Decizia nr. 5113/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 3431/2016 a Tribunalului București

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei nr. 18224/05.01.2016, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei și obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 3431 din 25 mai 2016, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3139 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și a anulat decizia nr. 18224/05.01.2016 și a obligat pârâta să acorde reclamantului drepturile prevăzute prin decizia nr. 18224/2012 de la 01.01.2016 și până la 01.08.2016. A respins cererea având ca obiect suspendarea deciziei contestate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3139 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ a declarat recurs pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța de fond spre o nouă judecată. În motivarea cererii de recurs, recurenta apreciază că prima instanță a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În acest sens, recurenta a apreciat că instanța a nesocotit dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., care stabilește că, hotărârile vor cuprinde "considerentele, în care se vor arata obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Pentru aceste motive, recurenta apreciază că sunt întrunite în cauză, condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât prin hotărârea dată, judecătorul fondului, în considerente, a omis să arate atât motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate de către instituția pârâtă, cât și motivele de drept pe care se întemeiază soluția. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Deoarece hotărârea nu cuprinde cerințele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a apreciat că sancțiunea care intervine este nulitatea hotărârii recurate potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., deoarece nu au fost respectate astfel cerințele legale de formă prevăzute de 425 alin. (1) lit. c) din același cod. Recurenta-reclamantă apreciază că instanța a reținut în mod eronat că reclamantul era îndreptățit anterior adoptării Legii nr. 83/2016 la plata indemnizației prevăzute de art. 1 din Legea nr. 8/2006, pensia militară de stat făcând parte din sistemul public de pensii pe considerentul că și aceste pensii sunt suportate din bugetul de stat, motiv pentru care a admis cererea de chemare în judecată, înlăturând apărările formulate prin întâmpinare. În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de fond, recurenta-pârâtă apreciază că primul capăt de cerere, cel referitor la anularea deciziei privind încetarea plății indemnizației ar fi trebuit respins ca rămas fără obiect, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 83/2016, iar cel de-al doilea capăt de cerere ar fi trebuit respins ca neîntemeiat, având în vedere principiul enunțat de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. În drept, recurenta-pârâtă și-a motivat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare și nici nu și-a exprimat opinia cu privire la cererea de recurs formulată de pârâtă.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată inițial pe fond a recursului la data de 12 noiembrie 2019, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 29 octombrie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând cererea de recurs formulată de pârâtă, Înalta Curte o apreciază întemeiată în limitele și pentru motivele în continuare arătate. 1. Argumente de fapt și de drept În fapt, reclamantul a dobândit calitatea de membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. În considerarea prevederilor Legii nr. 8/2006, având în vedere și calitatea sa de pensionar, reclamantul a beneficiat de indemnizația prevăzută de Legea nr. 8/2006, drept stabilit prin decizia nr. 18224/2012. Prin decizia nr. 18224/05.01.2016 s-a dispus încetarea plății indemnizației acordate în baza deciziei nr. 18224/2012, motivul emiterii acestei decizii fiind acela că reclamantului i-a încetat calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, dobândind calitatea de pensionar al sistemului pensiilor militare de stat. În drept Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, prevede la art. 1 "Prezenta lege reglementează dreptul la o indemnizație lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică". La data de 01.01.2016, a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, care prevede, în cuprinsul art. 109 alin. (1) și art. 110 alin. (1), că pensiile militarilor, polițiștilor, funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010, revizuite în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit legii. La data de 29.04.2016 a fost adoptată Legea nr. 83/2016 pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 4 mai 2016, care a intrat în vigoare la data de 07.05.2016 și prin care au fost introduse următoarele modificări și completări ale Legii nr. 8/2006 cu relevanță pentru chestiunea de drept supusă dezlegării: După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9 1 , cu următorul cuprins: "Art. 9 1 Dispozițiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și pensionarilor sistemului pensiilor militare de stat și alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naționale, ordinii publice și securității naționale, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de prezenta lege." Instanța de fond a reținut că și anterior adoptării acestei legi reclamantul era îndreptățit la plata indemnizației prevăzute de art. 1 din Legea nr. 8/2006, pensia militară de stat făcând parte din sistemul public de pensii, esențială nefiind problema contributivității ci faptul că și aceste pensii sunt suportate din bugetul de stat, opozabilă noțiunii de sistem public de pensii fiind numai pensia privată facultativă, ce nu face parte din sfera de interes a Legii nr. 8/2006. Instanța de recurs reține însă că problema de drept care face obiectul prezentei cauze a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 10 din 19 februarie 2018 prin care s-a statuat că dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepțiunea acestei prevederi legale) nu intră și pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare). Raportat la soluția menționată și dispozițiile art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 1 și art. 9 1 din Legea nr. 8/2006 este rezultatul unei greșite aplicări a legii, fiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Astfel, în considerentele deciziei menționate s-a reținut expres că prevederile art. 9 1 din Legea nr. 8/2006, introduse prin Legea nr. 83/2016, nu pot constitui temei legal pentru recunoașterea retroactivă a drepturilor, fiind deplin aplicabil principiul constituțional al neretroactivității legii, deoarece norma modificatoare nu face parte din categoriile care constituie excepția, respectiv nu intră în sfera legii penale sau contravenționale mai favorabile (paragraful 74). Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a constatat că în România există două sisteme de pensii, respectiv sistemul public de pensii și sistemul pensiilor de serviciu (ocupaționale) cum este cea de care se bucură militarii, iar Legea nr. Legea nr. 8/2006 a avut în vedere doar pensionarii sistemului public de pensii. Or, tocmai această interpretare a fundamentat soluția primei instanțe, motiv pentru care recursul va fi admis, iar sentința urmează a fi reformată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului A., constatându-se că decizia nr. 18244/05.01.2016 este temeinică și legală. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, fiind datoare potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., a da o calificare juridică corectă solicitărilor părților, constată că, în drept, motivele de casare vizând nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se încadrează în punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Din această perspectivă însă, recursul este nefondat, considerentele explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. Reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților. Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii instanței de fond. 2. Temeiul juridic și soluția instanței de recurs. Pentru aceste motive, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând în fond, va respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.