ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 569/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de

competență de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 17 februarie 2011,

contestatorul T.C.P. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.P. a M.A.N.,

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de pensie nr.

78007 din 31 decembrie 2010 privind recalcularea pensiei în baza Legii

119/2010.

Prin sentința nr. 5382 din 08 aprilie 2011, Tribunalul

Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția

necompetenței teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de

soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul

dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de muncă și asigurări sociale

sub nr. 45549/3/2011, la data de 30 mai 2011.

Prin sentința civilă nr. 10614 din 29 noiembrie 2012,

Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat

competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

S-a reținut că în prezent Legea nr. 19/2000 a fost abrogată

începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din

Legea nr. 263/2010.

S-a arătat totodată că la intrarea în vigoare a Legii

263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la

deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de

pensii sectoriale (fostele case de pensii ale M.A.N., a M.A.I. și S.R.I.) a

fost modificată în sensul că cererile în această materie se soluționează de

către instanța de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea nr. 119/2000 arată că „(1) Procedura de

stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor

recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31

decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată

la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 17 februarie 2011,

după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000,

fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului.

S-a constatat că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în

situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat

și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența

teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare

potrivit dispozițiilor art 725 C. proc. civ, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr.

263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C.

proc. civ.

Când o lege specială (19/2000), care reglementează un anumit

domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență,este înlocuită cu o

altă lege (263/2010) și aveam o altă lege specială (119/2010) care face trimite

la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența

fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

S-a reținut că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la

dispozițiile codului de procedură civilă dar acesta reprezintă legea generală

în materie de procedură astfel că prin analogie se poate interpreta că, și în

cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată,

competența fiind o normă de procedură, atunci acel

text trebuie

interpretat că face trimitere la norma specială de

procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

În finalul considerentelor s-a arătat că o lege

abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea

stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată

aplicare, prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul

judecății.

Constatând intervenit conflictul negativ de competență,

Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ. a

înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Cu privire la conflictul negativ de competență înalta Curte

reține următoarele:

Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva

deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă

sectorială de pensii, și anume C.P. din cadrul M.A.N.

Decizia contestată a fost emisă la data de 31 decembrie 2010,

iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 17 februarie 2011.

La data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr.

19/2000, care prin art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva casei

naționale de pensii și asigurări sociale sau împotriva caselor teritoriale de

pensii se adresează instanței in a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, respectiv începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art.

196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 17

februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții

privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010,

„cererile îndreptate împotriva casei naționale de pensii publice, a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale M.A.N., M.A.I.

și Serviciului Român de Informații, s-a modificat în sensul că aceste cereri se

soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, se

reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154

din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere

împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din

Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul

reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la

domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.