ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1429/2021

Ședința publică din data de 9 iunie 2021

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Prin cererea înregistrată la 01.09.2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, astfel cum a fost precizată la 16.02.2015, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.R.L., C. și Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige în solidar pe pârâții S.C. B. S.R.L. și C. să-i achite suma de 2.254.917,5 RON, reprezentând despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de a lansa oferta publică obligatorie pentru acțiunile emise de S.C. D. S.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1045/03.03.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Pârâții S.C. B. S.R.L. și C. au formulat întâmpinare, înregistrată la Tribunalul București la 19.11.2014 și completată apoi la 22.09.2015, prin care au invocat excepțiile lipsei procedurii prealabile, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C.; pe fond au solicitat respingerea cererii.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, înregistrată la Tribunalul București la 11.12.2014, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii.

În ședința publică din 24.09.2015, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a unit cu fondul excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității.

La termenul de la 02.02.2017, prima instanță a disjuns cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și Autoritatea de Supraveghere Financiară și a dispus formarea unui dosar nou, în care a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința nr. 43/LP/21.02.2019, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și inadmisibilității, a admis în parte acțiunea, l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 143.352 RON, cu titlu de despăgubiri, a respins celelalte pretenții și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 12.112 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre, a respins și cererea de încuviințare a diferenței de onorariu, formulată de expertul tehnic E..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta și pârâtul au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva aceleiași sentințe, dar și împotriva încheierii din 17.12.2018, a formulat apel și expertul tehnic judiciar E..

Prin decizia nr. 338/C/2019-A/23.10.2019, astfel cum a fost îndreptată din oficiu prin încheierea din 06.11.2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, A. S.A., C. și E. au declarat recurs.

Pe calea memoriului său, recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de prim control judiciar, spre o nouă judecată a apelului pe care l-a declarat împotriva sentinței Tribunalului Bihor.

În motivare, a susținut că decizia recurată este insuficient motivată și că a fost dată cu greșita interpretare a normelor de drept material incidente; a invocat, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca pârâții S.C. B. S.R.L. și C. să fie obligați la plata în solidar a sumei de 2.254.917,5 RON, cu titlu de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației de a lansa oferta publică obligatorie pentru acțiunile emise de S.C. D. S.A., în termenul de două luni de la data atingerii poziției de 33% din acțiuni.

A mai arătat această recurentă că prima instanță a admis în parte acțiunea, reținând că nivelul prejudiciului este de 143.352 RON, iar apelul i-a fost respins ca nefondat.

În opinia recurentei-reclamante, curtea de apel nu și-a justificat concluzia conform căreia întinderea prejudiciului suferit este de numai 143.352 RON. Astfel, a considerat că deși prin raportul de expertiză întocmit în cauză s-a constatat că întinderea prejudiciului este de 2.213.825 RON, instanța de apel a apreciat, fără să arate argumentele pentru care nu a luat în calcul valoarea indicată de specialist, că suma datorată este de 143.352 RON și deși a reținut că susținerile din memoriul de apel sunt neîntemeiate, nu i le-a înlăturat motivat.

În continuare, această recurentă a apreciat că, tot neargumentat, curtea de apel a reținut că alegațiile sale referitoare la prețul echitabil sau serios sunt lipsite de suport legal, deși, în susținerea lor invocase și dispoziții din directiva transpusă în Legea nr. 297/2004. Mai mult decât atât, a arătat că instanța de apel a reținut nemotivat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 204 alin. (1), iar nu cele ale art. 204 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, limitându-se la a arăta că "atâta vreme cât exista un preț plătit de ofertant (acționarul majoritar) per acțiune, în perioada de 12 luni anterioară dobândirii poziției de control/depunerii documentației la C.N.V.M./A.S.F., prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile."

În acest context, recurenta-reclamantă a arătat că legiuitorul a statuat fără echivoc că atunci când prevederile alin. (1) al art. 204 din Legea nr. 297/2004 nu pot fi aplicate, vor fi utilizate dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol și, cu toate că a indicat criteriile pe care atât instanța, cât și organul de control (C.N.V.M./A.S.F.) trebuie să le aibă în vedere atunci când analizează într-un caz incidența alin. (1) sau a alin. (2) din art. 204 al Legii nr 297/2004, instanța de apel a reținut doar că dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile în general în cazul în care persoana obligată să lanseze oferta publică și-ar îndeplini obligația cu depășirea termenului, iar în cele 12 luni anterioare depunerii documentației la A.S.F. nu a efectuat nicio achiziție.

Apreciind că aceste considerente sunt eronate, recurenta-reclamantă a arătat și că din cuprinsul lor nu pot fi identificate motivele care stau la baza aplicării alin. (1) al art. 204 din Legea nr. 297/2004, în defavoarea alin. (2) al aceluiași articol.

A mai arătat recurenta că instanța de prim control judiciar a reținut că nu are importanță faptul că în perioada anterioară de 12 luni nu au existat alte tranzacții similare cu cea efectuată de acționarul majoritar, fără a aduce niciun argument juridic pentru care a apreciat că această analiză este lipsită de interes.

În aceeași ordine de idei, a arătat și că, fără a-i analiza susținerile probate în privința caracterului fraudulos și nereal al prețului practicat de acționarul majoritar, curtea de apel a apreciat că simpla existență a unui preț plătit anterior pentru același tip de acțiune demonstrează că prețul este corect și serios.

De asemenea, a susținut că instanța de prim control judiciar a omis să ia în considerare faptul că în ipoteza în care o persoană dobândește mai mult de 33% din acțiunile unei societăți listate la bursă, este obligată să inițieze o ofertă publică în termenul imperativ de două luni de la momentul dobândirii poziției de control, iar nerespectarea acestei obligații dă naștere dreptului acționarului minoritar de a-și vinde acțiunile la un preț ce va fi calculat prin raportare la valoarea activului net al societății, conform ultimei situații financiare auditate, împărțit la numărul de acțiuni deținute de societatea emitentă.

A conchis recurenta că, reținând în mod eronat și fără a expune niciun fel de argumente că nu a dovedit nivelul despăgubirilor solicitate, înlăturându-i nemotivat probele solicitate, curtea de apel a încălcat dispozițiile Legii nr. 297/2004 și ale art. 7 C. proc. civ., a nesocotit jurisprudența C.E.D.O. și i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că în speță este aplicabil art. 204 alin. (1), iar nu art. 204 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

În opinia recurentei, în acest mod i-a cenzurat în mod nelegal dreptul de a recurge la mijloacele eficiente prevăzute de lege în vederea protejării propriilor drepturi ce decurg din calitatea de acționar.

Astfel, fără a lua în considerare art. 204 din Legea nr. 297/2004 în întregime, curtea de apel a reținut în mod eronat că de vreme ce alin. (1) al art. 204 din Legea nr. 297/2004 statuează că prețul în oferta publică de preluare obligatorie este cel puțin egal cu cel mai mare preț plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acționează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară datei de depunere la C.N.V.M. a documentației de ofertă, prețul va fi stabilit întotdeauna prin raportare la aceste valori.

În acest context, a susținut că, deși a indicat în apel normele speciale aplicabile, respectiv Legea nr. 297/2004, O.U.G. nr. 32/2012 și Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., instanța i-a analizat pretențiile prin raportare la o singură dispoziție legală, care a apreciat că este aplicabilă în mod exclusiv.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, potrivit legii aplicabile, dar și poziției exprimate de A.S.F., prețul acțiunii societății listate la bursă se va stabili de legea pieței de capital. Prin urmare, și în ipoteza în care oferta s-ar fi lansat în termenul de două luni, și în cea în care s-ar fi inițiat cu depășirea acestuia, prețul acțiunii se va stabili potrivit Legii nr. 297/2004. În prima situație sunt aplicabile dispozițiile alin. (1) al art. 204 din Legea nr. 297/2004, iar în cea de-a doua devin incidente cele ale alin. (2) și (4) ale aceluiași articol, astfel că prețul ar fi cel puțin egal cu cel mai mare preț dintre următoarele valori determinate de către un evaluator autorizat, potrivit legii și desemnat de ofertant, după cum urmează: a) prețul mediu ponderat de tranzacționare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei de depunere la C.N.V.M. a documentației de ofertă; b) prețul mediu ponderat de tranzacționare, aferent ultimelor 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziția reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot; c) cel mai mare preț plătit de ofertant sau de persoanele cu care acționează în mod concertat în ultimele 12 luni anterioare datei la care a fost atinsă poziția reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot; d) valoarea activului net al societății, împărțit la numărul de acțiuni aflat în circulație, conform ultimei situații financiare auditate anterioare datei de depunere la C.N.V.M. a documentației de ofertă; e) valoarea activului net al societății, împărțit la numărul de acțiuni aflat în circulație, conform ultimei situații financiare auditate anterioare datei la care a fost atinsă poziția reprezentând mai mult de 33% din drepturile de vot și f) valoarea acțiunilor rezultate dintr-o expertiză efectuată potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Or, instanța de apel nu a aplicat niciunul din criteriile expres stabilite de legiuitor și nu a procedat la stabilirea prețului acțiunii în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 297/2004 și cu cerințele A.S.F.

În continuare, a susținut că, în condițiile în care C. a dobândit la 30.12.2011 un pachet de acțiuni de 80%, devin incidente dispozițiile art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora "o persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri", însă acționarul majoritar C. nu și-a respectat această obligație legală, motiv pentru care C.N.V.M. i-a aplicat mai multe sancțiuni contravenționale.

A mai arătat această recurentă că, în contra celor reținute de instanța de apel, raportat la dispozițiile art. 6 C. civ. cu privire la aplicarea în timp a legii, în speță sunt incidente dispozițiile sub imperiul căreia debitorul obligației își execută obligația de lansare a ofertei publice obligatorie, respectiv ale Legii nr. 297/2004, modificată prin O.U.G. nr. 32/2012, de vreme ce, în ipoteza dedusă judecății, debitorul obligației încă nu a procedat la efectuarea acestui demers.

În acest sens, a afimat, a fost și răspunsul A.S.F., care a precizat că prețul în cadrul ofertei publice de preluare obligatorii se determină în conformitate cu prevederile art. 204 din Legea 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că ultima sancțiune a fost aplicată de A.S.F. acționarului majoritar la 10.03.2016, în opinia recurentei-reclamante normele aplicabile pentru stabilirea prețului per acțiune se regăsesc în Legea nr. 297/2004, modificată prin O.U.G. nr. 32/2012. Prin urmare, a apreciat că eronat a stabilit instanța de fond că legea aplicabilă este Legea nr. 297/2004 nemodificată.

Tot în mod greșit a susținut că s-a raportat curtea de apel la prevederile art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în condițiile în care situația de fapt prezentată mai sus atrăgea incidența dispozițiilor art. 204 alin. (2) din Legea nr. 297/2004.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prețul oferit va fi cel puțin egal cu cel mai mare preț plătit de ofertant sau de persoanele cu care acesta acționează în mod concertat în perioada de 12 luni anterioară ofertei, iar potrivit alin. (2), dacă prevederea de la alin. (1) nu poate fi aplicată, prețul oferit va fi determinat în conformitate cu reglementările C.N.V.M., cu luarea în considerare a criteriilor stabilite de lege.

Potrivit recurentei-reclamante, primul alineat instituie regula cu privire la formarea prețului de ofertă, iar alineatul secund reflectă derogarea de la regulă.

Situația-premisă care conferă cadrul necesar aplicării primului alineat este reprezentată de respectarea termenului de două luni de la momentul atingerii deținerii, în care trebuie să se lanseze oferta. Or, în speță, oferta publică nu a fost lansată, astfel că prețul pe acțiune nu poate fi calculat în conformitate cu art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004; mai susține că practica judiciară a stabilit în mod constant că alin. (2) al art. 204 din Legea 297/2004 poate fi aplicat și în ipoteza în care persoanele care acționează concertat au realizat tranzacții în ultimele 12 luni anterioare termenului în care trebuia lansată oferta. Așadar, consideră că în situația în care prețul plătit de acționarul majoritar pe acțiunile achiziționate de la S.C. D. S.A. în ultimele 12 luni anterioare ofertei nu poate fi luat în considerare din diverse motive (nu reflectă valoarea reală a acțiunilor, s-a depășit termenul de două luni de lansare a ofertei), legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca prețul sa fie stabilit pe baza altor criterii.

A subliniat recurenta că prin Legea nr. 297/2004, completată prin O.U.G. nr. 32/2012 a fost transpusă în legislația națională Directiva nr. 2004/25 CE, al cărei scop principal a fost protejarea acționarilor minoritari de practicile coordonate ale unor acționari care ar putea prelua o societate, lezând prin controlul obținut drepturile minoritarilor de a putea înstrăina acțiunile lor la un preț corect/echitabil.

Așadar, pornind de la această premisă, ori de câte ori se va analiza prețul unei acțiuni care emană de la o societate listată la bursă, fie de către o instanță judecătorească, fie de către C.N.V.M. (A.S.F.), acestea au obligația de a verifica dacă valoarea acțiunii este în primul rând echitabilă, obligație neîndeplinită de instanța de fond.

De asemenea, a subliniat că și în ipoteza în care instanța se raporta la forma nemodificată a Legii nr. 297/2004, și în cea în care se raporta la varianta ei modificată, dispozițiile art. 204 alin. (1) nu sunt aplicabile, întrucât prețul practicat de acționarul majoritar nu este unul corect, atât din perspectiva valorii sale, cât și din cea a nerespectării termenului în care ar fi trebuit lansată oferta publică.

În acest sens, a arătat că în perioada de 12 luni anterioare ofertei a fost încheiată o singură tranzacție cu privire la acțiunile emise de S.C. D. S.A., la un preț mult sub valoarea acțiunii care a rezultat din raportul de expertiză.

Or, neexistând tranzacții similare, nu se poate identifica prețul cel mai mare, singurul preț fiind cel plătit de acționarul majoritar, care avea interes în a deține controlul folosind resurse financiare cât mai puține, în detrimentul acționarilor minoritari.

Așa fiind, a susținut că în mod greșit a stabilit instanța că singura tranzacție cu acțiuni efectuată în perioada de un an anterioară dobândirii poziției de control este suficientă pentru a face aplicarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Aceasta întrucât, dacă planează o suspiciune asupra prețului achitat de acționarul majoritar, practica judiciară a statuat că devin aplicabile dispozițiile art. 204 alin. (2), coroborate cu art. 68 din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M.

Totodată, a arătat că inaplicabilitatea dispozițiilor primului alineat al art. 204 din Legea nr. 297/2004 este atrasă și de nerespectarea termenului de două luni. Dacă s-ar interpreta altfel, ar însemna ca prețul acțiunii să fie stabilit la valoarea prevăzută în primul alineat și în ipoteza în care nu se respectă termenul legal de două luni pentru efectuarea ofertei publice de preluare, interpretare care ar goli de conținut celelalte prevederi ale art. 204.

Mai mult decât atât, a susținut că modificarea adusă Legii nr. 297/2004 prin O.U.G. nr. 32/2012 relevă scopul avut în vedere inițial de legiuitor, respectiv prezervarea dreptului acționarului minoritar de a putea înstrăina la un preț echitabil acțiunile chiar și în condițiile în care acționarul majoritar dobândește sau menține controlul asupra societății în mod abuziv, prin practici neloiale.

În continuare, subliniind încă o dată că în condițiile în care art. 204 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu poate fi aplicat, devin incidente dispozițiile art. 204 alin. (2) și (4) din aceeași lege, a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că în mod greșit a stabilit instanța de fond despăgubirile pentru prejudiciul suferit, prin calcularea diferenței dintre prețul acțiunii plătit de acționarul majoritar la 30.12.2011 și cel obținut de A. S.A. pentru o parte din acțiuni, rezultând o diferență de doar 143.352 RON, în condițiile în care prin raportul de expertiză suplimentat cu respectarea dispozițiilor legale, expertul a stabilit un prejudiciu total în cuantum de 2.213.825 RON.

Prin memoriul său de recurs, C. a arătat că soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive este rezultatul interpretării și greșitei aplicări a dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., susținând că art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 tratează două ipoteze distincte în care devine incidentă obligația de a derula o ofertă publică de preluare obligatorie: prima este cea când o persoană atinge pragul de 33% ca urmare a achizițiilor sale, iar a doua intevine atunci când pragul de 33% este atins, ca urmare a cumulării deținerilor persoanelor care acționează în mod concertat. În opinia acestuia, conjuncția "sau" din text impune recurgerea la a doua ipoteză doar în măsura în care cea dintâi nu este incidentă.

Astfel, a apreciat că dacă pragul de 33% din drepturile de vot este depășit de o singură entitate și nu este necesară analiza deținerilor celorlalte persoane cu care aceasta, eventual, acționează concertat, obligația de derulare a ofertei revine doar acelei persoane.

A mai susținut că această interpretare a textului legal este consecventă și cu actele emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în condițiile în care această entitate în mod constant a adresat solicitări de efectuare a ofertei publice de preluare obligatorie doar către S.C. B. S.R.L., care a și fost sancționată pentru neefectuarea ofertei publice de preluare obligatorie, în timp ce C. nu a fost sancționat niciodată în calitatea sa de acționar (calitate necesară pentru existența obligației de efectuare a ofertei publice de preluare obligatorie), ci strict în calitatea sa de asociat unic și administrator al S.C. B. S.R.L., în baza unui text de lege care permitea aplicarea unor asemenea sancțiuni.

Cu toate acestea, apreciază că instanța de apel, în complet de divergență, cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, i-a respins apelul, reținând că, la rândul său, avea obligația de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie.

În continuare, a redat considerentele reținute în opinia separată și a arătat că este eronat raționamentul curții de apel în sensul că obligația de a lansa oferta publică de preluare obligatorie nu putea reveni doar S.C. B. S.R.L., pentru că altfel nu ar fi respectate drepturile acționarilor minoritari, de vreme ce această societate acționa în mod concertat cu acționarul C.. Aceasta întrucât protecția acționarilor minoritari este asigurată, în condițiile în care S.C. B. S.R.L. deține singură peste 33% din drepturile de vot, ceea ce atrage obligația de derulare a unei oferte publice de preluare obligatorie.

În ce privește art. 66 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., recurentul-pârât a susținut că textul reglementează, într-o manieră simetrică cu art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, ipotezele alternative de incidență a obligației de a lansa oferta publică de preluare obligatorie. Obligația aparține persoanei care depășește pragul de 33% sau, dacă pragul este depășit prin cumularea deținerilor unui grup de persoane care acționează în mod concertat, obligația de derulare a ofertei aparține tuturor membrilor grupului.

Referitor la art. 66 alin. (5) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., a subliniat că evocarea acestui text ca reper în interpretarea art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 nu face decât să îi întărească punctul de vedere, în sensul că noțiunea de deținere indirectă este relevantă strict în ce privește analiza depășirii pragului de 33%. Noțiunile de "deținere indirectă" și "concertare" sunt relevante în ceea ce privește obligația de derulare a ofertei de preluare obligatorie doar atunci când este incidentă a doua teză a art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, nu în situații precum în speță, când pragul de 33% este depășit de o singură entitate.

A mai susținut acest recurent că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., întrucât a examinat superficial argumentele sale, în sensul că obligația de a efectua oferta publică de preluare obligatorie trebuia analizată prin prisma prevederilor art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., prin raportare la efectele ofertei publice de preluare derulată în cursul anului 2006 de S.C. F. S.R.L. și persoanele cu care acționa atunci în mod concertat.

Astfel, deși a reținut că a participat în mod valabil la oferta publică din anul 2006, a apreciat că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., în temeiul cărora beneficiază de dreptul de a achiziționa (direct sau indirect) acțiuni în mod liber asupra emitentului și de scutirea de la obligația de derulare a unei noi oferte publice de preluare.

A mai arătat acest recurent că poziția A.S.F. și a instanțelor de judecată învestite cu acțiunile în contencios privind anularea actelor de sancționare emise de această instituție a fost în sensul nerecunoașterii ofertei publice efectuate de C. în cursul anului 2006, reținându-se că S.C. B. S.R.L. avea, în nume propriu si distinct, obligația de a efectua o ofertă publică de preluare obligatorie, ca urmare a achiziției pachetului de acțiuni în discuție.

Astfel, a nu recunoaște oferta la care a participat în anul 2006 și, în același timp, a reține existența unei obligații personale a acestuia de a efectua în cursul anului 2012 o ofertă, în condițiile în care deținerile sale nu s-au modificat, relevă, în opinia recurentului C., lipsă de suport logic și legal, întrucât cele două chestiuni sunt intrinsec legate și nu pot fi reținute concluzii diferite: fie nu avea obligația nici în anul 2006 și nici în 2012 de a efectua oferta (situație în care nu îi poate fi atrasă răspunderea directă și personală), fie avea obligația și în anul 2006, și în 2012 de a efectua oferta, situație în care trebuie recunoscute efectele ofertei din 2006, inclusiv dreptul de a achiziționa în mod liber acțiuni asupra aceluiași emitent, prevăzut de art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M.

A mai susținut acest recurent că, în contra celor reținute de curtea de apel, art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M. nu reglementează o situație de excepție, ci este consecința directă a dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Astfel, nu s-a instituit o excepție de la lege prin regulament, ci a fost emisă o normă de clarificare și aplicare a prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Pe de altă parte, a apreciat că interpretarea propusă de instanța de apel invalidează prevederile art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., deoarece atât timp cât se reține că nu sunt scutite de obligația de a efectua oferta publică de preluare obligatorie decât tranzacțiile ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 297/2004, se susține practic că orice tranzacție efectuată de un acționar după depășirea pragului de 33% din drepturile de vot ar genera o obligație de derulare a ofertei publice de preluare. Raționamentul este eronat tocmai pentru că o nouă depășire a aceluiași prag nu mai este în mod obiectiv posibilă.

În acest sens, recurentul-pârât a susținut că sunt și prevederile art. 5 alin. (1) din Directiva nr. 2004/25/CE, a căror transpunere directă în dreptul național o reprezintă art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004. Or, prin art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M. nu s-ar fi putut adăuga la prevederile directivei într-o asemenea manieră încât să se modifice însăși substanța normei europene.

A mai subliniat că rațiunea instituirii unei obligații de a derula o ofertă publică de preluare obligatorie în cazul în care pragul prevăzut de lege este depășit rezidă în principiile funcționării piețelor de capital reglementate. Oferta publică de preluare obligatorie a unei societăți tranzacționale reprezintă un mijloc de protecție a acționarilor minoritari și o modalitate de asigurare a transparenței tranzacțiilor. Prin obligarea persoanelor sau grupurilor de persoane care acționează în mod concertat la derularea unei oferte publice de preluare obligatorie, acționarilor cu drepturilor de vot restrânse li se oferă posibilitatea de a părăsi societatea în situația în care un acționar sau un grup de acționari ajung într-o poziție dominantă în ceea ce privește drepturile de vot. Acționarii cărora le este adresată oferta publică de preluare obligatorie nu au obligația de a-și înstrăina participațiile deținute. Valabilitatea ofertei publice de preluare nu este condiționată de dobândirea efectivă de acțiuni, direct sau indirect, legislația specifică (atât națională, cât și europeană) nestabilind o asemenea condiție de validitate a ofertei și implicit a efectelor care decurg din aceasta. Oferta publică de preluare obligatorie reprezintă un mijloc de transparență a tranzacțiilor și de protecție a acționarilor minoritari, principii fundamentale ale oricărei piețe de capital reglementate.

În opinia recurentului-pârât, nici argumentul instanței de apel privind schimbarea acționariatului nu este corect, întrucât, dincolo de faptul că interpretarea corectă a art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M. nu depinde de modul în care s-a schimbat structura acționariatului, un asemenea argument nu este în concordanță cu specificul pieței de capital. Cu toate că protecția acordată acționarilor minoritari este importantă, aceasta trebuie să cunoască anumite limite. Acționarilor care dețin poziții de control în societățile listate nu li se poate solicita ca, pentru orice achiziție de acțiuni ar efectua ulterior dobândirii controlului, să efectueze câte o ofertă publică de preluare obligatorie. Mai mult, piața de capital este transparentă, iar orice eveniment important în cadrul societăților listate se raportează către A.S.F. și se efectuează formele de publicitate prevăzute de legislația aplicabilă. Astfel, orice acționar (prezent sau viitor) are toate resursele necesare pentru a lua o decizie informată, având toate resursele să cunoască dacă în cadrul societății listate există consolidate pachete de control de către un acționar sau mai mulți acționari care acționează în mod concertat.

Analiza situației concrete a deținerilor majoritare din cadrul emitentului S.C. D. S.A. în perioada 2006-2012 relevă că pachetul majoritar de aproximativ 80% din acțiunile cu drept de vot a fost întotdeauna deținut de persoane care acționează în mod concertat. Inițial, în anul 2006, C. acționa în mod concertat cu societățile S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. Pachetul de 51% din acțiuni deținut inițial de cele două societăți a fost vândut la finalul anului 2011 către S.C. B. S.R.L., cu asociat unic C..

O altă critică adusă de acest recurent deciziei atacate vizează îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii sale civile delictuale.

Astfel, arată că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1.349, 1.357 și 1.533 teza finală C. civ., stabilind în mod eronat existența faptei ilicite și existența raportului de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciul invocat de reclamată.

În ceea ce privește condiția existenței faptei ilicite, a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere argumentele expuse mai sus cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M.

În privința raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, a susținut că instanța de apel a reținut în mod eronat că valorificarea de către reclamantă a celor 548.900 de acțiuni, cu privire la care prima instanță a apreciat că există un prejudiciu, a fost determinată de atitudinea sa care, alături de S.C. B. S.R.L., ar fi refuzat să inițieze oferta publică de cumpărare.

Or, vânzarea de către reclamantă a acțiunilor, exclusiv ca urmare a voinței ei unilaterale, într-un moment în care prețul a fost nesatisfăcător, nu se află în nicio legătură de cauzalitate cu vreo acțiune sau inacțiune a recurentului-pârât, de vreme ce partea adversă nu era obligată să-și vândă acțiunile atunci când a făcut-o, având posibilitatea să le păstreze până când valoarea lor pe piață era suficient de mare, astfel încât să-i permită realizarea unui câștig.

Prin urmare, recurentul-pârât a calificat opțiunea reclamantei de a-și vinde acțiunile la un anumit moment ca o decizie de afaceri, subiectivă, care nu a fost si nici nu putea să fie determinată de pretinsa neîndeplinire a obligației de derulare a ofertei de preluare.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea sa de recurs, E. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, cu consecința acordării unui onorariu suplimentar, în cuantum de 8.140 RON, aferent suplimentului la raportul de expertiză întocmit în cauză.

La 20.02.2020, recurentul C. a depus la dosar atât o declarație de renunțare la judecarea recursului, autentificată sub nr. x/17.02.2020 de Biroul Individual Notarial H., cât și un recurs incident, al cărui conținut este identic cu cel al recursului principal.

La 20.02.2020 C. a depus întâmpinare la recursul declarat de A. S.A., solicitând respingerea ca nefondat a acestuia.

La 27.02.2020 A. S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de C., solicitând respingerea ca nefondat a acestuia. Ulterior, la 16.03.2020 a depus întâmpinare la recursul incident declarat de C., prin care a solicitat respingerea ca nefondat a acestuia; totodată, a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea părții adverse.

La 20.03.2020 C. a răspuns la întâmpinarea formulată de A. S.A.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; doar recurentul-pârât și-a prezentat punctul de vedere.

Prin decizia nr. 929/07.04.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constituită în complet de filtru, a anulat recursul principal, declarat de C. (reținând neîndeplinirea obligației de timbrare) și recursul declarat de E. și a disjuns judecata recursului principal promovat de recurenta-reclamantă A. S.A. și a recursului incident. Astfel, a fost format dosarul de față, în care ambele recursuri au fost admise în principiu, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fiind acordat un termen de judecată în ședință publică, în vederea soluționării lor pe fond.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a constatat că au calitate de parte în cauza de față numai A. S.A., în calitate de recurentă-reclamantă și C., în calitate de recurent-pârât și a dispus rectificarea citativului, în sensul expus în practicaua acestei decizii, unde se regăsesc și considerentele pentru care a fost adoptată această măsură.

Analizând actele dosarului și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

După cum s-a consemnat anterior, consecința anulării recursului principal declarat de C. și a celui promovat de expertul E. o reprezintă faptul că instanța supremă a rămas învestită cu judecata recursului principal, promovat de A. S.A. și a celui incident, declarat de către C.; pe calea acestuia din urmă, recurentul-pârât contestă că i-ar fi revenit obligația de a lansa o ofertă publică de preluare, pe când recursul principal, pornind de la premisa că obligația respectivă îi incumba și recurentului-pârât, supune atenției Înaltei Curți o suită de norme legale pretins a fi fost încălcate ori greșit aplicate în stabilirea despăgubirilor care, potrivit aprecierilor recurentei-reclamante, i se cuvin.

În aceste condiții, logica juridică impune analiza prioritară a recursului incident, pentru că în măsura în care s-ar constata lipsa obligației recurentului-pârât de a lansa oferta publică de preluare, o atare concluzie (semnificând lipsa faptei ilicite) s-ar răsfrânge și asupra cererii de chemare în judecată, prin care reclamantul a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a părții adverse.

O astfel de abordare a judecății nu încalcă prevederile art. 472 C. proc. civ., aplicabile în recurs potrivit normei de trimitere din art. 494 C. proc. civ., pentru că în condițiile admiterii în principiu a celor două recursuri și lipsei intenției recurentei-reclamante de a nu continua judecata în propria cale de atac, nu sunt create premisele ca cel incident să rămână fără efect.

Pornind de la aceste considerații preliminare, Înalta Curte ia act că astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului, situația de fapt care a generat litigiul de față derivă dintr-o operațiune, datată 30.12.2011, prin care S.C. B. S.R.L. (al cărei asociat unic și administrator era recurentul-pârât) a achiziționat de la S.C. I. S.R.L. un pachet de 34.305.693 acțiuni, reprezentând 51,89% din capitalul social al S.C. D. S.A.; cum acțiunile acestei societăți sunt tranzacționate pe o piață reglementată, operațiunea a fost raportată la C.N.V.M. în 03.01.2012.

În urma acestei tranzacții, structura acționariatului la S.C. D. S.A. s-a modificat, după cum urmează: S.C. B. S.R.L. deținea 51,89% din capitalul social al societății emitente, C. - 28,13%, J. - 3,17%, A. S.A. - 1,58%, K. și L. - 0,31%, M. - 0,15%, N. - 0,1%, alți acționari - 14,64%.

Instanțele devolutive au mai constatat că prin notificarea din 03.01.2012 S.C. B. S.R.L. a înștiințat C.N.V.M. că acționează în mod concertat cu C.; împreună, ei dețin 52.906.193 acțiuni, reprezentând 80,01% din capitalul social al S.C. D. S.A.

De asemenea, au mai reținut că la 26.05.2016 C. și-a vândut părțile sociale pe care le deținea la S.C. B. S.R.L., dar și că această societate a intrat în insolvență și că începând din 08.05.2018 este radiată din registrul comerțului.

Reglementarea în domeniul pieței de capital prevede obligația derulării unei oferte publice de preluare, atunci când un investitor dobândește un pachet de acțiuni care depășește 33% din capitalul social al emitentului, oferta fiind necesar să fie lansată în maximum două luni de la atingerea acestei poziții.

Rațiunea reglementării derivă din protejarea acționarilor minoritari, cărora legea le asigură în acest mod posibilitatea ca, în măsura în care nu doresc să rămână acționari în societatea al cărei control a fost preluat, să-și transmită valorile mobiliare deținute, fără să fie afectați în orice fel în vreo intenție ulterioară de a și le valorifica la un preț echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la data până la care, potrivit autoarei demersului judiciar de față, recurentul -pârât ar fi trebuit să își îndeplinească obligația de lansare a ofertei publice de preluare, "o persoană care, urmare a achizițiilor sale sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale este obligată să lanseze o ofertă publică adresată tuturor deținătorilor de valori mobiliare și având ca obiect toate deținerile acestora cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 luni de la momentul atingerii respectivei dețineri".

Recurentul-pârât, recunoscând că acționa concertat cu S.C. B. S.R.L., susține că atât timp cât în urma tranzacției din 30.12.2011, societatea indicată deținea 51,89% din capitalul social al S.C. D. S.A., ea era singura căreia îi revenea obligația de lansare a ofertei publice de preluare.

Din această perspectivă, el critică atât dispoziția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cât și pe cea de admitere a acțiunii, ambele menținute în apel.

Prin urmare, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea celor mai multe dintre criticile expuse în recursul incident constă în stabilirea persoanei căreia îi revenea obligația de a lansa oferta publică de preluare; în fapt, a verificării concluziei la care au ajuns instanțele anterioare, care au apreciat că nu numai S.C. B. S.R.L. avea obligația respectivă, ci și C., cu care aceasta acționa în mod concertat. În acest scop, Înalta Curte va evalua legalitatea interpretării pe care decizia atacată a oferit-o art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în forma în vigoare la data relevantă, notând însă și că, deși nu s-a invocat, au puterea lucrului judecat hotărârile judecătorești anterioare, care cuprind dezlegări asupra aspectelor relevante în cauză.

Obligația de a lansa oferta publică de preluare revine, potrivit textului de lege citat, persoanei care, urmare a achizițiilor proprii sau ale persoanelor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății.

Articolul 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 reglementează, deci, două ipoteze: prima intervine atunci când o singură persoană deține mai mult de 33% din drepturile de vot, ca efect al propriilor sale achiziții, pe când a doua vizează cazul în care pragul este atins, în urma achizițiilor unor persoane care acționează în mod concertat.

Achiesând concluziilor exprimate în opinia separată, recurentul-pârât a arătat că utilizarea în textul legal citat anterior a conjuncției "sau" impune recurgerea la cea de-a doua ipoteză numai dacă prima ipoteză nu este incidentă.

Această teză este corectă: într-adevăr, folosirea în text a conjuncției "sau" presupune recurgerea la cea de-a doua ipoteză numai în măsura în care cea dintâi nu este incidentă.

În continuare, recurentul-pârât a apreciat că dacă pragul de 33% este atins de o singură entitate, nu mai este necesară analiza deținerilor celorlalte persoane cu care aceasta acționa în mod concertat.

Înalta Curte constată că aceasta este premisa pe care este construit în parte raționamentul expus în recursul incident; ea este însă eronată.

Cele două ipoteze ale textului legal trebuie privite și înțelese distinct, iar nu întrepătruns; astfel, prima are în vedere cazul în care o persoană deține mai mult de 33% din drepturile de vot, ca urmare a propriilor achiziții, pe când cea de-a doua este aplicabilă când mai multe persoane acționează în mod concertat.

Practic, în cazul unei acțiuni concertate doar a doua ipoteză este incidentă, sensul legii neîngăduind concluzia potrivit căreia o asemenea situație, circumscrisă celei de-a doua ipoteze a art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, se încadrează și în cea dintâi.

Societatea B. S.R.L. deține, în urma tranzacției din 30.12.2011, 51,89% din capitalul social al S.C. D. S.A.

În considerarea acestei împrejurări, recurentul-pârât apreciază că singura entitate căreia îi revenea obligația de lansare a ofertei publice de preluare este S.C. B. S.R.L., întregul său raționament ignorând însă că acționa concertat, împreună cu această societate.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, doar în măsura în care S.C. B. S.R.L. nu ar fi acționat concertat cu recurentul-pârât, s-ar fi aflat în situația care și-ar fi găsit corespondent în prima ipoteză a art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Cum S.C. B. S.R.L. nu a acționat individual, ci în mod concertat cu recurentul-pârât, a devenit incidentă a doua ipoteză a textului de lege citat mai sus, care instituie, alternativ față de cea dintâi, obligația de lansare a ofertei publice de preluare în sarcina persoanei care, urmare a achizițiilor celor cu care acționează în mod concertat, deține mai mult de 33% din drepturile de vot asupra societății. O astfel de persoană este și recurentul-pârât C., deoarece, ca urmare a achizițiilor S.C. B. S.R.L., cu care acționează în mod concertat, deține peste 33% din drepturile de vot, întrucât părțile lui sociale, deținute la S.C. B. S.R.L. reprezintă acțiuni indirecte deținute la S.C. D. S.A., deoarece în calculul procentului de 33% se iau în considerare atât deținerile directe, cât și cele indirecte.

Teza propusă de recurentul-pârât este speculativă, deoarece ar determina concluzia ca în cazul în care deținerile unei singure persoane (care acționează concertat împreună cu altele) depășesc pragul minim prevăzut de lege, obligația prevăzută de lege ca incumbând tuturor să nu se extindă și în privința celor cu care acționează în mod concertat, ceea ce ar goli de sens și de conținut art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

Mai mult, ea este contrazisă și de alte norme, date în aplicarea art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 ori subsecvente acestuia.

Potrivit art. 203 alin. (2) din aceeași lege, până la derularea ofertei publice menționate la alin. (1), drepturile aferente valorilor mobiliare depășind pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului sunt suspendate, iar "respectivul acționar și persoanele cu care acesta acționează în mod concertat nu mai pot achiziționa, prin alte operațiuni, acțiuni ale aceluiași emitent".

Așadar, în paralel cu efectul suspendării drepturilor aferente valorilor mobiliare care depășesc pragul de 33% din drepturile de vot asupra emitentului, legea a instituit, în sarcina tuturor persoanelor care acționează în mod concertat, interdicția de achiziționare a noi acțiuni ale aceluiași emitent. Utilizarea în textul legii a conjuncției "și" justifică concluzia expusă în precedent.

Se cuvine reiterat că art. 203 alin. (2) din Legea nr. 297/2004 indică limita temporală a ambelor măsuri (suspendarea drepturilor și interdicția evocată mai sus); ele subzistă până la derularea ofertei publice.

Astfel, Înalta Curte constată că sistarea, în acest mod, a oricărui demers al persoanelor care acționează în mod concertat, în vederea majorării deținerilor lor, până la derularea ofertei nu se justifică decât în măsura în care obligația de derulare a ofertei publice de preluare aparține tuturor celor care acționează concertat.

Nici interpretarea art. 66 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, conform căruia "în cazul în care o persoană sau persoanele care acționează în mod concertat cu aceasta depășesc pragul de 33% din drepturile de vot (...), obligația de a derula o ofertă publică de preluare aparține persoanei sau grupului de persoane cu care aceasta acționează în mod concertat" nu conduce la o concluzie diferită; dimpotrivă, o consolidează pe cea expusă mai sus, potrivit căreia obligația de lansare a ofertei de preluare revine fie persoanei care, în mod individual, fără a acționa concertat împreună cu altele, depășește pragul minim evocat, fie tuturor celor care, acționând în mod concertat, depășesc acest prag și pe care legea îi privește, așadar, unitar.

Mai mult decât atât, vin să consolideze concluzia expusă anterior dispozițiile art. 5 alin. (1) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European și a Consiliului, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 297/2004, potrivit cărora "Atunci când o persoană fizică sau juridică deține, ca urmare a unei achiziții făcute de ea însăși sau de persoane care acționează în mod concertat cu ea, valorile mobiliare ale unei societăți în sensul articolului 1 alin. (1), care, adăugate tuturor participațiilor la aceste valori mobiliare pe care le deține deja și celor deținute de persoanele cu care acționează în mod concertat cu ea îi conferă direct sau indirect un anumit procentaj din drepturile de vot la societatea respectivă, care îi oferă controlul respectivei societăți, statele membre se asigură că această persoană este obligată să facă o ofertă în vederea protecției acționarilor minoritari ai societății respective. Această ofertă se adresează în cel mai scurt termen tuturor deținătorilor acestor valori mobiliare și se referă la toate participațiile lor, la prețul echitabil definit la alin. (4)".

Prin urmare, în calculul procentului de 33%, trebuie adăugate participațiile deținute de S.C. B. S.R.L., cu care recurentul-pârât acționează în mod concertat, așa încât, în considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte impune părților concluzia că obligația de lansare a ofertei de preluare aparține tuturor persoanelor care, acționând în mod concertat, depășesc pragul de 33% din drepturile de vot.

În aceste condiții, criticile recurentului-pârât, care combat, din perspectiva examinată, calitatea sa de titular al obligației evocate, nu demonstrează caracterul nelegal al deciziei atacate.

În continuare, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a examinat superficial argumentele pe care le-a prezentat, în sensul că obligația sa de a lansa oferta publică de preluare obligatorie trebuia raportată la efectele ofertei publice de preluare derulată în anul 2006 de către S.C. F. S.R.L. și persoanele cu care acționa în mod concertat, respectiv S.C. G. S.R.L. și C.. Astfel, a susținut că deși a reținut că a participat la oferta publică obligatorie din cursul anului 2006, curtea de apel a interpretat greșit prevederile art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., în temeiul cărora, în opinia sa, beneficia de scutirea de la obligația de derulare a unei noi oferte publice de preluare.

Examinând această susținere, Înalta Curte notează că instanțele de fond au reținut că în 2006 a fost derulată o ofertă publică de preluare, inițiată de S.C. F. S.R.L., care acționa în mod concertat cu S.C. G. S.R.L. și cu recurentul-pârât C..

Anterior acestei operațiuni, S.C. F. S.R.L. deținea 42,37% din capitalul social al societății D. S.A., S.C. G. S.R.L. deținea 3,12%, iar C., 28,13%.

Ulterior operațiunii din 2006, structura acționariatului S.C. D. S.A. s-a modificat, în sensul că S.C. F. S.R.L. a dobândit 48,71% din drepturile de vot; deținerile celorlalți acționari menționați au rămas neschimbate.

Prin urmare, S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. dețineau împreună 51,83% din capitalul social al societății D. S.A.

Instanțele devolutive au mai notat că în 2007 S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. au fost absorbite de S.C. I. S.R.L., care a ajuns astfel să exercite controlul asupra S.C. D. S.A., iar la 25.07.2011 C. a comunicat președintelui Consiliului de Administrație al societății emitente că nu mai acționează în mod concertat cu S.C. I. S.A.

În final, au mai reținut că S.C. B. S.R.L., înființată în anul 2011, avându-l ca asociat unic pe recurentul-pârât, a achiziționat de la S.C. I. S.A. pachetul de acțiuni, prin operațiunea din 30.12.2011, care reprezintă premisa litigiului de față.

Prin critica de față, recurentul-pârât afirmă că este exceptat de la aplicarea art. 203 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, prevalându-se de art. 66 alin. (1) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., text potrivit căruia "Persoanele care au dobândit cu respectarea prevederilor art. 203 alin. (1) sau art. 205 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 297/2004, mai mult de 33% din drepturile de vot asupra unei societăți comerciale sau care și-au îndeplinit obligația prevăzută la art. 205 alin. (3) din această lege, pot ach