ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 356/2013

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele,

Prin decizia

civilă nr. 203 din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul

nr. 14711/95/2011, s-a respins cererea de revizuire formulată în baza art. 322

alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de revizuenta M.S. împotriva deciziei

nr. 13874/318/2010 și s-a

declinat

competența soluționării cererii de revizuire întemeiată pe

dispozițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea Curții de Apel Craiova.

La această

instanță, dosarul a rost înregistrat sub nr. 335/54/2012.

Examinând

cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 2228 din 10

octombrie 2011, a Tribunalului Gorj, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7

C. proc. civ., Curtea a apreciat că este nefondată, pentru considerentele care

succed:

Potrivit art.

322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același gard sau de grade diferite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În speță, s-a

invocat faptul că decizia nr. 2228 din 10 octombrie 2011 a Tribunalului Gorj

este potrivnică față de decizia civilă nr. 2658 din 10 noiembrie 2009, a

aceleiași instanțe, astfel că, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., se

impune anularea celei din urmă pronunțate.

Pentru

incidența acestui motiv de revizuire, se cer îndeplinite cumulativ următoarele

condiții: existența unor hotărâri contradictorii, pronunțate în aceeași

pricină, dar în dosare diferite, lipsa invocării excepției autorității de lucru

judecat în cel de-al doilea proces, sau omisiunea instanței învestită cu

soluționarea acestei excepții de a se pronunța asupra ei.

Instanța a

constatat că nu există contrarietate între cele două hotărâri judecătorești

invocate, și că acestea nu au fost pronunțate în aceeași pricină.

Prin decizia

civilă nr. 2658 din 10 noiembrie 2009 a Tribunalului Gorj, s-a admis recursul

declarat de pârâta Ș.G. împotriva sentinței civile nr. 2758 din 10 aprilie

2009, pronunțată de judecătoria Târgu – Jiu, în dosarul nr. 15586/318/2008, s-a

modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea având ca obiect rezoluții

nea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8077 din 29

octombrie 2004 de B.N.P. A.M., ca inadmisibilă.

Prin decizia

civilă nr. 2228 din 10 octombrie 2011, pronunțata de Tribunalul Gorj, în

dosarul nr. 13874/318/2010, s-a admis recursul declarat de pârâta P.G. (Ș.)

împotriva sentinței civile nr. 1226 din 11 februarie 2011, pronunțată de

Judecătoria Târgu – Jiu, în dosarul nr. 13874/318/2010, s-a modificat sentința,

în sensul că s-a respins acțiunea având ca obiect constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 8077/2004 de

B.N.P. A.M.

Cele două

acțiuni au avut obiect și cauză diferite, în prima solicitându-se rezoluțiunea

contractului de vânzare cumpărare pentru nerespectarea obligațiilor subsecvente

momentului încheierii contractului, iar în cea de-a doua, solicitându-se

constatarea nulității absolute a aceluiași act juridic pentru neîndeplinirea

condițiilor de validitate de la momentul realizării acordului de voință.

Pe de altă

parte, în ambele litigii, acțiunea formulată a fost respinsă, fiind menținută

implicit valabilitatea contractului de vânzare cumpărare.

Cum nu există

contrarietate între cele două hotărâri judecătorești, care nu sunt potrivnice,

în înțelesul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire a fost ca

nefondată, prin decizia nr. 314 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția

I

civilă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în cadrul termenului legal revizuenta M.S.,

prin care a solicitat admiterea recursului.

Cererea de

recurs nu a fost întemeiată în drept.

În ceea ce

privește soluția de admitere a cererii de revizuire, recurenta a invocat

următoarele critici:

Condițiile de

revizuire au fost îndeplinite în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., respectiv cele două hotărâri au fost pronunțate în două cauze

diferite, însă privesc în ultimă instanță contractul de vânzare cumpărare.

Toate acțiunile

formulate au fost admise de către instanța de fond, iar proba cu martori a fost

admisă, aceștia fiind semnatari ai contractului de vânzare cumpărare.

Înalta Curte,

verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată, în raport de

motivele invocate, constată că recursul este nefondat.

Cale extraordinară

de atac de retractare, revizuirea fundamentată pe prevederile art. 322 alin.

(7)

C. proc. civ., se întemeiază pe

existența unei hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad

sau grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Observând

cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Curtea de Apel, prin sentința nr.

3014/2012 recurată, a reținut corect că în cauză nu există contrarietate de

hotărâri, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat

lipsind identitatea de obiect.

Cele două

acțiuni au avut obiect și cauză diferite, prin decizia civilă nr. 2658/2009 a

Tribunalului Gorj s-a admis recursul declarat de pârâta Ș.G., s-a modificat

sentința 2758/2009 a Judecătoriei Târgu Jiu, în sensul că s-a respins acțiunea

prin care s-a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare pentru

nerespectarea obligațiilor subsecvente momentului încheierii contractului, iar

prin decizia nr. 2228/2011 a Tribunalului Gorj s-a admis recursul declarat de

pârâta P.G. împotriva sentinței 1226/2011 a Judecătoriei Târgu Jiu, s-a

modificat sentința, în sensul că s-a respins acțiunea având ca obiect

constatarea nulității absolute a aceluiași act juridic pentru neîndeplinirea

condițiilor de validitate de la momentul realizării acordului de voință.

Astfel fiind,

rezultă cu evidență că, procesele soluționate prin hotărârile invocate a fi

potrivnice cu decizia menționată, sunt similare numai ca părți și cauză,

neexistând identitate de obiect.

Așadar,

soluțiile diferite au fost date în cauze doar asemănătoare, dar distincte în

privința obiectului dedus judecății, neavând autoritate de

lucru judecat asupra altei pricini similare,

motiv pentru care în mod corect

s-a apreciat că dispozițiile art. 322 pct.

7 C. proc. civ., nu-și găsesc aplicate în raportul juridic dedus judecății.

Susținerea

recurentei conform căreia pentru a exista identitate de obiect între acțiuni,

nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci

este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de parte

este același în ambele acțiuni, nu poate fi reținută, întrucât identitatea de

obiect este dată de limitele investirii instanței prin cererea de chemare în

judecată și nu de considerentele, chiar tangențiale, din alte dosare

referitoare la scopul urmărit de părți.

În consecință,

pentru considerentele menționate, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., și se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefundat, recursul declarat de revizuenta M.S. împotriva deciziei nr. 3014 din

6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.