ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1065/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 163 de la 21 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins recursul civil promovat de revizuenta A. împotriva încheierii din 11.11.2015, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta- revizuentă A., la data de 10 mai 2016.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 454/2016, pronunțată la data de 17 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepția tardivității și a respins, ca fiind tardiv formulată, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 163 din 21 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul B., având ca obiect contestație la executare; a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Revizuenta A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului, declarând recurs împotriva acestei decizii, în drept, recursul fiind întemeiat pe prevederile art. 508 alin. (4) și art. 486 Noul C. proc. civ.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 508 alin. (4) din același Cod, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", aceasta, deoarece, are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu- zisă, în fond sau în recurs.

În speță, recurenta A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în contestație în anulare, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., prin respectiva decizie fiind respinsă, ca tardiv formulată, contestația în anulare împotriva unei decizii pronunțate în recurs, decizie care are caracter definitiv de la pronunțarea sa, prin raportare la art. 634 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ.

În atari condiții, în speță, decizia dată în contestația în anulare nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 454/2016 din 17 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.