ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1211/2017

Cererea de chemare în judecată Prin Cererea înregistrată sub nr. y/42/20123, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze Decizia nr. 11282 din 15 aprilie 2013 și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 79 din 3 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală Și Pescuit, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 79 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 6 din C. proc. civ., republicat. În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a susținut, în esență, că, în mod eronat, instanța a apreciat că pârâta i-a transmis Adresa nr. 13245 din 13 octombrie 2010. Faptul că aprecierea instanței este eronată reiese din prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 (articol ce obligă pârâta să transmită această adresă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării) și din adresa însuși. Din adresă reiese că: notificarea sa a fost înregistrată la pârâtă în data de 8 octombrie 2010 sub nr. 13205, iar că adresa din 13 octombrie 2010) i-a fost transmisă de către pârâtă, abia în data de 30 noiembrie 2011 ora 14 și 18 minute(la 22 de zile după expirarea termenului prevăzut lege), fapt ce reiese și din confirmarea de transmitere (partea de sus stânga a confirmării). Adresa nr. 13245 nu poate fi considerată ca fiind transmisă deoarece aceasta nu a fost transmisă în termenul prevăzut de lege; În opinia recurentului, instanța a apreciat greșit că între el și pârâtă a existat o corespondență certă și că această certitudine reiese din adresa din 23 noiembrie 2010, adresă ce revine la o altă adresă(adresa 20698 din 1 noiembrie 2010), întrucât în data de 28 septembrie 2010 a transmis pârâtei o cerere de clarificări în ceea ce privește depunerea cererii de plată pentru tranșa 2, iar adresele invocate de instanță nu au fost întocmite în termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002(articol ce obligă pârâta să transmită această adresă în cel mult 30 de zile de la data înregistrării); Certitudinea unei corespondențe este data de confirmarea transmiterii corespondenței și nu de conținutul acesteia, iar pârâta nu a depus nici o dovadă a transmiterii acestor adrese și nici nu poate depune deoarece, aceste adrese nu au fost transmise. Recurentul face trimitere la prevederile art. 9 alin. (3) din anexa 1 la contract, articol care detaliază modul în care se fac amendamentele la contract(prin act adițional sau prin notă de modificare),prevederile art. 9 alin. (5) din anexa I la contract(articol prin care se interzice doar mărirea ajutorului financiar nu și modificarea obiectului investiției așa cum susține Instanța și pârâta), prevederile ari. 4 alin. (4) din contract(articol ce prevede că a doua cerere de plată se depune în maxim 30 de luni de la data semnării contractului, după verificarea tuturor acțiunilor prevăzute în planul de afaceri. De asemenea, recurentul arată faptul că în data de 8 octombrie 2010 pârâta a intrat în posesia notei de modificare prevăzută la art. 9 alin. (3), faptul că pârâta nu i-a transmis un punct de vedere sau un refuz al notei de modificare și a faptului că a fost forțat de pârâtă să modific planul de afaceri (pârâta nu accepta ca documente care să facă dovada cumpărării de terenuri, actele notariale și extrasele de carte funciara, deși aceste acte erau și sunt singurele acte prevăzute de lege). Prin urmare, în opinia recurentului la data de 30 noiembrie 2011, data depunerii cererii de plată tranșa a-II-a, era valabil noul plan de afaceri (plan ce prevedea achiziționarea a 76 familii de albine)și nu mai era valabil planul de afaceri de la data semnării contractului. Recurentul susține că este falsă aprecierea instanței cum că ar fi trebuit să depună documente emise de autoritatea sanitară și de autoritatea de mediu, neavând nici un temei legal. Totodată, recurentul a susținut că nicio adresă emisă de APDRP nu respectă prevederile art. 13 din O.G. nr. 27/2002 . Apreciază că instanța nu a ținut cont de cronologia evenimentelor, de art. 9(3) din anexa I la contract, de prevederile art. 4, art. 8 și art. 13 din O.G. nr. 27/2002 și în mod eronat i-a imputat mie neregulile așa cum sunt definite de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 22 septembrie 2015, în condițiile alin. (4) al aceluiași articol. Prin Încheierea din data 16 noiembrie 2015, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de regularitate și de admisibilitate prevăzute de art. 486 și 487 C. proc. civ. și l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat de recurentul - reclamant, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Răspunzând la motivele de recurs, Înalta Curte constată, mai întâi, că în cuprinsul sentinței nu se regăsesc aspectele contradictorii semnalate de recurent. Din actele aflate la dosar rezultă că recurentul-reclamant a supus controlului exercitat de instanța de contencios administrativ și fiscal, DECIZIA nr. 11282 din 15 aprilie 2013, decizie prin care se respinge Contestația nr. 739 din 19 martie 2013. Între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și A. - întreprindere individuală a fost încheiat Contractul de finanțare nr. CXXX din 10 iunie 2010, amendat prin Actul adițional nr. 1 din 27 septembrie 2010, având ca obiectiv "Preluare, dezvoltarea șu extinderea unei exploatații mixte din com. Zărnești". În baza acestui contract Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 86.016,00 RON, reclamantul propunând în planul de afaceri să cumpere 10 ha de fâneață. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că la data de 1 iunie 2010, reclamantul-recurent a depus odată cu dosarul cererii de plată nr. 1 declarația de eșalonare a depunerii dosarelor cerere de plată cu tranșe de plată: iunie 2010 și noiembrie 2010, însă nu a depus cererea de plată nr. 2 conform declarației de eșalonare în luna noiembrie 2010 iar la data de 30 noiembrie 2010 a depus la intimata-pârâtă o Declarație rectificativă înregistrată la nr. 2529 din 30 noiembrie 2010 conform căreia cea de-a doua tranșă va fi depusă în luna noiembrie 2011. Reclamantul-recurent a depus documentația de modificare a obiectivului investiției din achiziționarea a 10 ha fâneață în achiziționarea a 76 familii de albine. Această solicitare de modificare nu i-a fost aprobată, așa cum rezultă din Adresa nr. 13205 din 13 octombrie 2010 ce i-a fost comunicată prin fax, pe considerentul că în acest mod se modifică obiectul proiectului de finanțare încheiat cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ceea ce nu este permis, fiind invitat, totodată, reclamantul să se prezinte în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea acestei notificări la sediul Regionalei de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit de care aparține pentru semnarea actului adițional (C 1.6.1) la contract. De asemenea, se reține că recurentul a depus la data de 30 noiembrie 2011 "Dosarul Cerere de Plată II" care a fost apreciată însă ca neconformă pentru că nu a depus documentele emise de autoritățile de mediu, sanitar și sanitar veterinar și nu a respectat obiectivele din planul de afaceri propus la încheierea contractului. Contrar celor susținute de recurent în sensul că nu a cunoscut aspectele care au condus la sancționarea sa, Înalta Curte constată că între părți a existat o corespondență susținută, dovadă fiind și adresa nr. 3107 din 6 septembrie 2012 primită personal de reclamant, prin care acesta a luat la cunoștință că, astfel cum i s-a mai comunicat și prind adresa E-30398 din 13 februarie 2012, are posibilitatea redepunerii cererii de plată în conformitate cu prevederile contractului de finanțare și a instrucțiunilor de plată anexă la contractul de finanțare. De asemenea, înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că recurentul nu a respectat obligațiile pe care le avea de îndeplinit, acesta neînțelegând faptul că cererea de plată 2 a fost respinsă pentru că privea un alt plan de afaceri decât cel asumat prin contract, cu care acesta dorește să dovedească îndeplinirea obligațiilor asumate, dar care se referă la achiziționarea a 76 familii de albine, nu la achiziționarea a 10 ha fâneață așa cum se prevede în contract. Susținerile recurentului potrivit cărora acesta a depus în termenul asumat cererea de plată nr. 2, nu pot fi reținute, întrucât potrivit Contractului de finanțare nr. 4 a doua cerere de plată se depune în maximum 30 de luni de la data semnării contractului de finanțare, după verificarea îndeplinirii tuturor acțiunilor din Planul de finanțare, termen ce nu a fost respectat de recurent. De asemenea, contrar argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte constată că la cererea de plată depusă de beneficiarul A. nu a fost anexata toată documentația indicată în Instrucțiunile de plată, acesta având obligația depunerii documentelor emise de autoritățile de mediu, sanitar și sanitar veterinară, conform Anexei II la contractul de finanțare. În mod evident, recurentul nu a depus în termen cererea de plată tranșa a II-a, în condițiile în care documentele care trebuiau anexate acesteia lipseau, astfel că în mod nerelevant încearcă recurentul să invoce depunerea unor documente care priveau însă alt plan de afaceri. Înalta Curte constată că recurentul, deși avea posibilitatea de a solicita prelungirea termenului de depunere a cererii de plată 2, acesta nu s-a conformat, fapt care a determinat constatarea încălcării art. 4 alin. (4) din contractul de finanțare. În consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că beneficiarul a avut cunoștință despre aplicarea legislației în materia acordării fondurilor europene nerambursabile încă de la momentul întocmirii cererii de finanțare prin Ghidul Solicitantului pentru măsura 112, ghid pus la dispoziția potențialilor beneficiari. În fine, Înalta Curte constată că în mod neîntemeiat încearcă recurentul să se prevaleze de dispozițiile legale dispersate, întrucât nesemnarea adreselor de către șeful compartimentului care a soluționat petiția, nu se sancționează cu nulitatea acestora. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menținând sentința atacată.