ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2019

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.10.2015, reclamantele au solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. și B. SRL și C. SRL, obligarea acestora la interzicerea comercializării, importului precum și a oricărui act comercial cu produse cosmetice sau de parfumerie prin asocierea directă sau mediată de coduri numerice cu mărcile internaționale și comunitare aparținând reclamantelor pe teritoriul României, solicitând totodată în contradictoriu cu pârâta A. interzicerea efectuării de astfel de acte pe teritoriul Uniunii Europene și pe teritoriul Bulgariei.

Pârâta A. a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant.

Prin Sentința civilă nr. 1298 din 10.11.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâtă și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantele D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., în contradictoriu cu pârâtele A., B. SRL și C. SRL, pentru lipsa calității de reprezentant. Totodată, a obligat reclamantele la plata sumei de 1.500 euro contravaloarea în RON la cursul BNR la data plății, cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei A..

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele, care au susținut că, în speță, reclamantele au dovedit calitatea de reprezentant a P. prin depunerea procurilor și a delegațiilor avocațiale. Procurile depuse în acest dosar de P. sunt acte valabile ce îndeplinesc toate condițiile de fond și formă, fiind legalizate și apostilate. În plus, la dosar se regăsește și împuternicirea avocațială acordată de fiecare dintre reclamante, împuternicire ce corespunde celei stabilite prin Anexa II din Statutul profesiei de avocat, nu doar de compania O., așa cum în mod eronat a menționat instanța.

Prin încheierea de ședință din data de 20.02.2018 a fost respinsă excepția excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apelantelor reclamante.

Încheierea de ședință din data de 02.05.2018 constituie încheierea de amânare a pronunțării, termen la care s-a discutat și excepția lipsei capacității procesuale a intimatelor-pârâte C. SRL și B. SRL pe motiv că au fost radiate din Registrul Comerțului la 7.03.2017.

Prin Decizia nr. 610/23.05.2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelantele-reclamante împotriva Sentinței civile nr. 1298/10.11.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Potrivit art. 499 prima teză C. proc. civ., prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.

Împotriva deciziei menționate anterior, inclusiv a încheierilor de ședință din datele de 20.02.2018 și 02.05.2018, pronunțate de aceeași instanță, a declarat recurs pârâta A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 56 alin. (1) și (3) C. proc. civ., menținând în proces două persoane juridice lipsite de capacitate de folosință, precum și a art. 84 alin. (1) și art. 85 alin. (3) C. proc. civ. cu privire la calitatea de reprezentant al intimatelor-reclamante,

Referitor la încheierea de ședință din 02.05.2018, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității raportat la art. 174 C. proc. civ., întrucât la termenul de judecată menționat a fost pusă în discuție excepția lipsei capacității de folosință a intimatelor-pârâte B. SRL și C. SRL, pe motiv că acestea au fost radiate din data de 07.03.2017, însă instanța de apel nu a analizat-o, reținând că cererea de apel vizează soluția primei instanțe privind anularea acțiunii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant, iar problematica legată de eventuala pierdere a capacității de folosință a unora dintre pârâte este o chestiune care ar putea fi evocată și invocată cu prilejul rejudecării în fond. Susține că soluția instanței de apel cu privire la excepția lipsei capacității de folosință a celor două intimate-pârâte încalcă regulile de procedură prevăzute de art. 56 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă mai susține că instanța de apel în mod greșit a respins excepția lipsei calității de reprezentant al intimatelor-reclamante, reținând că motivele invocate asupra procurilor depuse de acestea sunt motive noi invocate în apel. Susține că procurile în discuție nu îmbracă forma unui acord de voință pentru a fi considerate contracte în sensul legii, iar față de lipsa elementelor esențiale nu se poate considera că acestea ar fi contracte valabile în temeiul legilor privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Arată că soluția instanței de apel este contradictorie, deoarece respectivele procuri nu puteau fi calificate drept contracte de asistență valabile și să se analizeze modalitatea de încheiere a acestora și valabilitatea lor în sine înainte să le califice drept contracte de asistență juridică. Mai susține că instanța trebuia să analizeze valabilitatea fiecărei procuri în parte, să verifice calitatea de reprezentant a persoanelor fizice semnatare ale procurilor și, implicit, dacă mandatul acordat societății de avocați este unul valabil și nu să aprecieze asupra acestora ca un tot unitar fără să se analizeze fiecare dintre mandatele prezentate.

În continuare, recurenta pârâtă susține că instanța de apel a reținut în mod greșit calificarea procurilor ca scrisori de angajament deși acest motiv nu a fost invocat în primă instanță de intimatele reclamante, fiind un motiv nou invocat direct în apel de către acestea. Susține că la momentul punerii în discuție a motivelor invocate prin notele de ședință din data de 20.04.2018, reprezentantul recurentei-pârâte a învederat instanței și faptul că motivul de apel privitor la calificarea procurilor ca scrisori de angajament este un motiv nou invocat în apel, însă instanța a admis motivul nou invocat de către intimatele reclamante în apel și a calificat în mod greșit ca fiind motive noi - precizările A. din notele de ședință asupra îndeplinirii condițiilor de fond și formă a procurilor, existând astfel un grav dezechilibru între egalitatea dintre părțile adverse implicate în cauză, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 8 C. proc. civ.. Totodată, susține că prin respingerea notelor de ședință din data de 20.04.2018, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 478 C. proc. civ.. Mai arată că toate procurile depuse nu au prevăzut un termen pentru care au fost acordate, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 2015 C. civ. potrivit cărora dacă părțile nu au prevăzut un termen, contractul de mandat încetează în 3 ani de la încheierea lui, iar sancțiunea încheierii unui contract de mandat pe durata nedeterminată este nulitatea clauzei respective.

În continuare, susține că în mod greșit instanța de apel, prin încheierea din 20.02.2018 și prin decizia recurată, a reținut în mod greșit că mandatatul acordat societății de avocați P. este unul valabil. Arată că motivarea instanței de apel încalcă prevederile art. 85 alin. (3) C. proc. civ. conform căruia avocatul face dovada calității de reprezentant prin înscris în conformitate cu legea de organizare și exercitare a profesiei de avocat. Susține că prin înlăturarea condițiilor impuse de Legea nr. 51/1995, instanța de apel a lipsit de substanță normele imperative privind condițiile contractului de asistență juridică și a calificat procurile drept contract de mandat care însă nu poate fi acordat decât mandatarului neavocat nu și mandatarului avocat. Instanța de apel nu poate să înlăture aplicabilitatea Legii nr. 51/1995 cu privire la condițiile contractelor de asistentă juridică deoarece acestea sunt condiții exclusive acestor tipuri de contracte care se aplică tuturor avocaților și trebuie să fie respectate inclusiv în relațiile cu instanțele de judecată. Susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că înserierea contractelor sau dobândirea datei certe nu reprezintă interes prin perspectiva probei acordului de reprezentare dintre client și avocat deoarece aceste caracteristici sunt exclusive și intrinseci contractului de asistență juridică în caz contrar acesta îmbrăcând forma unui mandat civil.

În cadrul recursului, recurenta-pârâtă a invocat și excepția lipsei calității de reprezentant al intimatelor reclamante în recurs, pentru aceleași motive susținute în primă instanță și în apel.

Prin întâmpinare intimatele reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 9 aprilie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 610A din data de 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a încheierilor de ședință din data de 20.02.2018 și din 02.05.2018, pronunțate de aceeași instanță, fixând termen de judecată la data de 21.05.2019.

Înalta Curte a constatat fondat recursul în limitele și pentru considerentele expuse mai jos.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în speță s-a pus problema aplicării și interpretării art. 85 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau juridică dată unui avocat se dovedește prin înscris, potrivit legilor de organizare și exercitare a profesiei.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată (20.10.2015) avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidență.

Așa cum a reținut și instanța de apel, iar părțile nu au contestat, forma scrisă a contractului de asistență juridică este cerută ad probationem, astfel cum de altfel se menționează expres în cadrul art. 121 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat.

În cauză avocatul reclamanților a susținut că reprezintă părțile în temeiul procurilor date de părți unite cu executarea mandatului, inclusiv prin întocmirea împuternicirilor avocațiale, conform art. 126 din Statutul profesiei de avocat (HUNBR nr. 64/2011, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), ce ar reprezenta astfel un contract de mandat scris.

Potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat: Contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II. Prevederile art. 122 alin. (4) se aplică în mod corespunzător și formularului împuternicirii avocațiale.

Din acest text de lege rezultă că împuternicirea avocațială nu reprezintă o parte a contractului de asistență juridică ci este emis în baza acestuia, fiind un act ulterior încheierii contractului. Astfel, nu poate fi avută în vedere pentru a se aprecia dacă există o formă scrisă a contractului de asistență juridică.

De altfel, în conținutul împuternicirilor avocațiale în cauză se menționează că au fost emise în baza procurilor.

Or, procurile în cauză, având în vedere conținutul lor, faptul că sunt semnate doar de mandant reprezintă doar o ofertă de mandat, iar nu un contract de mandat, astfel că data certă a unui eventual contract de mandat nu poate fi legată de data la care s-au prezentat procurile la notar pentru legalizarea semnăturii și apostilare, contrar susținerilor avocatului reclamanților.

Avocatul reclamanților a susținut că s-a încheiat un contract de mandat prin aceea că oferta de mandat a fost acceptată prin executarea sa de către, adică prin formularea cererii de chemare în judecată.

Referitor la această susținere se constată pe de o parte că executarea celor conținute în oferta de mandat de către mandatar reprezintă o acceptare tacită a ofertei de mandat prin actul material al executării, iar nu printr-un înscris, iar pe de altă parte, în acest caz data certă a încheierii contractului de mandat este data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Chiar în aceste condiții, trecând peste faptul că nu se poate considera în cazul menționat mai sus că oferta de mandat a fost acceptată printr-un act încheiat în formă scrisă, se pune problema îndeplinirii cerinței prevăzute ad probationem a existenței unui contract de asistență juridică încheiat în formă scrisă, așa cum este definit de legile de organizare și exercitare a profesiei la care face trimitere expresă art. 85 alin. (3) teza finală C. proc. civ., raportat la faptul că nerespectarea cerinței prevăzute ad probationem atrage imposibilitatea dovedirii actului cu alt mijloc de probă (idem est non esse et non probari).

În ceea ce privește conținutul contractului de asistență juridică sunt relevante prevederile art. 121 și 122 din Hotărârea nr. 64 din 3 decembrie 2011 privind adoptarea Statutului profesiei de avocat, forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, 20.10.2015.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că deși "art. 122 alin. (3) din Statut face trimitere la un model de contract conform anexei la actul normativ, acest model are doar un caracter de recomandare, iar nu imperativ, fapt ce este întărit și de dispozițiile art. 121 alin. (3) ori art. 123 din același Statut, potrivit cărora contractul poate lua și forma unei scrisori de angajament, respectiv poate suferi modificări, cât timp sunt respectate cerințele de valabilitate de lege pentru valabilitatea unei convenții [art. 121 alin. (1) teza a II-a] și dacă va cuprinde elementele obligatorii cerute de art. 122, lipsa acestora din urmă, însă, putând fi invocată doar în măsura în care s-a cauzat o vătămare."

Astfel, se poate observa că instanța de apel nu a reținut că în cauză s-ar fi pretins/dovedit existența unor scrisori de angajament, ci a făcut trimitere la dispoziția referitoare la scrisoarea de angajament pentru a susține ideea că nu ar fi obligatoriu modelul de contract menționat în cadrul art. 122 alin. (3) din Statut pentru dovedirea existenței contractului de asistență juridică încheiat în formă scrisă.

Totuși această motivare nu poate fi reținută ca întemeiată întrucât încalcă principiul potrivit căruia excepțiile sunt de strică interpretare și aplicare.

De altfel, scrisoarea de angajament, potrivit art. 122 alin. (3) din Statutul profesiei de avocat, trebuie să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul, și să fie semnată de avocat și transmisă clientului, ceea ce nu este cazul în speță, procurile invocate fiind semnate doar de părți și provenind de la acestea.

Deși, într-adevăr, modelul de contract de asistență juridică menționat în cadrul art. 122 alin. (3) din Statutul avocaților nu este obligatoriu ca formă, fapt ce rezultă din chiar denumirea "model", iar potrivit art. 122 alin. (2) din Statut lipsa elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - e) și g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată, contrar celor reținute de instanța de apel și de către reclamante, procurile trimise de reclamante avocatului lor nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate contracte de asistență juridică încheiat în formă scrisă, pe de o parte, pentru că așa cum s-a reținut mai sus, în sine nu reprezintă decât o ofertă de mandat, iar nu un contract de mandat, iar pe de altă parte nu conțin un element obligatoriu esențial pentru a fi calificate drept contracte de asistență juridică, conform art. 122 alin. (4) și (5) din Statutul avocaților, și anume seria.

Potrivit art. 122 alin. (4) și (5) din Statutul avocaților "(4) Contractul de asistență juridică va fi tipărit în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea "Uniunea Națională a Barourilor din România" și cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou și o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menționarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.

(5) Cu acordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal și cu respectarea cerințelor prevăzute la alin. (4), formele de exercitare a profesiei pot emite și utiliza, pe cheltuiala lor și prin mijloace proprii, formularele menționate la alin. (4) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu și personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în contractele de asistență juridică emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat."

Ca atare, chiar dacă modelul de contract prevăzut la art. 122 alin. (3) din Statut este orientativ, înserierea contractelor de asistență juridică este esențială pentru calificarea unui contract ca fiind de asistență juridică. Contrar celor reținute de instanța de apel, înserierea contractelor de asistență juridică nu are legătură doar cu respectarea obligațiilor profesionale și fiscale de către avocat ce țin de organizarea profesiei, ci reprezintă un element obligatoriu al contractului de asistență juridică, așa cum se menționează expres în cadrul art. 122 alin. (5) din Statut. O altă interpretare ar permite, așa cum corect susține recurentul, eludarea unor norme imperative referitoare la conținutul contractului de asistență juridică.

În ceea ce privește motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se critică neanalizarea de către instanța de apel a apărărilor prin care se susținea existența anumitor vicii ale procurilor pe motiv că ar fi susțineri și obiecții care nu ar fi făcut obiectul judecății în primă instanță și nici al cadrului procesual stabilit prin motivele cererii de apel și al apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că este inutilă analiza acestuia, raportat la cele reținute anterior referitoare la greșita calificare de către instanța de apel a acestor procuri ca fiind contracte de asistență juridică încheiate în formă scrisă.

Referitor la motivul de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care se susține că în mod greșit instanța de apel nu a analizat excepția lipsei capacității de folosință a intimatelor pârâte B. SRL și C. SRL, ca urmare a depunerii certificatelor constatatoare eliberate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București din care rezultă că cele două persoane juridice au fost radiate din data de 07.03.2017, din motivarea care se regăsește în partea introductivă a încheierii din 2.05.2018 rezultă că instanța de apel a considerat că această excepție privește soluționarea cererii de chemare în judecată, prin invocarea ei apreciindu-se că se tinde la respingerea cererii de chemare în judecată formulată împotriva acestor două părți pentru acest motiv, iar nu doar înlăturarea acestor două părți din citativ în apel.

Din această perspectivă, ținând cont că pârâta a susținut că s-ar pune problema și a excepției de necompetență generală a instanțelor române ca urmare a înlăturării acestor părți din cauză, aspect ce reprezintă singurul argument pentru care s-ar putea reține interesul recurentei pârâte de a invoca neregularități procedurale privind alte părți, este corectă susținerea instanței de apel că o astfel de analiză ar depăși limitele judecății în apel, date de ceea ce a judecat prima instanță de fond, și anume excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâta A., cu consecința anulării cererii de chemare în judecată.

În rejudecare, instanța de apel va aprecia în ce măsură ar putea influența judecarea apelului sub aspect procedural excepția lipsei capacității de folosință a intimatelor pârâte B. SRL și C. SRL ca urmare a radierii acestora din data de 07.03.2017, conform susținerilor recurentei, și care ar putea fi consecințele unei astfel de situații de fapt.

Referitor la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în apel și recurs, pentru identitate de rațiune sunt aplicabile aceleași argumente reținute mai sus cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamanților invocate în fața primei instanțe.

Ținând cont că potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. obiectul recursului este hotărârea dată în apel, iar nu fiecare încheiere premergătoare în parte dintre cele care nu pot fi atacate decât odată cu fondul, potrivit art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) C. proc. civ., că potrivit art. 496 alin. (2) hotărârea atacată este casată, iar nu fiecare încheiere premergătoare în parte prin care s-au dispus măsuri criticate în recurs, instanța de recurs nu a considerat necesară menționarea în dispozitivul hotărârii a încheierilor premergătoare cuprinzând măsuri criticate ca fiind nelegale în cadrul recursului.

În consecință, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 610A din data de 23 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 octombrie 2019.

GGC - GV