ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 282/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 282/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr.

282/2018

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Curții de Apel Brașov, secția I civilă, la data de 25

octombrie 2017 reclamantele A. și B. au solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., lămurirea

dispozitivului Sentinței civile nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 a acestei

instanțe, în sensul de a se preciza natura dobânzii la care pârâții

au fost obligați.

În motivare,

reclamantele au arătat că O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii

legale pentru obligații bănești, în vigoare la data

promovării acțiunii finalizate cu pronunțarea titlului

executoriu, a fost abrogată pe parcursul executării, prin art. 11 din

O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și

penalizatoare, aprobată prin Legea nr. 43/2012.

Din

dispozițiile acestui act normativ rezultă că dobânda

remuneratorie reprezintă dobânda datorată de către debitor cu

titlu de preț ai folosinței capitalului creditorului, iar dobânda

penalizatoare reprezintă dobânda datorată de debitorul

obligației pentru neîndeplinirea obligației respective la

scadență, având, prin urmare, natura juridică de daună

moratorie.

În aceste

condiții, începând cu data de 1 septembrie 2011 (data la care a intrat în

vigoare O.G. nr. 13/2011, art. 19), se impunea acordarea dobânzii legale

penalizatoare (al cărei cuantum este mai mare decât cel al dobânzii legale

datorate în baza O.G. nr. 9/2000) pentru debitele rămase restante începând

cu acea dată.

În acest

sens, sunt semnificative și cele statuate de Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 2/2014 pronunțată în

soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul că, în

aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088

C. civ. adoptat în anul 1864, respectiv a celor ale art. 1531 alin. (1) și

2 teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, pot fi acordate

daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale, pentru plata eșalonată

a sumelor de bani prevăzute în titluri executorii având ca obiect

acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în

condițiile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 230/2011, situație ce se

regăsește în speța de față.

Prin

încheierea de ședință din 13 noiembrie 2017 Curtea de Apel

Brașov, secția I civilă, cu opinie majoritară, a admis

cererea și a lămurit dispozitivul Sentinței civile nr. 11/F din

14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov , secția litigii de

muncă și asigurări sociale în sensul că dobânda la care au

fost obligați pârâții este una penalizatoare.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că prin Sentința

civilă nr. 11/F din 14 ianuarie 2009 Curtea de Apel Brașov a admis

acțiunea formulată de reclamantele C., B. și A. în

contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel

Brașov, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și

Finanțelor și în consecință: au fost obligați

pârâții 1 - 3 să plătească reclamantei C. drepturile

salariale echivalente sporului de risc și solicitare neuropsihică de

50% din indemnizația brută lunară începând cu data de 14

decembrie 2007 la zi și pe viitor; au fost obligați pârâții 1 -

3 să plătească reclamantelor B. și A. drepturile

bănești echivalente sporului de solicitare neuropsihică de 50%

din indemnizația brută lunară începând cu data de 11 decembrie

2007 la zi și pe viitor; au fost obligați pârâții 1 - 3 la plata

dobânzii legale și la plata sumei reprezentând actualizarea debitului principal

cu indicele de inflație la data plății; a fost obligat pârâtul 2

la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale

reclamantelor; a fost obligat pârâtul 4 (Ministerul Economiei și

Finanțelor) să aloce fondurile necesare plății sumelor de

mai sus.

Sesizarea

instanței cu prezenta cerere s-a realizat ca urmare a modificărilor

legislative ce au intervenit în procedura de punere în executare a

sentinței civile evocată anterior, eu privire la accesoriile

obligației principale stabilită prin această hotărâre

judecătorească, ce reprezintă dobânda legală.

În acest

sens, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu

modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor de bani, stabilite prin

hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel

Brașov a fost eșalonată, pe perioada de timp indicată în

cuprinsul acestui act normativ, iar, în intervalul de timp în care s-a realizat

punerea în executare a acestui titlu, puterea legislativă a adoptat Legea

nr. 43/2012, prin care a aprobat O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală

remuneratorie și penalizatoare, act normativ ce a abrogat O.G. nr. 9/2000,

în vigoare la data emiterii acestui titlu.

Cum punerea

în executare a sentinței civile mai sus indicată nu a fost

finalizată până la data abrogării actului normativ în raport cu

care a fost pronunțată dispoziția de plată a accesoriilor

obligației principale, respectiv până la data de 1 septembrie 2011,

instanța a constatat că în cauză se impune lămurirea

dispozitivului acestui titlu, tocmai pentru respectarea principiilor ce

guvernează etapa punerii în executare a hotărârilor

judecătorești ce constituie titluri executorii, respectiv a

principiului legalității și a principiului executării

integrale a obligației stabilita prin aceste titluri.

Totodată,

s-a constatat că problema de drept referitoare la natura juridică a

dobânzii stabilite prin titlurile executorii a căror procedură de

punere în executare a fost reglementată prin dispozițiile O.U.G. nr.

71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, a primit

dezlegare pe calea soluționării de către instanța

supremă a unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 2/2014, în

sensul că pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în

titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale

personalului din sectorul bugetar, pot fi acordate daune interese moratorii,

sub forma dobânzii legale.

În raport cu

aceste statuări, obligatorii pentru instanțele

judecătorești, Curtea de Apel Brașov a constatat că dobânda

ce a fost stabilită prin sentința civilă a cărei

lămurire s-a solicitat are natura juridică a unei dobânzi

penalizatoare, astfel cum aceasta este definită de art. 11 din O.G. nr.

13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, anume a unei dobânzi

datorată de către debitor pentru neexecutarea la scadență a

obligației ce a fost stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.

Decizia nr.

1845/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind o

decizie de speță, iar nu pronunțată în procedura recursului

în interesul legii, conform art. 514 și urm. C. proc. civ. ori pentru

dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 și urm. C. proc.

civ., nu este obligatorie pentru instanțele judecătorești, în

condițiile în care în dreptul civil român jurisprudența nu constituie

izvor de drept.

Pentru a se

face aprecieri cu privire la încetarea executării silite a unei

hotărâri judecătorești prin executare voluntară este

necesar a se cunoaște întinderea dispozitivului acesteia, ordinea

logică impunând lămurirea hotărârii în caz de

divergență între părți și după un asemenea demers

calificarea executării silite ca fiind totală sau parțială.

Atâta timp

cât normele legale aplicabile în cauză nu supun exercitarea dreptului de a

obține lămurirea dispozitivului unei hotărâri

judecătorești unui termen de decădere, nu se poate susține

impunerea pe cale jurisprudențială a unui asemenea termen.

În opinie

separată formulată în sensul respingerii cererii de lămurire

dispozitiv, s-a motivat că Sentința civilă nr. 11/F din 14

ianuarie 2009 nu a făcut obiectul vreunei executări silite, ci a fost

executată eșalonat în baza moratoriului legal dispus prin art. 1

și 2 din O.U.G. nr. 71/2009, executarea fiind finalizată cu mult

anterior formulării cererii ce face obiectul prezentei judecați.

Hotărârea

a cărei lămurire se solicită a fost pronunțată la data

de 14 ianuarie 2009 când era în vigoare O.G. nr. 9/2000, anterior

modificării acesteia prin Legea nr. 71/2011, lege prin care s-a

făcut, pentru prima dată, distincția legală dintre

dobândă remuneratorie și dobândă penalizatoare. Această

clasificare făcută de legiuitor a fost preluată din literatura

juridică și a fost introdusă, inițial, fără o

reglementare diferită a ratei celor două tipuri de dobânzi, această

rată fiind unică pentru ambele categorii, respectiv rata dobânzii

legale stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR

diminuată cu 20%, prevăzută prin art. 3 alin. (3) din O.G. nr.

9/2000 în forma în vigoare la data nașterii raportului juridic ce a

determinat creanța purtătoare de dobânzi.

Ulterior

hotărârii ce constituie titlu executoriu, a intrat în vigoare O.G. nr.

13/2011 (ce a abrogat O.G. nr. 9/2000) prin care a fost preluată

clasificarea dobânzilor în remuneratorii și penalizatoare, însă s-a

reglementat diferit nivelul ratei dobânzii legale pentru cele două

categorii în sensul că rata dobânzii legale penalizatoare se

stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a BNR la care

se adaugă, spre deosebire de rata dobânzii legale remuneratorii, 4 puncte

procentuale.

Faptul

că dobânda legală la care face referire hotărârea ce se

dorește a fi lămurită este una penalizatoare, iar nu una

remuneratorie este un lucru evident și rezultă din chiar

rațiunile ce au stat la baza acestei distincții, sesizată în

literatura juridică, întrucât este vorba de o dobândă datorată

de către pârâți pentru neîndeplinirea la scadență a

obligației bănești principale, iar nu despre o dobândă

stabilită drept plată pentru restituirea unui împrumut

(remuneratorie).

Cu toate

acestea, prin cererea de lămurire dedusă judecății, astfel

cum se arată explicit în motivarea ei, se tinde la obținerea unui

titlu executoriu pentru plata diferențelor dintre rata dobânzii legale

achitată, prevăzută de O.G. nr. 9/2000, și cea a dobânzii

legale penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011 stabilită la

nivelul ratei dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale,

diferențe ce reclamanta consideră că i se cuvine începând cu

data intrării în vigoare a acestui din urmă act normativ, respectiv

începând cu data de 24 august 2011.

Ori, aceste

diferențe constituie pretenții noi ce nu au făcut obiectul

soluționării prin sentința ce se dorește a fi

lămurită, astfel încât, acestea nu pot fi solicitate și

analizate pe calea lămuririi dispozitivului respectivei hotărâri

judecătorești

Această

solicitare reprezintă în realitate o cerere nouă cu care

instanța nu a fost învestită inițial și asupra căreia

nu poate să se pronunțe decât cu riscul de "a da mai mult decât

s-a cerut".

În acest sens

se are în vedere faptul că, în ceea ce privește dobânda legală

datorată pentru plata eșalonată a unor sume prevăzute în

titluri executorii, Înalta Curte de Casație și Justiție a

pronunțat, până în prezent, trei decizii obligatorii pentru

instanțele de drept comun: RIL nr. 2/2014, HP nr. 7/2015 și HP nr.

21/2015. În speță sunt relevante toate aceste decizii care

soluționează probleme de drept în ceea ce privește normele

legale aplicabile în materia dobânzilor și a prescripției acestora.

În concluzie,

cererea de lămurire în sensul că dobânda legală penalizatoare

este cea prevăzută de O.G. nr. 13/2011 stabilită la nivelul

ratei dobânzii de referință a BNR plus 4 puncte procentuale este una

nouă în raport cu obiectul acțiunii soluționată prin

hotărârea ce face obiectul lămuririi și poate face obiectul unei

judecăți distincte, judecată în care să se ia în

considerare principiul neretroactivității legii civile noi precum

și deciziile obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție relevante în această materie. O astfel de cerere nu poate fi

primită pe calea lămuririi în temeiul art. 281

1

din

vechiul C. proc. civ. deoarece o hotărâre judecătorească poate

fi lămurită doar în raport de legislația în vigoare la data

pronunțării ei, iar nu în raport de acte normative ce au intrat în

vigoare ulterior acestei date.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs pârâții Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov

și Ministerul Justiției.

Recurentul-pârât

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov a arătat că încheierea

atacată este nelegală întrucât aprecierea conform căreia dobânda

legală la care au fost obligați pârâții prin sentința a

cărei lămurire se solicită reprezintă o chestiune extra

petita, în cauză fiind în discuție pretenții ulterioare și

subsecvente pronunțării sentinței vizate, născute sub

imperiul unei legi noi.

Pe cale de

consecință, instanța nu poate corecta fondul pricinii în

procedura specială instituită de art. 281

1

C. proc. civ.,

întrucât ar încălca autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 11/F

din 14 ianuarie 2009.

Prin urmare,

cu încălcarea și aplicarea greșit a normelor de drept material,

instanța a admis cererea de lămurire dispozitiv, întrucât acesta nu

cuprinde dispoziții contradictorii care să trebuiască a fi

interpretate în ceea ce privește înțelesul, întinderea sau aplicarea

lor.

Prin

hotărârea a cărei lămurire se cere instanța s-a

pronunțat asupra a ceea ce reclamantele au solicitat prin acțiunea

introductivă, iar printr-o cerere de lămurire dispozitiv nu pot fi

depășite limitele învestirii.

Prin

formularea cererii de lămurire se tinde a se obține un titlu pe baza

căruia să se mărească cuantumul sumelor solicitate cu titlu

de drepturi salariale, deși prin acțiune introductivă

reclamantele nu au învestit instanța cu o astfel de cerere.

Recurentul-pârât

Ministerul Justiției a arătat că în mod greșit

instanța a apreciat că se impune lămurirea dispozitivului

Sentinței nr. 11/F din 14 ianuarie 2009,

În

condițiile în care aceasta a fost executată în totalitate, în mod

voluntar, conform prevederilor actelor normative referitoare la plata unor sume

prevăzute de titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sistemul bugetar (O.U.G. nr. 71/2009).

Astfel,

după executarea hotărârii, lămurirea dispozitivului nu mai este

posibilă, o astfel de cerere fiind inadmisibilă.

Dispozitivul

hotărârii a cărei lămurire se cere este limpede și în

deplin acord cu petitul acțiunii, statuând că pârâții vor fi

obligați la plata dobânzii legale, astfel ca dobânda va fi calculată

potrivit O.G. nr. 9/2000 până la data de 31 august 2011 și potrivit

O.G. nr. 13/2011, începând cu data de 01 septembrie 2011.

În

condițiile în care nu a fost stabilita prin convenția

părților, dobânda penalizatoare este egală cu dobânda

legală, iar rata celor două dobânzi este diferită, conform art.

4 din O.G. nr. 13/2011.

Prin Decizia

în interesul legii nr. 2/2014 Înalta Curte de Casație și

Justiție a hotărâri că pot fi acordate daune-interese moratorii

sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2

din O.U.G. nr. 71/2009, în funcție de împrejurările concrete ale

speței.

În motivarea

acestei decizii, Înalta Curte a arătat că lucrum cessans, sub forma

daunelor interese moratorii egale cu dobânda legală, urmează a fi

acoperit numai în situația în care datoria nu a fost plătită la

scadență.

În

privința titlurilor executorii însă, legiuitorul a stabilit termene

suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de

executare, prevăzută de art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 astfel cum a

fost modificată prin O.U.G. nr. 230/2012.

Așa

fiind, în speță, creanțele au fost afectate de termene

suspensive și au devenit exigibile numai în momentul împlinirii

fiecărui termen de eșalonare, situație față de care,

singura situație în care s-ar fi putut acorda dobânda penalizatoare sub

forma dobânzii legale ar fi fost pentru neexecutare, dacă debitorul nu

și-ar fi executat creanța în cuantumul și la termenele stabilite

de O.U.G. nr. 71/2009 și de O.U.G. nr. 74/2014.

Or, plata

sumelor datorate de Ministerul Justiției conform titlurilor executorii s-a

realizat cu respectarea acestor termene.

Analizând

cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de

lămurire dispozitiv a fost promovată în raport de Sentința nr.

11/F  din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

și de conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul

nr. x/64/2008, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din

justiție.

Sentința

menționată a fost pronunțată, în primă

instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de

competență, dispusă prin art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri

privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat

potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale

judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din

sistemul justiției, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007

privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor

judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum

și din cadrul altor unități din sistemul justiției,

aprobată cu modificări prin Legea nr.  247/2007.

Dispozițiile

art. I din O.U.G. nr. 75/2008 prevedeau că: "(1) cererile având ca

obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat

potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind

salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și

altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu

modificările și completările ulterioare, precum și potrivit

Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar

din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de

pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din

sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.

247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel. (2) Recursul împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță de

curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție."

Art. II din

același act normativ prevedea că: "(1) Dispozițiile art. I

se aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect

soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate

de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară.

(2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond

la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare

curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei

căi de atac, (3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunțate cu

privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curților

de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație

și justiție, prin încheiere care nu este supusă niciunei

căi de atac."

Prin Decizia

nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată

în M. Of. nr. 73/6.02.2009, s-a admis excepția de

neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală și au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele,

atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea

recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

Ulterior

textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea

nr. 76 din 1 aprilie 2009.

Odată cu

abrogarea dispozițiilor art. I și II din O.U.G. nr. 75/2008 s-a

revenit la competențele anterioare edictării acestora, astfel

că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil în

speță (în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr.

76/2012), competența de soluționare în primă instanță

a conflictelor de muncă aparține tribunalelor, iar conform art. 3

pct. 3 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor

pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt de

competența curților de apel.

Prin urmare,

ca efect al controlului de constituționalitate și modificărilor

legislative intervenite, și competența de soluționare a

recursului în cauza dedusă judecății a revenit Curții de

Apel, instanță care, potrivit dispozițiilor declarate

neconstituționale, judecase în primă instanță.

Potrivit art.

281

3

alin. (1) din C. proc. civ., încheierile pronunțate în

temeiul art. 281 și art. 281

1

precum și hotărârea

pronunțată potrivit art. 281

2

, sunt supuse acelorași

căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a

solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea

dispozițiilor potrivnice ori completarea.

În

consecință, neexistând o dispoziție legală derogatorie de

la dreptul comun, în această situație, care să atragă

competența materială de soluționare a recursului în favoarea

Înaltei Curți de Casație și justiție, va fi admisă

excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 158, 159

alin. (1) C. proc. civ., urmează a se declina competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov,

instanță care, de altfel, a soluționat și recursul declarat

pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 31 ianuarie 2018.

Procesat

de GGC - NN