ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3231/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin hotărârile consiliului local din 31 iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V., s-a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a unor imobile în modernizare pe străzile A.S. și P.I.M. Prin prima hotărâre s-a stabilit valoarea terenurilor expropriate la 50 euro/m.p., iar prin cea de-a doua s-a dispus rectificarea primei hotărâri, stabilindu-se o valoare pe m.p. de 27 euro. Împotriva hotărârilor menționate, dar și a hotărârii din 19 august 2010, prin care, după negocierea cu proprietarii, s-a revenit la valoarea de 50 euro/m.p., au formulat plângere, la data de 1 octombrie 2010, reclamanții T.O.S. și T.L.M., alături de alți proprietari de pe Str. A.S., contestând suma de 50 euro/m.p., stabilită ca preț al exproprierii.

Prin încheierea din 3 decembrie 2010, dosarul menționat, înregistrat sub nr. 3567/90/2010 la Tribunalul Vâlcea, a fost conexat la Dosarul nr. 200/90/2010, având ca obiect contestațiile formulate de alți proprietari împotriva hotărârilor Consiliului Local din 31 iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V. Prima instanță, prin sentința civilă nr. 1339 din 25 noiembrie 2011, a admis contestațiile, a anulat cele două hotărâri ale Consiliului Local R.V., emise în anul 2009 și i-a obligat pe pârâții Municipiul R.V., primarul acestuia și Consiliul Local la plata către contestatori a unor sume stabilite conform expertizei întocmite în cauză, pentru proprietatea T.O.S.

și T.L.M., stabilindu-se valoarea de 36.264 euro, respectiv 156.203 RON despăgubiri pentru terenul de 160 m.p. A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Deși prin cererea de chemare în judecată, precum și pe parcursul judecății, la data de 4 martie 2011, s-a indicat drept obiect al contestației și decizia emisă individual după consemnarea poziției fiecăruia dintre proprietari, prin ultima precizare, reclamantul T.O.S. a solicitat să se dispună calculul valorii pavajului curții, ce urma să fie distrus, prima instanță nefacând vorbire despre o asemenea eventuală despăgubire. Hotărârea menționată a fost atacată de către persoanele expropriate, cât și de către Municipiul R.V.

prin primar, prin încheierea din 8 mai 2012, Curtea de Apel Pitești disjungând cauza în ceea ce privește proprietatea T.O.S. și T.L.M. și formând Dosarul nr. 528/46/2012. Prin încheierea din 25 mai 2012, la cererea apelantului Municipiul R.V., s-a dispus îndreptarea conceptului de citare, în sensul înscrierii între participanți, ca organ al aceluiași municipiu, și a Consiliului Local R.V., în calitate de emitent al deciziilor atacate și a Primarului, organ executiv al persoanei juridice, reprezentant al unității administrativ-teritoriale. În acest dosar, prin decizia civilă nr. 62 din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești a admis ambele apeluri și a constatat nulitatea sentinței în partea privind pe cei doi apelanți, ca urmare a nesemnării minutei de către magistrat.

În condițiile art. 297 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pricina a fost reținută spre rejudecare în fond, fixându-se termen pentru administrarea probatoriului solicitat de persoana expropriată, respectiv înscrisuri în dovedirea categoriei de folosință actuale și a zonei de situare a terenului expropriat și expertiză tehnică judiciară pentru stabilirea valorii reale a terenului expropriat. Conform înscrisului nou depus de către reprezentantul expropriatorului la data de 19 august 2010, reclamanții T.O.S. și T.L.M., prezenți în ședința comună a Comisiei pentru verificarea dreptului de proprietate și-au exprimat acordul asupra cuantumului despăgubirii propuse, singura obiecțiune formulată de aceștia vizând întinderea suprafeței expropriate, în sensul că au solicitat să le fie preluată întreaga proprietate.

În aceste condiții, a fost emisă hotărârea din 19 august 2010 pentru suma de 8.000 euro, reprezentând despăgubire pentru teren. Plata, de altfel, a și fost efectuată în contul deschis pe numele T.O.S., la cursul la zi, respectiv la data de 15 septembrie 2010, când contul a fost creditat cu suma de 33.982,40 RON. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 94 din 13 noiembrie 2012, a respins ca nefondată contestația formulată de T.O.S. și T.L.M. Prin aceeași decizie s-a respins cererea experților K.S., H.D. și M.M. de eliberare a onorariilor provizorii, dispunându-se restituirea sumelor plătite cu acest titlu, așa cum au fost înaintate.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Pitești a reținut că, așa cum prevăd dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aplicabile și în cazul exproprierilor pentru edificarea de drumuri publice, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data exproprierii și, respectiv, a plății, despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată. Cum oferta făcută de expropriator a fost acceptată de reclamanți, s-a reținut că aceștia nu justifică pretenția de a primi o despăgubire mai mare.

S-a apreciat că, în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, nu se poate contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator, ci doar cuantumul despăgubirii consemnate conform art. 5 alin. (4)-(8) și art. 6 alin. (2), astfel încât reclamanții nu puteau condiționa acordul față de prețul propus de preluarea întregului teren.

Cât privește completarea formulată la 4 martie 2011, în sensul solicitării, cu titlu de despăgubire, și a valorii unui pavaj, s-a constatat că aceasta a fost adresată instanței cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă la data formulării cererii de chemare în judecată, 1 octombrie 2010, câtă vreme prin aceasta s-a arătat în mod expres de către contestatori că au cunoștință de existența și cuprinsul hotărârii din 19 august 2010. Prin urmare, s-a reținut că este nefondată contestația împotriva hotărârii din 31 iulie 2009 și din 26 august 2009, emise de Consiliul Local al Municipiului R.V., de altfel acestea fiind considerate ca rămase fără obiect, cât și contestația împotriva hotărârii din 19 august 2010, prin care prețul exproprierii a fost stabilit potrivit acordului expropriat.

În ceea ce privește cererea formulată de experți, de a se mări onorariul propus provizoriu, Curtea de Apel Pitești a apreciată această pretenție ca nejustificată, în condițiile în care aceștia nu au răspuns obiectivelor fixate de instanță și având în vedere dispozițiile art. 22 din OG nr. 2/2000, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 208/2010. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții T.O.S. și T.L.M., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanții au susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că ar fi acceptat prețul oferit de intimată, în realitate, conform procesului-verbal din 19 august 2010, acordul lor fiind condiționat de exproprierea întregului teren.

Astfel, recurenții au arătat că, în lipsa acordului lor expres privind acceptarea prețului oferit pentru suprafața expropriată, nu pot fi privați de dreptul oferit de lege, de a contesta prețul. Cea de-a doua critică formulată prin motivele de recurs a vizat greșita respingere a cererii de daune pentru distrugerea pavajului, dovedite cu factura depusă la dosar și la acordarea cărora nimeni nu s-a opus. Examinând criticile invocate de recurenții reclamanți, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Soluționând în fond contestația reclamanților, instanța de apel a reținut corect că, în procedura administrativă desfășurată potrivit dispozițiilor Legii nr. 198/2004, coroborate cu cele ale Legii nr, 33/1994, reclamanții au acceptat despăgubirile în cuantumul propus, plata acestora fiind efectuată la cursul la zi al euro, la data de 15 septembrie 2010. Curtea va reține că sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 9 din Lege, acțiunea formulată soluționându-se potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Prin urmare, nicio dispoziție a legii nu permite instanței de judecată ca la cererea unei persoane ce pretinde că întregul teren ce îi aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze ori să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum este reglementată de normele legale citate. În această materie, competența instanței de judecată se limitează la cenzurarea cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator. Trimiterea pe care art. 9 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează exclusiv stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18, că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, numai „în măsura în care nu prevăd altfel”.

În consecință, se va constata că acordul față de prețul propus de expropriator nu a fost și nici nu putea fi condiționat de preluarea întregului teren. Nici cea de-a doua critică vizând neacordarea daunelor pentru pavajul distrus nu poate fi primită. Într-adevăr, despăgubirea în cazul exproprierii este formată din valoarea bunului expropriat la care se adaugă prejudiciul suferit prin expropriere. Curtea va reține însă că pretenția reclamanților în sensul menționat a fost formulată pe parcursul judecății, abia la data de 4 martie 2011, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 din legea aplicabilă la data formulării cererii de chemare în judecată, 1 octombrie 2010. Prin urmare, s-a constatat corect că această solicitare, formulată în afara termenului prevăzut de lege, nu se mai impune a fi examinată în fond.

Pentru toate aceste considerente, se va constata că recursul reclamanților este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de T.O.S. și T.L.M. împotriva deciziei nr. 94 din 13 noiembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.