ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1304/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministrului Apărării Naționale, a solicitat anularea deciziei pârâtei nr. x din 05.01.2016, repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei mai sus menționate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Prin Sentința nr. 4313 din 29 iunie 2016, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 2723 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței nr. 2723 din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului la Tribunalul Constanta, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Sentința a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe. Astfel, instanța de fond a încălcat dispozițiile imperative ale art. 131 C. proc. civ. și nu a verificat dacă este competenta general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. Dimpotrivă, a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 9 din Legea nr. 8/2006 potrivit cărora "Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică și jurisdicția din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător și indemnizației stabilite în condițiile prezentei legi", precum și pe cele ale art. 91 din lege, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 83/2016.

Sentința dată de instanța de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat și a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.

Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea dosarului la Tribunalul Constanta, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, prin concluziile orale expuse în fața instanței a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. x din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 16 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 februarie 2019.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea este casabilă dacă a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei Instanțe, invocată în condițiile legii.

Prin recursul formulat, recurentul reclamant a susținut că sentința dată de instanța de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat și a indemnizației prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii se soluționează în primă instanță de către tribunale.

Prin Decizia nr. 27/2017 din 4 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (4) și art. 9 din Legea nr. 8/2006, competența în soluționarea litigiilor având ca obiect contestația îndreptată împotriva deciziei de încetare a plății indemnizației prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au și statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale."

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte - completul competent în soluționarea recursului în interesul legii a observat că art. 9 din Legea nr. 8/2006 nu se rezumă la a face trimitere la normele de drept material referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, ci se referă, în mod distinct, la normele procedurale și de competență din domeniul pensiilor, acestea fiind aplicabile, în mod corespunzător, în ceea ce privește indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006.

Cât privește calitatea emitentului deciziei de încetare a plății indemnizației, de instituție/autoritate publică, s-a apreciat că aceasta nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, întrucât o atare competență specială intervine doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor.

Or, potrivit art. 100 și 101 din Legea nr. 223/2015, jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale și curți de apel, litigiile privind stabilirea și plata drepturilor de pensii fiind soluționate în primă instanță de către tribunal, iar cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Față de cele reținute, Înalta Curte - completul competent în soluționarea recursului în interesul legii a conchis că, în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente, iar menționarea eronată în cuprinsul deciziei de încetare a plății indemnizației a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 nu determină, în mod automat, competența instanței de contencios administrativ, de vreme ce norma specială reglementată de Legea nr. 223/2015 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

În consecință, soluționând recursul dedus judecății, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A. va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Constanța, secția specializată în asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 2.723 din 23 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Constanța, secția specializată în asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - ED