ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2018

Decizia nr. 152/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2014 sub nr. dosar x/2/CAF/2014 reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând anularea Deciziei de suspendare nr. 112 din 17 aprilie 2014 cu privire la suspendarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-TL 21 din 27 ianuarie 2014, obligarea A.N.A.F. - D.G.S.C. să soluționeze în termen legal contestația fiscală introdusă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-TL 21 din 27 ianuarie 2014.

Prin Sentința nr. 458 din data de 19 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 458 din data de 19 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză respectiv a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Se solicită admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate respectiv anularea Deciziei de suspendare a soluționării contestației administrative nr. 112 din 17 aprilie 2014 și obligarea pârâtei A.N.A.F. - D.G.S.C. să soluționeze contestația fiscală formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-TL 21 din 27 ianuarie 2014.

În cadrul recursului recurenta-reclamantă arată că prima instanță a făcut aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 în sensul că în cauză în opinia primei instanțe nu a existat un exces de putere constând în nesoluționarea într-un termen rezonabil a sesizării penale și a contestației administrative suspendate conform art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării penale efectuată în cauză.

Se arată că instanța de fond a apreciat greșit că în cauză nu a fost depășit termenul rezonabil de soluționare luând ca termen de referință data sesizării 19 aprilie 2014 și data emiterii deciziei de suspendare 17 aprilie 2014, fără a ține cont de data sesizării instanței. În raport de data sesizării și data soluționării cauzei 19 februarie 2015 recurenta-reclamantă arată că a fost depășit termenul rezonabil de soluționare apreciind că sunt îndeplinite condițiile existenței unui exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă arată că în lipsa soluționării pe fond a contestației administrative nu poate fi verificată legalitatea deciziei de respingere a dreptului de deducere a TVA fiind îngrădit accesul la o instanță în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instanța independentă care să verifice pe fond legalitatea de impunere și a raportului de inspecție fiscală și să stabilească cu certitudine sumele datorate sau nu către bugetul de stat.

În al doilea rând în cadrul recursului se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 în sensul că instanța de fond nu a verificat corect îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de norma legală. Se arată că prima instanță a verificat legalitatea și oportunitatea suspendării administrative fără a se motiva reținerea în sensul existenței unei motivări temeinice și a legalității deciziei de suspendare contestată. Aceasta în condițiile în care dispozițiile art. 214 C. proc. fisc. conferă numai posibilitatea organului fiscal să suspende soluționarea contestației administrative până la soluționarea laturii penale.

La dosar intimata A.N.A.F. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar reclamanta-recurentă a formulat răspuns la întâmpinare și a depus la dosar practică judecătorească.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente recursul ca fiind fondat în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Contrar opiniei judecătorului de fond, care a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Curtea apreciază că în cauză, în raport de data sesizării penale 19 aprilie 2013 și data suspendării soluționării contestației administrative 17 aprilie 2014 a fost depășit un termen rezonabil privind nesoluționarea contestației fiscale.

Iar în cauză există un exces de putere de natură a vătăma interesele recurentei care are dreptul ca într-un termen rezonabil să-i fie clarificată situația fiscală sub aspectul certitudinii impunerii.

Fără a nega cele reținute de prima instanță pe datele concrete ale emiterii deciziei de suspendare a soluționării contestației fiscale până la soluționarea sesizării penale, Curtea apreciază că, în condițiile în care de la data sesizării penale 19 aprilie 2013 și până la data soluționării prezentului recurs ianuarie 2018 au trecut mai bine de 4 ani și jumătate, în cauză există circumstanțe de natură să infirme interpretarea dată de prima instanță.

Instanța de fond a reținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., fiind legală decizia de suspendare a contestației administrative până la momentul emiterii unei soluții definitive pe latura penală cu privire la faptele reținute în raport de inspecția fiscală.

Curtea, având în vedere intervalul de timp îndelungat de la data suspendării aprilie 2014 și data soluționării prezentului recurs ianuarie 2018 de peste 4 ani în care cercetarea penală nu a fost finalizată, apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 existând un exces de putere al organelor administrativ fiscale care vatămă interesele recurentei-reclamante privind soluționarea contestației și judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, fiind încălcat criteriul proporționalității între interesul public al menținerii suspendării în raport de o sesizare penală nesoluționată și interesul privat și legitim al recurentei care privește stabilirea cu certitudine a obligațiilor fiscale.

În raport de aceste argumente Curtea reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va admite recursul și va casa sentința atacată.

Rejudecând cauza va admite acțiunea reclamantei și va anula în parte Decizia nr. 112 din 17 aprilie 2014 cu privire la suspendarea contestației fiscale și va obliga pârâta A.N.A.F. să soluționeze pe fond contestația fiscală cu privire la suma de 1.140.694 lei reprezentând TVA și accesorii.

Va obliga intimata la plata către recurentă a sumei de 100 lei, reprezentând taxa de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 458 din 19 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Anulează în parte Decizia nr. 112 din 17 aprilie 2014 cu privire la suspendarea contestației fiscale.

Obligă pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C. să soluționeze pe fond contestația fiscală cu privire la suma de 1.140.694 lei reprezentând TVA și accesorii.

Obligă intimata-pârâtă A.N.A.F. - D.G.S.C. la plata către recurentă SC A. SRL a sumei de 100 de lei, reprezentând taxa de timbru.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT