ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2018

Decizia nr. 475/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția civilă, la data de 5 iunie 2008, sub nr. x/62/2008, reclamantele A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții G., Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și H. următoarele: 1. obligarea în solidar a pârâților ia plata sporului de risc și solidare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu 1 februarie 2007 până la data rămânerii hotărârii definitive și irevocabile, precum și pe viitor; 2. actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflație și aplicarea dobânzii legale prevăzute de O.G.

nr. 9/2000, începând cu data de 1 februarie 2007 și în continuare până la data plății efective; 3. obligarea pârâților să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, începând cu data de 1 octombrie 2004 până la zi și în continuare; 4. obligarea pârâților la aplicarea dobânzii legale prevăzute de O.G. nr. 9/2000 pentru drepturile salariale stabilite prin Decizia civilă nr. 1401/M pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, în Dosarul civil nr. x/62/2007, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 285 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, drepturi salariale acordate pentru perioada 1 octombrie 2004 până la data de 1 februarie 2007, inclusiv și; 5. obligarea pârâtului H. să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantele au arătat că drepturile solicitate le-au fost acordate prin sentința civilă nr. 296 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, în Dosarul nr. x/62/2007, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 342/M din 16 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în același dosar. În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 1082 și art. 1073 C. civ., cele ale art. 1 din Decretul nr. 92/1976, precum și prevederile O.G. nr. 9/2000. Prin încheierea din 22 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2008, Tribunalul Brașov, secția civilă, având în vedere dispozițiile Titlului i, raportate la cele ale Titlului II din O.G.

nr. 75/2008, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o, spre competentă soluționare, Curții de Apel Brașov. Urmare măsurilor dispuse prin încheierea mat sus menționată, Dosarul nr. x/62/2008 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale la data de 30 iulie 2008. Prin sentința civilă nr. 104/F din 22 octombrie 2008, Curtea de Apei Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâții G., Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov și H. A dispus obligarea pârâților G., Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să plătească reclamantelor sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu 2 februarie 2007, inclusiv, până la pronunțarea sentinței, respectiv 22 octombrie 2008, și în continuare până la noi dispoziții legale.

A dispus obligarea pârâților G., Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să plătească actualizarea cu indicele de inflație și să aplice dobânda legală pentru sumele mai sus menționate, cu titlu de spor de 50%, începând cu 2 februarie 2007, până la plata efectivă. A dispus obligarea pârâtei Curtea de Apel Brașov să efectueze mențiunile corespunzătoare dreptului acordat în carnetele de muncă ale reclamantelor pentru toată perioada pentru care au obținut sporul.

A dispus obligarea pârâților G., Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov să acorde reclamantelor dobânda legală pentru drepturile salariale stabilite prin sentința civilă nr. 296 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 342 din 16 aprilie 2008, respectiv pentru sporul de 50%, pentru perioada cuprinsă între 11 decembrie 2004 - 1 februarie 2007. A dispus obligarea H. să aloce fondurile necesare efectuării plăților sporului de 50%. A respins restul pretențiilor, aferente perioadei 1 octombrie 2004 - 10 decembrie 2004. Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-pârâți H., reprezentat prin I. Brașov, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov și G. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 19 noiembrie 2008, sub nr. x/62/2008.

Prin Decizia civilă nr. 3396 din 18 martie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, având în vedere Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. al României, Partea l, nr. 73 din 6 noiembrie 2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 11 din O.U.G. nr. 75/2008, în temeiul prevederilor art. 3 pct. 3 și art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a trimis recursurile, spre competentă soluționare, Curții de Apel Brașov. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 27 martie 2009, sub nr. x/62/2008.

Prin Decizia civilă nr. 415 din 9 aprilie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins recursurile declarate de recurenții-pârâți G., H., reprezentat prin I. Brașov, Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 104/F din 22 octombrie 2008. pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Prin cererea formulată la data de 10 octombrie 2037, petentele A., B., C., D., E. și F. au solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 104/F din 22 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 415 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în sensul de a se preciza natura dobânzii la plata căreia au fost obligați pârâții, în sensul daca aceasta este una penalizatoare. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28S C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/62/2008, Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în majoritate, a admis cererea formulată de petentele A., B., C., D., E. și F., și în consecință, a lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 104/F din 22 octombrie 2008, pronunțată de aceeași instanță, în sensul că dobânda la plata căreia au fost obligați pârâții este una penalizatoare. Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 9 noiembrie 2017, pronunțată în. Dosarul nr. x/62/2008 de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, au declarat recurs recurenții-pârâți H., reprezentat prin I. Brașov, și G. Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 decembrie 2017, sub nr. x/1/2017.

La termenul de judecată din 16 februarie 2018, văzând dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, pe cele ale art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., precum și Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursurilor, asupra căreia reține următoarele: Sentința civilă nr. 104/F din 22 octombrie 2008 a fost pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în condițiile reglementate de art. 1 din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției. Dispozițiile art. 1 din O.U.G.

nr. 75/2008 prevedeau că: „ (1) cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit O.G.

nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanța, de curțile de apel (2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție.'" Art. 11 din același act normativ stipula în sensul că : „(1) dispozițiile art. 1 se aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară.

(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. (3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunțate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație si Justiție, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac." Dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 75/2008, prin care a fost instituită o competență specială derogatorie de la jurisdicția reglementată de C. muncii, au tăcut obiectul excepției de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of.

nr. 73 din 6 februarie 2009, constatându-se neconstituționalitatea acestora. Curtea Constituțională a statuat că „stabilirea în competența instanței supreme a soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în primă instanță are ca efect extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu funcționează în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de muncă". Urmare deciziei Curții Constituționale, competența de soluționare a conflictelor de muncă a revenit în prima instanță tribunalelor, potrivit art. 2 lit. c) C. proc.

civ. Soluționarea căii de atac a recursului în aceste litigii a fost dată în competența curților de apel, în condițiile reglementate de art. 3 pct. 3 C. proc. civ. Ulterior, dispozițiile legale mai sus enunțate au fost abrogate prin articolul unic pct. 1 și 2 din Legea nr. 76/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Din perspectiva celor expuse, urmare deciziei Curții Constituționale sus-menționate și abrogării dispozițiilor legale evocate, recursurile declarate de recurenții-pârâți H., reprezentat prin I. Brașov, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Brașov și G. împotriva sentinței civile nr. 104/F din 22 octombrie 2008, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale au fost soluționate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 415 din 9 aprilie 2009. Prin urmare, odată cu abrogarea dispozițiilor art. 1 și 11 din O.U.G. nr. 75/2008 s-a revenit la competențele anterioare edictării acestora, astfel că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. de la 1865, aplicabil în speță (în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012), competența de soluționare în primă instanță a conflictelor de muncă aparține tribunalelor, iar conform art. 3 pct. 3 din același act normativ, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența curților de apel. Potrivit dispozițiilor art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ., „încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea". Față de considerentele arătate și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 2 C. proc.

civ., va declina competența de soluționare a recursurilor declarate de recurenții-pârâți H., reprezentat prin I. Brașov, și G. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/62/2008, în favoarea Curții de Apel Brașov. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de recurentul-pârât H., prin I. Brașov, și G. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/62/2008, în favoarea Curții de Apei Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2018.