ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1458/2017

Decizia nr. 1458/2017

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de

31.03.2017 (data poștei 28.03.2017), sub nr. x/32/2017, astfel cum a fost

precizată la date de 25.04.2017, petentul A. a solicitat revizuirea

deciziei civile nr. 193 din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău în Dosarul nr. x/103/2015, pentru motivele de revizuire prevăzute

de art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat

motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

s-a susținut că instanța de apel ar fi acordat mai mult decât

s-a cerut de către apelant prin cererea de apel, cu referire la

respingerea în apel a capătului de cerere admis distinct de către

instanța de fond, referitor la obligarea pârâtului la plata drepturilor

salariale cuvenite pentru perioada 21.11.2014-05.02.2016, în cuantum actualizat

și dobânda legală corespunzătoare, iar cu referire la motivul de

revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a pretins

că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a

deciziei civile nr. 1232/18.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel

Bacău în Dosarul nr. x/103/2014.

În

dezvoltarea acestui din urmă motiv, revizuentul a susținut că

prin decizia civilă nr. 1232 din 18 noiembrie 2015, Curtea de Apel

Bacău a constatat nulitatea deciziei de suspendare nr. 2280 din 21

noiembrie 2014 a contractului său individual de muncă, pe care

intimatul a emis-o în mod nelegal, iar efectul acestei soluții este acela

că părțile sunt repuse în situația anterioară emiterii

deciziei contestate, salariatul fiind în măsură să-și reia

activitatea și având dreptul la plata salariilor neîncasate pe perioada

suspendării, întrucât nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci

și pentru trecut.

Revizuentul

consideră că este firească acordarea despăgubirilor egale

cu drepturile de care angajatul a fost privat printr-un act nelegal al

angajatorului, orice altă interpretare în privința acordării sau

nu a drepturilor salariale cerute pe perioada anulării deciziei de

suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014 venind în contradicție cu prima

decizie definitivă a Curții de Apel Bacău nr. 1232 din 18

noiembrie 2015.

Prin decizia

nr. 193/2017 însă a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor

salariale aferente perioadei cât a fost suspendat nelegal contractul său

individual de muncă, sub justificarea că nu ar îndeplini

condițiile art. 52 alin. (2) C. muncii, dispoziții despre care

susține că în cazul său nu ar avea incidență tocmai ca

efect al constatării nulității deciziei de suspendare nr. 2280

din 21 noiembrie 2014, care face să nu existe nicio decizie de suspendare

validă întemeiată pe art. 52 alin. (1) C. muncii pentru a se putea

aplica art. 52 alin. (2) C. muncii.

Intimatul

Serviciul Județean de Ambulanță nu a formulat întâmpinare.

Prin decizia

civilă nr. 571 din 21 iunie 2017 a Curții de Apel Bacău

pronunțată în Dosarul nr. x/32/2017 a fost respinsă ca

nefondată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.

509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a fost disjunsă cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C.

proc. civ., care a fost declinată spre competentă soluționare

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În

considerentele acestei hotărâri s-a reținut că, în raport de

prevederile art. 510 C. proc. civ., Curții de Apel Bacău îi revine

competența soluționării exclusiv a cererii de revizuire întemeiată

pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, în timp ce,

pentru cererea de revizuire întemeiată pe motivul de revizuire

prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8, competența revine

instanței mai mare în grad față de instanța care a dat prima

hotărâre, dintre cele pretins contrare. Cum ambele hotărâri pretins

contrare au fost pronunțate de Curtea de Apel Bacău, s-a apreciat

că această competență revine Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Cu referire

la motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1)

pct. 1 din cod, s-a reținut că textul de lege invocat nu e aplicabil

situației din cauza de față, deoarece acesta vizează

ipoteza în care instanța acordă părții mai multe

pretenții decât cele solicitate, or instanța care a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a acordat

pretenții mai mari decât cele solicitate. De altfel, prin motivele de apel

formulate de pârât s-a solicitat în mod expres modificarea în tot a

sentinței apelate și respingerea în întregime a contestației.

Examinând

cererea de revizuire în raport de temeiul de drept prevăzut de art. 509

alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și de motivele arătate în cuprinsul

cererii, astfel cum a fost precizată, Înalta Curte apreciază asupra

caracterului său nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei

hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate

fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În

esență, argumentându-și acest punct al cererii sale de

revizuire, revizuentul a susținut că decizia atacată, nr. 193

din 2 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, se impune

a fi anulată dat fiind că încalcă autoritatea de lucru judecat a

unei alte hotărâri definitive pronunțate de aceeași

instanță, respectiv decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015, în

privința modului de soluționare a cererii de acordare a

despăgubirilor pe durata cât s-au produs efectele deciziei de suspendare.

Se

reține că litigiul care a fost soluționat în mod definitiv prin

decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău a avut

ca obiect exclusiv cenzurarea legalității deciziei de suspendare a

contractului individual de muncă al revizuentului, angajat al

unității intimatului. Prin hotărârea anterior

menționată s-a tranșat litigiul dintre părți în sensul

reținerii caracterului nelegal al deciziei nr. 2280 din 21 noiembrie 2014

emisă de angajator privind suspendarea contractului de muncă, care a

fost constată ca fiind nulă.

Se impune

precizarea că această judecată nu a purtat și asupra

cererii accesorii a salariatului privitoare la acordarea despăgubirilor

constând în drepturile salariale cuvenite pe perioada cât a durat măsura

suspendării contractului său de muncă, așa încât decizia

nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de Apel Bacău nu conține

o dezlegare jurisdicțională pe acest aspect.

Dimpotrivă,

o dezlegare jurisdicțională asupra acestui drept, devenit și el

litigios între părți, a avut loc abia prin decizia nr. 193 din 2

martie 2017 a cărei anulare a fost cerută de revizuent, Curtea de

Apel Bacău decizând, contrar opiniei revizuentului, că faptul

constatării nulității unei decizii de suspendare a contractului

individual de muncă al angajatului nu deschide automat dreptul acestuia la

plata de despăgubiri pentru perioada cât decizia și-a produs

efectele, ci doar dacă sunt îndeplinite condițiile impuse de

legiuitor prin dispozițiile art. 52 alin. (2) C. muncii, respectiv

dacă s-a constatat nevinovăția salariatului aflat în cazurile

prevăzute la alin. (1) lit. a) și b) ale aceluiași articol.

Observând,

pentru motivele particulare regăsite în cazul său (respectiv faptele

pentru care a fost cercetat penal angajatul și motivele regăsite în

cuprinsul ordonanței Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra

Neamț din 31 august 2016, Dosar nr. x/P/2014) că revizuentul nu a

fost constatat nevinovat pentru faptele pentru care a fost cercetat și

care au atras măsura suspendării contractului său de muncă,

Curtea de Apel Bacău a apreciat asupra caracterului nefondat al cererii

acestuia de acordare a despăgubirilor aferente perioadei 21.11.2014-08.12.2015,

cât s-au produs efectele deciziei de suspendare nr. 2280 din 21 noiembrie 2014,

astfel că a respins-o.

Aceste

dezlegări ale deciziei nr. 193 din 2 martie 2017 a Curții de Apel

Bacău nu contravin sub nici un aspect dezlegărilor

jurisdicționale ale deciziei 1232 din 18 noiembrie 2015 a Curții de

Apel Bacău pentru simplul motiv că, așa cum s-a arătat,

această hotărâre a tranșat o cu totul altă chestiune

litigioasă între părți, respectiv cea a legalității

deciziei angajatorului nr. 2280 din 21 noiembrie 2014, suspendare a

contractului individual de muncă al revizuentului.

Afirmația

că, odată constatată nulitatea absolută a deciziei de

suspendare a contractului individual de muncă, părțile sunt

repuse în situația anterioară emiterii deciziei contestate,

salariatul putând să-și reia activitatea și având dreptul la

plata salariilor neîncasate pe perioada suspendării, aparține

revizuentului, iar nu instanței ce a pronunțat decizia nr. 1232 din

18 noiembrie 2015 pentru a se justifica astfel acuzația sa referitoare la

încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii

menționate, prin decizia nr. 193 din 2 martie 2017. Afirmația

revizuentului se bazează pe propria sa interpretare dată legii,

interpretare ce nu a fost însă validată de singura instanță

ce a dat o dezlegare jurisdicțională asupra acestui drept pretins de

el, prin hotărârea definitivă reprezentată de decizia nr. 193

din 2 martie 2017.

Astfel fiind,

este nefondată afirmația în sensul că decizia nr. 193 din 2

martie 2017 - ce a dezlegat, printre altele, chestiunea dreptului revizuentului

la despăgubiri pe durata producerii efectelor deciziei nelegale nr. 2280

din 21 noiembrie 2014 emisă de angajator - ar încălca autoritatea de

lucru judecat a decizie nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 - ce a tranșat

exclusiv chestiunea legalității deciziei nr. 2280 din 21 noiembrie

2014.

Susținerile

revizuentului asupra consecințelor produse de soluția

regăsită în decizia nr. 1232 din 18 noiembrie 2015 îi aparțin

și acestea nu corespund dezlegării jurisdicționale a niciuneia

dintre cele două hotărâri pretins a fi potrivnice. Aceste

interpretări proprii nu demonstrează decât refuzul revizuentului de a

accepta soluția jurisdicțională a deciziei nr. 193 din 2 martie

2017 și dezlegările instanței date asupra dreptului pretins de

el, motivele cererii de revizuire constituind, în realitate, critici mascate pe

care acesta le-a formulat în mod impropriu împotriva unei decizii definitive,

pe calea unei cereri de revizuire.

Pentru

motivele arătate, nefiind întrunite condițiile de aplicare ale art.

509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată

prezenta cerere de revizuire.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei

nr. 193 din 2 martie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I

civilă.

Cu drept de

recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei la completul de 5

judecători.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2017.