ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1799/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1799/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1799/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă

înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, formulată și

precizată de reclamanții A. și B. împotriva pârâților C.,

D., E., F. și G. s-a solicitat: să se constate valabil antecontractul

de vânzare-cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între

reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în CF x a

localității Alba Iulia, cu nr. top. x/2 de sub A+1 în

suprafață de 5935 mp; Să se constate valabil încheiat

antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 17 iulie 2002

între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în

CF x UAT Alba Iulia, nr. ord. A + 1 cu nr. cadastral al parcelei x/2 în

suprafață de 3277 mp, provenit din CF x al localității Alba

Iulia, nr. top. x/2 de sub A+1; să se dispună obligarea pârâtei

să elibereze reclamanților act apt de întabulare, în caz contrar

sentința să țină loc de act apt de întabulare; să se

constate că reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 lei

și trebuiau să achite doar 11.000 dolari SUA potrivit

antecontractului de vânzare încheiat la 17 iulie 2002, din care au achitat

1.000 dolari SUA la data de 17 iulie 2002 cu titlu de arvună; să se

dispună obligarea pârâtei să achite reclamanților suma de

526.200 lei, cu titlu de plată nedatorată; să se constate ca

fiind încheiat cu rea-credință și în frauda creditorilor

reclamanți contractul de donație nr. 1731/2010 din 16 iunie 2010,

dintre pârâta C. și pârâții D. și E.; să se dispună

anularea contractului de donație din 16 iunie 2010, dintre pârâta C.

și pârâții D. și E., ca fiind act fraudulos al debitoarei C.,

prin care și-a creat starea de insolvabilitate față de

reclamanții creditori; să se constate încetarea condițiilor de

existență ale Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 774/2008

de sub B 2, încheiat între pârâta de ordinul 1, prin mandatar și pârâții

de ordinul 3; să se dispună O.C.P.I. Alba - Biroul Carte

Funciară să efectueze următoarele operațiuni în CF x UAT

Alba Iulia (provenit din CF x Alba Iulia), nr. top. x/2: - să radieze

promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare de sub B2 din CF x UAT

Alba Iulia; - să anuleze încheierea de întabulare nr. 1760 din 17 iunie

2010 de sub B4 din CF x UAT Alba Iulia; - să întabuleze dreptul de

proprietate al reclamanților astfel dobândit, în cotă de 1/1

părți cu titlul de cumpărare.

Prin

Sentința civilă nr. 5233/2011 pronunțată de

Judecătoria Alba Iulia a fost respinsă excepția

prescripției dreptului material la acțiune. Pe fond acțiunea a

fost admisă în parte.

Prin Decizia

civilă nr. 71/A/2012 pronunțată de Tribunalul Alba,

rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 410/2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, a fost casată Sentința civilă

nr. 5233/2011 a Judecătoriei Alba-Iulia, fiind stabilită

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba ca

instanță de fond, avându-se în vedere criteriul valoric.

Tribunalul

Alba, prin Sentința civilă nr. 1666/2013 a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată și precizată, fiind obligați

pârâții E. și D. să restituie în favoarea reclamanților

suma de 526.200 lei cu titlu de plată nedatorată și să plătească

în favoarea reclamanților suma de 3000 lei, cheltuieli de judecată.

Prin Decizia

civilă nr. 60 din 24 iunie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul

declarat de pârâții D. și E., în nume propriu și în calitate de

moștenitori ai defunctei C. împotriva Sentinței civile nr. 1666/2013

pronunțată de Tribunalul Alba, pe care a schimbat-o în parte numai în

ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâților D. și

E. să restituie reclamanților suma de 526.200 lei cu titlu de

plată nedatorată, pe care a înlăturat-o, a menținut

neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a

obligat intimații să plătească apelanților suma de

7118 lei cheltuieli de judecată.

Prin Decizia

civilă nr. 443 din 13 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost

respins recursul declarat de pârâții D. și E. împotriva Deciziei nr.

60 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I

civilă, a fost admis recursul declarat de reclamanții A. și B.

împotriva aceleiași decizii, a fost casată, în parte, decizia

recurată și trimisă cauza spre rejudecare în ceea ce

privește cererea de obligare a pârâților D. și E. la plata sumei

de 526.200 lei, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei. În

temeiul art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, republicată, au fost

obligați pârâții D. și E. la plata sumei de 8.115,9 lei,

reprezentând taxă judiciară de timbru datorată în calea de atac

a apelului și la plata sumei de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată către reclamanți.

În

rejudecarea apelului, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr.

547 din 7 aprilie 2016, a admis apelul declarat de pârâții E. și D.

împotriva Sentinței civile nr. 1666 din 03 iulie 2013 pronunțată

de Tribunalul Alba, a schimbat în parte sentința atacată în ce

privește obligarea pârâților E. și D. la plata sumei de 526200

lei în favoarea reclamanților A. și B., pe care a înlăturat-o; a

obligat intimații reclamanți A. și B. să plătească

apelanților pârâți cheltuieli de judecată în sumă de 1800

lei.

În motivarea

soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Prin

antecontractul încheiat la data de 17 iulie 2002 între C., în calitatea de

vânzătoare și reclamanții A. și B., în calitate de

cumpărători, s-a stabilit că se vinde imobilul proprietatea sa

în locul numit "Lumea Nouă" în suprafață de 5935 mp

înscris în CF x Alba Iulia top x/2 de sub A+1, pentru un preț de 11.000

dolari SUA din care la data încheierii convenției s-a achitat suma de

1.000 dolari SUA Imobilul care a făcut obiectul antecontractului s-a

menționat că are caracter litigios.

Reclamanții

au plătit în contul defunctei C., cu mai multe ordine de plată depuse

în copie la dosarul instanței de fond, suma totală de 550.000 lei,

mențiunea "contravaloare teren". De altfel, pârâta C. nu a

contestat primirea acestei sume de bani, pe care reclamanții susțin

că nu o datorează.

Față

de împrejurarea că acțiunea reclamanților este motivată în

sensul că au plătit în locul sumei de 10.000 dolari SUA, suma de

550.000 lei, instanța a constatat că se solicită restituirea

diferenței de bani de la 10.000 dolari SUA până la suma

plătită, respectiv 526.000 lei.

Prima

condiție a plății nedatorate, respectiv efectuarea

plății, este îndeplinită. Reclamanții au plătit suma

de 550.000 lei, plată necontestată de pârâta vânzătoare.

Această

plată s-a făcut în condițiile în care exista un raport juridic

anterior între reclamanți și pârâta C., rezultat din antecontractul

de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002. Însă în acel antecontract

prețul stipulat era de 11.000 dolari SUA, iar plata efectuată de

reclamanți este mult mai mare, de 550.000 lei. Deci, un raport juridic

exista, însă suma datorată era mult mai mică față de

suma plătită.

Față

de prevederile art. 1191 C. civ., dovada actelor juridice a căror valoarea

depășește 250 lei nu se poate face cu martori, iar alte

înscrisuri decât cele din cauză nu au fost încheiate între

părți. De aceea, nici nu s-au mai cerut a se administra alte probe în

legătură cu sumele de bani care fac obiectul acțiunii de

față.

Curtea a

apreciat că plata nu a fost făcută din eroare, în

condițiile în care sumele de bani au fost plătite succesiv și au

un cuantum ridicat, astfel că a treia condiție a restituirii

plății nedatorate nu este îndeplinită. Între părți au

existat mai multe raporturi juridice și în virtutea acestora, atât

reclamanții cât și pârâta C. au avut convingerea că există

o datorie care se stinge prin plata efectuată. Faptul că la baza

acestei plăți nu stă un înscris, care să consemneze expres

și clar obligația și plata efectuată nu înseamnă

că nu există raportul juridic de obligație.

Împotriva

deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții A. și B.,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., care au formulat următoarele critici:

În mod

greșit instanța de apel a admis apelul pârâților și a

dispus înlăturarea din sentința instanței de fond a

dispoziției de obligare a pârâților D. și E. la plata sumei de

526.000 lei achitată de reclamanți cu titlul plata nedatorată,

apreciind "că plata nu a fost făcută din eroare."

Plata

efectuată de reclamant nu a fost efectuată în baza unui raport

convențional care să implice o intenție comună de a stinge

raportul de obligații ce exista între părți, iar suma de 526.000

lei excede sumei 10.000 dolari SUA, rest de plată din suma de 11.000

dolari SUA convenită de părți prin antecontractul de

vânzare-cumpărare din 2002.

Raportul de

obligații fiind stins între părți în momentul când plata a atins

concurența sumei de 11.000 dolari SUA, aceasta fiind suma convenită

de reclamanții A. și B. cu defuncta C. la încheierea antecontractului

de vânzare-cumpărare perfectat în 17 iulie 2002, greșit instanța

de apel a apreciat că plata sumei de 526.000 lei a fost efectuată de

reclamant în virtutea raporturilor juridice existente între reclamant și

defuncta C., dând o interpretare eronată înscrisurilor de la dosar.

Singurul

raport juridic existent între reclamanți și defuncta C. a fost acest

antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între părți în 17

iulie 2002.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, nu există nicio probă care

să ateste că reclamanții aveau vreo obligație de

plată, peste cea de 11.000 dolari SUA înscrisă în antecontractul din

17 iulie 2002.

Art. 993 C.

civ. 1864 stabilește cele trei condiții care trebuie îndeplinite

pentru existența plații nedatorate. Instanța de apel a apreciat

că primele două condiții, efectuarea unei plăți

și existența unui raport juridic anterior sunt îndeplinite, dar cea

de a treia condiție - plata să fie efectuată din eroare - nu

este îndeplinită.

Între

reclamanții B.,A. și defuncta C. niciodată nu a existat vreo

discuție cu privire la restituirea vreunei sume din vânzarea parcelei de

2858 mp, dezmembrată din suprafața de 5935 mp a imobilului ce a

făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în 17

iulie 2002.

Suma

solicitată de reclamant excede sumei de 10.000 dolari SUA, întrucât între

reclamant și defuncta C. au existat mai multe înțelegeri privind o

serie de tranzacții viitoare cu terenuri, astfel că suma de 526.200

lei a fost plătită în considerarea unor tranzacții imobiliare

viitoare ce urmau a fi încheiate între cei doi.

Defuncta C.,

având nevoie de bani pentru a-și rezolva niște probleme financiare,

i-a solicitat ajutorul reclamantului, astfel că acesta a făcut aceste

plăți, urmând ca datoriile între cei doi să se regleze cu

prilejul viitoarelor tranzacții imobiliare, care însă nu au mai avut

loc.

Reclamantul

nu s-a gândit niciodată că se va ajunge la un astfel de litigiu, a

fost de bună credință și a avut în permanență în

vedere bunele relații anterioare, și speranța unor relații

viitoare de bună înțelegere cu defuncta C.

Așa cum

se poate observa din precizarea de acțiune formulată de

reclamanți la termenul din 28 iunie 2010 reclamantul a solicitat

restituirea acestei sume în momentul în care a aflat că defuncta C. a

încheiat contractul de donație din 16 iunie 2010 cu pârâții D.

și E.

Se poate

observa reaua credință a pârâților D. și E. și chiar a

defunctei C., din modalitatea în care au înțeles să-și respecte

obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat

în 17 iulie 2002.

Mai mult,

aceștia s-au folosit de reclamant pentru a suporta toate cheltuielile de

judecată: onorarii avocat, expertize, documentații de parcelare,

întabulări, precum și alte cheltuieli aferente litigiilor ce s-au

derulat pe o perioadă de 7 ani, iar când situația juridică a

terenului a fost clarificată, au refuzat să se mai prezinte la notar.

După ce

reclamantul, împreună cu C. au stabilit să încheie Procura nr.

1737/2007 pentru a vinde repede - cu evitarea întabulărilor succesive -

parcela de teren în suprafața de 2858 mp, în 2009, la doi ani de la data

tranzacției, reclamantul a fost chemat în judecată pentru a

plăti suma încasată din această vânzare, cu toate că niciodată

defuncta C. pe parcursul celor 7 ani de litigii nu i-a spus reclamantului

că nu mai vrea să-i elibereze act autentic pentru terenul

cumpărat de acesta prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 17

iulie 2002.

C. a decedat

în ziua anterioară termenului de judecată la care urma să i se

ia interogatoriul în fața instanței, astfel că multe aspecte au

rămas neclarificate (în mod "convenabil" pentru

moștenitorii acesteia), aspecte cunoscute doar de aceasta.

Recurenții

solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului formulat de pârâții D. și E. împotriva

Sentinței civile nr. 1666/2013 pronunțată de Tribunalul Alba

și menținerea hotărârii instanței de fond sub aspectul

obligării pârâților D. și E. la plata sumei de 526.000 lei în

favoarea reclamanților, cu obligarea pârâților intimați la plata

cheltuielilor de judecată atât în apel cât și în prezentul recurs.

Examinând

recursul sub aspect formal, din punctul de vedere al posibilității de

încadrare a criticilor formulate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

chestiune asupra căreia a rămas în pronunțare în

ședința publică din 6 octombrie 2016, Înalta Curte reține

următoarele:

Recursul este

o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul

și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres

și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C.

proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a

contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă

încadrarea lor într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres

și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine

este nulitatea recursului.

Prin

exercitarea recursului se urmărește realizarea controlului de

legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea

ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs părțile

sunt obligate a-și conforma conduita procesuală dispozițiilor

imperative anterior invocate.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea

greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în

motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate

duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În

speță, deși recurenții au indicat prin memoriile de recurs

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă niciun element care

să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Astfel,

dezvoltarea criticilor formulate nu permite încadrarea recursului nici în

motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care vizează

interpretarea greșită a actului dedus judecății, în sens de

negotium juris, iar nu a actelor, ca înscrisuri probatorii și nici în cel

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care reglementează lipsa

de temei legal a hotărârii atacate ori pronunțarea acesteia cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Aceasta deoarece,

nemulțumirea exprimată de recurenți vizează exclusiv

greșita stabilire de către instanță a situației de

fapt, raportat la probele administrate.

Astfel,

recurenții contestă soluția instanței de apel, sens în care

aduc în discuție situația de fapt, precum și modul de

interpretare a înscrisurilor, tinzând la schimbarea situației de fapt prin

reaprecierea probelor.

Or, modul în

care instanța de apel se pronunță asupra probelor administrate

și stabilește pe baza acestora o anumită situație de fapt

nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea, prin O.U.G. nr.

138/2000, a pct. 10 și pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care permiteau

cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt și pronunțarea

asupra mijloacelor de probă.

În actuala

reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în

recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel

că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura

situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și

de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în

realitate recurenta.

Așa

fiind, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului

restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de

recurenta-reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, iar în

cauză nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte

va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea

situație de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a

nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

În raport de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea

recurenților-reclamanți la plata către

intimații-pârâți D. și E., cu titlu de cheltuieli de

judecată, a sumei de 3600 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr.

547 din 07 aprilie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I

civilă.

Obligă

pe recurenții-reclamanți să plătească intimaților

- pârâți D. și E. suma de 3600 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat

de GGC - NN