ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3231/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

hotărârile consiliului local din 31 iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de

Consiliul Local al Municipiului R.V., s-a aprobat declanșarea procedurii de

expropriere a unor imobile în modernizare pe străzile A.S. și P.I.M.

Prin prima hotărâre s-a stabilit

valoarea terenurilor expropriate la 50 euro/m.p., iar prin cea de-a doua s-a

dispus rectificarea primei hotărâri, stabilindu-se o valoare pe m.p. de 27

euro.

Împotriva hotărârilor menționate, dar

și a hotărârii din 19 august 2010, prin care, după negocierea cu proprietarii,

s-a revenit la valoarea de 50 euro/m.p., au formulat plângere, la data de 1

octombrie 2010, reclamanții T.O.S. și T.L.M., alături de alți proprietari de pe

Str. A.S., contestând suma de 50 euro/m.p., stabilită ca preț al exproprierii.

Prin încheierea din 3 decembrie 2010,

dosarul menționat, înregistrat sub nr. 3567/90/2010 la Tribunalul Vâlcea, a

fost conexat la Dosarul nr. 200/90/2010, având ca obiect contestațiile

formulate de alți proprietari împotriva hotărârilor Consiliului Local din 31

iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V.

Prima instanță, prin sentința civilă

nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, a admis contestațiile, a anulat cele două

hotărâri ale Consiliului Local R.V., emise în anul 2009 și i-a obligat pe

pârâții Municipiul R.V., primarul acestuia și Consiliul Local la plata către

contestatori a unor sume stabilite conform expertizei întocmite în cauză,

pentru proprietatea T.O.S. și T.L.M., stabilindu-se valoarea de 36.264 euro,

respectiv 156.203 RON despăgubiri pentru terenul de 160 m.p. A fost respinsă cererea

de acordare a cheltuielilor de judecată.

Deși prin cererea de chemare în judecată,

precum și pe parcursul judecății, la data de 4 martie 2011, s-a indicat drept obiect

al contestației și decizia emisă individual după consemnarea poziției fiecăruia

dintre proprietari, prin ultima precizare, reclamantul T.O.S. a solicitat să se

dispună calculul valorii pavajului curții, ce urma să fie distrus, prima instanță

nefacând vorbire despre o asemenea eventuală despăgubire.

Hotărârea menționată a fost atacată de

către persoanele expropriate, cât și de către Municipiul R.V. prin primar, prin

încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Pitești disjungând cauza în ceea ce privește

proprietatea T.O.S. și T.L.M. și formând Dosarul nr. 528/46/2012.

Prin încheierea din 25 mai 2012, la cererea

apelantului Municipiul R.V., s-a dispus îndreptarea conceptului de citare, în sensul

înscrierii între participanți, ca organ al aceluiași municipiu, și a Consiliului

Local R.V., în calitate de emitent al deciziilor atacate și a Primarului, organ

executiv al persoanei juridice, reprezentant al unității administrativ-teritoriale.

În acest dosar, prin decizia civilă

nr. 62 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești a admis ambele apeluri și a constatat

nulitatea sentinței în partea privind pe cei doi apelanți, ca urmare a nesemnării

minutei de către magistrat.

În condițiile art. 297 alin. (2) teza ultimă

C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pricina a fost

reținută spre rejudecare în fond, fixându-se termen pentru administrarea probatoriului

solicitat de persoana expropriată, respectiv înscrisuri în dovedirea categoriei

de folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat și expertiză tehnică

judiciară pentru stabilirea valorii reale a terenului expropriat.

Conform înscrisului nou depus de către

reprezentantul expropriatorului la data de 19 august 2010, reclamanții T.O.S. și

T.L.M., prezenți în ședința comună a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate

și-au exprimat acordul asupra cuantumului despăgubirii propuse, singura obiecțiune

formulată de aceștia vizând întinderea suprafeței expropriate, în sensul că au solicitat

să le fie preluată întreaga proprietate.

În aceste condiții, a fost emisă hotărârea

din 19 august 2010 pentru suma de 8.000 euro, reprezentând despăgubire pentru teren.

Plata, de altfel, a și fost efectuată în

contul deschis pe numele T.O.S., la cursul la zi, respectiv la data de 15 septembrie

2010, când contul a fost creditat cu suma de 33.982,40 RON.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

prin decizia civilă nr. 94 din 13 noiembrie 2012, a respins ca nefondată contestația

formulată de T.O.S. și T.L.M.

Prin aceeași decizie s-a respins cererea

experților K.S., H.D. și M.M. de eliberare a onorariilor provizorii, dispunându-se

restituirea sumelor plătite cu acest titlu, așa cum au fost înaintate.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea

de Apel Pitești a reținut că, așa cum prevăd dispozițiile art. 27 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, aplicabile și în cazul exproprierilor pentru edificarea de drumuri

publice, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii

și, respectiv, a plății, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică

decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat

sau de altă persoană interesată.

Cum oferta făcută de expropriator a fost

acceptată de reclamanți, s-a reținut că aceștia nu justifică pretenția de a primi

o despăgubire mai mare.

S-a apreciat că, în condițiile art. 9

alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator, ci doar cuantumul despăgubirii consemnate conform art. 5

alin. (4)-(8) și art. 6 alin. (2), astfel încât reclamanții nu puteau condiționa

acordul față de prețul propus de preluarea întregului teren.

Cât privește completarea formulată la 4

martie 2011, în sensul solicitării, cu titlu de despăgubire, și a valorii unui pavaj,

s-a constatat că aceasta a fost adresată instanței cu depășirea termenului de 30

de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă la data formulării cererii de chemare

în judecată, 1 octombrie 2010, câtă vreme prin aceasta s-a arătat în mod expres

de către contestatori că au cunoștință de existența și cuprinsul hotărârii din 19

august 2010.

Prin urmare, s-a reținut că este nefondată

contestația împotriva hotărârii din 31 iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de

Consiliul Local al Municipiului R.V., de altfel acestea fiind considerate ca rămase

fără obiect, cât și contestația împotriva hotărârii din 19 august 2010, prin care

prețul exproprierii a fost stabilit potrivit acordului expropriat.

În ceea ce privește cererea formulată de

experți, de a se mări onorariul propus provizoriu, Curtea de Apel Pitești a apreciată

această pretenție ca nejustificată, în condițiile în care aceștia nu au răspuns

obiectivelor fixate de instanță și având în vedere dispozițiile art. 22 din OG

nr. 2/2000, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 208/2010.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs, în termenul legal, reclamanții T.O.S. și T.L.M., criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții

au susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că ar fi acceptat prețul

oferit de intimată, în realitate, conform procesului-verbal din 19 august 2010,

acordul lor fiind condiționat de exproprierea întregului teren.

Astfel, recurenții au arătat că, în lipsa

acordului lor expres privind acceptarea prețului oferit pentru suprafața expropriată,

nu pot fi privați de dreptul oferit de lege, de a contesta prețul.

Cea de-a doua critică formulată prin motivele

de recurs a vizat greșita respingere a cererii de daune pentru distrugerea pavajului,

dovedite cu factura depusă la dosar și la acordarea cărora nimeni nu s-a opus.

Examinând criticile invocate de recurenții

reclamanți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Soluționând în fond contestația reclamanților,

instanța de apel a reținut corect că, în procedura administrativă desfășurată potrivit

dispozițiilor Legii nr. 198/2004, coroborate cu cele ale Legii nr, 33/1994, reclamanții

au acceptat despăgubirile în cuantumul propus, plata acestora fiind efectuată la

cursul la zi al euro, la data de 15 septembrie 2010.

Curtea va reține că sesizarea instanței

de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9 din Lege, acțiunea

formulată soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea

despăgubirii.

Prin urmare, nicio dispoziție a legii nu

permite instanței de judecată ca la cererea unei persoane ce pretinde că întregul

teren ce îi aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive

și să efectueze ori să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii,

astfel cum este reglementată de normele legale citate.

În această materie, competența instanței

de judecată se limitează la cenzurarea cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator.

Trimiterea pe care art. 9 o face la prevederile

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv stabilirea despăgubirilor.

De altfel, legea specială prevede, prin

art. 18, că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii

generale în materie, Legea nr. 33/1994, numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.

În consecință, se va constata că acordul

față de prețul propus de expropriator nu a fost și nici nu putea fi condiționat

de preluarea întregului teren.

Nici cea de-a doua critică vizând neacordarea

daunelor pentru pavajul distrus nu poate fi primită.

Într-adevăr, despăgubirea în cazul exproprierii

este formată din valoarea bunului expropriat la care se adaugă prejudiciul suferit

prin expropriere.

Curtea va reține însă că pretenția reclamanților

în sensul menționat a fost formulată pe parcursul judecății, abia la data de 4 martie

2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă

la data formulării cererii de chemare în judecată, 1 octombrie 2010.

Prin urmare, s-a constatat corect că această

solicitare, formulată în afara termenului prevăzut de lege, nu se mai impune a fi

examinată în fond.

Pentru toate aceste considerente, se va

constata că recursul reclamanților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de T.O.S. și T.L.M. împotriva deciziei nr. 94 din

13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.