ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1077/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 03 februarie 2011, sub nr. 5339/63/2011,

contestatorul B.N.V. în contradictoriu cu intimatul M.A.N., a solicitat

anularea deciziei de pensie nr. 15953 din 31 decembrie 2010 și menținerea

pensiei stabilite anterior, plata diferențelor de pensie cu dobânda legală

aferentă.

Prin sentința nr.

7232 din 11 mai 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu,

declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului

București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare,

cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, sub nr. 52068/3/2011.'

Prin sentința

civilă nr. 472 din 17 ianuarie 2013, Tribunalul București a admis excepția

necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj.

S-a reținut că

în prezent Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011

conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

S-a arătat,

totodată, că la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii

ale M.A.N. a M.A.I. și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în

această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Art. 7 din Legea

nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare,

recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei

legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Decizia a cărei

anulare se solicită a fost emisă la data de 31 decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul

reclamantului pensionar la data de 03 februarie 2011, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată

către tribunalul de la sediul pârâtului .

S-a constatat

că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face

trimitere la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta

mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc.

civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire

la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.

Când o lege

specială (nr. 19/2000), care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde

și norme cu privire la competență,este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010)

și aveam o altă lege specială (nr. 119/2010 ) care face trimite la normele de

competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea

stabilită de la data intrării ei în vigoare.

S-a reținut că

Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile codului de procedură

civilă dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că

prin analogie se poate interpreta că, și în cazul în care o lege specială

trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de

procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma

specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

În finalul

considerentelor s-a arătat că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a

impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de

procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de

procedură în vigoare la momentul judecății.

Constatând

intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în

conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei

Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în

baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume C.P.

din cadrul M.A.N.

Decizia

contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței

s-a făcut la data de 03 februarie 2011.

La data

emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156

prevedea că „Cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii și

asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială

își are domiciliul sau sediul pârâtului”.

Legea nr. 19/2000

a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011,

conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la

data sesizării instanței, și anume 03 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel,

potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „cererile îndreptate

împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor teritoriale de pensii

sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2)

al aceluiași articol, „celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”.

Rezultă că,

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de

soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii

sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I. și S.R.I., s-a

modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, se reține că norma de competență

aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în

vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 martie 2013.