ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1131/2016 Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus la data de 1 aprilie 2016, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 745 din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, invocând că instanța nu a pus în discuție excepția inadmisibilității căii de atac, ceea ce l-a afectat dreptul la apărare și la un proces echitabil. S-a mai arătat că instanța nu a atașat dosarul de fond și s-a pronunțat ignorând puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 524 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Temeiul juridic al contestației în anulare a fost precizat în ședința publică de azi, ca fiind art. 318 C. proc.
civ. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul A. prin prisma dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 745 din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție, secția I civilă, a fost respinsa, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva Deciziei nr. 317 din 10 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pentru următoarele considerente: S-a reținut că prin Decizia nr. 317 din 10 februarie 2016 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulata de contestator împotriva Deciziei nr. 103 din 18 februarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, reținându-se că nu este îndeplinită condiția triplei identități cerută de art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. sub aspectul obiectului și a părților ce figurau în procesele în care s-ar fi pronunțat pretinse hotărâri contradictorii. Contestatorul a susținut că respingerea cererii de revizuire în baza unei excepții ce nu a fost pusă în discuția părților reprezintă o eroare materială în condițiile în care în mod greșit s-a reținut că, în cauză, nu este îndeplinită identitatea de părți și obiect impusă de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă. S-a constatat că aspectul invocat prin intermediul contestației în anulare, respectiv greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate, nesupusă dezbaterii contradictorii a părților, a fost calificată de către contestator ca fiind eroare mai triată, ceea ce atrage incidența cazului prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc.
civ. Verificând condițiile de admisibilitate ale acestui motiv de contestație în anulare, s-a reținut că, pentru a fi incidente dispozițiile legale menționate, este necesar ca hotărârea atacată să fi fost pronunțată de o instanță de recurs. Situația în care contestația în anulare este îndreptată împotriva unei decizii ce a soluționat o cerere de revizuire, nu se circumscrie niciuneia din ipotezele prevăzute art. 318 alin. (1) C. proc. civ., care să determine încadrarea sa în cazurile ce pot forma obiect al contestației în anulare speciale. Decizia nr. 745 din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016 a fost atacată pe calea extraordinară a contestației în anulare.
Or, potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., pe calea contestației în anulare pot fi atacate doar hotărârile instanțelor de recurs: „când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-i numai în parte, a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". Cum dispozițiile art. 318 C. proc. civ. au un câmp de aplicare doar la hotărârile instanțelor de recurs, rezultă că această cale extraordinară de atac nu poate ii utilizată împotriva altor hotărâri. Or, contestatorul A., în prezenta cauză atacă pe calea contestației în anulare Decizia nr. 745 din 30 martie 2016, pronunțată de Înalta Cute de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva Deciziei nr. 317 din 10 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
Din această perspectivă, în condițiile în care prezenta contestație în anulare nu vizează o hotărâre pronunțată în recurs, este incidență excepția și peremptorie a inadmisibilității contestației formulată de contestatorul A., sens în care urmează a se dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 745 din 30 manie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/1/2016. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2016.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.