ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 922/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Decizia nr. 922/2018

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Brașov, secția civilă, la data de 3 noiembrie 2017

reclamanta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor 2811 C. proc. civ.,

lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 8/F din 07 ianuarie

2009 a aceleiași instanțe, în sensul de a se preciza natura dobânzii

la care pârâții au fost obligați, dobânda care este una

penalizatoare.

Prin încheierea de

ședință din 23 noiembrie 2017 Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, a admis cererea de lămurire a dispozitivului în sensul

că dobânda legală acordată este una penalizatoare.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Brașov a reținut că prin sentința nr. 8/F

din 07 ianuarie 2009 a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B., Tribunalul Covasna, Curtea

de Apel Brașov, C. prin D. Brașov și E., au fost obligați

pârâții B., Curtea de Apel Brașov și Tribunalul Covasna să

plătească reclamantei diferența de drepturi de natură

salarială echivalentă cu sporul de 50% din indemnizația de

încadrare brută lunară, începând cu data de 04 decembrie 2007 și

în continuare pentru viitor, sume reactualizate cu indicele de inflație

și dobânda legală la data plății efective; a fost obligat C.

să aloce și să vireze fondurile necesare achitării

diferențelor de drepturi salariale; a fost obligat Tribunalul Covasna

să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al

reclamantei,

Sesizarea instanței cu

prezenta cerere s-a realizat ca urmare a modificărilor legislative ce au

intervenit în procedura de punere în executare a sentinței civile

evocată anterior, cu privire la accesoriile obligației principale

stabilită prin această hotărâre judecătorească, ce

reprezintă dobânda legală.

Curtea de Apel Brașov a

reținut că, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, plata sumelor de bani

stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată de

această instanță a fost eșalonată, pe perioada de timp

indicată în cuprinsul acestui act normativ, iar în intervalul de timp în

care s-a realizat punerea în executare a acestui titlu, puterea

legislativă a adoptat Legea nr. 43/2012, prin care a aprobat O.G. nr. 13/2011,

privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare, act normativ

ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, în vigoare la data emiterii acestui titlu.

Cum punerea în executare a

sentinței civile mai sus indicată nu a fost finalizată până

la data abrogării actului normativ în raport cu care a fost

pronunțată dispoziția de plată a accesoriilor

obligației principale, respectiv până la data de 1 septembrie 2011,

se impune lămurirea dispozitivului acestui titlu, tocmai pentru

respectarea principiilor ce guvernează etapa punerii în executare a

hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii,

respectiv a principiului legalității și a principiului

executării integrale a obligației stabilită prin aceste titluri.

Problema de drept referitoare

la natura juridică a dobânzii stabilite prin titlurile executorii a

căror procedură de punere în executare a fost reglementată prin

dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 230/2011, a primit dezlegare pe calea soluționării de

către instanța supremă a unui recurs în interesul legii, prin Decizia

nr. 2/2014, în sensul că pentru plata eșalonată a sumelor

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar, pot fi acordate daune interese

moratorii, sub forma dobânzii legale.

În raport cu aceste

statuări, obligatorii pentru instanțele judecătorești,

Curtea de Apel a constatat că dobânda ce a fost stabilită prin

sentința civilă a cărei lămurire s-a solicitat are natura

juridică a unei dobânzi penalizatoare, astfel cum aceasta este

definită de art. 11 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012,

anume a unei dobânzi datorată de către debitor pentru neexecutarea la

scadență a obligației ce a fost stabilită în sarcina sa

prin titlul executoriu.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâtul B. arătând că în mod greșit instanța a reținut

ca fiind incidente în cauză atât decizia în interesul Legii nr. 2/2014 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, cât și dispozițiile

art. 517 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar nu

prevederile art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. de la 1865.

Conform art. 3307 alin. (2)

și (4) C. proc. civ. de la 1865 „decizia se pronunță numai în

interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor

judecătorești examinate și nici cu privire ia situația

părților din acele procese iar „dezlegarea dată problemelor de

drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării

deciziei în M. Of. al României, Partea l."

Decizia în interesul Legii nr.

2/2014 a fost pronunțată la 17 februarie 2014, respectiv la 7 ani de

la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 8/F din 07 ianuarie 2008.

Astfel, având în vedere

caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, precum

și efectele pe care le produc (ex nunc-pentru viitor, iar nu ex

tunc-pentru trecut), în mod greșit instanța a tăcut aplicarea

deciziei în interesul Legii nr. 2/2014 într-un litigiu soluționat anterior

pronunțării acesteia.

Prin sentința nr. 8/F din

07 ianuarie 2008 a fost avută în vedere O.G. nr. 9/2000, întrucât O.G. nr.

13/2011 nu era în vigoare la acel moment.

Procedura de lămurire a

dispozitivului este pusă la dispoziția părții interesate

pentru situațiile în care există contradicții în cadrul

dispozitivului, când acesta nu cuprinde date care să permită

executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul de față, titlul

executoriu fiind executat de bună voie de părți, Iară

impedimente la executare.

Prin Decizia nr. 21 din 22 mai

2015 pronunțată de Înalta Curte de casație și Justiție

în Dosar nr. x/1/2015 s-a reținut că dobânzile penalizatoare datorate

de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot

fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii

acțiunii, însă în condițiile existenței unui titlu care

stabilește obligația de plată a unei sume de bani, iar

executarea acesteia este amânată.

În aceeași decizie se

reține că dobânzile, ca formă de penalizare a debitorului care

nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei

hotărâri judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor

la drepturi salariate, curg de drept de ia momentul pronunțării

hotărârii, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

Prin sentința nr. 8/F din

07 ianuarie 2008 s-a dispus obligarea la plata unor sume, acestea neputând fi

purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior

momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

Analizând cauza, Înalta Carte

constată următoarele: Cererea de lămurire dispozitiv a fost

promovată în raport de sentința nr. 8/F din 07 ianuarie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie și de conflicte de muncă și

asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2008, având ca obiect drepturi

salariate ale personalului din justiție.

Sentința

menționată a fost pronunțată, în primă

instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de

competență, dispusă prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare

din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind

acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007,

precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului

auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor

unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 247/2007.

Dispozițiile art. 1 din O.U.G.

nr. 75/2008 prevedeau că :„1) cererile având ca obiect acordarea unor

drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr.

27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007,

cu modificările și completările ulterioare, precum și

potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul

instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe

lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din

sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007,

cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă

instanță, de curțile de apel. 2) Recursul împotriva hotărârilor

pronunțate în primă instanță de curțile de apei se

judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție."

Art. 2 din același act

normativ prevedea că : „1) dispozițiile art. 1 se aplică și

proceselor în curs de judecată, având ca obiect soluționarea cererilor

privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul din sistemul

justiției, începute sub legea anterioară. 2) Cauzele prevăzute

la alin. (1) aflate în curs de judecată în fond la data intrării în

vigoare a prezentei ordonanțe de urgență vor fi trimise de

îndată spre soluționare curților de apel, prin încheiere care nu

este supusă niciunei căi de atac. 3) Recursurile împotriva

hotărârilor pronunțate cu privire la cererile prevăzute la alin.

(1) aflate pe rolul curților de apel la data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență se trimit de îndată la Înalta

Curte de Casație si Justiție, prin încheiere care nu este supusă

niciunei căi de atac."

Prin Decizia nr. 104 din 20

ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 73

din 6 februarie 2009, s-a admis excepția de neconstituționalitate

ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1

și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în

competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate

împotriva acestor hotărâri.

Ulterior textele de lege

declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1

aprilie 2009.

Odată cu abrogarea

dispozițiilor art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 s-a revenit la

competențele anterioare edictării acestora, astfel că, potrivit art.

2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ. de Ia 1865, aplicabil în speță (în

conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012),

competența de soluționare în primă instanță a

conflictelor de muncă aparține tribunalelor, iar conform art. 3 pct. 3

C. proc. civ., recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate

în soluționarea conflictelor de muncă sunt de competența

curților de apel.

Prin urmare, ca efect al

controlului de constituționalitate și modificărilor legislative

intervenite, și competența de soluționare a recursului în cauza

dedusă judecății a revenit Curții de Apel, instanță

care, potrivit dispozițiilor declarate neconstituționale, judecase în

primă instanță.

Potrivit art. 281

3

alin.

(1) din C. proc. civ., încheierile pronunțate în temeiul art. 281 și art.

281

1

, precum și hotărârea pronunțată potrivit art.

281

2

, sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile

în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea,

lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor potrivnice ori

completarea.

În consecință,

neexistând o dispoziție legală derogatorie de la dreptul comun, în

această situație, care să atragă competența

materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție, va fi admisă excepția

necompetenței materiale și, în temeiul art. 158, 159 alin. (1) C.

proc. civ., urmează a se declina competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, instanță care, de

altfel, a soluționat și recursul declarat pe fondul cauzei (prin Decizia

nr. 308 din 19 martie 2009).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența

de soluționare a recursului declarat de recurentul B. împotriva încheierii

din 23 noiembrie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția civilă,

în favoarea Curții de Apel Brașov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 martie 2018.