ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1722/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1722/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1722/2016 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu la data de 28 aprilie 2015 de Judecătoria Zărnești în Dosarul nr. x/338/2007, a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 1539 din 28 iunie 2011, pronunțată de Judecătoria Zărnești în Dosarul nr. x/338/2007, formulată de petenta A., aceasta fiind obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei către intimații B. și C. Prin Decizia nr. 441/R din 21 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, a fost respins recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din ședința camerei de consiliu din data de 28 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Zărnești, în Dosarul nr. x/338/2007, pe care a menținut-o.
Recurenta reclamantă a fost obligată să plătească intimaților-pârâți C. și B. suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. S-a luat act că intimații-pârâți Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar Poiana Mărului și Primarul comunei Poiana Mărului nu au solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Această decizie, irevocabilă potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a fost atacată pe calea extraordinară a revizuirii, iar, prin Decizia nr. 227 Ap din 15 februarie 2016, pronunțată Curtea de Apel Brașov, secția civilă, cererea de revizuire (examinată prin prisma dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010) a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2015 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, revizuenta A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 441/2015 a Tribunalului Brașov în raport de Decizia civilă nr. 525/2014 a aceleiași instanțe, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 525/Ap din 26 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 1585 din 11 decembrie 2013 a Judecătoriei Zărnești, pe care a anulat-o în parte (inclusiv sub aspectul modului de soluționare a plângerii împotriva Hotărârii nr. 44/2013 a Comisiei județene de aplicare a legilor fondului funciar).
Reținând cauza spre rejudecare și evocând fondul, această instanță a admis în parte plângerea și a anulat hotărârea Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar Poiana Mărului. În analiza cererii de revizuire s-a reținut că Decizia nr. 525/Ap din 26 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, în recurs împotriva unei încheieri de lămurire a dispozitivului unei sentințe, nu evocă fondul, cerință necesar a fi îndeplinită pentru supunerea respectivei hotărâri căii de atac a revizuirii. S-a mai reținut că nu este întrunită nici condiția existenței unor hotărâri potrivnice, ambele privind aceeași sentință civilă. Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2016, intimații C. și B. au solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în sensul obligării revizuentei A. la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, s-a dispus completarea Deciziei civile nr. 227/Ap din 15 februarie 2016, a aceleiași instanțe, în sensul că a fost obligată revizuenta A. să plătească intimaților C. și B. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel instanța a reținut că, respingând cererea de revizuire formulată de revizuenta A., a omis a se pronunța cu privire la cheltuielile de judecată.
Atât împotriva Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016, cât și împotriva Deciziei nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs, la data de 6 aprilie 2016, respectiv la data de 25 mai 2016, recurenta-revizuentă A. Prin recursul formulat împotriva Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și art. 514 din noul C. proc. civ., respectiv pe dispozițiile art. 304 1 din vechiul C. proc. civ., recurenta a arătat că Decizia civilă nr. 441/R din 21 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 525/Ap din 26 septembrie 2014, pronunțată de aceeași instanță, și este contradictorie cu aceasta.
Recurenta a solicitat aplicarea corectă a dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 în scopul de a fi pusă în posesie pe terenurile care au aparținut autorilor săi și reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente. În ceea ce privește recursul formulat împotriva Deciziei nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, recurenta A. a solicitat, în esență, să se constate că C. și B. nu au calitate procesuală pasivă, fiind introduși în cauză cu încălcarea dispozițiilor legale. A solicitat înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, obligație instituită în mod greșit în sarcina sa de către instanță. La termenul de judecată din 30 septembrie 2016 Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea recursurilor față de dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc.
civ. și art. 377 pct. 4 C. proc. civ., pe care o va analiza cu prioritate, urmând a o admite pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 322 C. proc. civ. obiect al revizuirii îl pot constitui doar hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare și hotărârile pronunțate de instanța de recurs, când s-a evocat fondul, respectiv hotărârile prin care s-a admis recursul și s-a modificat hotărârea atacată. Dispozițiile art. 328 (1) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Conform art. 328 (2) C. proc. civ.: "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă". Dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.
civ. statuează că sunt irevocabile "hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Decizia nr. 441/R din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, atacată cu revizuire, a fost pronunțată în recurs. Or, potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. cererea de revizuire obiect al Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov este inadmisibilă, față de împrejurarea că Decizia nr. 441/R din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Brașov, secția I civilă, fiind pronunțată în recurs, este o decizie irevocabilă conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.; pe cale de consecință, prezentul recurs exercitat împotriva Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov este inadmisibil.
Potrivit principiului accesorium sequitur principale, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin care s-a dispus completarea Deciziei nr. 227 Ap din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, în temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc.
civ., este la rândul său, inadmisibil, deoarece potrivit dispozițiilor art. 281 3 alin. (1): "Încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 , sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea." Cum împotriva Deciziei nr. 227 Ap din 15 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, nici Decizia nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, nu este susceptibilă de recurs. Față de soluția respingerii ca inadmisibile a recursurilor, recurenta a căzut în pretenții și, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.
civ. urmează a fi obligată la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații B. și C., conform chitanței din 29 septembrie 2016, aflată la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenta A. împotriva Deciziei nr. 227/Ap din 15 februarie 2016 și a Deciziei nr. 576/Ap din 18 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Obligă pe recurentă la plata sumei de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații B. și C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016. Procesat de GGC - NN
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.