ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2018

Decizia nr. 922/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, la data de 3 noiembrie 2017 reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor 2811 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 8/F din 07 ianuarie 2009 a aceleiași instanțe, în sensul de a se preciza natura dobânzii la care pârâții au fost obligați, dobânda care este una penalizatoare. Prin încheierea de ședință din 23 noiembrie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis cererea de lămurire a dispozitivului în sensul că dobânda legală acordată este una penalizatoare.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că prin sentința nr. 8/F din 07 ianuarie 2009 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., Tribunalul Covasna, Curtea de Apel Brașov, C. prin D. Brașov și E., au fost obligați pârâții B., Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna să plătească reclamantei diferența de drepturi de natură salarială echivalentă cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu data de 04 decembrie 2007 și în continuare pentru viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație și dobânda legală la data plății efective; a fost obligat C. să aloce și să vireze fondurile necesare achitării diferențelor de drepturi salariale; a fost obligat Tribunalul Covasna să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei, Sesizarea instanței cu prezenta cerere s-a realizat ca urmare a modificărilor legislative ce au intervenit în procedura de punere în executare a sentinței civile evocată anterior, cu privire la accesoriile obligației principale stabilită prin această hotărâre judecătorească, ce reprezintă dobânda legală.

Curtea de Apel Brașov a reținut că, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor de bani stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată de această instanță a fost eșalonată, pe perioada de timp indicată în cuprinsul acestui act normativ, iar în intervalul de timp în care s-a realizat punerea în executare a acestui titlu, puterea legislativă a adoptat Legea nr. 43/2012, prin care a aprobat O.G. nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, act normativ ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data emiterii acestui titlu.

Cum punerea în executare a sentinței civile mai sus indicată nu a fost finalizată până la data abrogării actului normativ în raport cu care a fost pronunțată dispoziția de plată a accesoriilor obligației principale, respectiv până la data de 1 septembrie 2011, se impune lămurirea dispozitivului acestui titlu, tocmai pentru respectarea principiilor ce guvernează etapa punerii în executare a hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii, respectiv a principiului legalității și a principiului executării integrale a obligației stabilită prin aceste titluri. Problema de drept referitoare la natura juridică a dobânzii stabilite prin titlurile executorii a căror procedură de punere în executare a fost reglementată prin dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, a primit dezlegare pe calea soluționării de către instanța supremă a unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 2/2014, în sensul că pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, pot fi acordate daune interese moratorii, sub forma dobânzii legale. În raport cu aceste statuări, obligatorii pentru instanțele judecătorești, Curtea de Apel a constatat că dobânda ce a fost stabilită prin sentința civilă a cărei lămurire s-a solicitat are natura juridică a unei dobânzi penalizatoare, astfel cum aceasta este definită de art. 11 din O.G.

nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, anume a unei dobânzi datorată de către debitor pentru neexecutarea la scadență a obligației ce a fost stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul B. arătând că în mod greșit instanța a reținut ca fiind incidente în cauză atât decizia în interesul Legii nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și dispozițiile art. 517 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar nu prevederile art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865. Conform art. 3307 alin. (2) și (4) C. proc. civ. de la 1865 „decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire ia situația părților din acele procese iar „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of.

al României, Partea l." Decizia în interesul Legii nr. 2/2014 a fost pronunțată la 17 februarie 2014, respectiv la 7 ani de la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 8/F din 07 ianuarie 2008. Astfel, având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, precum și efectele pe care le produc (ex nunc-pentru viitor, iar nu ex tunc-pentru trecut), în mod greșit instanța a tăcut aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 2/2014 într-un litigiu soluționat anterior pronunțării acesteia. Prin sentința nr. 8/F din 07 ianuarie 2008 a fost avută în vedere O.G. nr. 9/2000, întrucât O.G. nr. 13/2011 nu era în vigoare la acel moment.

Procedura de lămurire a dispozitivului este pusă la dispoziția părții interesate pentru situațiile în care există contradicții în cadrul dispozitivului, când acesta nu cuprinde date care să permită executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul de față, titlul executoriu fiind executat de bună voie de părți, Iară impedimente la executare. Prin Decizia nr. 21 din 22 mai 2015 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție în Dosar nr. x/1/2015 s-a reținut că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii, însă în condițiile existenței unui titlu care stabilește obligația de plată a unei sume de bani, iar executarea acesteia este amânată.

În aceeași decizie se reține că dobânzile, ca formă de penalizare a debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariate, curg de drept de ia momentul pronunțării hotărârii, ceea ce nu este cazul în prezenta speță. Prin sentința nr. 8/F din 07 ianuarie 2008 s-a dispus obligarea la plata unor sume, acestea neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească. Analizând cauza, Înalta Carte constată următoarele: Cererea de lămurire dispozitiv a fost promovată în raport de sentința nr. 8/F din 07 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2008, având ca obiect drepturi salariate ale personalului din justiție.

Sentința menționată a fost pronunțată, în primă instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de competență, dispusă prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007.

Dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 75/2008 prevedeau că :„1) cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apei se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție." Art. 2 din același act normativ prevedea că : „1) dispozițiile art. 1 se aplică și proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul justiției, începute sub legea anterioară. 2) Cauzele prevăzute la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi trimise de îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac.

3) Recursurile împotriva hotărârilor pronunțate cu privire la cererile prevăzute la alin. (1) aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit de îndată la Înalta Curte de Casație si Justiție, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac." Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 73 din 6 februarie 2009, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

Ulterior textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009. Odată cu abrogarea dispozițiilor art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 s-a revenit la competențele anterioare edictării acestora, astfel că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. de Ia 1865, aplicabil în speță (în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012), competența de soluționare în primă instanță a conflictelor de muncă aparține tribunalelor, iar conform art. 3 pct. 3 C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența curților de apel. Prin urmare, ca efect al controlului de constituționalitate și modificărilor legislative intervenite, și competența de soluționare a recursului în cauza dedusă judecății a revenit Curții de Apel, instanță care, potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale, judecase în primă instanță.

Potrivit art. 281 3 alin. (1) din C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art. 281 1 , precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 281 2 , sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori completarea. În consecință, neexistând o dispoziție legală derogatorie de la dreptul comun, în această situație, care să atragă competența materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 158, 159 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță care, de altfel, a soluționat și recursul declarat pe fondul cauzei (prin Decizia nr. 308 din 19 martie 2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în favoarea Curții de Apel Brașov. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2018.