ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2294/2015

Decizia nr. 2294/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1.Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 10 mai 2013, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării electronice a C.N.A.S. din data de 25 mai 2012, precum și a notificărilor electronice subsecvente din 21 mai 2012, 23 mai 2012 și 25 mai 2012, prin care au fost comunicate reclamantei datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției claw-back aferente trimestrului I al anului 2012, anularea notificării CNAS nr. DG/1971 din 31 iulie 2012, prin care au fost comunicate reclamantei datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției claw-back aferente trimestrului II al anului 2012, anularea notificării rectificative nr. CB 381 din 06 septembrie 2012, prin care au fost comunicate reclamantei datele suplimentare necesare stabilirii, declarării și achitării contribuției claw-back aferente trimestrelor I și II ale anului 2012; anularea notificării CNAS nr. MS/FD/2438 din 31 octombrie 2012, prin care au fost comunicate reclamantei datele necesare stabilirii, declarării și achitării contribuției claw-back aferente trimestrului III al anului 2012.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2783 din 11 septembrie 2013 a admis acțiunea reclamantei SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a anulat Notificările electronice emise de pârâtă la data de 05 mai 2012, 21 mai 2012, 23 mai 2012, 25 mai 2012 privind valoarea vânzărilor individuale din trimestrul I și II/2012 și Notificarea nr. MS/FD/2438 (31 octombrie 2012 privind valoarea vânzărilor individuale din trimestrul III/2012).

1.3.Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 2783 din 11 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Prin cererea de recurs, autoritatea pârâtă arată că hotărârea judecătorească atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată. Se susține că instanța de fond nu a analizat legalitatea actelor administrative prin prisma motivelor invocate de reclamantă, ci s-a limitat doar la a evoca normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor, ceea ce echivalează cu soluționarea procesului fără a se intra în fondul acțiunii.

În acest sens susține că prima instanță nu a analizat dispozițiile legale invocate în susținerea acțiunii, respectiv H.G. nr. 1389/2010 privind aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011 - 2012, Ordinul Președintelui CNAS nr. 615 din 30 iunie 2010 privind aprobarea metodei de calcul a prețului de referință pentru medicamentele cu și fără contribuție personală prescrise în tratamentul ambulatoriu și Ordinul ministrului sănătății nr. 615 din 1 iunie 2010 privind modificarea Normelor și protocoalelor analitice farmacotoxicologice și clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 906/2006. Arată recurenta că aceste prevederi legale reglementează, în mod expres, că în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România, consumul de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, este calculat în baza prețului de referință suportat din FNUASS, care include T.V.A.

În dezvoltarea cererii de recurs, autoritatea recurentă reiterează și argumentele prezentate în apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Examinând sentința recurată în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei având în vedere împrejurarea că în mod greșit în calculul contribuției claw-back a fost inclusă T.V.A., în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri, aspect reținut și de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013.

Prin decizia menționată a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la formula de calcul a taxei de claw-back constatându-se că sintagma "care include și TVA" din cuprinsul art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011 este neconstituțională.

În condițiile în care prin decizia Curții Constituționale s-a stabilit că includerea TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa claw-back este neconstituțională, în mod corect prima instanță cu respectarea dispozițiilor art. 157 alin. (4) din Constituția României, dar și a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 a admis acțiunea formulată de reclamantă motivat de faptul că în mod greșit la stabilirea taxei de claw-back a fost inclusă T.V.A. în valoarea vânzărilor de medicamente, în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri.

Acesta a reprezentat raționamentul juridic al instanței de fond, care a condus la convingerea judecătorului în sensul că notificările emise în temeiul dispozițiilor art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, dispoziții declarate neconstituționale, nu mai au fundament legal, impunându-se anularea acestora.

În acest context, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu aduce nicio critică cu referire directă la considerentele reținute de către prima instanță, din perspectiva incidenței în speță a Deciziei nr. 39 /2013 a Curții Constituționale.

Astfel, sub apanajul criticii de nemotivare a sentinței atacate, recurenta încearcă să eludeze analizarea chestiunii de drept pe care prima instanță a dezlegat-o cu ocazia soluționării pe fond a cauzei și anume aceea a nelegalității notificărilor contestate prin prisma declarării ca neconstituționale a sintagmei "care include și TVA" din cuprinsul art. 3

1

din O.U.G. nr. 77/2011.

Situația potrivit căreia, prima instanță nu a mai analizat apărările pârâtei din perspectiva normelor de drept material conținute în actele normative speciale invocate în cererea de recurs, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești în sensul art. 488 pct. 6 C. proc. civ., republicat.

Aceasta deoarece, în primul rând, con analiza sentinței recurate, rezultă că aceasta cuprinde atât motivele de fapt, precum, și pe cele de drept care au stat la baza soluției pronunțate, iar, în al doilea rând, instanța de judecată nu este ținută să analizeze și să răspundă la toate argumentele părților aduse în susținerea pretențiilor lor.

Mai mult decât atât, chiar recurenta afirmă în cererea de recurs că cele trei acte normative pe care le menționează ca fiind ignorate de prima instanță, cuprindeau dispoziții potrivit cărora consumul de medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală este calculat în baza prețului de referință suportat din FNUASS, care include T.V.A. Or, este evident că aceste acte administrative, anterioare intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 nu privesc stabilirea și calculul taxei claw-back, iar incidența deciziei Curții Constituționale se extinde și asupra actelor administrative cu forță juridică inferioară O.U.G. nr. 77/2011, dacă acestea cuprind dispoziții contrare celor dispuse de autoritatea de control constituțional.

Așadar, cum actele administrative contestate au fost emise în considerarea dispozițiilor legale declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013 și ținând seama de caracterul obligatoriu al acestei decizii pentru instanță, iar pe această situație juridică s-a grefat și raționamentul curții de apel, criticile de nelegalitate invocate în sensul nemotivării hotărârii apar nefondate urmând a fi respinse ca atare.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 2783 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 03 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN