ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1326/2013

Asupra conflictului

negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie

2011 pe rolul Tribunalului Brașov, contestatorul T.L., în contradictoriu cu

intimata Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., a solicitat instanței anularea

Deciziei nr. 131201 din 27 decembrie 2010, obligarea intimatei la menținerea

drepturilor de pensie stabilite prin Decizia nr. 131201 din 27 februarie 2002,

la plata diferențelor de drepturi de pensie stabilite conform Legii nr.

164/2001, la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând diferența

dintre pensia de serviciu aflată în plată în luna decembrie 2010 și pensia

recalculată conform Legii nr. 119/2010.

Prin Sentința civilă

nr. 669/As din 21 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Brașov, în Dosarul nr.

2932/62/2011, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată, din

oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, cu motivare că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile

art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, conform cărora competența

teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul

pârâtul.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București a reținut, în esență, că litigiul nu este de

competența sa, întrucât, la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale

(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului

Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile

în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

S-a reținut că Legea

nr. 119/2010 face trimitere la Legea nr. 19/2000, lege care a fost abrogată la

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că, în raport de dispozițiile

Legii nr. 263/2010 cu referire la art. 725 C. proc. civ., văzând și prevederile

art. 727 din același act normativ, s-a apreciat că, în cauză, nu poate fi

reținută competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Astfel, prin Sentința

civilă nr. 103 din 7 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 46325/3/2011, a

fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două

instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină,

în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul

de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența teritorială

de soluționare a cauzei, pentru considerentele care succed:

Înalta Curte constată

că reclamantul T.L. a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat

anularea Deciziei nr. 131201 din 27 decembrie 2010, obligarea intimatei la

menținerea drepturilor de pensie stabilite prin Decizia nr. 131201 din 27

februarie 2002, la plata diferențelor de drepturi de pensie stabilite conform

Legii nr. 164/2001, la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând

diferența dintre pensia de serviciu aflată în plată în luna decembrie 2010 și

pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010.

Este adevărat că

decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în

baza Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că T.L. a depus cererea de

anulare la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 2

martie 2011, și, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Dispozițiile art. 196

lit. a) din legea anterior menționată au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la

care făceau trimitere prevederile Legii nr. 119/2010 în baza căreia a fost

emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reținut că

potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva

C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale

Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și

S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art. 725 C.

proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea

nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de

procedură.

Totodată, în raport

și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege

abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea

stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată

aplicare.

Astfel, având în

vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de

domiciliul reclamantului, care se află în Făgăraș, județul Brașov, Înalta Curte

reține competența teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov.

În consecință, față

de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii

formulată de contestatorul T.L. în favoarea Tribunalului Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN