ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 681/2015

Decizia nr. 681/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin Decizia civilă nr. 6389 din 26 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC A. SRL Sînnicolau Mare împotriva sentinței civile nr. 129 din 1 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

A reținut instanța de recurs că în mod întemeiat prima instanță, în rejudecare după casare, a procedat la respingerea, ca nefondată, a acțiunii reclamantei SC A. SRL prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea procesului-verbal de constatare din data de 3 februarie 2009 privind proiectul din 22 iunie 2005 „Achiziție sistem de irigații și echipamente pentru ferma de producție vegetală în com. Saravale, județul Timiș” și a actelor subsecvente emise în baza acestuia, anume notificarea din 12 februarie 2009 și notificarea din 10 martie 2009, precum și anularea Deciziei nr. 7956 din 15 aprilie 2009 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal de constatare menționat.

S-a apreciat, în esență, că reclamantei nu i s-a imputat nerespectarea prevederilor din contractul de finanțare ce reglementează obligația beneficiarului de nemodificare substanțială a contractului de finanțare pe perioada de valabilitate a contractului, obligație distinctă de cea a punerii în aplicare a proiectului vizată de art. 14 alin. (2) teza a II-a, astfel că nu se poate pune în speță chestiunea incidenței dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2759/1999 privind aplicarea Regulamentului Comisiei Europene nr. 1268/1999 al Comisiei și ale art. 14 alin. (2) teza I din Anexa I Prevederi Generale la contractul de finanțare. De asemenea, s-a reținut că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la nerespectarea principiului proporționalității sancțiunilor administrative aplicate cu gravitatea neregulilor constatate, beneficiarul având obligația, potrivit art. 1 alin. (2) din Anexa I Prevederi Generale a contractului de finanțare, de a implementa proiectul cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă SC A. SRL, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ., solicitând desființarea deciziei și, rejudecându-se recursul, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

La un prim motiv, întemeiat pe art. 318 teza I C. proc. civ., contestatoarea apreciază că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, susținând că instanța de recurs a reținut greșit întreaga stare de fapt a litigiului, referitoare la neutilizarea instalației de irigat, pentru că societatea a recunoscut acest aspect, obiecțiunile sale vizând cauzele pentru care nu a fost utilizat sistemul de irigație achiziționat și consecințele lor juridice.

Astfel, reținând greșit starea de fapt, instanța a omis a analiza motivele fondate pe art. 8 alin. (3) din Regulamentul Comisiei Europene 2759/1999 privind aplicarea Regulamentului Comisiei Europene nr. 1268/1999 al Comisiei și ale art. 14 alin. (2) teza I din contractul de finanțare.

Mai arată contestatoarea, la un al doilea motiv de contestație, întemeiat pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ., că instanța de recurs a omis să cerceteze unul din motivele de modificare a sentinței recurate, privind verificarea stării sistemului de irigare, cu atât mai mult cu cât, inclusiv analiza proporționalității actului administrativ depindea de această analiză. De asemenea, apreciază că instanța și-a fondat concluziile pe Nota de informare din 2007 cu privire la care, în primul ciclu procesual, s-a reținut de instanța de recurs că nu pot fi utilizate.

Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, apreciind, în esență, că motivele invocate nu se pot încadra între cele prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

Preliminar analizei motivelor invocate de contestatoare, instanța de control judiciar reține că susținerile intimatei C., prin care solicită respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, sunt apărări cu privire la fondul contestației, urmând a fi reținute ca atare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare;

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, invocat ca și temei al prezentei contestații în anulare, „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

În ceea ce privește teza I a acestui articol, invocată la primul motiv al contestației în anulare, Înalta Curte reține că prin

greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Însă, în cauză, greșeala materială invocată de către contestatoare constă în reținerea greșită a stării de fapt și chiar a obiectului cauzei, respectiv aspectul privind neutilizarea sistemului de irigare, cauzele acestei neutilizări și consecințele lor juridice, punându-se în discuție aspecte care excedează noțiunii de greșeală materială, care nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reține erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecății, privitoare la legalitatea hotărârii care s-a pronunțat.

Referitor la al doilea motiv al contestației în anulare, teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. privește numai omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte.

În cauză se constată că, de fapt, contestatoarea SC A. SRL nu invocă omisiunea de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci invocă aspecte de fapt și de drept care nu ar fi fost avute în vedere, respectiv neverificarea stării sistemului de irigare și incidența art. 8 alin. (3) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2759/1999 privind aplicarea Regulamentului Comisiei Europene nr. 1268/1999 al Comisiei, a art. 14 alin. (3) teza I din contractul de finanțare și a Notei de informare din 2007.

Se constată că, deși instanța de recurs nu are obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de casare sau de modificare a sentinței, din considerentele deciziei contestate rezultă că aceasta a răspuns criticilor formulate de recurentă.

Prin urmare, întreaga argumentare a contestatoarei duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a situației de fapt, care ar fi fost greșit reținută, inclusiv a cadrului legal incident și chiar a obiectului cauzei, însă legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 318 C. proc. civ., va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 6389 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal‚ ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015.