ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3216/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3216/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba-Iulia, contestatoarea SC U.S.A. SA a contestat, în contradictoriu cu intimatul S.C., actele de executare efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc B.T. în dosarul de executare privind suma de 5.061,25 RON. Prin sentința civilă nr. 5815/2011 pronunțată de Judecătoria Alba-Iulia, a fost admisă în parte contestația la executare; a fost anulată somația la executare emisă de Biroul Executorului Judecătoresc B.T. pentru suma de 3.652,49 RON și a fost menținută pentru suma de 2.339,36 RON; a fost anulat procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare pentru suma de 537,24 RON și a fost menținut pentru suma de 393,36 RON; s-a dispus întoarcerea executării pentru suma totală de 3.939,42 RON; s-a dispus obligarea intimatului S.C.
să restituie suma de 3.939,42 RON actualizată cu indicii de inflație începând cu data de 5 aprilie 2007 până la data plății efective; a fost obligat intimatul să plătească contestatorului suma de 2.813,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Recursul declarat de intimatul S.C. împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 597 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, sentința atacată fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de fond. Urmare acestei soluții, a fost format Dosarul nr. 7433/176/2012 în care, prin încheierea din 28 noiembrie 2012, s-a disjuns parte din capătul 2 al contestației la executare vizând lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu, dispunându-se formarea unui nou Dosar înregistrat sub nr. 8052/176/2012.
S-a luat act că mandatarul contestatoarei a invocat necompetența materială în dosarul nou format iar, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a fost suspendată judecata contestației la executare pentru celelalte capete de cerere. Prin sentința civilă nr. 5005 din 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Alba-Iulia, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba-Iulia și s-a declinat spre competentă soluționare cererea având ca obiect lămurire dispozitiv în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia. În pronunțarea acestei soluții, s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Apreciindu-se că titlul executoriu îl reprezintă decizia civilă nr. 632 din 4 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, a fost declinată competența de soluționare a capătului de cerere în discuție în favoarea acestei instanțe. La data de 16 aprilie 2013, contestatoarea, prin lichidator judiciar, a solicitat Curții de Apel Alba-Iulia declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia. Prin decizia civilă nr. 770 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia și constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele considerente: Prin contestația la executare formulată, contestatoarea SC U.S.A. SA a înțeles să conteste actele de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B.T., în sensul că a contestat suma ce i s-a solicitat să o plătească creditorului, considerând că sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul și întinderea titlului executoriu. Contestatoarea a susținut că executorul judecătoresc i-a solicitat să plătească creditorului suma de 5.061,25 RON, sumă greșit stabilită prin raportul de expertiză tehnică. Totodată, au fost contestate cheltuielile de judecată stabilite conform procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, precum și actualizarea sumei datorate conform indicelui de inflație.
În consecință, instanța a reținut ca fiind fondată susținerea contestatoarei în sensul că cererea sa a fost greșit apreciată ca fiind o cerere de lămurire a înțelesului și întinderii titlului executoriu, în realitate contestându-se formele de executare silită îndeplinite de către Biroul Executorului Judecătoresc B.T. Cum contestația în discuție nu vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, ci vizează critici de nelegalitate a actelor îndeplinite de către Biroul Executorului Judecătoresc B.T., s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 400 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora contestația se introduce la instanța de executare, care este Judecătoria Alba-Iulia, competentă să se pronunțe cu privire la toate solicitările contestatoarei.
Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Reclamanta a învestit instanța cu o contestație la executare având două capete de cerere, unul prin care se contestă actele de executare întreprinse de executorul judecătoresc, iar cel de-al doilea care privește lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu.
În soluționarea conflictului de competență, pentru stabilirea competenței instanței care va soluționa contestația, Înalta Curte reține decizia nr. 597 din 2 octombrie 2012 a Curții de Apel Alba-Iulia, pronunțată în soluționarea recursului, în al doilea ciclu procesual, în care se arată: „instanța de fond (nn: judecătoria) nu era competentă să se pronunțe asupra aspectelor legate de lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu care se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută (Curtea de Apel Alba-Iulia, pentru că aceasta se execută și nu sentința Tribunalului), celelalte aspecte legate de executarea propriu zisă, formele executării intrând în competența exclusivă a judecătoriei.” Prin aceeași decizie s-a stabilit ca îndrumare pentru instanța de rejudecare să pună în discuția părților excepția de necompetență materială, în ce privește cererea având ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, iar în ce privește aspectele legate de executarea propriu zisă, instanța să disjungă cauza și să o soluționeze separat sau eventual, în funcție de circumstanțe, să suspende judecarea acesteia până când se va pronunța instanța competentă privitor la lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Este ceea ce a făcut Judecătoria Alba-Iulia, care prin încheierea din 28 noiembrie 2012 a disjuns parte din capătul doi al contestației la executare vizând lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu, a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia și, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecății celorlalte capete de cerere ale contestației la executare până la soluționarea irevocabilă acestuia. Hotărârea Tribunalului Alba, având caracter irevocabil, se bucură de putere de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ., așa încât dezlegarea dată, prin această decizie problemei de drept referitoare la calificarea acțiunii și, în funcție de aceasta, instanța competentă să o soluționeze, se impune în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.
Așa fiind, având în vedere că obiectul cererii îl constituie o contestație la titlu, respectiv decizia nr. 632 din 4 mai 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, față de dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Alba-Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2013.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.