ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 477/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

477

/20

17

Cu privire la excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant convențional a avocatei A., pentru intimații

B. și C., respectiv D. invocată de contestatori prin mandatar, se constată

că la dosarul cauzei există depusă, în original, împuternicirea avocațială

emisă în baza contractelor de asistență juridică nr. 102058

și nr. 102059 din data de 23 noiembrie 2016, prin care intimații B. și

C. conferă doamnei avocat A. dreptul de reprezentare în procesul aflat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, la dosar se află depusă,

în original, împuternicirea avocațială emisă în baza contractului

de asistență juridică nr. 081744 din data de 20 decembrie 2016, prin

care se împuternicește doamna avocat E. de către intimații F., G.

și D. să exercite asistența juridică și reprezentarea acestora

în cauză, iar la dosar se află delegația de substituire, prin care

doamna avocat E. împuternicește pe doamna avocat A. să o substituie în

cauză și să asiste sau să reprezinte intimații mai sus

menționați.

Potrivit dispozițiilor art. 68

alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în

judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin

înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată

unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Conform prevederilor Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, care se coroborează

cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat publicat

în M. Of., Partea I, nr. 898/19.12.2011, în baza contractului de asistență

juridică, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicire

avocațială.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, instanța constată că la dosar au fost depuse, în original,

pentru părțile menționate, împuterniciri avocațiale emise în

conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv delegația

de substituire acordată de doamna avocat E. pentru doamna avocat A.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte

urmează a respinge excepția lipsei dovezii calității de reprezentant

convențional a avocatei A., pentru intimații B. și C., respectiv

D., invocată de contestatori, prin mandatar H.

Cu privire la excepția lipsei calității

de reprezentant legal pentru pârâții SC I. SRL Brașov, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Brașov, și Municipiul Brașov, prin Primar,

se constată că pârâții enumerați (intimați în prezenta

cauză) sunt persoane juridice ce pot fi reprezentate convențional în fața

instanțelor de judecată prin consilier juridic sau avocat, în condițiile

legii.

Conform dispozițiilor art. 1 din Legea

nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic,

consilierul juridic asigură apărarea drepturilor și intereselor legitime

ale statului, ale autorităților publice centrale și locale, ale instituțiilor

publice și de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public,

precum și ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se

află și în conformitate cu Constituția și legile țării.

Verificând actele dosarului, se constată

că persoanele juridice indicate de contestatori au depus în dosar întâmpinări

ce poartă ștampila respectivelor instituții și semnătura

persoanelor îndrituite de lege să le reprezinte în fața instanțelor

de judecată.

Se reține, de asemenea, că respectivele

părți, având calitatea de intimați în cauză, nu au fost prezente

în fața instanței de judecată, astfel încât nu se poate reține

lipsa de la dosarul cauzei a mandatului de reprezentare.

Față de cele constatate, Înalta

Curte urmează a respinge excepția lipsei calității de reprezentant

legal pentru pârâții SC I. SRL Brașov, Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar, invocată de contestatori,

prin mandatar.

Cu privire la cererea de îndreptare eroare

materială a încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2017,

se constată că o atare îndreptare nu se justifică, cererea astfel

formulată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Prin cererea depusă în ședința

de judecată contestatorii, prin mandatar H. au solicitat îndreptarea erorilor

materiale strecurate în cuprinsul încheierii pronunțate la termenul de judecată

anterior, în sensul reținerii de către instanță a faptului că

intimatul D. a fost reprezentat în proces și a schimbării sensului unor

exprimări consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din

data de 12 ianuarie 2017.

Potrivit dispozițiilor art. 281

alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice

alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu

sau la cerere.

Verificând încheierea vizată, Înalta

Curte constată că aspectele învederate de contestatori în cuprinsul cererii

de îndreptare eroare materială, nu se referă la vreo greșeală

sau o posibilă omisiune de natura celor avute în vedere de dispozițiile

legale mai sus menționate,

procedura îndreptării putând fi uzitată

ori de câte ori există o eroare materială cu privire la erorile de calcul

evidente sau la numele și calitatea părților, motiv pentru care cererea

de îndreptare materială urmează a fi respinsă.

Asupra contestației în anulare cu

a cărei soluționare a fost legal învestită, Înalta Curte constată

următoarele:

Prin decizia

nr. 1816 din data de 6

octombrie 2016,

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanții

J., K., L., M., N., O.

împotriva deciziei

nr. 1467/AP din 9 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

la data de 2 noiembrie 2016 sub nr. x/1/2016,

contestatorii J., K.,

L., M., N., O.

au

formulat contestație în anulare împotriva

deciziei nr. 1816 din

data de 6 octombrie 2016 pronunțată de instanța supremă în Dosarul

nr. x/62/2007*.

În cuprinsul contestației în anulare,

contestatorii își exprimă nemulțumirea cu privire la modul în care

a fost soluționat apelul declarat împotriva sentinței nr. 56 din 6 aprilie

2015 pronunțată de Tribunalul Brașov, arătând că

motivele de apel

nu au fost depuse în termen de către intimații P., Q., D. și G.,

astfel încât,

instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a admis apelul.

Contestatorii au mai arătat că

în mod eronat Înalta Curte a respins cererea de recurs, fără a proceda

la judecarea acesteia pe fond, considerând că sentința tribunalului ar

trebui să beneficieze de toate atributele puterii de lucru judecat.

De asemenea, în cuprinsul motivelor contestației

în anulare, contestatorii aduc critici deciziei pronunțate de instanța

de apel, precum și deciziei nr. 1816 din 6 octombrie 2016 pronunțată

de Înalta Curte, considerând că în mod netemeinic au fost admise cererile privind

cheltuielile de judecată.

Arată că imobilul în litigiu

a fost identificat în mod eronat, iar instanța de apel, respingând cererea

de apel ca inadmisibilă, nu a analizat, din această perspectivă,

temeinicia sentinței pronunțate de Tribunalul Brașov.

În drept, au fost indicate dispozițiile

art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând contestația în anulare,

cu prioritate sub aspectul admisibilității căii extraordinare de

atac, Înalta Curte constată următoarele:

Căile de atac, termenele și condițiile

în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică,

legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care

ar putea ține în loc judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru

ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația

în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre irevocabilă)

și art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei

obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată

contestația în anulare obișnuită sunt două, respectiv când procedura

de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În plus, art. 317 alin. (2) C. proc.

civ. prevede că această cale de atac mai poate fi primită pentru

motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate

prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie

de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără

ca el să fi fost judecat în fond.

În cuprinsul motivelor contestației

în anulare, astfel cum acestea a fost formulate, nu se regăsesc cele două

ipoteze prevăzute de textul legal mai sus redat, considerent pentru care dispozițiile

art. 317 C. proc. civ., formal indicate de contestatori, nu își găsesc

aplicabilitatea în calea de atac supusă analizei.

Contestația în anulare specială,

la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze - când dezlegarea

dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța,

respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea contestației

în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la

dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății,

după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar prin

promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil

doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

Or, astfel cum reiese din lecturarea contestației

în anulare formulate în cauză, cele invocate de către contestatori drept

motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul

dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de lege, pentru

care părțile au deschisă această cale extraordinară de

atac.

Astfel, cu privire la criticile prezentate

în cuprinsul contestației în anulare ce vizează faptul că motivele

de apel nu au fost depuse în termen de către intimații P., Q., D. și

G.,

respectiv

critica referitoare la faptul că imobilul în litigiu a fost identificat în

mod eronat sau

faptul

că în mod greșit au fost admise cheltuielile de judecată în apel

,

Înalta Curte constată

că aspectele invocate

nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute

de dispozițiile art. 317 sau art. 318 C. proc. civ.,

contestatorii având, de

altfel, posibilitatea să formuleze aceste apărări în calea de atac

a apelului, respectiv a recursului.

Cu referire la criticile ce vizează

faptul

că

în mod greșit instanța a respins cererea de recurs, fără a proceda

la judecarea acesteia pe fond, respectiv faptul că instanța nu s-a

pronunțat

cu privire la toate motivele invocate de către contestatori în recurs și

faptul că în mod greșit au fost admise cheltuielile de judecată în

recurs,

Înalta Curte reține că

nu se poate formula

contestație în anulare pentru a determina o nouă judecată în fond,

respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate,

sub pretextul omisiunii unor aspecte invocate în motivele de recurs sau sub pretextul

invocării unor greșeli materiale care, în fapt, vizează greșeli

de judecată, relative la dezlegarea dată de instanța de apel, respectiv

de instanța de recurs fondului raportului juridic dedus judecății,

ori a unor presupuse greșeli de interpretare și aplicare a unor dispoziții

legale de drept substanțial sau procedural.

Contestația în anulare este o cale

de atac de retractare (de competența instanței care a pronunțat hotărârea

atacată), nedevolutivă, iar dispozițiile art. 318 C. proc. civ. au

în vedere erorile materiale grave, de natură procedurală, în legătură

cu aspecte formale ale judecății, pentru a căror verificare nu este

necesară o reexaminare a fondului cauzei sau reaprecierea probelor.

De altfel, contestatorii nu precizează,

în concret, care au fost motivele de casare sau de modificare care apreciază

că nu au fost analizate de către instanța de recurs.

Dispozițiile legale mai sus redate

vizează nepronunțarea asupra unui motiv de casare, iar neexaminarea tuturor

argumentelor folosite pentru susținerea unui motiv de recurs ori gruparea argumentelor

și cercetarea lor în bloc nu poate constitui motiv de contestație în anulare.

Așadar, criticile deduse judecății

prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu niciuneia

dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 317 sau art. 318 C.

proc. civ., care să determine încadrarea lor în cazurile ce pot forma obiect

al contestației în anulare, obiectul contestației în anulare neputând

fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute expres

de dispozițiile legale mai sus menționate.

Având în vedere caracterul inadmisibil

al contestației în anulare raportat la neîncadrarea în motivele expres și

limitativ prevăzute de lege, în temeiul prevederilor art. 316 C. proc.

civ., cu referire la dispozițiile art. 298 și art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., obligă

contestatorii, ca părți căzute

în pretenții, la plata sumei de 2.274,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

către intimații C. și B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei dovezii calității

de reprezentant convențional a avocatei A., pentru intimații B. și

C., respectiv D.

Respinge excepția lipsei calității

de reprezentant legal pentru pârâții SC I. SRL Brașov, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională

a Finanțelor Publice Brașov și Municipiul Brașov, prin Primar.

Respinge cererea de îndreptare eroare materială

a încheierii de ședință din data de 12 ianuarie 2017 pronunțată

în dosar.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorii J., K., L., M., N., O. împotriva deciziei

nr. 1816 din data de 6 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă.

Obligă contestatorii la plata sumei

de 2.274,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații

C. și B.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 martie 2017.