ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1525/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1525/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1525/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, la data de 27 iunie 2008,

reclamantele A. și B., au chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov

și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând ca, prin

sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la

plata către reclamante a sumelor de bani reprezentând sporul de risc

și suprasolicitare neuropsihică nervoasă, echivalentă a 50%

din salariul de bază brut lunar pentru perioada cuprinsă între 3

decembrie 2007, precum și mai departe pentru viitor, până la noi

dispoziții, actualizate cu indicele de inflație și cu aplicarea

dobânzii legale la data plății.

Au mai

solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor

să aloce fondurile necesare efectuării plăților, precum

și obligarea pârâtei Curtea de Apel Brașov, la efectuarea cuvenitelor

mențiuni în carnetele de muncă ale reclamantelor.

Prin

sentința civilă nr. 10/F din data de 15 august 2008,

pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis acțiunea

formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov și Ministerul Economiei și, în consecință:

A obligat

pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul

Brașov să plătească reclamantelor sporul de risc și

suprasolicitare psihică începând cu 3 decembrie 2007 până la noi

dispoziții, spor actualizat cu indicele de inflație și dobânda

legală la data plății.

A obligat

pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele

necesare plăților.

A obligat

pârâta Curtea de Apel Brașov să efectueze cuvenitele mențiuni în

carnetele de muncă.

A respins

excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului

Ministerul Economiei și Finanțelor.

Prin decizia

nr. 2933 din data de 12 martie 200 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/64/2008, a fost

declinată competența de soluționare a recursurilor declarate de

pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Brașov împotriva sentinței civile nr. 10/F din 15 august 2008 a

Curții de Apel Brașov, în favoarea Curții de Apel Brașov.

Prin decizia

civilă nr. 861/M din data de 22 iunie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

în Dosarul nr. x/64/2008, au fost respinse recursurile formulate de

pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Brașov împotriva sentinței civile nr. 10/F din 15 august 2008 a

Curții de Apel Brașov, care a fost menținută.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția

civilă, la data de 19 mai 2017, sub nr. x/64/2008*, reclamanta A. a

solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 10/F din data

de 15 august 2008 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, în sensul de

se preciza natura dobânzii la care pârâții au fost obligați,

dobândă care este una penalizatoare.

Cererea a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ.

Prin

încheierea de ședință din data de 26 iunie 2017, Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, a admis cererea de lămurire a

dispozitivului sentinței civile nr. 10/F din data de 15 august 2008

pronunțate de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/64/2008,

formulată de petenta A. și, în consecință, a lămurit

dispozitivul acestei sentințe în sensul că dobânda legală la

plata căreia părțile pârâte au fost obligate conform

sentinței menționate are natura juridică a unei dobânzi

penalizatoare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor

Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Brașov și Ministerul Justiției, solicitând admiterea

recursurilor și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii

cererii de lămurire a dispozitivului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția I civilă, la data de 1 august 2017.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-pârâți, în

esență, au susținut că hotărârea a cărei

lămurire se solicită constituie un titlu executoriu care a fost deja

executat amiabil, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 71/2009 și, prin

urmare, ulterior executării de bunăvoie de către

părți, nu se mai poate cere lămurirea hotărârii sub aspectul

interesului.

Au solicitat

să se constate că se pune în discuție o hotărâre

judecătorească care a fost executată, iar pretențiile

afirmate sunt cereri noi, care nu au fost analizate de instanța a

cărei hotărâre se cere a fi lămurită.

De asemenea,

au mai criticat încheierea pronunțată de curtea de apel, arătând

că aceasta a reținut acte normative intrate în vigoare ulterior

momentului la care s-a pronunțat hotărârea care se solicită a fi

lămurită, precum și decizia nr. 23/2015 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui

recurs în interesul legii referitoare la stabilirea pensiei de serviciu cu

luare în considerare a majorărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Au apreciat

că nu poate fi primită cererea formulată în temeiul art. 281

1

C. proc. civ., deoarece o hotărâre judecătorească nu poate fi

lămurită decât în raport de legislația în vigoare la data

pronunțării hotărârii și nu în raport de acte normative

care au intrat în vigoare ulterior.

La termenul

de judecată din data de 10 octombrie 2017, Înalta Curte a reținut

cauza în vederea pronunțării asupra excepției de

necompetență materială a acestei instanțe cu privire la

soluționarea prezentelor recursuri.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este

întemeiată, pentru cele ce succed:

Potrivit art.

I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru

soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile

menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora

fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel.

Conform alin.

(2) din textul de lege anterior menționat, recursul împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță, de curțile

de apel se judeca de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia

nr. 104 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate, invocată din oficiu de instanța

supremă în mai multe dosare, și s-a constatat că

dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt

neconstituționale.

Curtea

Constituțională a reținut că elementele cuprinse în nota de

fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la

necesitatea ca justiția să reprezinte un factor esențial de

echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare,

inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea

asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul

justiției, la dificultățile întâmpinate în executarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre

altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de

urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din

Constituția României.

De asemenea,

aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu

își pot găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme

ce reglementează competența în primă instanță și

în recurs.

Mai mult,

Curtea Constituțională a constatat că niciunul dintre

obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin

măsura schimbării de competență, adică prin derogare

de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul

acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului

din justiție.

S-a

reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din

Constituția României, prin dispozițiile art. I și II din ordonanță,

deoarece se afectează regimul unei instituții fundamentale a

statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărei

statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din Legea

fundamentală.

În continuare,

Curtea a mai reținut și că stabilirea în competența

instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva

hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în primă

instanță, are ca efect extinderea sferei sale de competență

și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile

în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, în

cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu

funcționează o secție specializată în soluționarea

conflictelor și litigiilor de muncă.

A mai

reținut că dispozițiile ordonanței de urgență

respective nu satisfac nici exigențele art. 21 alin. (3) din

Constituție, în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității

instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a

cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție.

În

esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor

constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin.

(3), prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 atrage și înfrângerea

prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:

„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a

legilor este obligatorie”.

Ulterior

deciziei Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din data de

1 aprilie 2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe

modificări și completări, printre care și abrogarea art. I

din ordonanță, text de lege care stabilea competența de

soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor

pronunțate, în primă instanță de curțile de apel, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare,

având în vedere declararea neconstituționalității art. I din ordonanță,

precum și abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte

nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor

împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță,

de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este

implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă

categorie de litigii de muncă.

Chiar

dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au

prevăzut și norme tranzitorii, în ceea ce privește

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de

curțile de apel, având în vedere și considerentele Curții

Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate al

acestui text de lege, este fără dubiu că intenția legiuitorului

nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de

soluționare a recursurilor declarate în această materie, în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O asemenea

interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a

dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții

Constituționale, în loc să transpună concepția în materie a

instanței de contencios constituțional, în legătură cu

degrevarea instanței supreme de această categorie de litigii,

față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și

de inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de

muncă în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a

ordonanței de urgență, apreciate ca fiind elaborate cu

înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și

art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Așadar,

instanța de drept comun în materia soluționării recursurilor

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată

de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui

tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința

recurată.

Cât

privește cauza de față, se constată că acțiunea

reclamantelor a fost soluționată în primă instanță de

către Curtea de Apel Brașov, în baza prevederilor O.U.G. nr. 75/2008,

având în vedere calitatea acestora.

Recursurile

declarate împotriva hotărârii instanței de fond au fost

soluționate tot de Curtea de Apel Brașov, în baza competențelor

legal stabilite la acea dată și de decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 2933 din data de 12 martie 2009, prin

care a fost declinată competența de soluționare a recursurilor

în favoarea acestei curți de apel.

În plus,

încheierea de lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate de

instanța de fond este supusă recursului, iar competența de

soluționare a căii de atac aparține instanței care a

soluționat recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate

asupra fondului cauzei și al cărui dispozitiv se solicită a fi

lămurit.

Cum curtea de

apel a fost instanța care a soluționat recursurile declarate

împotriva sentinței vizate de cererea de lămurire a dispozitivului,

aceleiași instanțe îi revine și competența

soluționării căii de atac formulate împotriva încheierii

pronunțate cu privire la această cerere.

Pentru aceste

argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să decline competența de soluționare a recursurilor

în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a cauzei, având ca obiect recursurile

declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor

Publice Brașov împotriva încheierii de ședință din data de

26 iunie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

pronunțate în Dosarul nr. x/64/2008*, în favoarea Curții de Apel

Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.