ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.01.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 138/2013

HOTĂRÂRE
21.01.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 138/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului

de competență constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 1 februarie 2011,

reclamantul V.Ș.P.S. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Administrației

și Internelor, solicitând instanței să dispună anularea deciziei de recalculare

a pensiei din 27 decembrie 2010.

Tribunalul Dolj,

secția civilă, prin sentința civilă nr. 3426 din 10 martie 2011, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de dispozițiile

art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei

a cărei anulare se solicită.

Astfel investit,

Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin sentința civilă nr. 7785 din 1 octombrie 2012, a constatat necompetența teritorială

a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost

abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii

nr. 263/2010, în speță, determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile

în materie ale legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă,

competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise

de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată

în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la

domiciliul reclamantului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

astfel că în raportat de norma de competență instituită prin legea nouă, cuprinsă

în art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cauzei revine instanței

de la domiciliul reclamantului, în speță Tribunalul Brașov.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza

art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei

în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa

de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată

a fost emisă la data de 27 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a tăcut la

data de 1 februarie 2011.

Este adevărat

că la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a

cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000

a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la

data sesizării instanței, și anume 1 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010,

care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul",

iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Rezultă că, odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt

fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt

de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză

este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării

instanței.

Față de considerentele

expuse, având în vedere că reclamantul V.Ș.P.S. are domiciliul în Craiova, județul

Dolj, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Fără cale de atac.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-21
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 137/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 3 februarie 2011, reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale
ÎCCJ 2013-01-21
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 139/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă la data de 3 februarie 2011, reclamantul D.Ș. a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale
ÎCCJ 2013-03-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2011, reclamantul F.G.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii sectoriala a Ministerului Administrației și Internelor, solicitând inst
ÎCCJ 2013-04-01
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1833/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 ianuarie 2011, contestatorul R.G.I. în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii sectorială a Ministerului Administrației și Internelor,a formulat contest
ÎCCJ 2013-04-01
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1831/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 februarie 2011, contestatoarea C.F. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de pen
Sursă