- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 31 mai 2016
Decizia nr. 1679/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 713/2014 a Curții de Apel București
Decizia nr. 1679/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 octombrie 2013, sub nr. de dosar x/2/2013, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca prin sentința ce o va pronunța să oblige pârâtul să execute obligația de a face stabilită prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg în Dosarul nr. x/2004, de a anula Decizia de pensie nr. 187836 din 29 noiembrie 2000 față de refuzul total nejustificat al pârâtului de a pune în execuție acest capăt al hotărârii.
Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 713 din data de 3 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca nefiind de competența instanțelor române, reținând în esență că cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului să execute obligația de a face stabilită prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în Dosarul nr. x/2004 trebuie să fie adresată structurii specializată în această materie, respectiv Comitetului de Miniștri, instanțele de judecată din România neputându-se substitui Comitetului de Miniștri în activitatea de supraveghere a executării unei Hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul a formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ., recurentul reclamant susținând în esență că prin admiterea excepției de necompetență generală a instanțelor române, curtea de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. De asemenea, recurentul a susținut că instanța de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat și refuză în mod nejustificat să oblige M.A.E. să pună în executare hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din Dosarul nr. x/2004.
Apărările intimatului Intimatul pârât Ministerul Afacerilor Externe a depus întâmpinare la data de 23 iunie 2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instanța de fond a fost învestită cu acțiunea reclamantului de obligare a pârâtului Ministerul Afacerilor Externe la executarea hotărârii din data de 28 iunie 2011 a Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în Cauza Ștefan Angelescu și alții c/România.
Curtea de Apel a respins acțiunea reclamantului pe considerentul că aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești. Potrivit art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 14: "Forța obligatorie și executarea hotărârilor
Înaltele Părți Contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care ele sunt părți.
Hotărârea definitivă a Curții este transmisă Comitetului de Miniștri care supraveghează executarea ei.
În cazul în care Comitetul de Miniștri consideră că interpretarea unei hotărâri definitive cauzează dificultăți de supraveghere a executării hotărârii, el poate sesiza Curtea să se pronunțe asupra acestei probleme de interpretare. Decizia de a sesiza Curtea este luată prin vot cu o majoritate de două treimi a reprezentanților cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniștri.
În cazul în care Comitetul de Miniștri consideră că o Înalta Parte Contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-o cauză în care aceasta este parte, și după ce va fi pus în întârziere Înalta Parte Contractantă printr-o decizie luată prin vot cu o majoritate de două treimi a reprezentanților cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniștri, el poate sesiza Curtea asupra problemei respectării de Înalta Parte Contractantă respectivă a obligațiilor ei ce decurg din paragraful 1.
În cazul în care Curtea constată o încălcare a dispozițiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitetului de Miniștri pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. În cazul în care Curtea constată că nu a avut loc încălcare a dispozițiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitetului de Miniștri, care decide să închidă supravegherea executării." Așadar, titularul procedurii instituite prin prevederile textului din Convenție nu este oricare dintre părți, ci numai Comitetul de Miniștri, ce are rol de organ de supraveghere a executării hotărârii Curții de către statele contractante și care trebuie să adopte decizia de sesizare a Curții cu majoritate calificată. Cât privește competența soluționării sesizării introduse de Comitetul Miniștrilor, potrivit dispozițiilor Convenției, aceasta va aparține Marii Camere a Curții, indiferent dacă hotărârea pretins neexecutată a fost pronunțată de o camera sau de însăși Marea Cameră, procedura fiind finalizată printr-o hotărârea a Marii Camere. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut faptul că acțiunea reclamantului este de necompetența instanțelor judecătorești naționale. În baza dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, procedura în care se poate reține executarea defectuoasă a unei hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului exclude ab initio orice procedură jurisdicțională sau judecătorească națională. Potrivit Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul în care Comitetul de Miniștri consideră că o Înaltă Parte Contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-o cauză în care aceasta este parte, și după ce va fi pus în întârziere printr-o decizie luată prin vot cu o majoritate de două treimi, poate sesiza Curtea asupra acestei probleme. În această situație, dacă Curtea constată o încălcare a dispozițiilor paragrafului 1 din Convenție, cauza se remite Comitetului de Miniștrii pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. În cazul în care Curtea apreciază că nu se poate reține nerespectarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza se remite Comitetului de Miniștrii care decide asupra închiderii supravegherii executării. Pe cale de consecință, singura instanță competentă să stabilească dacă un stat a încălcat obligațiile stabilite printr-o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului este chiar această curte, iar nu instanțele naționale, cum susține recurentul. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 713 din 3 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016. Procesat de GGC - NN