ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 443/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 06 iulie 2009 sub nr. 4805/176/2009 la Judecătoria Alba Iulia, precizată la data de 28 iunie 2010 de reclamanții O.N. și OA., s-a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T.O.: să se constate valabil antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în C.F. a localității Alba Iulia, în suprafață de 5.935 mp, ulterior precizarea vizând imobilul înscris în C.F., U.A.T. Alba Iulia, în suprafață de 3.277 mp, provenită din C.F.

a localității Alba Iulia,; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanților act apt de intabulare, în caz contrar sentința să țină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 lei, în loc de 11.000 dolari SUA, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17 iulie 2002, din care au achitat 1.000 dolari SUA la data de 17 iulie 2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanților suma de 526.200 lei, cu titlu de plată nedatorată; să se dispună ca O.C.PI. Alba - Biroul C.F. să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților astfel dobândit, în cotă de 1/1 părți, cu titlu de cumpărare, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare - cumpărare la 17 iulie 2002, dată la care s-a achitat suma de 1.000 dolari SUA, cu titlu de arvună.

Ulterior, reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 lei, conform extraselor de cont, aspect pe care pârâta însă nu îl mai recunoaște. Deși prețul a fost plătit, la terminarea procesului la care se face vorbire în antecontract pârâta a refuzat să elibereze act apt de intabulare. În drept au invocat dispozițiile art. 22 și 24 din Decretul Lege nr. 115/1938 și art. 27 din Legea nr. 7/1996. Prin întâmpinare, pârâta T.O. a solicitat respingerea acțiunii, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru emiterea unui act de intabulare. Astfel, prețul nu a fost integral achitat, reclamanții nu dețin posesia imobilului, mai mult, reclamantul O.N. datorează pârâtei, în calitate de mandatar, o importantă sumă de bani (pârâta a încheiat, prin intermediul acestui reclamant, un contract de vânzare cumpărare pentru suma de 757.530 euro, din care i-a fost remisă de către mandatar suma de 129.778,19 euro).

La data de 21 octombrie 2010, reclamanții O.N. și OA. au completat acțiunea, solicitând ca, în contradictoriu cu pârâții C.E., C.I., O.M. și O.L., să se constate valabil antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în C.F. a localității Alba Iulia, în suprafață de 5.935 mp; să se constate valabil antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între reclamanți și pârâtă, având ca obiect imobilul înscris în C.F., U.A.T. Alba Iulia, în suprafață de 3.277 mp, provenită din C.F.

a localității Alba Iulia; să fie obligată pârâta să elibereze reclamanților act apt de intabulare, în caz contrar sentința să țină loc de act apt de intabulare; să se constate că reclamanții au plătit pârâtei suma de 550.000 lei, în loc de 11.000 dolari SUA, potrivit antecontractului de vânzare încheiat la 17 iulie 2002, din care au achitat 1.000 dolari SUA la data de 17 iulie 2002 cu titlu de arvună; să fie obligată pârâta să achite reclamanților suma de 526.200 lei, cu titlu de plată nedatorată; să se constate ca fiind încheiat cu rea credință și în frauda creditorilor reclamanți contractul de donație din 16 iunie 2010, între pârâta T.O. și pârâții C.E.

și C.I.; să se dispună anularea contractului de donație din 16 iunie 2010, ca fiind act fraudulos al debitoarei T.O., prin care aceasta și-a creat starea de insolvabilitate față de reclamanții creditori; să se constate încetarea condițiilor de existență ale antecontractului de vânzare - cumpărare din 2008 de sub B 2, încheiat între pârâta T.O., prin mandatar O.N., și pârâții O.M. și O.L.; să se dispună O.C.P.I. Alba - Biroul C.F. să efectueze următoarele operațiuni în C.F., U.A.T. Alba Iulia (provenită din C.F. Alba Iulia): să radieze promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare de sub B2 din C.F., U.A.T. Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare din 17 iunie 2010 de sub B4 din C.F., U.A.T.

Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților astfel dobândit, în cotă de 1/1 părți cu titlul de cumpărare. Reclamanții au precizat că pe parcursul derulării procesului, la 16 iunie 2010, pârâta T.O. a încheiat un contract de donație cu pârâții C.E. și C.I., pârâta C.E. fiind cea care a semnat, în calitate de martor, antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la 17 iulie 2002, având ca obiect imobilul în litigiu. Așadar, pârâta avea cunoștință la momentul primirii donației că terenul donat era deja vândut reclamanților. Ca atare, pârâții T.O., C.E. și C.I. au înțeles să încheie actul de donație în frauda drepturilor reclamanților, chiar dacă aveau cunoștință de existența antecontractului de vânzare cumpărare din 17 iulie 2002, precum și de prezentul litigiu, pârâta C.E.

fiind nepoata pârâtei T.O. Pârâta T.O. a decedat la data de 06 iunie 2011, succesorii acesteia fiind pârâții C.E. și C.I., conform certificatului de legatar din 15 iunie 2011 eliberat de B.N.P., D.A.D. Prin sentința civilă nr. 5233 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, a fost admisă în parte cererea reclamanților O.N. și OA., s-a dispus anularea contractului de donație autentificat din 16 iunie 2010 încheiat între defuncta T.O. și C.E. și C.I., s-au constatat a fi încetate condițiile de existență ale contractului de vânzare cumpărare autentificat din 2008 de sub B2 încheiat între defuncta T.O. și pârâții O.M.

și O.L., au fost obligați pârâții C.E. și C.I. să elibereze reclamanților O.N. și OA. act apt de intabulare pentru parcela, arabil în suprafață de 3.277 mp, înscris în C.F., U.A.T. Alba Iulia, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, cu condiția plății sumei de 5.500 dolari SUA sau echivalentul în lei la data plății în favoarea pârâților C.E. și C.I., s-a dispus ca O.C.P.I. Alba să efectueze operațiunile corespunzătore în C.F., U.A.T. Alba Iulia (provenită din C.F. Alba Iulia). Prin Decizia civilă nr. 71/A din 30 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Alba, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 410 din 13 septembrie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost casată sentința civilă nr. 5233 din 10 noiembrie 2011 a Judecătoriei Alba Iulia, fiind stabilită competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba ca instanță de fond, avându-se în vedere criteriul valoric.

Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 1666 din 03 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4805/176/2009, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții O.N. și OA. împotriva pârâților T.O., C.E. și C.I. (în nume propriu și ca moștenitori ai pârâtei T.O.), O.M. și O.L., a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 17 iulie 2002 între pârâta T.O. - în calitate de vânzătoare și reclamanții O.N. și OA. - în calitate de cumpărători, cu privire la imobilul situat în Alba Iulia, înscris ulterior în C.F., U.A.T. Alba Iulia, în suprafață de 3.277 mp, provenită din C.F. Alba Iulia, a obligat pe pârâții C.E.

și C.I., în calitate de moștenitori ai defunctei T.O., să predea în favoarea reclamanților act apt de intabulare asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului sus menționat, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, a dispus rezilierea antecontractului de vânzare cumpărare din 2008 de sub B2 încheiat între defuncta T.O. și pârâții O.M. și O.L. și anularea contractului de donație din 2010 încheiat între defuncta T.O. și pârâții C.E. și C.I., a dispus O.C.P.I Alba să efectueze următoarele operațiuni în C.F., U.A.T. Alba Iulia (provenită din C.F. Alba Iulia): să radieze promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare de sub B2 din C.F., U.A.T. Alba Iulia; să anuleze încheierea de intabulare din 17 iunie 2010 de sub B4 din C.F., U.A.T.

Alba Iulia; să intabuleze dreptul de proprietate al reclamanților conform sentinței, a obligat pe pârâții C.I. și C.E. să restituie în favoarea reclamanților suma de 526.200 lei, cu titlu de plată nedatorată și să plătească în favoarea reclamanților suma de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între pârâta T.O., în calitate de vânzător, și reclamanții O.N. și OA. a intervenit un antecontract de vânzare cumpărare la data de 17 februarie 2002, prin care s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Alba Iulia, în locul numit „L.N.”, în suprafață de 5.935 mp, înscris în C.F. Alba Iulia, dobândit cu titlu de moștenire de la antecesorii vânzătoarei.

Prețul a fost stabilit la 11.000 dolari SUA, din care în momentul încheierii înscrisului s-a achitat suma de 1.000 dolari SUA, diferența de 10.000 dolari SUA urmând a fi plătită în momentul perfectării contractului de vânzare cumpărare în fața notarului public. Prin acest înscris vânzătoarea s-a obligat să înstrăineze acest imobil făcând cunoscut cumpărătorilor că se vinde un bun litigios, care face obiectul unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, actul notarial urmând a se încheia după finalizarea acelui proces. De asemenea, s-a stipulat în antecontract plata de către vânzătoare a unei penalități de 10.000 dolari SUA în ipoteza în care aceasta renunță la acțiunile judiciare sau nu formulează căile de atac împotriva soluțiilor pronunțate.

Prin urmare, situația juridică a terenului supus vânzării nu era reglementată la momentul întocmirii înscrisului; acțiunile în justiție vizând retrocedarea terenului în litigiu au durat aproximativ 5 ani. A mai reținut instanța de fond că, la 20 august 2007, pârâta T.O., în calitate de mandantă, a întocmit în favoarea reclamantului O.N. o procură, prin care l-a împuternicit pe acesta cu depline puteri să o reprezinte în orice relație prezentă sau viitoare privind cota sa întreagă de proprietate din imobilul care a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare. În virtutea acestei împuterniciri, reclamantul avea posibilitatea de a încheia în numele pârâtei și pentru ea orice cereri, inclusiv promisiuni de vânzare, antecontracte, contracte de vânzare cumpărare, de a negocia prețul, arvuna, avansul, restul de preț pe care îl va încasa și va putea să îl folosească dacă va fi cazul, precum și alte drepturi menționate expres în cuprinsul împuternicirii.

În baza acestei împuterniciri, reclamantul O.N. a parcelat imobilul, iar o parcelă a fost vândută în favoarea SC A.I.C.G. SRL, prețul fiind stabilit la suma de 757.530 lei. Acest preț a fost primit de către vânzătoarea T.O., prin mandatar, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare depus la dosar. Cât privește antecontractul de vânzare cumpărare, pârâta a recunoscut faptul că a primit 1.000 dolari SUA cu titlu de arvună, iar ordinele de plată atașate demonstrează faptul că reclamantul O.N. a mai plătit suma de 5.500.000 lei, deși trebuia să mai achite doar 10.000 dolari SUA. Instanța de fond, față de situația de fapt prezentată, a apreciat că acțiunea nu este prescrisă, raportat la obligația de perfectare a contractului autentic.

Operațiunea trebuia să se încheie odată cu finalizarea proceselor de retrocedare, care s-a realizat doar în cursul anului 2007. Prin urmare, acțiunea, fiind introdusă la 06 iulie 2009, a fost promovată în interiorul termenului de prescripție de 3 ani. Aceeași instanța a constatat că, în speță, s-a demonstrat existența antecontractului de vânzare cumpărare a imobilului menționat în petit, în suprafață de 5.935 mp. Parte din acest imobil a fost ulterior vândut și prețul încasat de către pârâtă. În consecință, situația juridică a terenului fiind clarificată, iar prețul achitat, pârâta avea obligația de a se prezenta la notar în vederea perfectării contractului de vânzare cumpărare. Pârâta a susținut că antecontractul de vânzare cumpărare a fost desființat prin eliberarea procurii speciale pe numele reclamantului O.N.

Or, a reținut instanța de fond, această susținere nu a fost probată în nicio modalitate, dispozițiile procurii autentificate fiind clare, fără echivoc, revocarea acestei procuri fiind realizată în anul 2009. Prin urmare, nu se poate vorbi de rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare prin eliberarea procurii. Această procură, așa cum rezultă din probatoriul administrat, a fost dată reclamantului pentru ca acesta să se ocupe de toate formalitățile necesare reglementării situației juridice a terenului, în contextul în care pârâta T.O. era în vârstă, bolnavă și greu de transportat. Nicio probă din dosar nu a demonstrat rezoluțiunea antecontractului și nici existența unei alte înțelegeri; de asemenea, nu s-a dovedit inițierea unei propuneri de a se reține sume cu titlu de comision pentru ajutorul dat pentru câștigarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului.

Drept consecință, în baza art. 22 și 24 din Decretul Lege nr. 115/1938 coroborat cu art. 27 din Legea nr. 7/1996, pârâții C.E. și C.I., în calitate de moștenitori ai defunctei T.O., au fost obligați să predea act de intabulare pentru imobilul menționat în antecontractul de vânzare cumpărare și să restituie suma de 526.200 lei achitată cu titlu de plată nedatorată. Conform art. 274 C. proc. civ., pârâții au fost obligați să plătească reclamanților suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C.E. și C.I., solicitând schimbarea în parte a hotărârii Tribunalului Alba, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanții O.N. și OA..

Au solicitat, totodată, să fie menținută sentința doar în ceea ce privește respingerea excepției dreptului material la acțiune și rezilierea antecontractului de vânzare cumpărare din 2008, încheiat între defuncta T.O. și pârâții O.M. și O.L., cu cheltuieli de judecată atât în fond, cât și în apel. În esență, apelanții au arătat că sentința apelată este neîntemeiată, deoarece a stabilit o greșită stare de fapt ca urmare a interpretării eronate a unor probe din dosar și a ignorării altor probe. De asemenea, sentința este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. În speță, terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, în suprafață de 5.935 mp, a fost dobândit prin moștenire de pârâta T.O.

și reconstituit în baza Legii nr. 18/1991. Cu ocazia punerii în posesie a fost refuzat vechiul amplasament, inițiindu-se proceduri judiciare pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. Reclamantul O.N. a promis pârâtei C.E., nepoata lui T.O., că o va ajuta să obțină restituirea terenului pe vechiul amplasament, cu condiția ca T.O., mătușa acesteia, să încheie formal un antecontract cu privire la teren. Urmare acestor discuții, a fost încheiat antecontractul de vânzare cumpărare în litigiu, semnat în calitate de martor de C.M. și C.E. În realitate, însă, înțelegerea a fost nu de a vinde reclamanților terenul, ci pentru ca T.O. să vândă ulterior imobilul, iar din prețul obținut reclamantul să primească un comision pentru ajutorul acordat în soluționarea litigiilor.

De procese s-a ocupat reclamantul, care a suportat cheltuielile ocazionate de onorariu avocat și alte sarcini. De asemenea, s-a ocupat de punerea în posesie și eliberarea Titlului de proprietate din 1997. Apelanții au mai învederat că, în vara anului 2007, după ce terenul a fost înscris în CF, între părți s-a realizat o nouă înțelegere, fiind revocat în întregime contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002. Reclamantul O.N. le-a adus la cunoștință că a găsit un cumpărător al unei părți din teren și le-a propus apelanților să se ocupe de vânzare, iar, din suma de 757.530 euro, să rețină suma de 257.530 euro, cu titlu comision pentru ajutorul dat, iar antecesoarea T.O. să rămână cu 500.000 euro.

Urmare acestei înțelegeri, la 20 august 2007, reclamantul s-a deplasat la domiciliul pârâtei T.O. împreună cu un notar, unde aceasta a semnat împuternicirea. În baza acestei procuri, reclamantul a întocmit o documentație de parcelare a terenului de 5.935 mp în două loturi și a dat declarație de parcelare ce a fost înscrisă în C.F. La 28 august 2007, reclamantul a încheiat cu SC A.I.C.G. SRL un antecontract de vânzare cumpărare, prin care a promis cumpărătoarei să vândă terenul proprietatea antecesoarei Totocea Onița, în suprafață de 2.538 mp, în baza procurii, și un teren al acestuia, cumpărat de la martora C.M. Potrivit acestui antecontract a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat din 04 octombrie 2007. Pentru terenul antecesoarei T.O., reclamanții au încasat de la cumpărătoare suma de 757.530 euro.

Din prețul primit, reclamantul O.N. a virat în contul lui T.O. suma de 550.000 lei, cu ordinele de plată din 2007, din 2008, din 2009. În vara anului 2009, reclamantul le-a propus pârâților ca pe lângă sumele virate să le mai predea suma de 1.400.000.000 lei vechi și două apartamente în valoare de 8.600.000.000 lei vechi, propunere respinsă. Apelanții au arătat, totodată, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ., neaplicate de instanța de fond, referitoare la revocarea convenției din 2002 și încheierea convenției din 2007, iar nu prevederile art. 22 și 24 din Decretul Lege nr. 115/1938, coroborate cu art. 27 din Legea nr. 7/1996. În plus, nu sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la acțiunea pauliană, cum s-ar deduce din motivarea hotărârii apelate, greșit fiind obligați pârâții să restituie reclamanților suma de 526.200 lei cu titlu de plată nedatorată.

În realitate, cum reiese din cele patru ordine de plată, reclamanții au restituit antecesoarei T.O. o parte din prețul încasat din vânzarea terenului către SC A.I.C.G. SRL, ordinele de plată purtând mențiunea „contravaloare teren”. Aceste ordine de plată au fost întocmite de reclamanți, cu bună știință și în considerarea înțelegerii făcute cu T.O. cu ocazia procurii speciale din 20 august 2007. În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond a anulat și contractul de donație din 2010 încheiat de antecesoarea T.O. cu pârâții, acest act fiind perfectat urmare a celei de a doua înțelegeri cu aceștia din 2007, potrivit căruia terenul donat rămânea în proprietatea lui T.O. Apelanții au precizat și că în mod greșit prin sentință au fost obligați la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, reclamanții O.N. și OA. au solicitat respingerea apelului ca nefondat. Aceștia au susținut, în esență, că antecontractul de vânzare cumpărare nu a fost revocat de către părți și nu a fost încheiat în mod formal, primindu-se și recunoscându-se plata cu titlu de arvună a sumei de 1.000 dolari SUA. Între părți nu a existat nicio altă înțelegere, încheiată cu scopul de a se reține sume cu titlu de comision pentru ajutorul dat în cursul procesului. Susținerea pârâților, în sensul că antecontractul a fost desființat, operând revocarea prin eliberarea procurii speciale pe numele reclamantului, nu poate fi luată în considerare, deoarece, potrivit art. 1021 C. civ., desființarea trebuia să se ceară în justiție.

Prin Decizia civilă nr. 60 din 24 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 4805/176/2009*, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâții C.E. și C.I. împotriva sentinței civile nr. 1666 din 03 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba, a schimbat în parte hotărârea apelată, numai în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâților Corodea să restituie reclamanților suma de 526.200 lei cu titlu de plată nedatorată, pe care a înlăturat-o, a menținut neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a obligat intimații să plătească apelanților suma de 7.118 lei, cheltuieli de judecată. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că reclamanții O.N.

și OA. au învestit instanța de judecată cu o acțiune având ca obiect pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare urmare constatării valabilității antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 și a constatării nulității contractului de donație din 2010, precum și cu obligarea pârâților C.E. si C.I. să restituie reclamanților suma de 526.000 lei, cu titlu de plată nedatorată. În speță, părțile nu contestă încheierea antecontractului de vânzare cumpărare la data de 17 iulie 2002 între defuncta T.O., în calitate de vânzătoare, și reclamanții O.N. și OA., în calitate de cumpărători, având ca obiect vânzarea imobilului teren în suprafață de 5.935 mp, înscris în C.F.

Alba Iulia, ce a fost dobândit de vânzătoarea T.O. cu titlu moștenire după antecesorii săi B.N. și M. Potrivit înscrisului din dosar, prețul de vânzare cumpărare a fost de 11.000 dolari SUA, din care la data încheierii convenției s-a achitat suma de 1.000 dolari SUA, diferența urmând a fi plătită în momentul încheierii actului autentic. Vânzătoarea s-a obligat să înstrăineze în formă autentică imobil ce face obiectul vânzării, făcând cunoscut că se vinde un bun litigios, obiect al unui proces aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. La data încheierii antecontractului, în anul 2002, imobilul teren făcea obiectul procedurilor de reconstituire în temeiul Legii nr. 18/1991 și, astfel, nu putea fi încheiat un act translativ de proprietate.

Procedurile judiciare au fost susținute de către reclamanții O., care au suportat toate cheltuielile ocazionate, inclusiv de punere în posesie, eliberarea titlului de proprietate și intabularea în cartea funciară. În cauză, pârâții C.E. și C.I. au susținut că antecontractului din anul 2002 a fost încheiat în mod formal, în realitate înțelegerea a fost de a se vinde ulterior terenul, iar din prețul obținut reclamantul O.N. să primească un comision pentru ajutorul acordat în soluționarea litigiilor. Or, a apreciat instanța de apel, această susținere nu ar putea fi primită, întrucât în proces nu s-a dovedit afirmația referitoare la existența unei alte înțelegeri, cum corect a reținut instanța de fond.

Este real că, la data de 20 august 2007, între aceleași părți s-a încheiat un contract de mandat prin care vânzătoarea T.O., în calitate de mandantă, l-a împuternicit pe O.N. să o reprezinte în orice relații prezente sau viitoare privind cota sa întreagă de proprietate a terenului în suprafață de 5.935 mp. În baza procurii speciale dată în acest sens de mandantă, mandatarul era îndrituit să formuleze cereri, să semneze declarații, să încheie promisiuni de vânzare cumpărare, antecontrate, contracte de vânzare cumpărare și să negocieze prețul, arvuna sau avansul, schimbul de preț pe care îl va încasa și va putea să îl folosească, să consimtă la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, să facă parcelări, să declare că imobilul nu este grevat sau înstrăinat în întregime sau în parte în favoarea unei terțe persoane fizice sau juridice, nu este revendicat de nicio persoană și nici nu face obiectul vreunui proces, fiind liber de orice sarcini.

Urmare contractului de mandat încheiat, imobilul teren în suprafață de 5.935 mp a fost dezmembrat în două corpuri de avere, în suprafață de 2.858 mp, și în suprafață de 3.277 mp. Parcela în suprafață de 2.858 mp a constituit obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat din 4 octombrie 2007 între reclamanți și SC A.I.C.G. SRL. Prețul de vânzare cumpărare potrivit mențiunilor acestui contract a fost stabilit la 737.530 euro, echivalent a 2.461.972,30 lei, din care vânzătoarea T.O. prin mandatar a recunoscut că a primit cu titlu de arvună suma de 75.753 euro virată în contul mandatarului, restul de preț de 681.772 euro fiind achitat la data autentificării tot prin virament în lei în contul mandatarului, în baza procurii din 20 august 2007. Cu ordinele de plată din 2007, din 2008 și din 2009, mandatarul O.N.

a virat în contul vânzătoarei T.O. suma de 550.000 lei, reprezentând contravaloare teren. Procura autentificată din 20 august 2007 a fost revocată la data de 08 septembrie 2009, prin declarația autentificată din 2009. A mai constatat instanța de apel că, în speță, ambele părți susțin că reclamantul a găsit cumpărătorul pentru partea din terenul ce a constituit obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, însă pârâții C.E. și C.I. arată că a intervenit o nouă înțelegere, fiind revocat în întregime contractul de vânzare cumpărare din 2002, soldat cu încheierea contractului de mandat din 20 august 2007, susținere ce nu poate fi primită. Așa cum chiar apelanții menționează, mandatul special s-a dat reclamantului O.N.

tocmai în considerarea posibilității vânzării unei porțiuni din teren la un preț foarte bun, existând un potențial cumpărător, în contextul în care vânzătoarea, defuncta T.O., era bolnavă, greu de transportat. Această împrejurare este dovedită cu înscrisurile din dosarul fond, inclusiv cu declarația de parcelare dată la două zile de la încheierea mandatului. Astfel, cu încheierea de autentificare din 28 august 2007 s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare referitor la imobilul teren în suprafață de 2.658 mp, imobil pentru care s-a încheiat contractul autentic din 04 octombrie 2007 pentru suma de 737.530 euro. Prin urmare, antecontractul a fost încheiat la 8 zile de la data încheierii contractului de mandat, aspect ce justifică în plus procura dată de vânzătoare.

Mai mult, imobilul era intabulat pe numele defunctei T.O., iar încheierea unor contracte succesive și intabulări succesive este evident că presupunea cheltuieli suplimentare.

În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile pârâților în sensul că din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare și recunoașterea la interogatoriu rezultă că reclamanții au recunoscut că terenul proprietatea antecesoarei T. nu era grevat sau revendicat de nicio persoană, fiind liber de orice sarcini sau servituți, adică au recunoscut implicit că a fost revocat antecontractul din 2002. Este adevărat că în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare a parcelei de 2.858 mp, autentificat din 4 octombrie 2007, vânzătorul în nume propriu și prin mandatar declară pe proprie răspundere că imobilele nu sunt grevate sau revendicate de nicio persoană, nu fac obiectul Legii nr. 10/2001 sau vreunei legi speciale de retrocedare și nici nu fac obiectul vreunui proces, fiind liber de orice sarcini și servituți.

Însă această mențiune din cuprinsul contractului, contrar celor susținute de pârâți, nu face dovada recunoașterii implicite a revocării antecontractului din anul 2002. Și aceasta întrucât pârâții omit a observa că respectiva mențiune, în sensul că terenul este liber de orice sarcini sau servituți, a fost înscrisă și în procura specială acordată de vânzătoare la 20 august 2007, prin care mandatarul O.N. a fost autorizat să declare că imobilul nu este grevat sau înstrăinat.

Or, această mențiune din cuprinsul contractului face dovada îndeplinirii mandatului și nu a recunoașterii implicite a revocării antecontractului din anul 2002. Mai mult, prin niciun răspuns la interogatoriu reclamanții nu au recunoscut o nouă înțelegere intervenită cu pârâții și nici revocarea antecontractului din 2002. Pornind de la realitatea că un antecontract, prin care părțile s-au obligat să constituie în viitor un drept real asupra unui imobil, naște în sarcina acestora obligația de a încheia contractul asumat, s-a apreciat că instanța are posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare; aceasta se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciului, prevăzut de art. 1073 - 1077 C. civ., care permit pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

Sub acest aspect, al temeiului de drept al acțiuni, instanța de apel a constatat că nu pot fi aplicate dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938 ce justifică acțiunea în prestație tabulară și de predare a înscrisului în vederea intabulării. Ca atare, în considerarea prevederilor art. 969 C. civ. și ale art. 1073 și 1077 C. civ. se impune a se recunoaște valabilitatea antecontractului și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada revocării de părți a antecontractului încheiat în 2002. Revocarea unui contract sinalagmatic este supusă condițiilor art. 1020 - 1021 C. civ., ceea ce în speță nu s-a probat și, de altfel, nici nu s-a solicitat pe cale reconvențională.

Instanța de apel a mai reținut că s-a încercat modificarea unor clauze contractuale, și anume cele referitoare la prețul imobilului vândut, în sensul că vânzătoarea nu a mai fost de acord cu prețul inițial stabilit prin antecontract. Chiar pârâții C.E. și C.I., în cuprinsul declarației de apel, au arătat că în vara anului 2009 reclamanții le-au propus ca pe lângă sumele virate (de 550.000 lei) să le mai predea o sumă de bani și 2 apartamente, propunere refuzată. Din probe a rezultat că un teren învecinat cu cel în litigiu, în suprafață de 3.848 mp și 690 mp, a făcut obiectul unui antecontract de vânzare cumpărare în 2002, cu aceleași clauze ca cel în cauză, iar în anul 2007 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare între martora C.M., semnatară, și reclamantul O.N., pentru suma de 517.000 lei.

Această martoră a mai primit o sumă de bani și două apartamente, aspecte recunoscute la interogator. Reclamantul O.N. a declarat că a aflat după ce s-a anulat procura că pârâții C.E. și C.I. doresc restituirea prețului încasat din vânzarea terenurilor lui T.O. și C.M.. Or, din coroborarea acestor probe rezultă cu evidență împrejurarea că vânzătoarea nu a mai fost de acord cu prețul stipulat în antecontractul de vânzare cumpărare, iar aceste aspecte nu fac dovada încheierii unei alte convenții sau a revocării antecontractului de către ambele părți. Aceeași instanța de apel a constatat că, pentru îndeplinirea obligației vânzătoarei T.O. de a încheia contractul asumat, întrucât terenul a făcut obiectul unui contract de donație perfectat în cursul procesului cu pârâții C.E.

și C.I., moștenitorii defunctei T.O., corect prima instanță a anulat acest din urmă act, fiind întemeiat pe o cauză ilicită și în frauda reclamantului, așadar lovit de nulitate absolută, în conformitate cu prevederile art. 986 și 975 C. civ. În speță, nu poate fi primită susținerea pârâților că acest contract de donație nu a fost încheiat prin fraudă, ci urmare a unei noi înțelegeri în 2007, nefiind probată încheierea unei noi convenții, cu excepția contractului de mandat. Declarația martorului F.I. nu poate fi avută în vedere întrucât aspectele relatate privind vânzarea terenului erau cunoscute de martor de la vânzătoarea T.O., iar reaua credință a pârâților C.E. și C.I. a fost dovedită, aceștia având cunoștință de existența prezentului proces declanșat la 06 iulie 2009 (pârâta C.E.

s-a ocupat de litigiile privind terenurile pârâtei T., iar la dosar există depusă procură specială pe numele acesteia, prin care a fost împuternicită să ridice sumele virate în contul pârâtei de reclamanți, aspecte de altfel recunoscute chiar prin întrebările formulate în interogatoriul pentru reclamantul O.N. Mai mult, C.E. a semnat antecontractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2002 în calitate de martor). Instanța de apel a considerat însă că este fondată critica referitoare la obligarea pârâților la restituirea sumei de 526.000 lei, cu titlu de plată nedatorată. A reținut că prin ordinele de plată depuse la dosar s-a virat în contul vânzătoarei T.O. suma totală de 550.000 lei, începând cu data de 05 octombrie 2007. Aceste ordine de plată au fost întocmite de reclamantul O.N.

cu bună știință și în considerarea negocierilor purtate privitoare la prețul imobilului, valoarea acestuia crescând, dovada fiind prețul primit pe parte din teren în toamna anului 2007 prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu societatea cumpărătoare. În cauză, prin întâmpinare reclamanți nu au formulat nicio apărare privitoare la acest motiv de apel, or, aceasta a convins instanța de apel că suma de bani virată în contul vânzătoarei nu are calitatea de plată nedatorată. În conformitate cu prevederile C. civ.

ce reglementează plata nedatorată, pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea mai multor condiții, și anume: prestația pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificația juridică a unei plăți, să fi fost făcută, așadar, cu titlu de plată; datoria în vederea căruia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, în raporturile dintre solvens și accipiens; plata să fi fost făcută din eroare. În speță, aceste cerințe de plată nedatorată nu sunt îndeplinite. Plata celor 550.000 lei prin ordinele de plată arătate nu s-a făcut din eroare, ci tocmai în considerarea convenției încheiate de părți, cu privire la imobilul în litigiu.

Cât privește critica referitoare la cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută, întrucât prima instanță, față de soluția dată în mod corect, a obligat partea căzută în pretenții să plătească cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți, conform art. 274 C. proc. civ. Instanța de fond a obligat numai la plata cuantumului onorariului de apărător, în sumă de 3.000 lei, fără a avea în vedere și celelalte cheltuieli efectuate de reclamanți (taxa de timbru, timbrul judiciar și rest onorariu apărător). Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și soluția dată în apel, intimații au fost obligați la plata parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de apelanți și justificate cu înscrisurile de la dosar, reprezentând onorariu apărător de 2.500 lei și cuantumul taxei judiciare de timbru de 4.618 lei.

În termen legal au declarat recurs reclamanții O.N. și OA. și pârâții C.E. și C.I. Reclamanții O.N. și OA. au solicitat modificarea în parte a Deciziei civile nr. 60/2014 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, în sensul admiterii în întregime a acțiunii, obligarea pârâților C.E. și C.I. la plata sumei de 526.000 lei, precum și la cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale. În motivarea recursului, reclamanții au arătat că decizia recurată este netemeinică, deoarece a stabilit o greșită stare de fapt ca urmare a interpretării eronate a unor probe de la dosar și este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, în mod eronat instanța de apel a dispus înlăturarea din sentința instanței de fond a dispoziției de obligare a pârâților la plata sumei de 526.000 lei achitată de reclamanți cu titlul de plata nedatorată, considerând „că nu sunt îndeplinite cerințele de plată nedatorată”.

Totodată, greșit a reținut că prin discuțiile purtate de părți s-a modificat prețul imobilului în litigiu. În situația în care acesta ar fi suferit modificări, părțile ar fi fost diligente (în special defuncta T.O.) și ar fi încheiat un înscris în acest sens. Or, un astfel de înscris nu s-a semnat pentru ca pârâții să dovedească presupusa majorare a prețul imobilului. Potrivit art. 1191 C. civ., „Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătura privată. Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei”.

În consecință, este greșită soluția, precum și argumentul potrivit căruia din relatările martorilor instanța de apel a apreciat că prețul imobilul s-a modificat, iar suma a cărui restituire a fost solicitată de reclamanți nu reprezintă o plată nedatorată. De asemenea, este eronat considerentul instanței de apel prin care se apreciază că prin întâmpinare „reclamanți nu au formulat nicio apărare privitoare la acest motiv de apel”, ceea ce „convinge instanța că suma de bani virată în contul vânzătoarei nu are calitatea de plată nedatorată”. Or, f aptul că nu a fost criticat acest motiv de apel prin întimpinare nu poate fi apreciat de către instanță ca o recunoaștere în condițiile în care tocmai reclamanții au învestit instanța cu un astfel de petit.

Reclamanții au mai susținut că sunt incidente prevederilor art. 1092 C. civ., respectiv „Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii”. În cauză, suma de 526.000 lei achitată de reclamantul O.N. a fost plătită fără ca acesta să aibă o datorie către defuncta T.O. și excede sumei de 10.000 dolari SUA, rest de plata din suma de 11.000 dolari SUA, contravaloarea terenului în litigiu convenită de părți prin antecontractul de vânzare cumpărare din 17 iulie 2002. Plata efectuată de reclamant nu a fost făcută în baza unui raport convențional care să implice o intenție comună de a stinge prin efectuarea și primirea plății raportul de obligații ce exista între părți.

De asemenea, se aplică și prevederile art. 992 C. civ., potrivit cu care „Cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care a primit”. În cazul de față, atât timp cât între părți nu a existat nicio convenție pentru 526.000 lei, iar defuncta T.O. a primit aceasta sumă fără ca reclamantul O.N. să se fie obligat printr-un înscris să achite această valoare, sunt incidente dispozițiile art. 992 C. civ. Au mai precizat reclamanții că în mod greșit instanța de apel i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care apelul formulat de pârâți a fost admis în parte. În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Pârâții C.E. și C.I. au solicitat să fie modificată în parte Decizia civilă nr. 60 din 24 iunie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul admiterii în întregime a apelului pe care l-au declarat împotriva sentinței civile nr. 1666 din 03 iulie 2013 a Tribunalului Alba și, drept consecință: să fie respinsă acțiunea formulată de reclamanții O.N. și O.A. cu privire la următoarele capete de cerere: constatarea valabilității antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între T.O., în calitate de vânzătoare, și reclamanții O.N. și O.A., în calitate de cumpărători, cu privire la imobilul situat în Alba Iulia (Lumea Nouă) înscris ulterior în C.F., U.A.T. Alba Iulia, în suprafață de 3.277 mp, provenită din C.F.

Alba Iulia; obligarea pârâților, în calitate de moștenitori ai defunctei T.O., de a preda reclamanților act apt de intabulare asupra imobilului ce a făcut obiectul antecontractului mai sus menționat, în caz contrar sentința urmând a ține loc de act autentic de vânzare cumpărare; anularea contractului de donație din 2010 încheiat între defuncta T.O. și pârâți; obligarea O.C.P.I. Alba de a efectua operațiuni în C.F., U.A.T. Alba Iulia (provenită din C.F. Alba Iulia), respectiv radierea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare de sub B2 din C.F., U.A.T. Alba Iulia, anularea încheierii de intabulare din 17 iunie 2010 de sub B4 din C.F., U.A.T. Alba Iulia, intabularea dreptului de proprietate al reclamanților în baza sentinței.

Au solicitat, totodată, să fie menținută sentința apelată doar cu privire la respingerea excepției dreptului material la acțiune și la rezilierea antecontractului de vânzare cumpărare din 2008 încheiat între defuncta T.O. și pârâții O.M. și O.L., să fie obligați reclamanții să plătească suma de 21.020 lei, cheltuieli de judecată făcute în primă instanță și la suportarea cheltuielilor de judecată din recurs. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâții au arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului dedus judecății, cu schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâții au precizat următoarele: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, respectiv antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002 între antecesoarea T.O., în calitate de vânzătoare și reclamanții O.N. și OA., apreciind că acesta nu a fost modificat, revocat, prin procura specială dată de T.O. reclamantului O.N., autentificată cu încheierea din 20 august 2007 de B.N.P., Ș.R.M. În cauză, s-a reținut în considerente că mențiunea făcută în procura specială reprezintă un contract de mandat, iar declarația privind faptul că terenul este liber de orice sarcini și servituți nu reprezintă o recunoaștere implicită a revocării antecontractului din anul 2002. Or, prin actul intitulat „Procură specială”, care reprezintă un contract de mandat, promitenta vânzătoare T.O.

și promitenții cumpărători O.N. și OA. au modificat clauzele antecontractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 17 iulie 2002, respectiv au încheiat o nouă convenție, cu privire la terenul în suprafață de 5.935 mp, așa cum rezultă din interpretarea corelativă a actelor din dosar, precum și a celorlalte probe administrate. Prin antecontractul de vânzare cumpărare părțile au convenit să încheie în formă autentică contractul de vânzare cumpărare cu privire la teren la finalizarea procesului aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia. Litigiul a fost încheiat în anul 2007, iar promitenta vânzătoare și-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în C.F. Alba Iulia la data de 15 august 2007. După terminarea acelui proces, potrivit clauzei din antecontractul de vânzare cumpărare, promitenta vânzătoare T.O.

și promitenții cumpărători urmau să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, operațiune care nu a mai avut loc având în vedere contractul de mandat consemnat în actul intitulat „Procură specială” din 20 august 2007. Inițiativa emiterii procurii speciale a avut-o reclamantul O.N., așa cum acesta recunoaște în răspunsul la întrebările nr. 10 și 11 din interogatoriul luat de Judecătoria Alba Iulia. În procură, T.O. l-a împuternicit cu puteri depline pe reclamantul O.N.

ca în numele ei și pentru ea să formuleze cereri, să semneze declarații, să încheie promisiuni de vânzare cumpărare, antecontract, contract autentic de vânzare cumpărare, să negocieze prețul, arvuna sau avansul, restul de preț, pe care le va încasa și va putea să-l folosească dacă va fi cazul, va garanta pe cumpărători împotriva evicțiunii totale sau parțiale, va putea face parcelări dacă este cazul, va declara că imobilul nu este grevat sau înstrăinat în întregime sau în parte în favoarea unei persoane fizice sau juridice, nu este revendicat de nicio persoană și nici nu face obiectul vreunui proces, fiind liber de orice sarcini. Reclamantul O.N. a solicitat lui T.O.

să-i dea o procură specială întrucât a găsit un client care dorește să cumpere o parte din teren, respectiv suprafața de 2.658 mp, cu prețul de 757.530 euro, convenind cu aceasta ca din suma încasată să-și rețină o parte - 257.530 lei, cu titlu de comision pentru ajutorul dat la câștigarea procesului și pentru că a găsit cumpărător, iar restul de 500.000 euro să-l predea promitentei vânzătoare, care să rămână și cu restul suprafeței de teren de 3.277 mp. În baza acestei procuri reclamantul a întocmit o documentație de parcelare a terenului arabil de 5.935 mp, înscris în C.F. Alba Iulia, în două loturi: lotul nr. 1 - în suprafață de 2.658 mp; lotul nr. 2 - în suprafață de 3.277 mp. Apoi, acesta a dat „Declarația de parcelare” autentificată cu încheierea din 22 august 2007 de B.N.P., Ș.R.M., după care parcela a fost reînscrisă în C.F.

Iulia. Reclamantul a parcelat și terenul arător de 690 mp, cumpărat de la martora C.M., iar parcela - arător de 177 mp, învecinată cu terenul lui T.O., a înscris-o în C.F. Alba Iulia, după care, la data de 28 august 2007, la B.N.P., Ș.R.M., a încheiat cu SC A.I.C.G. SRL antecontractul de vânzare cumpărare autentificat din 28 august 2007. Prin acest antecontract, reclamantul a promis cumpărătoarei să vândă terenul proprietatea antecesoarei T.O. - arabil de 2.658 mp, în baza procurii din 2007 și terenul proprietatea acestuia și al soției, - arător de 177 mp, cumpărat de la martora C.M. În baza antecontractului de vânzare cumpărare a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat din 04 octombrie 2007 la B.N.P., Ș.R.M.

În contractul de vânzare cumpărare reclamanții au declarat că terenurile vândute nu fac obiectul vreunui proces, fiind libere de orice sarcini și servituți, nu sunt scoase din circuitul civil. Pentru terenul proprietatea antecesoarei T.O., reclamanții au încasat de la SC A.I.C.G. SRL suma de 757.530 euro, care a fost virată în contul reclamantului. Din prețul încasat reclamantul a transferat în contul antecesoarei T.O. suma de 550.000 lei, cu ordinele de plată din 05 octombrie 2007, din 19 mai 2008, din 20 ianuarie 2009 și din 05 februarie 2009. Din examinarea acestor ordine de plată, întocmite de reclamant, se observă că acesta le-a completat cu mențiunea „contravaloare teren”. De altfel, că reclamanții, prin procura din 20 august 2007, au încheiat o nouă înțelegere cu privire la terenul în suprafață de 5.935 mp, rezultă și din actele pe care aceștia le-au perfectat cu martora C.M.

(un antecontract de vânzare cumpărare pentru un teren învecinat cu cel al antecesoarei T.O., în suprafață tot de 5.935 mp, stabilind prețul de 11.000 dolari SUA și având aceleași clauze cu cele cuprinse în antecontractul pe care l-au încheiat cu T.O.; contractul de vânzare cumpărare autentificat din 24 august 2007 de B.N.P., Ș.R.M., prin care au cumpărat de la martora C.M. terenul înscris în C.F. Alba Iulia, în suprafață de 3.848 mp, în suprafață de 160 mp și în suprafață de 690 mp, învecinat cu terenul antecesoarei T.O., pentru prețul de 517.000 lei, nu prețul de 11.000 dolari SUA consemnat în antecontractul de vânzare cumpărare). Audiată ca martor, C.M. a declarat că, după încasarea prețului, pârâții C.E.

și C.l., împreună cu aceasta au avut cu reclamantul O.N. mai multe discuții legate de restituirea prețului încasat din vânzarea terenurilor lui T.O. și C.M. către SC A.I.C.G. SRL, dată fiind procura primită de pârâta C.E. de la antecesoarea T.O. În primăvara anului 2009, la insistențele pârâților, reclamantul O.N. le-a propus ca, pe lângă sumele virate în contul lui T.O. (de 550.000 lei), să le mai predea suma de 1.400.000.000 lei vechi și două apartamente în valoare de 8.600.000.000 lei vechi. Aceeași propunere a fost făcută de reclamant și martorei C.M., care a acceptat-o, primind pe lângă suma de 517.000 lei și două apartamente, plus 1.600.000.000 lei vechi, așa cum rezultă din declarația acesteia dată în instanță.

Antecesoarea T.O. și pârâții nu au acceptat oferta; întrucât reclamantul a fost nesincer, la data de 08 aprilie 2009 a fost revocată procura din 2007, după care pârâții s-au adresat instanței de judecată, solicitând să fie obligați reclamanții să le restituie suma încasată, litigiul formând obiectul Dosarului nr. 1859/107/2009 al Tribunalului Alba, în prezent suspendat până la soluționarea cauzei de față.

În atare condiții, pe baza probelor aflate la dosar, instanța de apel trebuia să admită apelul pârâților și să respingă în întregime acțiunea reclamanților, deoarece antecontractul de vânzare cumpărare din 17 iulie 2002 a fost revocat de părți în vara anului 2007, cu ocazia întocmirii procurii speciale autentice din 20 august 2007; cu acea ocazie părțile au încheiat o nouă convenție, prin care reclamantul era împuternicit să vândă suprafața de 2.658 mp, iar din prețul încasat să rețină suma de 257.530 euro, cu titlu de comision pentru sprijinul acordat în justiție în vederea restituirii terenului și pentru vânzarea unei porțiuni din teren, urmând să predea antecesoarei T.O. suma de 500.000 euro, iar restul de teren nevândut, în suprafață de 3.277 mp, să rămână în proprietatea antecesoarei T.O.; după încasarea prețului din vânzarea terenului reclamantul a transferat în contul antecesoarei T.O.

suma totală de 550.000 lei cu titlu de plată preț, iar pentru diferența de preț a oferit două apartamente și 1.400.000.000 lei vechi, încercând să modifice a doua înțelegere încheiată cu pârâții; dacă nu ar fi fost revocat antecontractul de vânzare cumpărare atunci reclamanții ar fi încheiat cu antecesoarea T.O. contract de vânzare cumpărare în formă autentică și mai apoi ar fi încheiat în nume propriu contractul de vânzare cumpărare în formă autentică cu SC A.I.C.G. SRL, așa cum a procedat cu martora C.M.; reclamanții au încheiat cu martora C.M.

contract autentic de vânzare cumpărare consemnând prețul de 517.000 lei, deși în realitate i-a plătit o diferență de preț până la 15.000.000.000 lei vechi, revocând și cu aceasta înțelegerea făcută la aceeași dată cu antecesoarea T.O., respectiv 17 iulie 2002; cele de mai sus sunt dovedite și cu declarația martorului F.l., care greșit a fost înlăturată de instanța de apel ca fiind probă indirectă; În consecință, respingând apelul, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, în sensul că a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 969 C. civ. referitoare la revocarea convenției din anul 2002 și încheierea convenției din anul 2007. De asemenea, a considerat greșit că în cauză nu a operat o asemenea revocare în condițiile prevăzute de art. 1020 - 1021 C. civ., pentru care nu s-a formulat cerere reconvențională.

În speță, pârâți au făcut dovada revocării antecontractului prin procura specială menționată și nu era necesară formularea unei cereri pe cale reconvențională. 2. În cauză, greșit prin decizia recurată instanța de apel a constatat că este nefondată cr