ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2018

Decizia nr. 757/2018

Asupra recursului civil de

față constată următoarele;

Prin sentința civila nr. 49/F din 11 septembrie 2008

pronunțată de către Curtea de Apel Brașov, secția

litigii de munca și asigurări sociale, definitivă și

irevocabilă prin Decizia nr. 591/M din 11 mai 2009 a Curții de Apel

Brașov, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A.,

B., C., D., E. și F. împotriva pârâților G., Tribunalul Brașov,

Curtea de Apel Brașov și H. prin I. Brașov și în

consecință;

Au fost obligați

pârâții G., Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov la

plata către reclamanți a dobânzii legale aferente drepturilor

salariale menționate în sentința civilă nr. 1336/M/2007 a

Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 299/2008 a Curții de Apel

Brașov, începând cu data de 18 iunie 2005 și până în data de 1

februarie 2007.

A fost obligată pârâta

Curtea de Apel Brașov să efectueze mențiunile

corespunzătoare în carnetele de muncă pentru toată perioada

susmenționată.

A fost obligat pârâtul H.

să aloce fondurile necesare plății sumelor menționate.

S-a respins restul

pretențiilor și excepția prescripției dreptului material la

acțiune.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 11 octombrie 2017,

reclamantele A., B., C., D., E. și F. au solicitat lămurirea

dispozitivului sentinței civile nr. 49/F din 11 septembrie 2008

pronunțată de către Curtea de Apel Brașov în sensul de a se

preciza natura dobânzii la care pârâții au fost obligați, dobânda

care este una penalizatoare.

Prin încheierea din camera de

consiliu de la 09 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008,

Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, a admis cererea formulată de către

reclamantele Costin (fostă Daraban) Ionela, B., C., D., E. și F. de

lămurire a dispozitivului sentinței nr. 49/F din 11 septembrie 2008 a

Curții de Apel Brașov, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, și în consecință:

A lămurit dispozitivul

sentinței nr. 49/F din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel

Brașov, secția litigii de muncă și asigurări sociale,

pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008 în sensul că dobânda la care

au fost obligați pârâții este una penalizatoare.

Împotriva acestei încheieri,

la data de 21 noiembrie 2017 (data poștei) a declarat recurs pârând G.

care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a criticat-o

pentru nelegalitate și a solicitat modificarea în tot a încheierii

recurate în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului.

La termenul de judecată

din 14 martie 2018, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

necompetenței materiale în soluționarea recursului, excepție pe

care o va admite și va declina competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Brașov, pentru considerentele care

succed.

Drepturile bănești

stabilite prin sentința civilă nr. 49/F din 11 septembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de muncă și

asigurări sociale, au fost plătite în mod eșalonat, în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Anterior acestui act normativ,

sumele prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor

drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din

sistemul justiției au fost plătite eșalonat în baza O.U.G. nr.

75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare In sistemul justiției.

Prin dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009 (art. 3), legiuitorul a reglementat și condițiile de

plată a sumelor restante aferente titlurilor executorii aflate sub

incidența prevederilor O.U.G. nr. 75/2008.

Prin Decizia nr. 104 din 20

ianuarie 2009, Curtea Constituționala, verificând

constituționalitatea art. 1 și 11 din O.U.G. nr. 75/2008, a statuat

cu privire la instanța competentă să soluționeze calea de

atac declarată împotriva hotărârilor pronunțate în primă

instanță, de curțile de apel, în cererile având ca obiect

acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat conform

O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

Sub acest aspect, dezlegarea

dată de Curtea Constituțională prin decizia mai sus-menționată,

este valabilă, mutatis mutandis, și pentru soluționarea

litigiilor deduse judecății în baza dispozițiilor O.U.G. nr.

71/2009, deoarece acestea vizează acțiuni de aceeași

natură, privind acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul

salarizat conform O.U.G. nr. 27/2006 și O.G. nr. 8/2007.

În acest sens, Înalta Curte

reține că, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009

pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis

excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de

instanța supremă, în mai multe dosare, și s-a constatat că

dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 sunt

neconstituționale.

Potrivit art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea

unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în

cuprinsul acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și

cele având ca obiect acordarea sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică, erau soluționate, în primă instanță, de

curțile de apel.

Conform alin. (2) din textul

de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate

în primă instanță, de curțile de apel se judecă de Înalta

Curte de Casație și Justiție.

În susținerea excepției

de neconstituționalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art.

115 alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Curtea

Constituțională a constatat ca elementele cuprinse în nota de

fundamentare care însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la

necesitatea ca justiția să reprezinte un factor esențial de

echilibru în statul de drept, care implică unificarea practicii judiciare,

inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor salariale, la necesitatea

asigurării unui cadru unitar privind administrarea fondurilor în domeniu!

justiției, Ia dificultățile întâmpinate în executarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre

altele, nu sunt de natură să justifice adoptarea ordonanței de

urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) teza I-a

din Constituția României.

De asemenea, aspectele ce

țin de oportunitatea adoptării reglementării nu își pot

găsi, însă, soluționarea în modificarea unor norme ce

reglementează competența m primă instanță și în

recurs.

Mai mult, Curtea Constituțională

a constatat că niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este

susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de

competență, adică prin derogare de la dreptul comun în materia

litigiilor de muncă, în domeniul acțiunilor privind valorificarea

drepturilor salariale ale personalului din justiție.

S-a reținut și

înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin

dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanță, deoarece se

afectează regimul unei instituții fundamentale a statului, Înalta Curte

de Casație și Justiție, ai cărei statut constituțional

este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea fundamentală.

În continuare, Curtea a mai

constatat că stabilirea în competența instanței supreme a

soluționării recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate

de curțile de apel, în primă instanță, are ca efect

extinderea sferei sale de competență și supradimensionarea

activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, în cadrul Înaltei Curți de

Casație și Justiție nu funcționează o secție

specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de

muncă.

A mai reținut că

dispozițiile ordonanței de urgență respective nu satisfac

nici exigențele art. 21 alin. (3) din Constituție, în ceea ce

privește soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât

supradimensionarea activității instanței supreme are

repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav

calitatea actului de justiție.

În esență, Curtea a

constatat că nerespectarea normelor constituționale ale art. 115

alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3), prin art. 1 și 2 din

O.U.G. nr. 75/2008, atrage și înfrângerea prevederilor

constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora: „În România,

respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie".

Ca atare, având în vedere Decizia

nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte

nu mai are în competență, în prezent, soluționarea recursurilor

împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță,

de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este

implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă

categorie de litigii de muncă.

Așadar, instanța de

drept comun în materia soluționării recursurilor "declarate

împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în

domeniul litigiilor de muncă este reprezentată de curțile de

apel, care au secții specializate în judecarea acestui tip de litigii,

indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Cât privește cauza de

față, se constată că acțiunea reclamantelor a fost

inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov care, în

temeiul prevederilor art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 75/20085 a trimis

cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel Brașov,

această din urmă instanță judecând litigiul în primă

instanță, având în vedere calitatea părților.

Sentința de fond a

rămas definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr. 591/M din

11 mai 2009 a Curții de Apel Brașov. secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin respingerea recursurilor pârâților Tribunalul

Brașov, Curtea de Apel Brașov și H. prin I. Brașov, astfel

că și soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de

lămurire a dispozitivului sentinței menționate aparține

aceleiași instanțe - Curtea de Apel Brașov.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de

la 1865, Înalta Curte urmează să decline competența de

soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Declină în favoarea

Curții de Apel Brașov competența de soluționare a

recursului declarat de pârâtul G. împotriva încheierii din 9 noiembrie 2017

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția litigii de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/64/2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 14 martie 2018.