ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 693/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 09.03.2016, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea Deciziei nr. 58556/05.01.2016, suspendarea executării actului până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate prin repunere în drepturile avute anterior emiterii deciziei.

Prin Sentința nr. 3946 din 15 iunie 2016, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 3138 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel București a admis, în parte, acțiunea, a anulat Decizia nr. 58556/05.01.2016 și a obligat pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute prin Decizia nr. 58556/2012 începând cu 01.01.2016.

A obligat pârâta la 50 de RON cheltuieli de judecată către reclamant și a respins cererea de suspendare a executării deciziei contestate.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimitere cauzei spre o nouă judecată instanței de fond.

3.1. Recurenta-pârâtă susține întrunirea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că, judecătorul fondului, prin considerente, a omis să arate atât motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate, cât și motivele de drept pe care se întemeiază soluția.

Astfel, apreciază recurenta-pârâtă, au fost nesocotite disp. art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârile vor cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Sancțiunea în această situație, arată recurenta-pârâtă, este nulitatea hotărârii recurate, potrivit disp. art. 174 alin. (1) C. proc. civ.

3.2. În privința motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă arată că, în mod eronat, instanța de fond a reținut că reclamantul era îndreptățit anterior adoptării Legii nr. 83/2016 la plata indemnizației prevăzute de art. 1 din Legea nr. 8/2006, pe motivul că și pensia militară de stat face parte din sistemul public de pensii și este suportată din bugetul de stat.

Recurenta-pârâtă învederează că Legea nr. 8/2006 instituie pentru pensionarii membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, o indemnizație lunară care reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului, fără a depăși două salarii de bază minime brute pe țară, doar pentru pensionarii din sistemul public de pensii.

Este adevărat, susține recurenta-pârâtă, că în data de 07.05.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 83/2016, privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legali constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilizate publică, prin care, la art. 9

1

alin. (1), se arată că dispozițiile legii se aplică și pensionarilor sistemului pensiilor militare, însă textul este aplicabil pentru viitor, respectiv de la data modificării Legii nr. 8/2006, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 83/2016.

În ceea ce privește distincția dintre sistemul public de pensii și sistemele neintegrate acestuia, între care se regăsește și sistemul pensiilor militare de stat și aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 8/2006 (până la modificarea sa prin Legea nr. 83/2016), recurenta-pârâtă susține că numai sistemului public de pensii trebuie avute în vedere și cele reținute de Curtea Constituțională cu ocazia soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, ridicată din oficiu de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/2008.

Prin respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a decis că "instanța de contencios constituțional nu poate, potrivit competenței sale stabilite prin art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, să completeze textele de lege deduse controlului", aceasta constituind o "problemă de legiferare, pe care doar intervenția legiuitorului o poate complini".

Dată fiind situația creată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015, respectiv pierderea de către pensionarii cărora li se aplică această calitate de pensionari ai sistemului public de pensii, legiuitorul a considerat că este necesară modificarea Legii nr. 8/2006, pentru ca și acești pensionari să beneficieze de prevederile legii în discuție.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că sistemul pensiilor militare de stat este distinct de sistemul public de pensii.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Instanța de fond a reținut că reclamantul a beneficiat de indemnizația prevăzută la art. 1 din Legea nr. 8/2006, conform Deciziei nr. 58556/2012.

Prin Decizia nr. 58556/5.01.2016, s-a dispus încetarea plății indemnizației, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, motivându-se că reclamantului i-a încetat calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, dobândind în același timp calitatea de pensionar al sistemului pensiilor militare de stat.

A mai reținut prima instanță și faptul că, prin Legea nr. 83/2016 care a modificat și completat dispozițiile Legii nr. 8/1996, s-a recunoscut și pensionarilor din sistemul de pensii militare de stat, dreptul de a beneficia de indemnizația cuvenită.

Așadar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 83/2016, pentru viitor, pensionarii militari au dreptul să primească indemnizația lunară stabilită de art. 1 din Legea nr. 8/2006.

Cu privire la perioada anterioară, cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 și a Legii nr. 83/2016, judecătorul fondului a apreciat că reclamantul este îndreptățit la plata indemnizației deoarece și pensia militară de stat face parte din sistemul public de pensii, neavând relevanță decât faptul că și aceste pensii sunt suportate din bugetul de stat.

Analiza motivelor de casare

Cu privire la motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din conținutul acestora, se desprinde concluzia că cele invocate de recurenta-pârâtă și anume, omisiunea examinării apărărilor și motivelor de drept pe care se întemeiază soluția, pot fi încadrate la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Acest motiv de nelegalitate privește împrejurarea în care hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Din conținutul sentinței atacate se observă că aceasta întrunește cerința motivării, atât prin analizarea dispozițiilor legale incidente și a întemeierii în drept și anume, art. 91 din Legea nr. 83/2016, cât și prin combaterea tezei arătate în cuprinsul întâmpinării, a excluderii pensiei militare de stat din cadrul sistemului public de pensii.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele aduse de recurenta-pârâtă cu privire la incidența disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reține că sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 109 alin. (1), art. 110 alin. (1) și art. 123 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Legea nr. 223/2015 a instituit prin prevederile art. 1, sistemul pensiilor militare de stat.

Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 stabilește proveniența fondurilor necesare pentru plata pensiilor militare de stat ca fiind bugetul de stat, prin bugetele instituțiilor corespunzătoare.

Principiile de bază ale sistemului pensiilor militare de stat sunt, conform art. 2 din lege: principiul unicității, principiul egalității, principiul imprescriptibilității, principiul incesibilității, principiul autonomiei, principiul recunoștinței.

Potrivit disp. art. 1 din Legea nr. 263/2010, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, denumit în continuare sistemul public de pensii.

Art. 2 din Legea nr. 263/2010, stabilește că sistemul public de pensii se organizează și funcționează având ca principii de bază: principiul unicității, principiul obligativității, principiul contributivității, principiul egalității, principiul repartiției, principiul solidarității sociale, principiul autonomiei, principiul imprescriptibilității și principiul incesibilității.

Conform art. 21 din Legea nr. 263/2010, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuții de asigurări sociale, dobânzi și penalități, alte venituri, precum și sume alocate de la bugetul de stat pentru echilibrarea bugetului, asigurărilor sociale de stat care se aprobă prin legile bugetare anuale.

Din analizarea și interpretarea dispozițiilor sus-menționate se desprinde concluzia, în dezacord cu cele reținute de prima instanță, a faptului că legiuitorul a înțeles să instituie două sisteme de pensii diferite, pe care le și denumește expres, sistemul public de pensii și sistemul pensiilor militare de stat.

Între cele două sisteme de pensii există unele similitudini dar și diferențe majore, precum principiile contributivității și solidarității sociale versus principiul recunoștinței sau modul de asigurare a veniturilor bugetelor numai de la bugetul de stat și varianta partajării fondurilor de la bugetul de stat și din contribuțiile de asigurări sociale.

În speță nu se pune problema existenței unui sistem de pensii opozabil celui public, pentru a se putea afirma că cele două sisteme de pensii sunt diferite.

Existența unor sisteme de pensii diferite se desprinde prin simpla lecturare a celor două acte normative analizate, Legea nr. 263/2010 și Legea nr. 223/2015, intenția legiuitorului fiind expusă explicit chiar prin definițiile date în art. 1 ale celor două legi.

Fiind dezlegată această chestiune, Înalta Curte va analiza în continuare consecințele intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 asupra indemnizației pe care o primea intimatul-reclamant în temeiul Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Trebuie reamintită împrejurarea conform căreia, intimatul-reclamant primea această indemnizație lunară în temeiul Legii nr. 8/2006, prin Decizia nr. 58556/11.12.2012, deoarece la data emiterii deciziei, pensia acestuia făcea parte din sistemul public de pensii încorporat în Legea nr. 263/2010.

Odată cu apariția Legii nr. 223/2015 și instituirea unui sistem militar de pensii care nu mai face parte din sistemul public de pensii al Legii nr. 263/2010 și întrucât legiuitorul nu a înțeles să modifice și dispozițiile Legii nr. 8/2006, în mod corect intimatului-reclamant i-a fost sistată plata indemnizației ce o primea în temeiul Legii nr. 8/2006.

Legiuitorul a observat necesitatea modificării Legii nr. 8/2006 abia în anul 2016, când a fost adoptată Legea nr. 83/2016, iar intimatul-reclamant beneficiază de la acel moment de indemnizație.

Totuși, se pune întrebarea dacă intimatul-reclamant are dreptul la plata indemnizației pe perioada 01.01.2016, data sistării plății și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016 - 07.05.2016.

Legea nr. 83/2016 se aplică din momentul intrării acesteia în vigoare, conform art. 6 alin. (1) C. civ. și nu are putere retroactivă.

Judecătorul interpretează și aplică legea, nu are rolul de a crea norme, de a legifera, astfel că recunoașterea dreptului intimatului-reclamant la plata indemnizației prevăzută de Legea nr. 8/2006, pentru perioada 01.01.2016 - 07.05.2016, ar conduce la pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și imixtiunea în sfera autorității legislative, ceea ce este de neconceput.

Față de acestea, se va constata legalitatea actului administrativ a cărui anulare s-a cerut și netemeinicia pretenției bănești formulate de intimatul-reclamant, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței atacate.

În rejudecare, în temeiul art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va respinge cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Urmează să se mențină soluția privind respingerea cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale împotriva Sentinței nr. 3138 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Menține soluția privind respingerea cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN