Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2230/2016

HOTĂRÂRE
25.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2230/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2230/2016 Asupra cererii de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2644 din 25 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de recurenții-reclamanți Asociația A., B. din județul Brașov și SC C. SRL împotriva Sentinței nr. 91 din 27 mai 2014 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Primăria Municipiului Brașov, SC D. SRL și SC E. SRL. Prin cererea înregistrată la data de 29 februarie 2016, intimata-pârâtă Primăria Municipiului Brașov a solicitat îndreptarea acestei decizii, în sensul de a se îndepărta din considerentele hotărârii mențiunea că nu se solicită cheltuieli de judecată, pentru a putea obține cheltuielile de judecată.

A motivat petenta Primăria Municipiului București că, prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat plata cheltuielilor de judecată și că, prin Adresa nr. 18375 din 09 martie 2015, a depus și dovada plății acestora. Cu toate acestea, instanța de recurs a reținut în considerente că intimatele-pârâte nu au solicitat cheltuieli de judecată. În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 261 și 261 1 C. proc. civ. În prealabil, examinând cererea în raport cu motivele expuse și cu normele de drept invocate, art. 261 și 261 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că petenta Primăria Municipiului București a invocat, de fapt, dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., referitoare la completarea hotărârilor (art. 261 face referire la cuprinsul hotărârii judecătorești, iar art. 261 1 nu există în numerotarea C. proc.

civ. de la 1865; de asemenea art. 281 reglementează îndreptarea erorilor materiale, iar art. 281 1 reglementează cererile de lămurire a înțelesului dispozitivului hotărârilor, aceste aspecte neputând face obiectul cererii petentei). Înalta Curte constată că nu poate fi vorba despre o eroare materială în ceea ce privește consemnarea instanței de recurs, în practicaua Deciziei nr. 2644 din 25 iunie 2015, a faptului că intimatele-pârâte "nu solicită cheltuieli de judecată", pentru că această mențiune privește susținerile intimatelor-pârâte care au fost prezente și care și-au susținut apărările în ședința publică din 25 iunie 2015, respectiv SC D. SRL și SC E. SRL Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Brașov a lipsit din ședința respectivă, astfel că aspectul privind nesolicitarea cheltuielilor de judecată nu-i este opozabil.

Analizând cererea petentei Primăria Municipiului Brașov, de completarea a Deciziei nr. 2644 din 25 iunie 2015, Înalta Curte o apreciază a fi întemeiată. În cauză, prin întâmpinarea formulată, petenta (intimată-pârâtă) Primăria Municipiului Brașov a solicitat plata cheltuielilor de judecată. Prin Adresa nr. 18375 din 09 martie 2015, aflată la dosar de recurs, petenta a reiterat cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în cuantum de 620 lei, atașând și dovada efectuării acestora, respectiv Ordinul de plată nr. 426 din 26 februarie 2015 și Factura nr. 1504 din 16 februarie 2015. Potrivit art. 281 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Astfel, prin Decizia nr. 2644 din 25 iunie 2015, instanța, deși a respins recursul recurenților-reclamanți Asociația A., B. din Județul Brașov și SC C. SRL, a omis a se pronunța asupra cererii intimatei-pârâte Primăria Municipiului Brașov de acordare a cheltuielilor de judecată, cu toate că la dosar se afla și dovada acestora.

D E C I D E Admite cererea formulată de Primăria Municipiului Brașov privind completarea Deciziei nr. 2644 din 25 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că dispune obligarea recurenților-reclamanți la plata sumei de 620 lei cheltuieli de judecată în favoarea Primăriei Municipiului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2016. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2039/2016
Decizia nr. 2039/2016 Asupra cererii de completare dispozitiv, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 25 mai 2016, petentul Municipiul Constanța prin Primar a formulat cerere pentru completarea dispozitivului Deciziei civil
ÎCCJ 2015-06-25
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2644/2015
Decizia nr. 2644/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 91/F din 27 mai 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipse
ÎCCJ 2017-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2017
procesuale pasive în ceea ce o privește, dispozitivul deciziei recurate trebuie să cuprindă în mod expres dispoziția de exonerare a sa de la plata sumei de 36.656,89 RON, la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 427/C din data de 10
ÎCCJ 2016-02-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 328/2016
Decizia nr. 328/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca prin hotărârea ju
ÎCCJ 2017-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1824/2017
intervenție. A fost înlăturată din decizia atacată măsura anulării Dispoziției nr. 2515/2004 și Dispoziției nr. 5430/2006, emise de Primarul General al Municipiului București, și măsura obligării intimaților-pârâți C. și A. la plata cheltui
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă