ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 965/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 965/2016

Asupra

recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei sector 5 București la data de 19 noiembrie 2008,

sub nr. x/302/2008, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA

să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de

125 mp (din totalul de 250 mp), situată în București, sector 5,

evacuarea pârâtei din spațiul comercial menționat pentru lipsă

de titlu, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin

sentința civilă nr. 3253 din 09 aprilie 2009, instanța a admis

excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

4 București.

Prin Decizia civilă

nr. 2117/R din 16 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, s-a admis recursul declarat de

recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 3293 din 09

aprilie 2009, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele

reținute în cuprinsul hotărârii, cauza fiind reînregistrată pe

rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr. x/302/2010.

Prin

sentința civilă nr. 6044 din 20 septembrie 2010, instanța a

admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului

5 București, a declinat competența de soluționare a cererii

formulată de reclamantă privind evacuarea pârâtei din spațiul

comercial situat în București, sector 5, în favoarea Tribunalului

București. Totodată, instanța a disjuns capătul de cerere

privind revendicarea imobilului, pe rolul Judecătoriei sector 5 fiind

înregistrat Dosarul nr. x/302/2010.

Împotriva

sentinței civile nr. 6044 din 20 septembrie 2010 a Judecătoriei sectorului

5 București a formulat recurs reclamanta, cale de atac ce a fost admisă

prin Decizia comercială nr. 607 din 20 aprilie 2011 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sentința

civilă recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre

rejudecare Judecătoriei sector 5 București. În pronunțarea

acestei soluții, tribunalul a considerat că prima instanță

a greșit disjungând cererea accesorie, capătul principal de cerere

fiind revendicarea imobilului prin compararea titlurilor, astfel încât nu se

poate vorbi de comercialitatea acțiunii.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr. x/302/2011.

La termenul

din data de 28 iunie 2012 pârâta a depus precizări, în cuprinsul

cărora a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând în

raport de valoarea imobilului în litigiu declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Prin

încheierea de la termenul din 15 decembrie 2011 instanța a admis

excepția de conexitate și a dispus atașarea Dosarului nr. x/302/2010

la Dosarul nr. x/302/2011.

Prin

sentința civilă nr. 5950 din 02 iulie 2012, Judecătoria sector 5

București a admis excepția necompetenței materiale invocată

de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Urmare a

declinării, cauza a fost înregistrată la data de 24 iulie 2012, pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/3/2012.

În

ședința publică de la 13 noiembrie 2013, instanța a invocat

din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a reclamantei, față de împrejurarea că prin

hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea

actului de constituire a A.

Prin

sentința civilă nr. 2137 din 18 decembrie 2013, Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei

capacității de folosință a reclamantei; a anulat cererea

formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, ca fiind

formulată de o persoană fără capacitate de

folosință.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul București a reținut că,

prin sentința civilă nr. 1916 din17 februarie 1994

pronunțată în Dosarul nr. x/1992, Judecătoria sector 3

București a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC B. SA

împotriva pârâtei C., a constatat nulitatea absolută a actului de

constituire a persoanei juridice A. - ulterior C. și a actelor juridice

subsecvente. Această hotărâre a rămas definitivă și

irevocabilă prin respingerea ca nefondate a căilor de atac (apel

și recurs) exercitate de pârâtă - Decizia civilă nr. 46 din 17

ianuarie 1995 a Tribunalului Municipiului București, secția

comercială, (Dosar nr. x/1994), respectiv Decizia civilă nr. 449/R

din 11 iulie 1996 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, (Dosar

nr. x/C/R/1996).

Tribunalul a

reținut că, deși a pus în vedere reclamantei să facă

dovada înființării sale ulterioare datei de 11 iulie 1996, aceasta a

depus la dosar actul constitutiv al A. din 20 martie 1990, statutul C. pe

acțiuni din 26 octombrie 1991 și contractul de societate al

organizației cooperatiste A. înființată la data de 20 martie 1990

în baza Deciziei nr. 17/1990 a Biroului Executiv al D., or toate aceste acte au

fost desființate prin hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Tribunalul a

constatat că reclamanta a depus și încheierile judecătorului

delegat la Oficiul Registrului Comerțului prin care s-a luat act de

modificările statutului și actului constitutiv ale

societății, însă și aceste modificări vizează

actele inițiale de constituire, desființate prin hotărâre

judecătorească, astfel că aceste încheieri nu pot avea efecte

juridice în planul capacității de folosință a reclamantei.

Tribunalul a

considerat că nici Decizia nr. 75 din 29 iunie 2001 a E. - F., privind

dezasocierea de la F. a C. București, nu poate constitui actul de

înființare a societății reclamante, prin această decizie

fiind abrogată o altă Decizie nr. 360 din 25 noiembrie 1991 a

Biroului Executiv al Consiliului F., prin care s-a aprobat asocierea la F. a C.,

deci a societății inițiale, ale cărei acte de

înființare fuseseră constatate nule absolut.

S-a constatat

că reclamanta nu a făcut dovada înființării sale, ulterior

desființării prin hotărâre judecătorească

irevocabilă a actelor constitutive ale A. și a actelor subsecvente,

fie prin hotărâre judecătorească definitivă de acordare a

personalității juridice în condițiile art. 10 din Legea nr. 109/1996,

fie prin încheiere a judecătorului delegat la Registrul Comerțului în

condițiile art. 14 alin. (4) și (8) din Legea nr. 1/2005.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea în

totalitate a sentinței civile nr. 2137 din 18 decembrie 2013

pronunțată de Tribunalul București, reținerea cauzei spre

judecare și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia nr.

1/A din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva

sentinței civile nr. 2137 din 18 decembrie 2013 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012,

în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B. SA, a anulat sentința

și a trimis cauza pentru judecarea pe fond la Tribunalul București

În

pronunțarea acestei soluții, instanța de apel a reținut

următoarele:

Prin Încheierea

nr. 50191 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul București a dispus

înregistrarea în registrul societăților cooperative a

societății cooperative cu următoarele date: denumirea A.; forma

juridică și gradul societății cooperative societate

cooperativă meșteșugărească de gradul 1. Pentru a

dispune astfel, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile

legale prevăzute de art. 331 și următoarele C. proc. civ., art. 26

din Legea nr. 26/1990, republicată și modificată, precum și

ale Legii nr. 1/2005.

Conform art. 14

alin. (8) din Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 republicată, privind

organizarea și funcționarea cooperației, după verificarea

îndeplinirii condițiilor stabilite prin această lege,

judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea societății

cooperative în registrul comerțului iar conform alin. 9 al aceluiași

articol, societatea cooperativă este persoană juridică de la

data înmatriculării în registrul comerțului.

Întrucât în

cauză judecătorul-delegat a constatat, prin încheierea

menționată că A. îndeplinește condițiile cerute de Legea

nr. 1/2005 și a dispus înregistrarea sa în registrul

societăților cooperative, Curtea de Apel a constatat că în mod

greșit tribunalul a considerat că reclamanta nu a făcut dovada

înființării sale în condițiile art. 14 alin. (4) și (8) din

Legea nr. 1/2005.

Față

de considerentele reținute, instanța de apel a constatat că

reclamanta a făcut dovada că, în prezent, are folosința

drepturilor civile, astfel încât poate să fie parte în judecată, în

temeiul art. 41 C. proc. civ.

În

această situație, Curtea de Apel a constatat că prima

instanță a realizat o greșită aplicare a prevederilor

legale arătate și, în consecință, în temeiul art. 296 C.

proc. civ., a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 2137

din 18 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția

a V-a civilă. A constatat că, prin admiterea excepției lipsei

capacității procesuale de folosință, în mod greșit

prima instanță a soluționat procesul fără a intra în

judecata fondului, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a anulat

hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare, având în vedere cererea

expresă a intimatei în acest sens, exprimată prin întâmpinarea

depusă la termenul din 23 martie 2015. Existența, natura și

întinderea dreptului de proprietate invocat de reclamantă asupra

imobilului în litigiu nu reprezintă un aspect cu relevanță în

privința capacității procesuale de folosință, cum

greșit a considerat intimata, ci un aspect care ține de temeinicia

cererii, împrejurările legate de constituirea în trecut a

societății, anularea actelor constitutive la acel moment, implicațiile

acestor aspecte asupra succesiunii actelor privind imobilul în discuție instanța

de apel a apreciat că vor fi avute în vedere în acest cadru.

Împotriva

acestei decizii și a încheierilor de ședință pronunțate

în data de 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015 a declarat recurs pârâta SC

B. SA prin care a solicitat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea

recursului împotriva încheierilor susmenționate și anularea apelului

ca fiind formulat și semnat de o persoană fără calitate de

reprezentant sau fără capacitate procesuală de exercițiu,

iar în subsidiar, admiterea recursului formulat împotriva Deciziei civile nr. 1

din 11 ianuarie 2016, desființarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii

apelului ca neîntemeiat.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că decizia și încheierile

recurate au fost pronunțate cu încălcarea și aplicare

greșită a legii.

Recurenta a

arătat că, reclamanta a depus la dosar motive de apel semnate de

avocat în condițiile în care la acea dată societatea nu avea

reprezentați legali - administratori legali aleși sau cu mandate

valabil, iar avocatul era angajat în baza unei Adunări a Membrilor

Cooperatori care este viciată și lovită de nulitate absolută.

Susține astfel

că, Adunarea Membrilor Cooperatori din data de 03 noiembrie 2014, a fost

convocată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005

privind organizarea și funcționarea cooperației și anume la

trei zile de la publicarea anunțului în ziar (anunț publicat la data

de 30 octombrie 2014), nu este menționată în Registrul

Comerțului și nici publicata în M. Of. al României. Din certificatul

constatator depus la dosar rezultă că reclamanta A. are un număr

de 78 membri cooperatori, iar adunarea în cauză este semnată doar de

numai 3 membri cooperatori.

Societatea nu

are nici organe statutare și, pe cale de consecință, acestea nu

se mai pot întruni, iar Adunarea care a mandatat avocatul să o reprezinte

era alcătuită doar din 3 membrii cooperatori, hotărâre care, potrivit

art. 44 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea

cooperației, nu îi este opozabilă. Mai mult această

hotărâre a membrilor cooperatori nu își poate produce efecte deoarece

nu este menționată în Registrul Comerțului și publicată

în M. Of., astfel încât poate fi executată.

Adunarea

membrilor cooperatori este condusă de un președinte - dna G. care nu

a fost ales și care este incompatibil cu această funcție

deoarece este cenzorul cooperației așa cum reiese din certificatul

constatator eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului la

data de 20 martie 2015. Ca atare nici la data de 03 noiembrie 2014

cooperația nu avea Consiliu de Administrație legal constituit și

întrucât administratorii reclamantei au fost numiți fără

respectarea condițiilor de formă de fond, contractul de mandat dintre

societate și administratorii săi este lipsit de efecte juridice.

Recurenta

invocă greșita soluționare a excepției

capacității procesuale de exercițiu a apelantei, întrucât

apelanta trebuia să facă dovada că Adunarea Membrilor Cooperatori

din data de 03 noiembrie 2014 (convocată cu încălcarea prevederilor art.

34 alin. (4) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea

cooperației și anume la trei zile de la publicarea anunțului în ziarul

România Liberă) este semnată de toți membrii cooperatori, aspect

analizat și în Dosarul nr. x/3/2015 în care a fost pronunțată

sentința nr. 446 din 27 ianuarie 2016 prin care s-a respins cererea în anularea

Adunării din data de 03 noiembrie 2014.

Cu privire la

decizia recurată, pârâta susține greșita soluționare a

excepției lipsei capacității de folosință întrucât

instanța de fond a reținut corect că prin sentința civilă

nr. 1916/1994 s-a constatat nulitatea absolută a actului de constituire a

persoanei juridice A. - ulterior C. și a actelor juridice subsecvente. Rezultă

deci că după anul 1996 trebuia să aibă loc o adunare

generală care să hotărască desprinderea acestei

cooperative, să se întocmească un nou statut și un nou act

constitutiv. Simpla înregistrare la Oficiul Național al Registrului

Comerțului a unei mențiuni nu răstoarnă prezumția

autorității de lucru judecat consfințit prin sentința civilă

nr. 1916/1994 pronunțată de Tribunalul București, astfel încât

reclamanta trebuia să reia procedura de înființare, să

depună o altă hotărâre de desprindere de F., un alt statut

și să depună aceste noi acte la Oficiul Național al

Registrului Comerțului pentru a se înregistra, primind astfel un nou

număr de înmatriculare, apreciind, astfel, că reclamanta nu are

capacitate de folosință, cum corect a reținut prima

instanță.

Intimata

reclamantă, prin notele scrise depuse la dosar, a invocat excepția

nulității recursului pârâtului, motivat de faptul că recurenta

nu aduce nicio critică deciziei și încheierilor atacate, fiind doar

reluate argumentele invocate în fața instanței de apel. În subsidiar,

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea

deciziei atacate.

Excepția

nulității recursului este nefondată deoarece susținerile

recurentului-pârât pot fi cercetate prin prisma cazului înscris în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., din perspectiva modului de aplicare, de către

instanța de apel, a dispozițiilor legale în soluționarea

excepțiilor de fond, astfel cum a fost realizată prin decizia și

încheierile recurate în cauză.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de

către recurentul-pârât, se constată că recursul este nefondat,

având în vedere următoarele considerente:

Reclamanta a

criticat respingerea greșită a excepțiilor privind lipsa

calității de reprezentant și a capacității procesuale

de exercițiu, susținând că motivele de apel depuse de

reclamantă la dosarul cauzei au fost semnate de avocat, în condițiile

în care la acea dată, societatea nu avea reprezentanți legali

aleși sau mandate valabile, iar avocatul era angajat în baza unei

adunări a membrilor cooperatori lovită de nulitate absolută.

Critica

recurentei referitoare la modul de soluționare a excepțiilor privind

lipsa calității de reprezentant și a capacității

procesuale de exercițiu a reclamantei, soluționate prin încheierile

de ședință din 29 iunie 2015 și 16 noiembrie 2015, este

neîntemeiată.

Potrivit art.

67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este posibilă reprezentarea părților,

iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de reprezentant,

indiferent dacă reprezentarea este dată pentru exercițiul acțiunii

sau pentru reprezentarea înjudecată, se justifică printr-o

procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui

avocat, va fi certificată potrivit legii avocaților, conform art. 68 alin.

(1) teza a ll-a.

Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei

de avocat (prin art. 113 alin. (1)) prevăd că avocatul reprezintă

partea întemeiul unui contract de asistență juridică încheiat în

formă scrisă de avocat și client sau mandatarul său,

contract în baza căruia avocatul se legitimează prin împuternicirea avocațială.

În speță,

prin hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor reclamantei

A. din 3 noiembrie 2014 s-a decis încheierea contractului de

asistență juridică pentru reprezentare privind pe apelanta-reclamantă

în Dosarul de față, nr. x/3/2012, aflat pe rolul Curții de Apel București,

secția a IV a civilă.

La dosarul cauzei,

în faza procesuală a apelului, a fost depusă împuternicirea avocațială

(fila 9), în care este menționat contractul de asistentă juridică

nr. 1161865 din 20 octombrie 2014 perfectat în conformitate cu Legea nr. 51/1995,

înscris probator ce face dovada calității de reprezentant dat avocatului

H., semnatar al motivelor de apel, conform cerințelor art. 68 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 51/1995.

Prin urmare,

conform art. 68 C. proc. civ., în baza acestei împuterniciri avocațiale, a

fost dovedită calitatea de reprezentant convențional al reclamantei ce

izvorăște din contractul de asistență juridică perfectat

în baza Legii nr. 51/1995, încheiat pentru reprezentarea intereselor reclamantei,

prerogative în temeiul cărora avocatul avea mandat să formuleze și

să semneze motivele de apel depuse la dosarul cauzei.

În aceste

împrejurări, susținerile recurentei referitoare la nulitatea

hotărârii adunării generale extraordinare a membrilor cooperatori din

3 noiembrie 2014 motivat de nerespectarea unor cerințe de ordin procedural

care ar atrage nulitatea absolută a adunării generale extraordinare

din 3 noiembrie 2014 și a procesului-verbal ce a stat la baza acestei hotărâri

datat la 3 noiembrie 2014 sunt lipsite de relevanță juridică,

atât timp cât înscrisul procesual, cu forță probantă

deplină, reprezentat de împuternicirea avocațială, face dovada -

potrivit legii - a calității de reprezentant a avocatului ales. În acest

context, Înalta Curte reține modul corect de soluționare de

către instanța de apel a excepției lipsei calității de

reprezentant al reclamantei, în sensul respingerii acesteia, ca

neîntemeiată.

În

privința excepției capacității procesuale de

exercițiu, prin criticile formulate, recurenta reia argumentele invocate

în susținerea primei excepții, susținând, în esență,

nevalabilitatea hotărârii membrilor cooperatori din data de 3 noiembrie

2014 întrucât a fost convocată cu încălcarea prevederilor art. 34 alin.

(4) din Legea nr. 1/2005, neavând acordul membrilor fondatori sau a tuturor membrilor

cooperatori.

Critica

recurentei nu este întemeiată, deoarece instanța de apel a avut

corect în vedere împrejurarea că exercitarea drepturilor reclamantei în

fața instanței, ca persoană juridică, s-a realizat ca efect

al voinței membrilor cooperativei, materializată în cadrul

adunării generale extraordinare din 3 noiembrie 2014, manifestare de

voință care, de altfel, nu a fost contestată de recurentă.

În ceea ce privește pretinsa inexistență a organelor statutare

care ar atrage o imposibilitate de reprezentare a societății

reclamante în raport cu terțele persoane, în mod corect s-a reținut

de către instanța de apel, în raport de cadrul procesual al

investirii sale, că aspectele semnalate formează obiectul unei

acțiuni separate privind dizolvarea societății reclamante,

înregistrată sub nr. x/3/2015 pe rolul Curții de Apel București.

Relativ la

nelegalitatea deciziei atacate prin care s-a reținut că reclamanta

are folosința drepturilor civile și, că poate sta în judecată

în calitate de parte, conform art. 41 C. proc. civ., recurenta a pretins că

instanța de apel a realizat o aplicare greșită a

dispozițiilor legale, deoarece prin sentința civilă nr. 1916/1994

s-a constatat nulitatea absolută a actului constitutiv a persoanei juridice

A. și a actelor subsecvente, iar ulterior acestui moment reclamanta nu a

făcut dovada că a avut loc o nouă adunare generală în baza căreia

să se fi întocmit un nou statut și un noua act constitutiv.

Potrivit art.

14 alin. (8) din Legea nr. 1 din 21 februarie 2005 republicată, privind

organizarea și funcționarea cooperației, după verificarea

îndeplinirii condițiilor stabilite prin această lege,

judecătorul-delegat va dispune, prin încheiere, înmatricularea

societății cooperative în registrul comerțului iar conform alin.

9 al aceluiași articol, societatea cooperativă este persoană

juridică de la data înmatriculării în registrul comerțului.

În

speță, contrar argumentelor recurentei, instanța de apel a avut

corect în vedere că, prin Încheierea nr. 50191 din 10 noiembrie 2005,

Tribunalul București, în cadrul Dosarului nr. x/302/2005, a dispus

înregistrarea în registrul societăților cooperative a

societății cooperative meșteșugărești de gradul

I, cu denumirea „C.” și a dispus înregistrarea în evidențele

registrului a mențiunilor referitoare la obiectul de activitate, capitalul

social, administrator, sediu, tribunalul reținând că sunt îndeplinite

cerințele legale înscrise în art. 26 din Legea nr. 26/1990 și ale

Legii nr. 1/2005. Din conținutul certificatului de înregistrare

mențiuni eliberat la 17 noiembrie 2005, aflat la fila 125 dosar fond,

rezultă că la baza înregistrării în registrul

societăților cooperative a stat hotărârea adunării generale

a membrilor cooperatori din data de 26 septembrie 2005 și noul statut al

societății.

Cum

societatea cooperativă este persoană juridică de la data înmatriculării

în registrul comerțului și, întrucât îndeplinirea cerințelor

legale înscrise în art. 14 alin. (8) din Legea nr. 1/2005 privind organizarea

și funcționarea cooperației a fost verificată de

judecătorul delegat cu ocazia înregistrării societății

reclamante prin Încheierea nr. 50191 din 10 noiembrie 2005, în mod corect

instanța de apel a reținut capacitatea de folosință a

reclamantei și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 297

alin. (1) C. proc. civ., la solicitarea reclamantei, de vreme ce prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.

În

consecință, constatând că motivul de recurs înscris în art. 304 pct.

9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, deoarece decizia recurată

a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale în materie, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă,ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 1/A din 11 ianuarie 2016 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și

împotriva încheierilor de ședință din 29 iunie 2015 și 16

noiembrie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei nr. 1/A din

11 ianuarie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, și împotriva încheierilor de ședință din 29

iunie 2015 și 16 noiembrie 2015.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2016.