ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1184/2016

Decizia nr. 1184/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 februarie 2016, contestatorii menționați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, prin reprezentantul lor convențional A., în contradictoriu cu intimatul B., au solicitat instanței judecătorești să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului B. nr. 42 din 21 ianuarie 2016, respectiv a dispoziției de la pct. 1 din această hotărâre, prin care s-a stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul de promovare pe loc în funcții de execuție pentru judecători, mai exact 150 de locuri, după cum urmează: 50 de locuri la curțile de apel și 100 de locuri la tribunale.

În susținerea demersului lor judiciar au arătat contestatorii, cu titlul prealabil, că hotărârea atacată privește cariera și drepturile magistraților, deoarece prin adoptarea acesteia se permite exercitarea efectivă a dreptului de promovare în funcții de execuție.

Pe fondul contestației, aceștia au criticat, sub aspectul nelegalității hotărârii atacate, caracterul său discriminatoriu, prin raportare la o categorie socio-profesională asimilată în totalitate magistraților, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul C., D., B., E., F. și G., discriminarea relevată fiind cea a diferenței de tratament pentru promovarea în funcții de execuție, pentru magistrați fiind obligatoriu de participat la concurs, în timp ce personalul asimilat magistraților susține doar examene.

Urmare acestei discriminări arătate în susținerile în fapt ale acțiunii judiciare, contestatorii au invocat excepția de neconstituționalitate a tezei finale din Legea nr. 303/2004, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri, prin raportare la prevederile art. 87 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Constituție.

Evidențiind anumite reglementări cuprinse în regulamentele de organizare a diferitelor concursuri de promovare a magistraților cu cele de organizare și desfășurare a examenelor organizate pentru personalul asimilat magistraților, contestatorii au subliniat că nu este respectată egalitatea de tratament între aceste două categorii, cei asimilați magistraților ajungând să aibă, în concret, mai multe drepturi decât magistrații înșiși, fapt pentru care solicită să fie avută în vedere forma de promovare în funcții de execuție prin participarea la examen, în loc de concurs, cum se prevede prin legislația actuală.

Comparând modul de promovare restrictiv impus magistraților cu cel corespunzător altor categorii socio-profesionale, ca de exemplu medici, funcționari publici, profesori, militari, polițiști, personal silvic, contestatorii au arătat că, pentru promovarea în funcții de execuție pe loc nu sunt necesare organizarea unui concurs și stabilirea unui număr limitat de locuri alocat fiecărui astfel de concurs.

Contestatorii au făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 1038 din 14 septembrie 2010, în care s-a reținut, cu ocazia analizării prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, că ”violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat în cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă și rezonabilă”.

Au conchis contestatorii că forma actuală a normei legale cuprinse în prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004 îngrădește în mod nejustificat, discriminator, dreptul judecătorilor și procurorilor de evoluție profesională, respective de obținere a unor grade de jurisdicție superioară.

Prin cererea adițională depusă la data de 4 martie 2016, anterior primei zi de judecată, contestatorii au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul B., să dispună anularea parțială și a Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv a dispoziției cuprinse la art. 2 al acesteia, prin care s-a aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor în anul 2016, cerând, totodată, introducerea în proces a H., temeiul legal al cererii de extindere a cadrului procesual pasiv fiind cel arătat în cuprinsul prevederilor art. 27 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Legal citat, intimatul B. a formulat întâmpinare, depusă la filele 40-43 din dosar, prin care a invocat, în principal, excepția necompetenței materiale a instanței sesizate și declinarea competenței în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, excepția inadmisibilității contestației, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, respectiv a tezei finale ”în limitele numărului de locuri aprobat anual de B.”

În susținerea excepției necompetenței materiale a instanței sesizate, a arătat intimatul B. că Hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016 nu reprezintă una care privește cariera și drepturile magistraților, enumerând, astfel, pe cele care, potrivit opiniei sale, intră în această categorie.

În referire la excepția inadmisibilității contestației de față, susține intimatul B. că hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016 nu reprezintă un act administrativ, ci doar un act preparator, în vederea organizării concursului de promovare în funcții de execuție a magistraților, fiind invocată jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție în acest sens (Decizia nr. 1972 din 13 mai 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).

Pe fond, intimatul B. a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, arătând că magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat magistraților sunt două categorii socio-profesionale distincte, ceea ce determină reglementări diferite în procedura de promovare în funcții de execuție, iar finanțarea posturilor scoase la concurs revine C., spre deosebire de ordonatorii principali de credite diferiți pentru personalul asimilat magistraților.

Între alte diferențieri incidente celor două categorii comparate de către contestatori, intimatul B. a evidențiat unele referitoare la frecvența organizării concursurilor/examenelor în cursul unui an calendaristic sau la nevoie, schemele de personal de la nivelul instanțelor și parchetelor, posibilitatea de exercitare a profesiei la instanța sau parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, modul de organizare a examenului de capacitate.

În privința discriminării invocate în contestație, intimatul B. a făcut trimitere la hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-310/10 Agafiței și alții și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată de contestatori în cererea sa, intimatul B., solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a arătat că norma vizată de excepție nu are legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care, în principal, a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă.

În subsidiar, în măsura în care se va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale, intimatul B. a opinat că excepția invocată are un caracter nefondat, fiind pe deplin aplicabile argumentele expuse pentru respingerea contestației ca neîntemeiată.

În răspunsul la întâmpinare, depus la filele 77-83, contestatorii au combătut excepțiile invocate de intimatul B., arătând, punctual, următoarele:

a) Excepția necompetenței materiale a instanței sesizate are un caracter neîntemeiat, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor

art.

35 și 37 din Legea

nr.

317/2004;

b) Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât hotărârea

nr.

42/2016 reprezintă fundamentul și premisa împărțirii pe materii a locurilor limitate aprobate prin Hotărârea

nr.

92/2016, prin care s-a luat decizia organizării concursului de promovare în funcții de execuție din data de 03

aprilie

2016, și aceasta din urmă hotărâre fiind contestată.

c) Solicitarea B. de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată în cuprinsul contestației este nemotivată, ca și susținerea caracterului nefondat al excepției de neconstituționalitate;

;

În probațiune s-a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii hotărârilor contestate, iar titularii acțiunii au depus, în cadrul probei cu înscrisuri, cererile lor de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție, pe loc, din anul 2016, anunțul de organizare a examenului de promovare în cadrul C. și G., tabele cu rezultatele obținute de personalul asimilat magistraților, înscriși la aceste examene.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul B., Înalta Curte reține următoarele:

4.1. Asupra excepției necompetenței materiale de soluționare a contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și a Hotărârii nr. 92/28 ianuarie 2016, respinsă ca nefondată:

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 „

hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată”, iar alin. (7) al aceluiași articol stabilește că „hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Așadar, competența Înaltei Curți este prevăzută expres și limitativ pentru acele hotărâri emise de B., prin care se adoptă măsuri ce vizează cariera și drepturile magistraților.

În accepțiunea intimatului, cele două hotărâri ale Plenului B., contestate în cauză, nu intră în sfera actelor care reglementează cariera și drepturile magistraților, opinie pe care Înalta Curte nu o împărtășește, pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 42/2016 a Plenului B. s-a stabilit numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcții de execuție a judecătorilor și procurărilor, iar prin Hotărârea nr. 92/2016 a Plenului B. s-a aprobat organizarea concursului de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, a judecătorilor și procurărilor, cu toate măsurile aferente acestei organizări, în legătură cu materiile de concurs, numărul de locuri anterior stabilit, posturile vacante pentru promovarea efectivă, tematica și bibliografia de concurs, etc.

Organizarea unui concurs privind promovarea în funcții de execuție, efectivă sau pe loc, pentru judecători și procurori, reprezintă o activitate legată de cariera magistraților, creând contextul necesar pentru participarea lor la această formă de evoluție în plan profesional, fapt pentru care hotărârile contestate în cauză nu pot fi disociate de sfera de aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Prin urmare, competența de soluționare a contestației îndreptate împotriva hotărârilor de stabilire a unui număr de locuri pentru concursul de promovare în funcții de execuție și de aprobare a organizării acestui concurs revine secției de contencios administrativ fiscal, din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum corect a fost înregistrată acțiunea de față.

4.2. Asupra excepției inadmisibilității contestației, admisă pentru următoarele considerente:

Hotărârile emise de Plenul B. sub nr. 42/2016 și 92/2019 au stabilit măsuri de ordin organizatoric pentru desfășurarea concursului de promovare în funcții de execuție, efectivă și pe loc, în anul 2016, caracterul acestor acte fiind, în accepțiunea Legii nr. 554/2004, acela de acte preparatorii, ce nu produc efecte juridice prin ele însele, dar care premerg elaborarea actului producător de efecte juridice.

Analizând caracteristicile intrinseci ale celor două hotărâri, se observă că acestea nu au aptitudinea de a produce efecte juridice în mod autonom, distinct de alte acte, nefiind suficient faptul că au fost emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, ele intrând în sfera operațiunilor administrative care se desfășoară în vederea emiterii actului administrativ susceptibil de a face obiectul controlului judecătoresc.

În privința concursurilor organizate de către B., hotărârea de validare a concursului reprezintă actul administrativ producător de efecte juridice, care, în măsura contestării sale la instanța competentă, poate determina aplicabilitatea prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, atunci când persoana vătămată consideră că se impune verificarea și a legalității operațiunilor administrative realizate pentru emiterea respectivului act.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că cererea de examinare a legalității Hotărârii nr. 42/2016 și a Hotărârii nr. 92/2016 are un caracter inadmisibil, cât timp actul administrativ pentru care au fost adoptate aceste acte premergătoare nu a fost încă emis.

4.3. Aspra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a tezei finale a art. 45 din legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 87 din Legea nr. 303/2004 și art. 16 din Constituție

Potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

”

Condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, dată fiind soluția pronunțată asupra contestației, cea de respingere a acesteia ca inadmisibilă, cât timp excepția vizată presupune analiza pe fond a susținerilor de fapt și de drept din cuprinsul contestației pendinte.

Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele textului de lege care reglementează sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, în cauza de față va fi respinsă această sesizare ca inadmisibilă.

Pentru toate aceste considerente, reținând că este competentă material în soluționarea contestației înregistrate pe rolul său, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) și alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va respinge ca inadmisibilă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 42/2016 și a Hotărârii nr. 92/2016, ambele emise de Plenul B., și, de asemenea, va respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția necompetenței materiale, invocată de intimatul B.

Admite excepția inadmisibilității contestației, invocată de intimatul B.

Respinge

contestația formulată de A., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A. împotriva Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 și Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pronunțate de Plenul B., ca inadmisibilă.

Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă, în rest.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.