ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1438/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 iulie 2017, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curții pe Apel Bacău și a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 pronunțate de aceeași instanță.

În motivarea cererii de revizuire se arată următoarele:

Revizuenta susține că, după cum se poate constată în decizia nr. 475 din 10 iunie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2015 (prin care i-a fost respinsă acțiunea), deși se precizează faptul că s-a avut în vedere argumentația expusă în considerentele hotărârii Curții de Apel Bacău (prin decizia nr. 31 din 17 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/103/2013, dosar în care instanța de apel nu avea cum să se pronunțe punctual la probatoriul administrat deoarece nu a fost depus în acest dosar întrucât revizuenta nu deținea înscrisurile, singura probă asupra căreia instanța nu s-a pronunțat fiind statele de plată ce dovedeau locul său de muncă), în mod părtinitor nu se reține și precizarea corectă a instanței de apel, în sensul că prevederile privind încadrarea în grupe de muncă au fost abrogate prin Legea nr. 19/2000.

Or, tocmai pentru această situație, orice instanța imparțială ar fi trebuit să constate faptul că pârâta, prin adeverința din 27 decembrie 2006, efectuează în anul 2006 o încadrare în grupa a II-a de muncă (aceasta după ce la în carnetul de muncă se menționează încadrarea în grupa I de muncă - Ordinul 30/90, anexa 1), mențiuni certificate conform precizărilor de la poziția din carnetul de muncă în care se menționează că se certifică valabilitatea înscrisurilor făcute în cadrul unității pentru perioadele 28 octombrie 1982 - 01 septembrie 2005, obligație ce-i revenea pârâtei conform prevederilor Ordinului nr. 136/1976.

Revizuenta arată că decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curții pe Apel Bacău este contrară deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 a aceleiași instanțe.

Astfel arată că instanța de apel care a pronunțat decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 a analizat doar hotărârea tribunalului și nu întregul dosar întrucât, în aceasta situație, ar fi constatat adevărul și nu ar fi făcut aceleași precizări incorecte ca tribunalul.

De asemenea, arată revizuenta, instanța de apel a constatat conduita obstrucționistă care a împiedicat înfățișarea înscrisurilor pe durata soluționării procesului în fond, în loc. să constate faptul că revizuenta nu deținea aceste înscrisuri și să aprecieze pozitiv faptul că a făcut numeroase demersuri pentru a le obține.

În fine, revizuenta arată că instanța de apel îi găsește o culpă în trei situații: că a făcut demersuri pentru obținerea înscrisurilor; că putea face demersuri pentru obținerea certificatelor de stagiu;

că nu a făcut dovada demersurilor pentru obținerea statelor de plată.

Examinând cererea de revizuire, în raport de criticile formulate și motivul invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuenta invocă drept temei al cererii de revizuire prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând revizuirea deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curții pe Apel Bacău și a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 pronunțate de aceeași instanță, arătând, în cuprinsul cererii de recurs că decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016 este contrară deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015.

Se constată că prin decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 91 din 11 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Neamț (prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. în contradictoriu cu intimata SC B. SA, prin care a solicitat să se dispună revizuirea sentinței civile nr. 1107/C/2013 pronunțată în Dosarul nr. x/103/2013 al Tribunalului Neamț, în raport de dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., invocând ca înscrisuri noi: statele de plată din 1989 și 1990, certificatele de stagiu emise de C.N.P.A.S. în 2001-2006, cât și adeverințele de stagiu pentru aceiași perioada, adresa I.T.M. Neamț prin care se precizează încadrarea în grupa I a locului său de muncă conform H.C.A. nr. 45512 din 26 noiembrie 1990, precum și adeverința de grupă de muncă emisă de pârâtă în 2014, care dovedește existența tabelelor nominale privind încadrarea în grupe superioare de muncă).

În considerentele deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău s-au reținut următoarele:

Prin noțiunea de "înscris doveditor"

trebuie înțeles acel înscris nou care, dacă ar fi fost cunoscut la data pronunțării hotărârii atacate, ar fi putut conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată.

Dovada conduitei obstrucționiste a părții adverse sau a împrejurărilor mai presus de voința părților care au împiedicat înfățișarea înscrisului pe durata soluționării procesului în fond îi incumbă revizuentului și se concretizează în dovedirea demersurilor efectuate prin care s-a încercat obținerea înscrisurilor (adrese, notificări, etc.).

Instanța de apel a reținut că înscrisurile invocate de apelanta - revizuentă nu îndeplineau condițiile prevăzute de art. 509 alin. (5) C. proc. civ., întrucât așa cum corect a reținut instanța de fond:

- reglementările legale, cu referire la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2006, nu pot constitui înscrisuri doveditoare, acestea reprezentând temeiul de drept al unei acțiuni ce trebuie invocat de reclamant;

- certificatele de stagiu sunt înscrisuri emise de instituție ce nu a fost parte în cauza dedusă judecății, nu provin de la angajator și nu au fost reținute de acesta, revizuentul putea face demersuri pentru depunerea acestor înscrisuri la dosarul cauzei;

- statele de plată din 1989 și 1990 sunt înscrisuri cunoscute de apelanta - revizuentă, pe care nu le-a propus a fi administrate ca probe în susținerea cererii și nici nu a făcut dovada demersurilor efectuate pentru obținerea lor, iar aceste înscrisuri ca și listele privind norma de personal din Secția Turnătorie nu sunt înscrisuri care conduc la reținerea altor situații de fapt decât cea avută în vedere la soluționarea definitivă a litigiului.

Pentru încadrarea apelantei - revizuente în grupa de muncă pretinsă a fi lucrată, instanța a invocat neîndeplinirea altor condiții conform art. 6 și 7 din Ordinul nr. 50/1990, astfel că înscrisurile invocate în cererea de revizuire nu sunt de natură a conduce la o altă soluție pe fond decât cea adoptată.

Prin cererea de apel, revizuenta a solicitat instanței să facă demersuri pentru obținerea unor acte, aspect care nu este permis de legiuitor, fiind considerată inadmisibilă adunarea de acte doveditoare după depunerea cererii de revizuire.

În ceea ce privește carnetul de muncă al apelantei, acest înscris s-a aflat la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, iar modul cum a fost interpretată proba în raport de întregul material administrat în cauză nu reprezintă motiv de revizuire și nu se circumscrie criteriilor prevăzute de art. 309 alin. (5) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 475 din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Bacău s-a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimata SC B. SA, împotriva deciziei civile nr. 31 din 17 martie 2014 pronunțată de aceeași instanță în Dosarul nr. x/103/2013.

În considerentele acestei decizii s-au reținut următoarele:

Revizuenta a invocat dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ., solicitând revizuirea hotărârii instanței de apel în raport de înscrisurile invocate ca fiind noi în cererea de revizuire, respectiv: statele de plată din 1989, 1990; certificatele de stagiu emise de C.N.P.A.S. în 2001-2005;

adeverințele de stagiu pentru perioada 2001-2006; adrese I.T.M. prin care se precizează introducerea în grupa I de muncă a locului său de muncă conform H.C.A. nr. 45512 din 26 noiembrie 1990; adeverința de grupă eliberată de pârâtă în 2014, care dovedește existența tabelelor nominale ale HCA.

Curtea a reținut că, pentru a putea fi considerate înscrisuri noi, în sensul prevederilor art. 509 alin. (5) C. proc. civ., în măsură să determine admiterea căii excepționale de atac și revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, înscrisurile invocate ca temei al cererii de revizuire trebuie să fi fost descoperite de revizuent după pronunțarea hotărârii, acestea să fi fost reținute de partea potrivnică sau să nu fi putut fi înfățișate instanței dintr-o împrejurare mai presus de voința părților și a căror putere doveditoare să fie determinantă pentru soluționarea fondului litigiului.

Ori, în cauza de față, a reținut instanța, înscrisurile invocate ca fiind noi de către revizuentă nu îndeplinesc condițiile menționate anterior, Curtea având în vedere în acest sens și argumentația expusă în considerentele hotărârii instanței de apel, care, făcând referire punctual la probatoriul administrat în cauză, prezintă motivația instanței în pronunțarea soluției de respingere a apelului și de menținere a sentinței prin care acțiunea reclamantei, de recunoaștere a activității desfășurată în grupa I de muncă, a fost respinsă.

Dincolo de aspectul neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., referitor la faptul că în cauză nu a fost în niciun mod dovedit motivul pentru care acestea nu au fost prezentate judecății în fond și apel, Curtea a reținut că aceste înscrisuri, ca forța probantă, nu pot conduce, în nici un mod, la modificarea, pe fond, a soluției pronunțate, acestea nefăcând dovada, contra probatoriilor și argumentației reținute în soluționarea apelului, a desfășurării, de către revizuentă, a activității încadrată în grupa I de muncă.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"

Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac, textul impune, așadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri definitive potrivnice, pronunțarea acestor hotărâri de instanțe de același grad sau de grade diferite, precum și încălcarea autorității de lucru judecat a primei hotărâri.

Printre condițiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, se află și aceea să existe identitate de părți, de cauză și de obiect, mai precis elementele caracteristice lucrului judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), hotărârile să fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Astfel, norma amintită conferă părților dreptul de a uza de calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii, în situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri și care face imposibilă punerea în executare concomitentă.

Înalta Curte reține faptul că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se verifică în speță.

Înalta Curte constată că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unei hotărâri judecătorești potrivnice în sensul dispoziției legale mai sus amintite, ci de nemulțumirea acesteia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Cum în situația revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci doar se verifică dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat, ceea ce în speță nu se constată, criticile formulate de revizuentă sunt nefondate.

Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică invocată de către revizuentă, întrucât între pricinile invocate nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Susținerile revizuentei asupra consecințelor produse de soluția regăsită în decizia nr. 977 din 28 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, îi aparțin și acestea nu corespund dezlegării jurisdicționale a niciuneia dintre cele două hotărâri pretins a fi potrivnice. Aceste interpretări proprii nu demonstrează decât refuzul revizuentei de a accepta soluția jurisdicțională a instanței și dezlegările instanței date asupra dreptului pretins, motivele cererii de revizuire constituind, în realitate, critici mascate pe care aceasta le-a formulat în mod impropriu împotriva unei decizii definitive, pe calea unei cereri de revizuire.

Așa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 977 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, și a deciziei nr. 475 din 10 iunie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 octombrie 2017.