ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3430/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 3430/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 august 2013 pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea notificării beneficiarului privind declararea proiectului cu statut de contract neîncheiat nr. 6811 din 24 aprilie 2013, precum și a notificării de respingere a contestației nr. E16487 din 01 iulie 2013, ca netemeinice și nelegale, și obligarea pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la semnarea contractului de finanțare conform adresei anterioare din luna septembrie 2012, prin care au fost înștiințați că în termen de 15 zile de la primirea acesteia se va proceda la semnarea contractului de finanțare și, mai mult, că, în baza acelui acord aveau „posibilitatea de a demara procedura de achiziții pe propria răspundere (inclusiv semnarea contractelor aferente achizițiilor)”.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 211 din 6 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 211 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. 2010.
În motivarea recursului se arată în esență următoarele:
- în mod greșit prima instanță a reținut că existența unor similitudini între documentația recurentei și documentația altei societăți comerciale întocmite în vederea obținerii finanțării pentru măsura 312 ar constitui motiv de nelegalitate a documentației deoarece nicio prevedere legală nu interzice astfel de similitudini; de altfel, pe site-ul autorității intimate se află nenumărate proiecte între care există similitudini;
- în mod greșit s-a reținut existența unei contradicții între memoriul justificativ (parte a documentației de obținere a finanțării), din cuprinsul căruia rezulta că nu a desfășurat nicio activitate de la înființare, și contractul de prestări servicii pentru care s-a încasat un avans de 30%; recurenta explică faptul că lucrările urmau să fie prestate tocmai cu utilajele ce ar fi fost achiziționate din finanțare; mai mult chiar, prestarea de servicii ulterior finanțării reprezenta tocmai o condiție pentru obținerea finanțării;
- hotărârea nu indică ce dispoziții legale au fost încălcate, arătând doar generic că au fost create condiții artificiale în vederea obținerii finanțării (sub acest aspect, hotărârea este nemotivată);
- de asemenea, prima instanță nu a ținut cont că inițial intimata a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea finanțării (emițând în acest sens o notificare), pentru ca ulterior să revină asupra propriei aprecieri.
Recurenta a invocat în favoarea sa Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în cauza C-434/12.
Întâmpinarea
Intimata Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (în prezent Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale) a solicitat în primul rând respingerea recursului ca inadmisibil deoarece motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. 2010.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând detaliat că sentința primei instanțe este legală și temeinică deoarece actele dosarului confirmă că recurenta a creat în mod artificial condițiile necesare obținerii finanțării, ceea ce justifică respingerea cererii de finanțare conform art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1698/2005.
II. Procedura de soluționare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28.10.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ..
Prin încheierea din 31.03.2015, completul de filtru a constatat în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, considerând neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de reclamantă, a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata pe fond a acestuia.
Cu privire la cererea de recurs. Soluția și considerentele instanței de control judiciar
Examinând actele și lucrările dosarului precum și susținerile părților, judecând în limitele motivului de casare invocat (art. 488 pct. 6 și 8 noul C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recursul este neîntemeiat pentru considerentele ce se vor arată în continuare:
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantei.
Prevederile legale mai sus indicate nu obligă judecătorul să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, instanța putând să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a reclamantei nu constituie automat motiv de modificare a sentinței. Pentru a avea această consecință, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de „ascultare” a părții, ceea ce nu este cazul în speță.
Prima instanță a arătat că respingerea acțiunii se datorează împrejurării că este dovedit că reclamanta a creat condiții artificiale cu scopul de a beneficia de sprijin și a obține un avantaj care contravine obiectivelor Măsurii 312, fiind astfel neîndeplinită condiția de eligibilitate prevăzută de pct. 6 din fișa E 3.1 aprobată prin Ordinul M.A.D.R. nr. 251/2011.
Motivarea este completă și necontradictorie.
În consecință, primul motiv de recurs este neîntemeiat.
De asemenea, este neîntemeiat și motivul de recurs bazat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, acțiunea nu a fost respinsă pentru că ar fi existat similitudini între documentația reclamantei întocmite în vederea obținerii finanțării pentru măsura 312 și documentația altei societăți comerciale, ci pentru crearea de condiții artificiale în scopul obținerii finanțării.
În principiu, existența unor similitudini între diferite proiecte este lipsită de relevanță, dar devine semnificativă atunci când similitudinile sunt de așa natură încât dovedesc crearea de condiții artificiale.
Starea de fapt reținută de prima instanță nu poate constitui motiv de recurs deoarece, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
În ce privește chestiunile de drept, Înalta Curte constată că reclamanta invocă în favoarea sa Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza C-434/12 din 12.09.2013, privind interpretarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală.
Înalta Curte constată că sentința recurată respectă toate exigențele impuse de această hotărâre, indicând toate elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată s-a urmărit în exclusivitate obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor Măsurii 312.
Or, potrivit prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011, așa cum este interpretat de C.J.U.E., nu se poate efectua nici o plată către beneficiari în cazul în care s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține plăți în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii.
Prima instanță a interpretat în mod corect aceste prevederi și, reținând existența unei coordonări deliberate între mai multe societăți comerciale implicate în proiecte de investiții similare, a constatat că notificarea emisă de intimată este legală și temeinică deoarece există dovezi privind crearea de condiții artificiale pentru a se beneficia de plăți prin depășirea plafonului maxim alocat măsurii 312.
În aceste condiții, este lipsit de relevanță că, inițial, intimata a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru acordarea finanțării (emițând în acest sens o notificare), pentru ca ulterior, obținând elemente suplimentare, să revină asupra propriei aprecieri.
Așa fiind, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 211 din 6 decembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2015.