ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1140/2016

Decizia nr. 1140/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 februarie 2016, contestatorii A., B., C., D. și E., judecători în cadrul Judecătoriei Medgidia, au solicitat, în contradictoriu cu intimatul F., anularea parțială a Hotărârii Plenului F. nr. 42 din 21 ianuarie 2016, respectiv a dispoziției de la art. 1 prin care a fost stabilit numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor pentru anul 2016, respectiv 150 locuri repartizate astfel: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale.

În motivarea cererii, contestatorii au arătat că, prin Hotărârea Plenului F. nr. 42 din 21 ianuarie 2016, la art. 1 se stabilește numărul de locuri alocat la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, atât pentru obținerea gradului de tribunalul, cât și pentru obținerea gradului de curte de apel.

Din cuprinsul hotărârii contestate, se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcții de execuție a judecătorilor este condiționată de asigurarea finanțării corespunzătoare de către G., în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanțelor judecătorești, altele decât Înalta Curte de Casație și Justiție.

Art. 87 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor prevede că „(1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din G., H., F., I., J. și din M. este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în mod corespunzător”.

Analizând prevederile în materie de promovare din cuprinsul Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, având în vedere și prev. art. 37 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative care obligă legiuitorul la folosirea unui limbaj normativ unitar, respectiv a acelorași noțiuni pentru aceeași instituție juridică, se observă că legea folosește noțiunea de „examen” doar în cazurile care nu impun în mod neapărat o concurență pe loc (ex: examenul de absolvire a M., examenul de capacitate al magistraților stagiari, examen pentru numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor corespunzătoare alternativ cu un eventual concurs în acest sens), și folosește noțiunea de „concurs” cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraților în funcții de conducere sau în funcții de execuție.

Întrucât legea sus amintită nu definește termenii folosiți, pentru a face distincția între aceștia, contestatorii, în raport cu definițiile acestora din M., au arătat că diferența o face nu modalitatea de examinare, ci concurența, pentru că examenul nu presupune o competiție.

Analizând și modul consecvent în care legiuitorul a folosit noțiunea de examen doar acolo unde se pretează, respectiv la situațiile care nu impun o concurență, în mod voit a acordat personalului de specialitate juridică din G., H., F., I., J. și din M. un drept la promovare mai favorabil decât magistraților cu care se asimilează.

Se constată astfel că, pentru promovarea în funcții de execuție, toți magistrații, judecători și procurori, sunt obligați să participe la un concurs, însă, pentru promovarea în funcții de execuție, personalul asimilat magistraților susține doar examene.

Promovarea pe loc nu presupune a priori existența unor locuri vacante la instanțele/parchetele superioare, la fel ca și în cazul asimilaților, magistraților creându-li-se un regim de promovare mai dezavantajos prin comparație.

Astfel, au susținut contestatorii că aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul hotărârii contestate: caracterul discriminatoriu al acesteia prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul G., H., F., I., J. și din M.

Urmare acestui fapt, au invocat și excepția de neconstituționalitate a tezei finale din art. 45 din Legea nr. 303/2004 care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri („în limita numărului de locuri aprobat anual de F.”) pentru concursul de promovarea pe loc în funcții de execuție prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Constituție.

Au arătat că, prin instituirea în cazul magistraților a unui concurs chiar pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare față de categoria personalul de specialitate juridică asimilat magistraților, adică a celor care copiază statutul magistraților.

Aceasta deoarece asimilații magistraților trebuie doar să îndeplinească cumulativ anumite cerințe mult mai favorabile, după cum reiese din compararea condițiilor prevăzute de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor adoptat prin Hotărârea F. nr. 621/2006, pentru promovarea pe loc a magistraților, de Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare în funcții de execuție a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul aparatului propriu al F. și al M., adoptat prin Hotărârea F. nr. 1260/2014, și de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică, cu funcții de execuție, asimilat judecătorilor și procurorilor, din G., adoptat prin Ordinul ministrului Justiției nr. 663/2007.

Mai mult, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza Regulamentului adoptat prin Hotărârea F. nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel (promovarea în grad de Înalta Curte de Casație și Justiție fiind posibilă doar prin promovare efectivă la această instanță, potrivit unei reglementări distincte), totuși personalul asimilat judecătorilor și procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, deși o persoană care face parte din acest personal se asimilează, teoretic, magistraților, în concret, aceasta beneficiază de mai multe drepturi ori de privilegii.

Urmare acestui fapt, tocmai pentru considerentul că statutul profesional al magistraților este identic (conform legii) cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, au solicitat contestatorii aplicarea aceluiași regim de promovare cu cel instituit pentru acesta.

Au precizat că asimilarea acestui personal, conform dispozițiilor legale, este totală în tot ceea ce privește promovarea, cu singura diferență că acesta participă doar la examene, niciodată la concursuri.

În cazul asimilaților legea în mod expres prevede doar examen de promovare, deși pentru magistrați un astfel de examen nu este prevăzut, fiind inadmisibil ca, practic, cel asimilat să beneficieze de un drept al celui la care a fost asimilat, în condiții mai favorabile.

Așadar, în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a accede la funcția de judecător sau procuror la instanțele sau parchetele superioare, se instituie un privilegiu în favoarea celor care fac parte dintre cei asimilați magistraților, în detrimentul chiar al magistraților.

De vreme ce personalul de specialitate juridică încadrat la instituțiile arătate mai sus este asimilat magistraților, nu se poate presupune decât că toți aceștia nu pot să evolueze și să se perfecționeze decât în cadrul unor repere profesionale similare, neexistând niciun motiv pentru conferirea unei mai mari îndreptățiri la promovarea corespunzătoare pentru instanțele sau parchetele superioare doar a asimilaților.

Diferențierea nu se poate justifica pe considerente administrative deoarece legea nu face nicio distincție în acest sens.

A se interpreta altfel ar conduce la concluzia că oricum acest personal nu poate fi asimilat magistraților deoarece forma de organizarea a acestora, existența raporturilor de muncă și activitățile efective desfășurate de aceștia nu au niciun fel de similitudine cu activitatea magistraților.

Simplul fapt că aceste persoane sunt încadrate în instituții publice care au legătură cu activitatea de justiție nu le îndreptățește la obținerea statutului de magistrat care reprezintă una dintre cele 3 puteri în stat, cu atât mai puțin la drepturi superioare acestora ori privilegii.

Au mai arătat contestatorii că există și alte categorii de juriști care dezvoltă o activitate mai apropiată cu cea pe care o desfășoară judecătorii și procurorii, dar care nu beneficiază de drepturile acestui personal asimilat în materie de promovare (printre cele mai sugestive exemple în acest sens fiind asistenții judiciari (care participă alături de judecători în completele care soluționează litigii de muncă), grefierii cu studii superioare juridice (care sunt auxiliari ai justiției, fiind îndeaproape implicați în partea procedurală a activității jurisdicționale) ori magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție (care au un statut foarte asemănător judecătorilor, condițiile generale de numire a lor fiind cele prevăzute pentru funcția de judecător și procuror, iar dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor aplicându-se în mod corespunzător și acestora).

Însăși Curtea Constituțională a României, în considerentele Deciziei nr. 785/2009 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a reținut, printre altele, că „tipul de activitate desfășurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administrației Prezidențiale (aici se poate include și cel angajat la instituțiile amintite mai sus), este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicțională.”

Magistrații sunt supuși unui regim de promovare mult mai restrictiv și unic în rândul categoriilor socioprofesionale cu studii superioare, cum ar fi medicii, militarii, polițiștii, trimiterea la alte categorii socioprofesionale putând constitui un argument de neconstituționalitate, care chiar este uzitat de Curtea Constituțională (a se vedea în acest sens Decizia nr. 279/2015) deoarece unele dintre aceste reglementări nu fac decât sa nuanțeze optica legiuitorului în materie de promovare în funcții de execuție/grade superioare, într-un context adaptat categoriei socioprofesionale vizate.

Au menționat contestatorii că, chiar dacă s-ar putea opune susținerea că statutul superior al magistraților, de membri ai uneia din cele 3 puteri ale statului, atrage o verificare mai minuțioasă a cunoștințelor pentru a crește calitatea actului de justiție la nivel superior, concluzia nu se susține în cazul asimilaților care se încadrează în aceeași categorie cu aceea a magistraților.

Având în vedere reglementările europene și interne în materia discriminării (O.G. nr. 137/2000 transpune în legislația română normele comunitare ale Directivelor nr. 2000/43/CE și nr. 2000/78/CE - aceasta din urmă pentru crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă), se poate constata cu ușurință că, spre deosebire de alte categorii profesionale, magistrații sunt supuși unei discriminări indirecte, al cărei efect este reprezentat de restrângerea exercitării în condiții de egalitate (cu celelalte categorii profesionale) a drepturilor în domeniul muncii, cu impact economic evident.

Prin urmare, strict în ceea ce privește subiectul adus în discuție, față de categoriile profesionale din afara sistemului judiciar și chiar față de categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din sistemul judiciar, magistrații sunt o categorie defavorizată, în accepțiunea art. 4 din O.G. nr. 137/2000.

Prin Decizia nr. 1038 din 14 septembrie 2010, Curtea Constituțională a reținut, cu ocazia analizării excepției de neconstituționalitate asupra prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, că „violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă”.

Totodată, Curtea Constituțională a statuat că „un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalități” (Decizia nr. 1/1994).

Discriminarea indirectă este o forma de discriminare care nu este evidentă la o primă vedere. Discriminarea indirectă apare atunci când practici, politici sau proceduri ale unei organizații, au efectul de a dezavantaja oameni care împărtășesc anumite caracteristici protejate, chiar dacă acest lucru nu este menționat într-o forma explicită, ca în cazul discriminării directe.

Au arătat contestatorii că lipsa fondurilor nu intră în categoria justificărilor rezonabile, mai ales pentru faptul că această susținere nu se opune unor categorii socio-profesionale net superioare numeric întregului corp al magistraților.

Astfel, pe considerente ce țin de politica bugetară (cu cât se acordă mai multe grade superioare, cu atât trebuie alocate mai multe fonduri pentru plata drepturilor salariale), magistrații sunt împiedicați să promoveze în condiții asemănătoare celorlalte categorii profesionale, precum s-a arătat anterior.

Astfel, este vorba despre o discriminare de jure (formală), ce constă în a trata diferit două (categorii de) persoane sau situații atunci când nu există nicio distincție relevantă.

1.2. La data de 7 martie 2016, contestatorii au formulat o cerere adițională, prin care au arătat că înțeleg să solicite și anularea parțială a Hotărârii Plenului F. nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv a dispoziției de la art. 2, prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcție de execuție a judecătorilor pentru anul 2016, solicitând, totodată, introducerea în cauză a N.

Au menționat că, la momentul promovării contestației, 15 februarie 2016, Hotărârea nr. 92/2016 nu era redactată, fiind publicată la data de 22 februarie 2016.

Au precizat că nu contestă însăși procedura inițiată de F. pentru promovarea judecătorilor în funcții de execuție, ci numai faptul că sunt scoase la concurs un număr limitat de locuri, toți contestatorii fiind înscriși la concursul de promovare.

Astfel, dacă s-ar admite contestația, efectul acesteia ar consta în dobândirea gradului imediat următor de către participanții la concurs care vor obține note de promovare, potrivit art. 27 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea F. nr. 621/2006.

1.3. Apărările intimatului F.

Intimatul F. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale și excepția inadmisbilității contestației. A solicitat respingerea, ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În subsidiar, pe fondul contestației, intimatul a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, apreciind că și excepția de neconstituționalitate a art. 45 din Legea nr. 303/2004 este neîntemeiată.

Asupra excepției necompetenței materiale, a arătat intimatul că Hotărârea Plenului F. nr. 41/2016 nu privește cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 20 din Hotărârea F. nr. 326/2005, conform cărora competența materială de soluționare a cererii aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, hotărârea contestată este o hotărâre premergătoare, prin care se stabilesc posturile necesare organizării unui concurs de promovare a magistraților, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind competentă a soluționare cererea.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, apreciază intimatul F. că hotărârea contestată nu are trăsăturile caracteristice unui act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, ci este un act premergător, în vederea organizării concursului. Scopul emiterii hotărârii nu îl constituie producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, fiind un act premergător emiterii actului administrativ în considerarea căruia a fost întocmit.

Pe fond, a arătat intimatul că, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituțională a statuat că principiul constituțional al egalității în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situații diferite justifică și, uneori, chiar impun un tratament juridic diferit.

Magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcții de execuție.

În ceea ce privește concursul de promovare, în cazul judecătorilor finanțarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcții de execuție este atributul unui singur ordonator principal de credite, G., care comunică F. un număr limitat de locuri, din rațiuni bugetare.

În ceea ce privește personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, ordonatorii de credite sunt distincți, fiecare apreciind, în funcție de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen. De asemenea, respectivul examen se organizează numai dacă este cazul, și nu cel puțin anual, ca în cazul magistraților.

În cazul personalului de specialitate juridică asimilat, promovarea presupune doar dobândirea unei salarizări corespunzătoare gradului profesional obținut prin examen, nu însă și dobândirea gradului profesional respectiv, spre deosebire de magistrați care, după dobândirea prin concurs a unui grad profesional, pot să lucreze la instanța sau parchetul corespunzător.

Referitor la invocarea, de către contestatori, a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, care transpune normele cuprinse în Directivele nr. 2000/43/CE și nr. 2000/78/CE, prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în Cauza C-310/10 Agafiței și alții, s-a arătat că discriminarea operată în funcție de categoria socioprofesională excedează cadrelor generale stabilite de directivele anterior menționate.

A mai arătat intimatul că este justificată obiectiv și rezonabil diferența de tratament în ceea ce privește promovarea în funcții de execuție, determinată de atribuțiile distincte ale celor două categorii de personal, de statutul diferit al acestora, de necesitatea finanțării posturilor din bugetul unor ordonatori de credite distincți.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale, intimatul F. a solicitat respingerea acesteia, ca inadmisibilă, norma vizată neavând legătură cu soluționarea cauzei, mai ales în condițiile în care, în principal, a solicitat respingerea contestației, ca inadmisibilă.

În subsidiar, a apreciat intimatul că excepția de neconstituționalitate este nefondată.

2.1. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de autoritatea intimată, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

În cauză, contestatorii au cerut anularea Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și, respectiv a Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 adoptate de Plenul F., acestea având ca obiect luarea unora dintre măsurile necesare organizării și desfășurării concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, stabilite a se realiza în cursul anului 2016.

Astfel, prin Hotărârea nr. 42/2016 Plenul F. a hotărât:

„Art. (1) Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curțile de apel și 100 locuri la tribunale.

Art. (2)

Stabilește numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 posturi, repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, 15 posturi la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 posturi la parchetele de pe lângă tribunale”.

Prin Hotărârea nr. 92/2016 Plenul F. a Hotărât:

Art. 1 - Aprobă organizarea concursului de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, a judecătorilor și procurorilor, la București, la data de 3 aprilie 2016, conform calendarului propus de M., cu mențiunile din nota direcției de specialitate, astfel cum rezultă din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Aprobă scoaterea la concurs a locurilor stabilite prin Hotărârea Plenului F. nr. 42 din 21 ianuarie 2016 pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curți de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale, cu mențiunea că între acestea nu sunt incluse locuri pentru instanțele și parchetele militare;

Art. 3 - Aprobă alocarea pe materii a locurilor aprobate, prin Hotărârea Plenului F. nr. 42 din 21 ianuarie 2016, pentru promovarea pe loc, după cum urmează:

a) 100 locuri la tribunale, astfel: Drept penal - 23 locuri; Drept comercial - 20 locuri; Drept administrativ - 15 locuri; Drept financiar și fiscal - 7 locuri; Drept civil -20 locuri; Dreptul familiei - 5 locuri; Dreptul muncii - 10 locuri;

b) 50 locuri la curți de apel, astfel: Drept penal - 12 locuri; Drept comercial - 6 locuri; Drept administrativ - 14 locuri; Drept financiar și fiscal - 4 locuri; Drept civil - 8 locuri; Dreptul muncii - 6 locuri;

Art. 4 - Aprobă alocarea materiei de concurs „drept penal" pentru toate cele 60 locuri aprobate pentru promovarea pe loc la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești, respectiv 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, 15 locuri la parchetele de pe lângă curțile de apel și 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 5 - Stabilește posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcții de execuție la tribunal și curți de apel, conform anexei 2, și parchetele de pe lângă tribunale și curți de apel, conform anexei nr. 3, ambele anexe fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, sub rezerva actualizării posturilor vacante de judecător și procuror, după soluționarea cererilor de transfer și a cererilor de pensionare, precum și altor cereri care determină modificarea situației posturilor de la tribunale și curți de apel, în raport cu dispozițiile din Regulament și în acord cu măsurile de indisponibilizare dispuse anterior de Consiliu.

Art. 6 - Aprobă includerea posturilor pentru care există propunerea F. de eliberare din funcție, în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 7 - Aprobă includerea posturilor pentru care există cereri de eliberare din funcție pe rolul F. și care urmează a fi analizate până cel târziu la data aprobării concursului în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 8 - Aprobă includerea în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs a posturilor de execuție care se vor vacanta ulterior datei de 28 ianuarie 2016, dar în temeiul unor măsuri dispuse de Plen sau Secții până cel târziu la data aprobării concursului, respectiv data de 28 ianuarie 2016.

Art. 9 - Aprobă tematica și bibliografia concursului, propuse de M., conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2014, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare:

„(5) Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată.

(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în B. Of. al F. și pe pagina de internet a F. în termen de 10 zile de la redactare.

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Contestația se judecă în complet format din 3 judecători.”

Este necontestat că, cele două hotărâri, a căror anulare parțială a fost cerută de contestatori, au ca obiect măsuri necesare organizării și desfășurării concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor, stabilite a se reanaliza în cursul anului 2016, concursuri care au ca scop evoluția în carieră a judecătorilor și procurorilor.

Or, dispunerea/luarea măsurilor, stabilirea condițiilor de desfășurare, etc. a concursurilor respective, face ca cele două hotărâri atacate să aibă o legătură intrinsecă cu evoluția în carieră a judecătorilor și procurorilor candidați, astfel încât acestea se circumscriu pe deplin hotărârilor la care se referă prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată (2), devenind incidente prevederile art. 29 alin. (7) din aceeași lege, care atrage competența secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației, care a fost invocată de autoritatea intimată, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, autoritățile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii și de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează și operațiuni administrative și/sau operațiuni materiale care pregătesc, însoțesc sau desăvârșesc emiterea actelor administrative.

În ceea ce privește concursurile organizate de F. privind accesul sau promovarea, actul administrativ producător de efecte juridice îl reprezintă hotărârea de validare a concursului pe care F. o adoptă potrivit competențelor sale.

Or, așa cum s-a arătat, cele două hotărâri atacate în cauza de față constituie unele dintre actele preparatoare necesare organizării, stabilirii condițiilor, desfășurării, etc. a concursurilor de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor stabilite a fi realizate în cursul anului 2016.

În privința atacării/verificării legalității Hotărârii nr. 42/2016 și, respectiv, Hotărârii nr. 92/2016 sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, este competentă să se pronunțe și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ supus judecății.

Altfel spus, în cazul de față, legalitatea celor două hotărâri va putea fi verificată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție numai în cazul în care va fi atacată hotărârea prin care F. va valida rezultatul concursului respectiv, pentru promovarea în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor desfășurat la data de 3 aprilie 2016.

În raport cu considerentele prezentate mai sus, contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 42/2016 și a Hotărârii nr. 92/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă.

2.3. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 87, cu raportare la art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată (1), care a fost invocată de contestatori în conținutul cererii, Înalta Curte constată că, în raport cu soluția primită de contestație și de faptul că prin cerere nu s-a solicitat în mod expres sesizarea Curții Constituționale, analizarea excepției a devenit superfluă.

Astfel, din analiza prevederilor art. 29 și următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă că excepția de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale pot surveni în cadrul unui litigiu valid/a unei acțiuni/contestații valide, or, în cauză, contestația formulată a fost respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale, invocată de intimatul F.

Admite excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimatul F.

Respinge contestația formulată de A., B., C., D. și E. împotriva Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 ale Plenului F., ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2016.