ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2029/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr. 2029/2017
Asupra
conflictului negativ de competență;
Din
examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Obiectul acțiunii judiciare.
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea
de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal,
la data de 12.07.2016 sub nr. x/3/2016, reclamantul A. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, anularea Deciziei nr. 1722 din 30 mai 2016 emisă
de A.N.R.P., prin care s-a validat Hotărârea nr. 4075 din 21 octombrie
2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii
nr. 9/1998 și obligarea A.N.R.P. la emiterea unei decizii de invalidare a
Hotărârii nr. 4075 din 21 octombrie 2010.
Legal
citată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului, excepția
conexității Dosarului nr. x/3/2016 cu Dosarul nr. x/3/2016 și
excepția inadmisibilității solicitării de a stabili
instanța bunurile pentru care urmează a se acorda despăgubiri,
solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin
încheierea din data de 11.10.2016, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2016,
Tribunalul București a admis excepția conexității și a
dispus conexarea acestuia la Dosarul nr. x/3/2016, întrucât atât reclamanta din
respectiva cauză, cât și reclamantul din Dosarul nr. x/3/2016, s-au
adresat instanței în vederea anulării aceluiași act
administrativ, anume decizia de validare nr. 1722 din 30 mai 2016
Hotărârile
care au generat conflictul negativ de competență.
2.1. Prin sentința
civilă nr. 6444 din 10.11.2016, Tribunalul București, secția a
II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția
de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a
hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 8 din
Legea nr. 164/2014, „deciziile de validare/invalidare ale Autorității
Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate, în
termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios
administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază
solicitantul”, iar din acțiunea depusă rezultă că
reclamantul are domiciliul în municipiul Constanța.
Este
fără relevanță că reclamanta din dosarul conexat are
domiciliul în București, deoarece acesta s-a atașat dosarului de
față.
2.2. Prin
sentința civilă nr. 555 din 17.03.2017, Tribunalul Constanța, secția
de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția
a II-a contencios administrativ și fiscal.
A constatat
ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea
Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
soluționarea acestuia.
În motivarea
acestei soluții, Tribunalul Constanța a reținut, în
esență, incidența art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
și faptul că reclamanții au optat, sesizând Tribunalul
București, pentru instanța de la domiciliul pârâtului.
3.
Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de
competență
Înalta Curte,
sesizată cu pronunțarea regulatorului de competență,
judecând în conformitate cu dispozițiile art. 135 noul C. proc. civ.
și analizând obiectul cauzei deduse judecății, precum și
dispozițiile legale incidente în cauză, va stabili competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția
de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce se vor
arăta în continuare.
Din actele
cauzei, rezultă că obiectul cererii cu care a fost învestită, de
către reclamanți, instanța de contencios administrativ, îl
reprezintă, în esență, anularea Deciziei nr. 1722 din 30 mai
2016, emisă de A.N.R.P. în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din
Legea nr. 164/2014 coroborat cu art. 35 alin. (4) lit. b) din H.G. nr.
758/1998, cu modificările și completările ulterioare.
Regimul
juridic aplicabil contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de A.N.R.P.
în temeiul Legii nr. 164/2014 este reprezentat, astfel, de art. 8 din
același act normativ, care prevede că „deciziile de
validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea
Proprietăților pot fi atacate, în termen de 30 de zile de la
comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza
căruia domiciliază solicitantul”.
Aceste
dispoziții cu caracter special, reținute și de către
Tribunalul București, stabilesc clar și fără echivoc
instanța competentă exclusiv, material și teritorial, să
soluționeze contestațiile formulate de persoanele vătămate
împotriva deciziilor emise în temeiul art. 7 din Legea nr. 164/2014, prin
derogare de la normele de drept comun, inclusiv cele care reglementează
competența teritorială facultativă în materia contenciosului
administrativ.
Întrucât reclamantul
din dosarul cu nr. x/3/2016 are domiciliul în raza teritorială a
Tribunalului Constanța, ca efect al conexării, dosarul cu nr. x/3/2016
urmează a fi soluționat de aceeași instanță, în
interesul bunei administrări a justiției, care reprezintă
rațiunea esențială a conexității.
Pentru
considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta
Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și
fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.
și B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru
Restituirea Proprietăților, în favoarea Tribunalului Constanța, secția
contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.