ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2017

Decizia nr. 1507/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014 la data de 18.09.2014, reclamantul Municipiul Târgu Jiu a contestat Decizia nr. 262 din 14 august 2014 emisă de Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva măsurilor dispuse prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 46233 încheiată la data de 23.06.2014, cu privire la Contractul de finanțare nr. 1908 din 27 iunie 2011, cod S.M.I.S 7532.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 142 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Târgu Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamantul Municipiul Târgu Jiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Analiza recursului exercitat în cauză

Criticile din recurs vizează aspecte pentru care instanța de fond a respins contestația împotriva Deciziei nr. 262 din 14 august 2012 esmisă de Serviciul Soluționarre Contestații Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. prin care s-a soluționat contestația împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 46233 din 23 iunie 2012, cu referire la contractul de finanțare nr. 1908 din 27 iunie 2011.

În fapt instanța a sancționat cerința vizării recomandărilor pentru participarea la licitație de către Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și de a impune pentru participanți la licitație a încheierii unei asigurări de răspundere civilă profesională.

Astfel, din cuprinsul Legii nr. 50/1991, a H.G. nr. 272/1994 și a Ordinului nr. 839/2009, nu rezultă nici o obligație pentru I.S.C. de a „urmări” edificarea oricărei lucrări în construcții, controlul pe care îl exercită această instituție fiind unul punctual în faza ulterioară obnținerii autorizației de construcție.

Nicăieri nu se regăsește o obligație în sarcina I.S.C. nici de urmărire a executării contractului, nici în faza ulterioară, astfel că, atâta vreme cât vreo normă legală nu o impune constatarea „bunei execuții” de către I.S.C. susținerea apare chiar în afara cadrului legal în care funcționează instituția.

Deși nu face obiectul prezentei, finalizarea cu succes a unei lucrări în construcții se regăsește într-un proces-verbal de recepție, la elaborarea și avizarea căreia I.S.C. nu are nicio atribuție.

Cât privește cerința celor ce au aplicat la contractul de achiziție publică de a încheia un contract de răspundere civilă profesională, trebuie menționat că această cerință nu a fost precizată în fișa de date a achiziției/anunțul de participare, ci în în modelul contractului de lucrări (modelul de contract făcând parte din documentația de atribuire), astfel că acesta a produs efecte ca și criteriu de calificare.

Prevederile art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 (în vigoare la data organizării procedurii de achiziție publică) stabileau că:

„Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.”

În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, solicitarea ca ofertanții să prezinte asigurare de răspundere civilă nu se regăsește printre cerințele ce pot fi impuse de către autoritatea contractantă.

De asemenea, reclamanta nu a indicat niciun temei legal care i-ar fi permis să impună cerința menționată mai sus.

Apare, astfel cum a reținut și instanța de fond, eronată includerea acestei obligații suplimentare, în afara prevederilor legale, lucru de altfel prohibit și de dispozițiile art. 9 alin. (22) din contractul de finanțare nr. 1908 din 27 iunie 2011 dintre părți.

De altfel, din cuprinsul cererii introductive și a celei de recurs, transpare faptul că recurenta-reclamantă nu a înțeles că are a utiliza din fonduri proprii ci fonduri europene în edificarea lucrărilor astfel că este obligată să respecte criteriile legale și contractuale impuse pentru finanțare.

În concluzie, în raport de ambele critici aduse prin cererea de recurs, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum, în raport de analiza de mai sus recursul nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge în raport de dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Târgu Jiu împotriva sentinței nr. 142 din 26 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2017.