ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1526/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 1526/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, la data de 29 septembrie 2008,

sub nr. x/64/2008, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au chemat în

judecată pe pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și

Finanțelor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța,

să fie obligați în solidar pârâții 1-3 la plata sporului de risc

și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de

bază brută lunară începând cu data de 4 decembrie 2017 pentru

reclamanții A., B., C., E., începând cu data de 10 aprilie 2008 pentru

reclamanta D. și cu data de 2 octombrie 2007 pentru reclamanta F.,

până la data rămânerii definitive și irevocabile a

hotărârii judecătorești, precum și pentru viitor. Au mai

solicitat reclamanții obligarea pârâților 1-3, în solidar, la plata

sumelor de mai sus, actualizate cu indicele de inflație și dobânda

legală, obligarea pârâtei 2 la efectuarea cuvenitelor mențiuni în

carnetele de muncă ale reclamanților, precum și obligarea pârâtului

Ministerul Economiei Finanțelor să aloce fondurile necesare

plății sumelor neîncasate, menționate anterior.

Prin

sentința civilă nr. 128/F din data de 20 noiembrie 2008

pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, secția

litigii de muncă și asigurări sociale, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., E., D. și F.,

în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și

Finanțelor.

Au fost

obligați pârâții 1-3 la plata în solidar a sporului de 50% din indemnizația

brută lunară, reprezentând spor de suprasolicitare neuropsihică

către reclamanți astfel:

Pentru

reclamanții A., B., C. și E. începând cu data de 4 decembrie 2007

și până la rămânerea definitivă și irevocabilă a

acestei sentințe, precum și pentru viitor.

Pentru

reclamanta D., începând cu data de 10 aprilie 2008, până la rămânerea

definitivă și irevocabilă a sentinței

judecătorești, precum și pentru viitor;

Pentru

reclamanta F., începând cu data de 2 octombrie 2007, până la data

rămânerii definitive și irevocabile a sentinței, precum și

pentru viitor.

S-a dispus ca

la plata drepturilor salariale restante mai sus menționate, să fie

aplicat indicele de inflație și dobânda legală.

A fost

obligat pârâta 2 la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă

al reclamanților.

A fost

obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce

fondurile necesare plății sumelor neîncasate, mai sus

menționate.

Prin decizia

nr. 3362 din data de 18 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/64/2008, a fost

declinată în favoarea Curții de Apel Brașov competența de

soluționare a recursurilor declarate de pârâții Curtea de Apel

Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul

Brașov și Ministerul Justiției împotriva sentinței civile

nr. 128/F din data de 20 noiembrie 2008 pronunțate de către Curtea de

Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Prin decizia

civilă nr. 555/M din data de 4 mai 2009, pronunțată în Dosarul

nr. x/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins recursurile declarate de pârâții Curtea

de Apel Brașov, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul

Brașov și Ministerul Justiției și a menținut sentința

civilă nr. 128/F din data de 20 noiembrie 2008 pronunțată de

către Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă

și asigurări sociale.

Prin cererea

înregistrată la data de 5 mai 2017 pe rolul Curții de Apel

Brașov, secția civilă, sub nr. x/64/2008, reclamanții A., D.,

E. și B. au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile

nr. 128/F din data de 20 noiembrie 2008, pronunțate de Curtea de Apel

Brașov, în sensul de a se preciza natura dobânzii la care pârâții au

fost obligați, dobândă care este una penalizatoare.

Cererea a

fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ.

Prin

încheierea de ședință din data de 22 mai 2017,

pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței

civile nr. 128/F din data de 20 noiembrie 2008 pronunțate de către

Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/64/2008, formulată de

petenții A., D., E. și B. și, în consecință, a

lămurit dispozitivul acestei sentințe în sensul că dobânda legală

la plata căreia părțile pârâte au fost obligate conform

sentinței menționate are natura juridică a unei dobânzi

penalizatoare, începând cu data de 1 septembrie 2011.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice

Brașov, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 29 august 2017, sub nr. x/1/2017.

Recurentul,

în esență, a apreciat că încheierea atacată este

netemeinică și nelegală întrucât, în opinia sa, instanța de

fond în mod greșit, printr-o interpretare eronată a legii și a

ansamblului probatoriu, a admis cererea de lămurire a dispozitivului.

A arătat

recurentul că prin lămurirea dispozitivului unei hotărâri

judecătorești instanța nu poate decât să expliciteze

dispozițiile acestuia, iar nu să modifice hotărârea, iar cererea

de lămurire a dispozitivului formulată în cauză, în sensul

că dobânda legală la plata căreia părțile pârâte au

fost obligate are natura juridică a unei dobânzi penalizatoare începând cu

data de 1 septembrie 2011, reprezintă o extra petita, fiind puse în

discuție pretenții ulterioare și subsecvente

pronunțării sentinței vizate, născute sub imperiul unei

legi noi.

La termenul

de judecată din data de 10 octombrie 2017, Înalta Curte a reținut

cauza în vederea pronunțării asupra excepției de

necompetență materială a acestei instanțe cu privire la

soluționarea prezentului recurs.

Analizând

această excepție, Înalta Curte constată că este

întemeiată, pentru cele ce succed:

Potrivit art.

I alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru

soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile

menționate în cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora

fac parte și cele având ca obiect acordarea sporului de risc și

suprasolicitare neuropsihică, erau soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel.

Conform alin.

(2) din textul de lege anterior menționat, recursul împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță, de

curțile de apel se judeca de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin decizia

nr. 104 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea

Constituțională, a fost admisă excepția de

neconstituționalitate, invocată din oficiu de instanța

supremă în mai multe dosare, și s-a constatat că

dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 sunt

neconstituționale.

Curtea

Constituțională a reținut că elementele cuprinse în nota de

fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la

necesitatea ca justiția să reprezinte un factor esențial de

echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare,

inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea

asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniul

justiției, la dificultățile întâmpinate în executarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre

altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de

urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I din

Constituția României.

De asemenea,

aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu

își pot găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme

ce reglementează competența în primă instanță și

în recurs.

Mai mult,

Curtea Constituțională a constatat că niciunul dintre

obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este susceptibil de a fi atins prin

măsura schimbării de competență, adică prin derogare

de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul

acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului

din justiție.

S-a

reținut și înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din

Constituția României, prin dispozițiile art. I și II din

Ordonanță, deoarece se afectează regimul unei instituții

fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, al

cărei statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4)

din Legea fundamentală.

În continuare,

Curtea a mai reținut și că stabilirea în competența

instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva

hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în primă

instanță, are ca efect extinderea sferei sale de competență

și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile

în care, potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, în

cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu

funcționează o secție specializată în soluționarea

conflictelor și litigiilor de muncă.

A mai

reținut că dispozițiile ordonanței de urgență

respective nu satisfac nici exigențele art. 21 alin. (3) din

Constituție, în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității

instanței supreme are repercusiuni asupra judecării cu celeritate a

cauzelor, afectând grav calitatea actului de justiție.

În

esență, Curtea a constatat că nerespectarea normelor

constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin.

(3), prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 atrage și înfrângerea

prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:

„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a

legilor este obligatorie”.

Ulterior deciziei

Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din data de 1 aprilie

2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări și

completări, printre care și abrogarea art. I din ordonanță,

text de lege care stabilea competența de soluționare a recursurilor declarate

împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță de

curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Ca atare,

având în vedere declararea neconstituționalității art. I din ordonanță,

precum și abrogarea ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte

nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor

împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță,

de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este

implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă

categorie de litigii de muncă.

Chiar

dacă, prin Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. I, nu s-au

prevăzut și norme tranzitorii, în ceea ce privește

competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de

curțile de apel, având în vedere și considerentele Curții

Constituționale în exercitarea controlului de constituționalitate al

acestui text de lege, este fără dubiu că intenția legiuitorului

nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența de

soluționare a recursurilor declarate în această materie, în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

O asemenea

interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a

dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2008, ulterioară deciziei Curții

Constituționale, în loc să transpună concepția în materie a

instanței de contencios constituțional, în legătură cu

degrevarea instanței supreme de această categorie de litigii,

față de volumul semnificativ de activitate al acesteia, dar și

de inexistența unei secții specializate în materia conflictelor de

muncă în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

ar perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a

ordonanței de urgență, apreciate ca fiind elaborate cu

înfrângerea dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și

art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Așadar,

instanța de drept comun în materia soluționării recursurilor

declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță în domeniul litigiilor de muncă este reprezentată

de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea acestui

tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința

recurată.

Cât

privește cauza de față, se constată că acțiunea

reclamanților a fost soluționată în primă

instanță de către Curtea de Apel Brașov, în baza

prevederilor O.U.G. nr. 75/2008, având în vedere calitatea acestora.

Recursurile

declarate împotriva hotărârii instanței de fond au fost

soluționate tot de Curtea de Apel Brașov, în baza competențelor

legal stabilite la acea dată și de decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 3362 din data de 18 martie 2009, prin

care a fost declinată competența de soluționare a recursurilor

în favoarea acestei curți de apel.

În plus,

încheierea de lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate de

instanța de fond este supusă recursului, iar competența de

soluționare a căii de atac aparține instanței care a

soluționat recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate

asupra fondului cauzei și al cărui dispozitiv se solicită a fi

lămurit.

Cum curtea de

apel a fost instanța care a soluționat recursurile declarate

împotriva sentinței vizate de cererea de lămurire a dispozitivului,

aceleiași instanțe îi revine și competența

soluționării recursului declarat împotriva încheierii pronunțate

cu privire la această cerere.

Pentru aceste

argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să decline competența de soluționare a recursurilor

în favoarea Curții de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a cauzei, având ca obiect recursul declarat

de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva încheierii de ședință

din data de 22 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă, pronunțate în Dosarul nr. x/64/2008, în favoarea Curții

de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.