată de pârâtul-recurent C. în baza contractului de management încheiat cu societatea reclamantă, în care pârâtul a avut calitatea de director executiv.

În această calitate, pârâtul C. a avut acces la cel mai înalt nivel de informații. La data plecării din societate, acesta deținea întreg Know-how-ul și toate secretele comerciale ale societății A.

Societatea reclamantă nu doar că a solicitat pârâtului C. păstrarea secretelor societății, ci a inclus această obligație în contractul de prestări servicii de management, și în plus, a remunerat în mod substanțial activitatea pârâtului C. și a societății B. nu doar pentru serviciile prestate, ci și suplimentar pentru menținerea secretelor comerciale, timp de 5 ani după încetarea contractelor cu societatea.

Pârâtul-reclamant C. a întreprins acțiuni care contravin prevederilor Contractului de consultanță nr. 154 A din 3 ianuarie 2002, art. 3 deoarece a înființat în anul 2005 societatea E. S.R.L. care are ca obiect de activitate fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, și în anul 2006 Societatea D. S.R.L. cu activitate principală Cod CAEN 2811 fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice și părți componente ale structurilor metalice identic cu al A. S.A., societăți în care C. este asociat și administrator.

S-a reținut în speță îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii pentru concurență neloială, iar raportul de expertiză contabilă întocmit în faza procesuală a desfășurării procesului la Tribunalul Bihor a stabilit cuantumul prejudiciului cauzat societății reclamante de către C. și B., de către S.C. E. și D. S.R.L.

S-a reținut în mod corect faptul că întreaga activitate a S.C. E. și S.C. D. S.R.L. a fost fondată și dezvoltată pe secretul comercial divulgat și exploatat de pârâtul-recurent C.

Acesta a atras salariați ai societăților A., a defăimat societatea A. prin comunicarea și răspândirea în mod public de afirmații menite să inducă în eroare clientela. Odată cu decesul acționarului majoritar al grupului de firme A. a creat grave prejudicii de imagine societății reclamante.

Clienții au fost deturnați, au migrat spre nou înființata firmă, C. propunând prețuri mai mici pentru a încuraja venirea clienților. Încălcarea clauzei de neconcurență și confidențialitate s-a făcut în interesul propriu al lui C. și B., precum și al terților, respectiv S.C. E. și D. S.R.L.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. -"hotărârea a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ." - nu este aplicabil în cauză.

Textul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. instituie regimul de drept comun în materia nulității actelor de procedură. Acesta are în vedere două ipoteze distincte de nulitate, una constând în nesocotirea formelor legale, adică, în sens generic, cu încălcarea regulilor de desfășurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elementele exterioare ale actului, extrinseci sau pe cele interioare, intrinseci, precum și indiferent dacă respectivele norme sunt reglementate prin dispoziții imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive. Cealaltă ipoteză constă în întocmirea actului de procedură de către un funcționar necompetent. În ambele situații, nulitatea nu operează în mod automat, ci numai în măsura în care s-a produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Se invocă acest motiv de recurs pe considerentul greșitei calificări a cererii de chemare în garanție ca fiind o cerere de chemare în judecată a celor doi pârâți S.C. E. S.R.L. și D. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 84 C. proc. civ.: "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită".

Așadar, în exercitarea rolului său activ, instanța trebuie să califice cererea în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că, deși a fost întemeiată în drept pe art. 61 C. proc. civ., judecătorul instanței de fond a tratat cererea ca și o precizare de acțiune.

Această abordare este corectă, deoarece din conținutul cererii, dincolo de titulatura adăugată cu pixul și temeiul juridic, rezultă că de fapt reclamanta solicită obligarea, pe lângă B. și C. și a celorlalți pârâți S.C. E. și S.C. D. S.R.L. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune pentru încălcarea obligațiilor contractuale de către C.

Așa fiind, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții C., B., S.C. E. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 353/2019 din 3 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 25 iunie 2020.

GGC - NN