ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2016

Decizia nr. 965/2016 Asupra recursului civil de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 19 noiembrie 2008, sub nr. x/302/2008, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 125 mp (din totalul de 250 mp), situată în București, sector 5, evacuarea pârâtei din spațiul comercial menționat pentru lipsă de titlu, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 3253 din 09 aprilie 2009, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

Prin Decizia civilă nr. 2117/R din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 3293 din 09 aprilie 2009, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele reținute în cuprinsul hotărârii, cauza fiind reînregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. x/302/2010. Prin sentința civilă nr. 6044 din 20 septembrie 2010, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 5 București, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă privind evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în București, sector 5, în favoarea Tribunalului București.

Totodată, instanța a disjuns capătul de cerere privind revendicarea imobilului, pe rolul Judecătoriei sector 5 fiind înregistrat Dosarul nr. x/302/2010. Împotriva sentinței civile nr. 6044 din 20 septembrie 2010 a Judecătoriei sectorului 5 București a formulat recurs reclamanta, cale de atac ce a fost admisă prin Decizia comercială nr. 607 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sentința civilă recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Judecătoriei sector 5 București. În pronunțarea acestei soluții, tribunalul a considerat că prima instanță a greșit disjungând cererea accesorie, capătul principal de cerere fiind revendicarea imobilului prin compararea titlurilor, astfel încât nu se poate vorbi de comercialitatea acțiunii.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr. x/302/2011. La termenul din data de 28 iunie 2012 pârâta a depus precizări, în cuprinsul cărora a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând în raport de valoarea imobilului în litigiu declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin încheierea de la termenul din 15 decembrie 2011 instanța a admis excepția de conexitate și a dispus atașarea Dosarului nr. x/302/2010 la Dosarul nr. x/302/2011. Prin sentința civilă nr. 5950 din 02 iulie 2012, Judecătoria sector 5 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la data de 24 iulie 2012, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012. În ședința publică de la 13 noiembrie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei, față de împrejurarea că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea actului de constituire a A. Prin sentința civilă nr. 2137 din 18 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei capacității de folosință a reclamantei; a anulat cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate de folosință.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că, prin sentința civilă nr. 1916 din17 februarie 1994 pronunțată în Dosarul nr. x/1992, Judecătoria sector 3 București a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC B. SA împotriva pârâtei C., a constatat nulitatea absolută a actului de constituire a persoanei juridice A. - ulterior C. și a actelor juridice subsecvente. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea ca nefondate a căilor de atac (apel și recurs) exercitate de pârâtă - Decizia civilă nr. 46 din 17 ianuarie 1995 a Tribunalului Municipiului București, secția comercială, (Dosar nr. x/1994), respectiv Decizia civilă nr. 449/R din 11 iulie 1996 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, (Dosar nr. x/C/R/1996).

Tribunalul a reținut că, deși a pus în vedere reclamantei să facă dovada înființării sale ulterioare datei de 11 iulie 1996, aceasta a depus la dosar actul constitutiv al A. din 20 martie 1990, statutul C. pe acțiuni din 26 octombrie 1991 și contractul de societate al organizației cooperatiste A. înființată la data de 20 martie 1990 în baza Deciziei nr. 17/1990 a Biroului Executiv al D., or toate aceste acte au fost desființate prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Tribunalul a constatat că reclamanta a depus și încheierile judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului prin care s-a luat act de modificările statutului și actului constitutiv ale societății, însă și aceste modificări vizează actele inițiale de constituire, desființate prin hotărâre judecătorească, astfel că aceste încheieri nu pot avea efecte juridice în planul capacității de folosință a reclamantei.

Tribunalul a considerat că nici Decizia nr. 75 din 29 iunie 2001 a E. - F., privind dezasocierea de la F. a C. București, nu poate constitui actul de înființare a societății reclamante, prin această decizie fiind abrogată o altă Decizie nr. 360 din 25 noiembrie 1991 a Biroului Executiv al Consiliului F., prin care s-a aprobat asocierea la F. a C., deci a societății inițiale, ale cărei acte de înființare fuseseră constatate nule absolut. S-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada înființării sale, ulterior desființării prin hotărâre judecătorească irevocabilă a actelor constitutive ale A. și a actelor subsecvente, fie prin hotărâre judecătorească definitivă de acordare a personalității juridice în condițiile art. 10 din Legea nr. 109/1996, fie prin încheiere a judecătorului delegat la Registrul Comerțului în condițiile art. 14 alin. (4) și (8) din Legea nr. 1/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea în totalitate a sentinței civile nr. 2137 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, reținerea cauzei spre judecare și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr. 1/A din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2137 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SA, a anulat sentința și a trimis cauza pentru judecarea pe fond la Tribunalul București În pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Prin Încheierea nr. 50191 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul București a dispus înregistrarea în registrul societăților cooperative a societății cooperative cu următoarele date: denumirea A.; forma juridică și gradul societății cooperative societate cooperativă meșteșugărească de gradul 1. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 331 și următoarele C. proc.

civ., art. 26 din Legea nr. 26/1990, republicată și modificată, precum și ale Legii nr. 1/2005. Conform art. 14 alin. (8) din Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 republicată, privind organizarea și funcționarea cooperației, după verificarea îndeplinirii condițiilor stabilite prin această lege, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societății cooperative în registrul comerțului iar conform alin. 9 al aceluiași articol, societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului. Întrucât în cauză judecătorul-delegat a constatat, prin încheierea menționată că A. îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 1/2005 și a dispus înregistrarea sa în registrul societăților cooperative, Curtea de Apel a constatat că în mod greșit tribunalul a considerat că reclamanta nu a făcut dovada înființării sale în condițiile art. 14 alin. (4) și (8) din Legea nr. 1/2005.

Față de considerentele reținute, instanța de apel a constatat că reclamanta a făcut dovada că, în prezent, are folosința drepturilor civile, astfel încât poate să fie parte în judecată, în temeiul art. 41 C. proc. civ. În această situație, Curtea de Apel a constatat că prima instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor legale arătate și, în consecință, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 2137 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. A constatat că, prin admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință, în mod greșit prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., a anulat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare, având în vedere cererea expresă a intimatei în acest sens, exprimată prin întâmpinarea depusă la termenul din 23 martie 2015. Existența, natura și întinderea dreptului de proprietate invocat de reclamantă asupra imobilului în litigiu nu reprezintă un aspect cu relevanță în privința capacității procesuale de folosință, cum greșit a considerat intimata, ci un aspect care ține de temeinicia cererii, împrejurările legate de constituirea în trecut a societății, anularea actelor constitutive la acel moment, implicațiile acestor aspecte asupra succesiunii actelor privind imobilul în discuție instanța de apel a apreciat că vor fi avute în vedere în acest cadru.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor de ședință pronunțate în data de 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015 a declarat recurs pârâta SC B. SA prin care a solicitat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului împotriva încheierilor susmenționate și anularea apelului ca fiind formulat și semnat de o persoană fără calitate de reprezentant sau fără capacitate procesuală de exercițiu, iar în subsidiar, admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1 din 11 ianuarie 2016, desființarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că decizia și încheierile recurate au fost pronunțate cu încălcarea și aplicare greșită a legii.

Recurenta a arătat că, reclamanta a depus la dosar motive de apel semnate de avocat în condițiile în care la acea dată societatea nu avea reprezentați legali - administratori legali aleși sau cu mandate valabil, iar avocatul era angajat în baza unei Adunări a Membrilor Cooperatori care este viciată și lovită de nulitate absolută. Susține astfel că, Adunarea Membrilor Cooperatori din data de 03 noiembrie 2014, a fost convocată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și anume la trei zile de la publicarea anunțului în ziar (anunț publicat la data de 30 octombrie 2014), nu este menționată în Registrul Comerțului și nici publicata în M. Of.

al României. Din certificatul constatator depus la dosar rezultă că reclamanta A. are un număr de 78 membri cooperatori, iar adunarea în cauză este semnată doar de numai 3 membri cooperatori. Societatea nu are nici organe statutare și, pe cale de consecință, acestea nu se mai pot întruni, iar Adunarea care a mandatat avocatul să o reprezinte era alcătuită doar din 3 membrii cooperatori, hotărâre care, potrivit art. 44 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, nu îi este opozabilă. Mai mult această hotărâre a membrilor cooperatori nu își poate produce efecte deoarece nu este menționată în Registrul Comerțului și publicată în M. Of., astfel încât poate fi executată.

Adunarea membrilor cooperatori este condusă de un președinte - dna G. care nu a fost ales și care este incompatibil cu această funcție deoarece este cenzorul cooperației așa cum reiese din certificatul constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului la data de 20 martie 2015. Ca atare nici la data de 03 noiembrie 2014 cooperația nu avea Consiliu de Administrație legal constituit și întrucât administratorii reclamantei au fost numiți fără respectarea condițiilor de formă de fond, contractul de mandat dintre societate și administratorii săi este lipsit de efecte juridice.

Recurenta invocă greșita soluționare a excepției capacității procesuale de exercițiu a apelantei, întrucât apelanta trebuia să facă dovada că Adunarea Membrilor Cooperatori din data de 03 noiembrie 2014 (convocată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și anume la trei zile de la publicarea anunțului în ziarul România Liberă) este semnată de toți membrii cooperatori, aspect analizat și în Dosarul nr. x/3/2015 în care a fost pronunțată sentința nr. 446 din 27 ianuarie 2016 prin care s-a respins cererea în anularea Adunării din data de 03 noiembrie 2014. Cu privire la decizia recurată, pârâta susține greșita soluționare a excepției lipsei capacității de folosință întrucât instanța de fond a reținut corect că prin sentința civilă nr. 1916/1994 s-a constatat nulitatea absolută a actului de constituire a persoanei juridice A. - ulterior C. și a actelor juridice subsecvente.

Rezultă deci că după anul 1996 trebuia să aibă loc o adunare generală care să hotărască desprinderea acestei cooperative, să se întocmească un nou statut și un nou act constitutiv. Simpla înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei mențiuni nu răstoarnă prezumția autorității de lucru judecat consfințit prin sentința civilă nr. 1916/1994 pronunțată de Tribunalul București, astfel încât reclamanta trebuia să reia procedura de înființare, să depună o altă hotărâre de desprindere de F., un alt statut și să depună aceste noi acte la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a se înregistra, primind astfel un nou număr de înmatriculare, apreciind, astfel, că reclamanta nu are capacitate de folosință, cum corect a reținut prima instanță.

Intimata reclamantă, prin notele scrise depuse la dosar, a invocat excepția nulității recursului pârâtului, motivat de faptul că recurenta nu aduce nicio critică deciziei și încheierilor atacate, fiind doar reluate argumentele invocate în fața instanței de apel. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei atacate. Excepția nulității recursului este nefondată deoarece susținerile recurentului-pârât pot fi cercetate prin prisma cazului înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva modului de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor legale în soluționarea excepțiilor de fond, astfel cum a fost realizată prin decizia și încheierile recurate în cauză.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de către recurentul-pârât, se constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Reclamanta a criticat respingerea greșită a excepțiilor privind lipsa calității de reprezentant și a capacității procesuale de exercițiu, susținând că motivele de apel depuse de reclamantă la dosarul cauzei au fost semnate de avocat, în condițiile în care la acea dată, societatea nu avea reprezentanți legali aleși sau mandate valabile, iar avocatul era angajat în baza unei adunări a membrilor cooperatori lovită de nulitate absolută. Critica recurentei referitoare la modul de soluționare a excepțiilor privind lipsa calității de reprezentant și a capacității procesuale de exercițiu a reclamantei, soluționate prin încheierile de ședință din 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015, este neîntemeiată.

Potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea părților, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea înjudecată, se justifică printr-o procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui avocat, va fi certificată potrivit legii avocaților, conform art. 68 alin. (1) teza a ll-a. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat (prin art. 113 alin. (1)) prevăd că avocatul reprezintă partea întemeiul unui contract de asistență juridică încheiat în formă scrisă de avocat și client sau mandatarul său, contract în baza căruia avocatul se legitimează prin împuternicirea avocațială.

În speță, prin hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor reclamantei A. din 3 noiembrie 2014 s-a decis încheierea contractului de asistență juridică pentru reprezentare privind pe apelanta-reclamantă în Dosarul de față, nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV a civilă. La dosarul cauzei, în faza procesuală a apelului, a fost depusă împuternicirea avocațială (fila 9), în care este menționat contractul de asistentă juridică nr. 1161865 din 20 octombrie 2014 perfectat în conformitate cu Legea nr. 51/1995, înscris probator ce face dovada calității de reprezentant dat avocatului H., semnatar al motivelor de apel, conform cerințelor art. 68 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 29 din Legea nr. 51/1995. Prin urmare, conform art. 68 C. proc. civ., în baza acestei împuterniciri avocațiale, a fost dovedită calitatea de reprezentant convențional al reclamantei ce izvorăște din contractul de asistență juridică perfectat în baza Legii nr. 51/1995, încheiat pentru reprezentarea intereselor reclamantei, prerogative în temeiul cărora avocatul avea mandat să formuleze și să semneze motivele de apel depuse la dosarul cauzei.

În aceste împrejurări, susținerile recurentei referitoare la nulitatea hotărârii adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori din 3 noiembrie 2014 motivat de nerespectarea unor cerințe de ordin procedural care ar atrage nulitatea absolută a adunării generale extraordinare din 3 noiembrie 2014 și a procesului-verbal ce a stat la baza acestei hotărâri datat la 3 noiembrie 2014 sunt lipsite de relevanță juridică, atât timp cât înscrisul procesual, cu forță probantă deplină, reprezentat de împuternicirea avocațială, face dovada - potrivit legii - a calității de reprezentant a avocatului ales. În acest context, Înalta Curte reține modul corect de soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantei, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.

În privința excepției capacității procesuale de exercițiu, prin criticile formulate, recurenta reia argumentele invocate în susținerea primei excepții, susținând, în esență, nevalabilitatea hotărârii membrilor cooperatori din data de 3 noiembrie 2014 întrucât a fost convocată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, neavând acordul membrilor fondatori sau a tuturor membrilor cooperatori. Critica recurentei nu este întemeiată, deoarece instanța de apel a avut corect în vedere împrejurarea că exercitarea drepturilor reclamantei în fața instanței, ca persoană juridică, s-a realizat ca efect al voinței membrilor cooperativei, materializată în cadrul adunării generale extraordinare din 3 noiembrie 2014, manifestare de voință care, de altfel, nu a fost contestată de recurentă.

În ceea ce privește pretinsa inexistență a organelor statutare care ar atrage o imposibilitate de reprezentare a societății reclamante în raport cu terțele persoane, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel, în raport de cadrul procesual al investirii sale, că aspectele semnalate formează obiectul unei acțiuni separate privind dizolvarea societății reclamante, înregistrată sub nr. x/3/2015 pe rolul Curții de Apel București. Relativ la nelegalitatea deciziei atacate prin care s-a reținut că reclamanta are folosința drepturilor civile și, că poate sta în judecată în calitate de parte, conform art. 41 C. proc.

civ., recurenta a pretins că instanța de apel a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor legale, deoarece prin sentința civilă nr. 1916/1994 s-a constatat nulitatea absolută a actului constitutiv a persoanei juridice A. și a actelor subsecvente, iar ulterior acestui moment reclamanta nu a făcut dovada că a avut loc o nouă adunare generală în baza căreia să se fi întocmit un nou statut și un noua act constitutiv. Potrivit art. 14 alin. (8) din Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 republicată, privind organizarea și funcționarea cooperației, după verificarea îndeplinirii condițiilor stabilite prin această lege, judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societății cooperative în registrul comerțului iar conform alin. 9 al aceluiași articol, societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului.

În speță, contrar argumentelor recurentei, instanța de apel a avut corect în vedere că, prin Încheierea nr. 50191 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul București, în cadrul Dosarului nr. x/302/2005, a dispus înregistrarea în registrul societăților cooperative a societății cooperative meșteșugărești de gradul I, cu denumirea „C.” și a dispus înregistrarea în evidențele registrului a mențiunilor referitoare la obiectul de activitate, capitalul social, administrator, sediu, tribunalul reținând că sunt îndeplinite cerințele legale înscrise în art. 26 din Legea nr. 26/1990 și ale Legii nr. 1/2005. Din conținutul certificatului de înregistrare mențiuni eliberat la 17 noiembrie 2005, aflat la fila 125 dosar fond, rezultă că la baza înregistrării în registrul societăților cooperative a stat hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori din data de 26 septembrie 2005 și noul statut al societății.

Cum societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului și, întrucât îndeplinirea cerințelor legale înscrise în art. 14 alin. (8) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației a fost verificată de judecătorul delegat cu ocazia înregistrării societății reclamante prin Încheierea nr. 50191 din 10 noiembrie 2005, în mod corect instanța de apel a reținut capacitatea de folosință a reclamantei și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., la solicitarea reclamantei, de vreme ce prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului pricinii. În consecință, constatând că motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu este incident în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă,ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 1/A din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva încheierilor de ședință din 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 1/A din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și împotriva încheierilor de ședință din 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.