ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2703/2022

Ședința publică din data de 14 decembrie 2022

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 27.02.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. în insolvență a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 236.423,01 RON, care reprezintă contravaloarea facturii x/29.11.2017, și a dobânzii legale penalizatoare de la data introducerii acțiunii și până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat, între altele, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bihor.

Prin sentința nr. 129/LP/15.09.2020, Tribunalul Bihor – secția a II-a Civilă a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 3030/06.12.2021, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 236.423,01 RON, și dobânda legală penalizatoare, începând cu 26.02.2020 până la data stingerii integrale a debitului principal, precum și la plata sumei de 8.570 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 738A/11.05.2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelul formulat de pârâtă și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs prin care a solicitat admiterea căii de atac și casarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că au fost încălcate prevederile art. 1270, art. 1280 și art. 1556 C. civ.

Recurenta-pârâtă arată că intimata-reclamantă nu a dovedit că lucrările aferente Situației de lucrări nr. x au fost recepționate de către antreprenor și de către beneficiarul final, că intimata, în calitate de prestator, a efectuat lucrările cu întârziere și că a fost notificată în mod repetat de către recurentă, iar antreprenorul a refuzat să accepte ultimele situații de lucrări pe motiv că acestea nu au fost executate corespunzător. Mai arată că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile contractului de prestări servicii din 16.05.2017. Precizează că a fost notificată de antreprenor care a invocat excepția de neexecutare a contractului de prestări servicii și furnizare materiale nr. x și că, la rândul său, a invocat aceeași excepție în relația cu intimata-reclamantă, notificând și sistarea plăților.

Autoarea demersului judiciar susține că instanța de apel nu a dat eficiență prevederilor art. 17 din contractul încheiat între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă și a ignorat dispozițiile art. 1270 și art. 1280 C. civ. în sensul că a reținut, în mod nelegal, că în acest contract nu este definită "partea consultantă", dar nu a avut în vedere că în speță au fost încheiate în oglindă și succesiv trei contracte (contractul dintre beneficiar și antreprenor, contractul dintre antreprenor și recurenta-pârâtă și cel dintre aceasta din urmă și intimata-reclamantă), toate având un scop comun, și anume executarea lucrărilor privind proiectul de infrastructură rutieră Autostrada Sebeș - Turda Lot 4. Mai susține că aceste contracte au fost încheiate între profesioniști care cunosc conceptul notoriu de "parte consultantă", iar atribuțiile părții consultante sunt menționate și în Anexa 1 la Ordinul nr. 146/2011 privind aprobarea condițiilor contractuale speciale ale contractelor pentru echipamente și construcții, inclusiv proiectare, și ale contractelor pentru construcții clădiri și lucrări inginerești proiectate de către beneficiar ale Federației Internaționale a Inginerilor Consultanți în Domeniul Construcțiilor (FIDIC), pentru obiective de investiții din domeniul infrastructurii rutiere de transport de interes național, finanțate din fonduri publice.

Se mai arată că nu au fost respectate prevederile contractuale în ceea ce privește acceptarea la plată a facturilor în raporturile dintre recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă și că antreprenorul a recunoscut parțial sumele solicitate de recurentă. Recurenta apreciază că în mod greșit a reținut curtea de apel că prin semnarea facturii, aceasta ar fi recunoscut obligația de plată.

În opinia autoarei căii de atac, este eronată și statuarea curții de apel în sensul că ar fi opus reclamantei excepția de neexecutare în temeiul contractului încheiat între pârâtă și antreprenor, deși pârâta invocase această excepție în temeiul contractului încheiat între reclamantă și pârâtă. Astfel, recurenta-pârâtă arată că intimata-reclamantă nu a respectat prevederile art. 1, art. 5 și art. 7 din contractul de prestări servicii încheiat la 16.05.2017 și consideră că sunt incidente dispozițiile art. 1556 C. civ.

Aceeași parte susține că nu pot fi aplicate prevederile art. 2538 alin. (2) teza a II-a C. civ. deoarece nu s-a stabilit că intimata-reclamantă deține față de recurenta-pârâtă o creanță certă, lichidă și exigibilă. Menționează că instanța de apel a calificat în mod greșit contractul de tranzacție dintre recurenta-pârâtă și antreprenor ca o dovadă a lipsei unui prejudiciu în patrimoniul recurentei deoarece antreprenorul a refuzat parțial la plată anumite sume, printre care și cea solicitată de intimata-reclamantă.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă nu a depus răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile formulate prin cererea de recurs nu pot fi subsumate acestui motiv.

Autoarea căii de atac susține încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 1280 C. civ. din perspectiva nerespectării convenției părților și a efectelor pe care le produc, între părți, contractele încheiate succesiv, și nerespectarea art. 1556 C. civ. referitor la excepția de neexecutare a contractului. Plecând de la nedovedirea, în cauză, a recepționării de către antreprenor și de către beneficiar a lucrărilor efectuate de intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă critică modul în care instanța de apel a interpretat, în principal, clauzele contractului de prestări servicii încheiate între recurentă și intimată și sensul noțiunii de "parte consultantă", solicitând instanței de recurs să aibă în vedere și prevederile din convențiile încheiate între beneficiar și antreprenor, respectiv între antreprenor și recurenta-pârâtă.

Cu ocazia examenului de nelegalitate al hotărârii atacate, instanța de recurs nu poate interpreta clauzele unei convenții și nici nu poate analiza aspectele factuale ale cauzei, cum ar fi modalitatea de acceptare la plată a facturilor, executarea sau nu a obligațiilor contractuale, recepționarea lucrărilor, raporturile juridice în care sunt angajate părțile litigiului. Aprecierea acestor chestiuni intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive. Pe baza situației de fapt stabilite de acestea și asupra căreia nu mai poate reveni, instanța de recurs va examina numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În consecință, criticile referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material vizează în realitate temeinicia deciziei recurate, acest motiv de casare fiind invocat strict formal.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanța supremă apreciază că onorariul solicitat este proporțional cu munca depusă de avocatul intimatei-reclamante, că este justificat raportat la complexitatea cauzei și că nu se impune diminuarea acestuia.

Față de soluția de anulare a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L., în cuantum de 9520 RON, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de transport și cazare, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 738A/11.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă B. S.R.L. la plata sumei de 9520 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2022.