Decizia nr. 2236/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 3387/2014 a Curții de Apel București

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 06.03.2014, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea notificării nr. x din 31.10.2013, prin care pârâta a comunicat reclamantei datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului III al anului 2013, precum și anularea adresei nr. DMS/SM/4814 din 29 noiembrie 2013, prin care pârâta a răspuns contestației administrative.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3387 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a anulat, în parte, notificarea nr. x din 31 octombrie 2013 și adresa din 29 noiembrie 2013, de soluționare a contestației, în ceea ce privește pct. 2 al notificării referitor la consumul de medicamente pentru trimestrul III 2013, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferent vânzărilor plătitorului de contribuție și a respins, în rest, acțiunea reclamantei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3387 din 10 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o pentru nelegalitate. De asemenea, reclamanta A. S.A. a formulat recurs incident în privința considerentelor sentinței civile menționate, în temeiul art. 461 alin. (2) și art. 488 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 472 - 474 C. proc. civ., republicat. 3.1. Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Referitor la reținerile instanței de fond, potrivit cărora datele comunicate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate au fost stabilite cu nerespectarea principiului predictibilității fiscale, cât și cu privire la imposibilitatea reclamantei de a verifica aceste date, recurenta-pârâtă a arătat că, în perioada de referință, avea drept obligație stabilirea și comunicarea valorii vânzărilor de medicamente individuale trimestriale de referință ale fiecărui plătitor de contribuție, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Totodată, O.U.G nr. 77/2011 nu prevede obligația Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a urmări trasabilitatea medicamentelor pe tot lanțul de distribuție, astfel încât, nu deține informații legate de volumul vânzărilor deținătorului de autorizație de punere pe piață/reprezentant legal pe piață, stocuri, atât la nivelul distribuitorilor cât și la nivelul canalelor de eliberare, precum și informații legate de valabilitatea loturilor de producție puse pe piață. Cu privire la codurile medicamentelor pentru care reclamanta susține că autorizațiile de punere pe piață și-au încetat efectele încă din anul 2011, recurenta-pârâtă a precizat că acestea se regăsesc în documentul depus de reclamantă, în baza art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, referitor la lista medicamentelor pentru care se datorează contribuția trimestrială, înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. 13978 din 28 octombrie 2011, însușită de către reclamantă. De asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că există posibilitatea ca între data de achiziție a medicamentului de către furnizor și data eliberării către pacient, să existe un decalaj de timp. Recurenta-pârâtă a susținut că medicamentele eliberate prin canalele de eliberare menționate la art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011 și raportate lunar de către acestea, pot proveni din stocurile anterioare, din stocurile și achiziția curentă sau doar din achiziția curentă. Referitor la produsele pentru care reclamanta a comparat datele de consum indicate în studiile de piață cu datele de consum valoric transmise de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, recurenta-pârâtă a precizat că O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligația canalelor de eliberare de a raporta lunar doar date legate de consumul de medicamente prevăzute la art. 1 din ordonanța de urgență, nu și date privind trasabilitatea acestora, consumul de medicamente putând proveni din stocurile anterioare sau din achiziția curentă. Prin urmare, aplicarea unor procedee de comparație cu date estimate și care exced dispozițiilor legale, nu pot fi considerate dovezi certe privind consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate. În ceea ce privește reținerile instanței de fond vizând includerea TVA în baza de calcul a contribuției trimestriale, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, susținând că obligația legală de stabilire a sumei la care se plătește contribuția, precum și calculul și declararea contribuției, sunt în sarcina reclamantei, conform art. 5 alin. (3) din același act normativ. Casa Națională de Asigurări de Sănătate avea obligația de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate (care include și TVA), neexistând obligația legală a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, comunicat deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață. 3.2. Recursul incident formulat de reclamanta A. S.A. este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, astfel cum a reținut instanța de recurs prin raportul întocmit în cauză, reclamanta solicitând casarea parțială a sentinței civile și în rejudecarea fondului, modificarea considerentelor hotărârii atacate, în sensul anulării notificării ca urmare a faptului că pârâta trebuia să comunice consumul de medicamente exprimat cantitativ și nu valoarea consumului, prin referire la valoarea de compensare a medicamentelor. Recurenta-reclamantă a susținut că sentința atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile speței, respectiv art. 3 și art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, în esență, pentru următoarele motive: O.U.G. nr. 77/2011 obligă Casa Națională de Asigurări de Sănătate să comunice consumul de medicamente și nu valoarea consumului, existând diferențe între cele două noțiuni. Potrivit art. 3 alin. (3) coroborat cu art. 5 alin. (4), (6) și (7) din actul normativ menționat, consumul de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății aferent vânzărilor plătitorului de contribuție, necesare pentru stabilirea contribuției, se comunică fiecărui contribuabil de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pe baza datelor privind consumul, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au obligația să stabilească, să declare și să plătească această contribuție, conform art. 5 alin. (3) din ordonanța de urgență. Nu în ultimul rând, și Contractul cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, la art. 64 lit. g), face distincția între noțiunea de "consum" și noțiunea de "valoarea consumului". Valoarea consumului determinată de Casa Națională de Asigurări de Sănătate este nelegală, întrucât este raportată la valoarea de compensare a medicamentelor și nu la vânzările recurentei-reclamante. Atât prețul de referință, cât și prețul de decontare, se stabilesc prin raportare la prețul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar prețul de producător, ci și adaosul de distribuitor, adaosul de farmacie, precum și taxa pe valoare adăugată, aspect confirmat de art. 16 din Normele privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman (anexă la Ordinul Ministrului Sănătății nr. 75/2009). Acest mod de determinare a valorii consumului nu respectă dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, încalcă principiul justei așezări a sarcinilor fiscale și reprezintă o discriminare care încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Apărările formulate în cauză 4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat, în principal, excepția nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, susținând că acesta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a apreciat că susținerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, atât în ceea ce privește includerea TVA în baza de calcul, cât și referitor la declarația trimestrială la care s-a raportat Casa Națională de Asigurări de Sănătate și la erorile individuale. 4.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului incident, formulat de reclamantă, susținând că legiuitorul nu face deosebire între consumul de medicamente și valoarea acestui consum.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 5 aprilie 2017, completul de filtru a respins, ca nefondată, excepția nulității recursului invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursurilor. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivele de casare invocate de către recurente, Înalta Curte reține următoarele: 1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate Recurenta-reclamantă A. S.A. a supus controlului de legalitate notificarea nr. x din 31 octombrie 2013, transmisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin care i-au fost comunicate datele necesare în vederea stabilirii, declarării și achitării contribuției clawback aferente trimestrului III al anului 2013, precum și adresa din 29 noiembrie 2013, de soluționare a contestației administrative. În privința reținerilor instanței de fond referitoare la includerea TVA-ului în baza de calcul a contribuției trimestriale, criticile formulate de pârâtă sunt întemeiate. Prin notificarea contestată, Casa Națională de Asigurări de Sănătate a comunicat reclamantei valoarea procentului "p", calculat conform art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, pe baza indicatorilor care, potrivit O.G. nr. 17/2012, nu includ TVA, precum și consumul de medicamente, care conține TVA, în raport de datele centralizate, potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, texte de lege care nu sunt vizate de Decizia Curții Constituționale nr. 39/2013. Astfel, consumul de medicamente comunicat recurentei-reclamante a fost cel înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma în vigoare în perioada de referință. Valoarea consumului de medicamente include TVA, pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind TVA și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției clawback. De altfel, prin modificările aduse ulterior dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, respectiv art. 5 alin. (3) și (7), prin O.U.G. nr. 69/2014, legiuitorul a devenit mai explicit cu privire la noțiunea de consum de medicamente, care are aceeași semnificație cu noțiunea de valoare a consumului de medicamente (la care se referă art. 3 alin. (1) din actul normativ de bază), arătând expres faptul că acesta include TVA și că stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plată, după deducerea de către acestea a TVA-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În consecință, în condițiile în care notificarea contestată a indicat dreptul contribuabilului de a scădea din valoarea consumului valoarea TVA pentru obținerea valorii bazei de impunere, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, se reține că este neîntemeiat motivul de nelegalitate al notificării referitor la includerea în consumul de medicamente pentru trimestrul III al anului 2013, a valorii TVA. Instanța de control judiciar apreciază că sentința recurată este criticabilă și în privința modului în care prima instanță a răspuns celorlalte susțineri formulate de reclamantă prin acțiunea dedusă judecății, vizând nelegalitatea actelor atacate. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia, pur și simplu, concluziile unei instanțe inferioare. Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. În speță, din parcurgerea considerentelor sentinței recurate se observă că prima instanță nu a analizat susținerile formulate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, referitoare la erorile identificate în privința medicamentelor incluse în notificare, vizând medicamente pentru care reclamanta nu este deținător al autorizației pe punere pe piață sau reprezentant legal al acestuia, medicamente care aveau termenul de valabilitate expirat anterior perioadei de referință și medicamente care nu se află pe lista de medicamente compensate și care nu au preț valabil stabilit în CANAMED. De asemenea, recurenta-reclamantă a învederat că notificarea cuprinde medicamente care nu se regăsesc în declarația pentru care datorează contribuție trimestrială, aferentă trimestrului III al anului 2013, potrivit art. 4 alin. (21) din O.U.G. nr. 77/2011, medicamente care nu se regăsesc în lista medicamentelor de care beneficiază asigurații în perioada de referință, precum și medicamente în privința cărora datele comunicate corespund unor cantități de produse mai mari decât cele care au fost raportate ca vândute în perioada de referință. Cum în legătură cu inadvertențele mai sus menționate, recurenta-pârâtă a răspuns în mod generic, instanța de control judiciar apreciază că cercetarea acestor aspecte, esențiale pentru lămurirea situației de fapt, reclamă exprimarea unui punct de vedere din partea autorității pârâte în privința erorilor indicate, pentru fiecare cod CIM, urmând ca în raport de susținerile și apărările formulate de părți, instanța de fond să aprecieze asupra necesității și utilității suplimentării probatoriului cu proba constând în expertiză tehnică de specialitate, în vederea clarificării aspectelor în discuție. Examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea de a analiza justețea soluției adoptate. În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt existentă în speță nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți. În raport de motivele reținute anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. 2. Cu privire la recursul incident formulat de reclamanta A. S.A. Susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuia să comunice consumul de medicamente exprimat cantitativ și nu valoarea consumului prin referire la valoarea de compensare a medicamentelor, sunt neîntemeiate. Conform art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, "Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție". Valoarea consumului total trimestrial de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății se stabilește de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe fiecare plătitor de contribuție. Această valoare se obține prin centralizarea consumului la nivel național pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și pentru medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de către deținătorii de autorizație de punere pe piață pentru care se datorează contribuția trimestrială, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011. Din interpretarea acestei dispoziții legale coroborată cu cele ale art. 3 alin. (1) și (4) din aceeași ordonanță, rezultă că la stabilirea, calculul și declararea contribuției clawback se are în vedere valoarea consumului de medicamente decontate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. În același timp, trebuie observat și faptul că, în formula de calcul indicată la art. 3 alin. (2) din ordonanță, nu se face deosebire între consumul de medicamente și valoarea consumului de medicamente. În concret, unul dintre elementele formulei mai sus menționate este consumul total trimestrial de medicamente, care reprezintă de fapt valoarea consumului total trimestrial, iar nu cantitatea acestui consum. De asemenea, instanța de control judiciar apreciază că este corectă apărarea recurentei-pârâte referitoare la faptul că, practic, casele de asigurări de sănătate decontează, în condițiile Contractului-cadru, valoarea consumului de medicamente raportat la furnizorii din circuitul deschis (farmacii) și din circuitul închis (spitale și centre de dializă, în cadrul tarifului aferent serviciului medical) și transmit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în format centralizat, valoarea acestui consum de medicamente înregistrat, în temeiul art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 77/2011. În consecință, Înalta Curte constată că recursul incident formulat de reclamantă în privința considerentelor sentinței atacate, este nefondat, urmând să dispună respingerea acestuia. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului incident formulat de reclamanta A. S.A. în privința considerentelor sentinței atacate, ca nefondat. Totodată, în baza art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.